Criterii · Ministerul Sănătății

Criteriile din 30 iunie 2004

utilizate pentru agrearea laboratoarelor ce măsoară conținutul de gudron, nicotină și monoxid de carbon din produsele din tutun

prezumat în vigoare

Data actului
30 iunie 2004
Emitent
Ministerul Sănătății
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 645 din 16 iulie 2004
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 2.505 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Articolul 1

Laboratoarele agreate de către Ministerul Sănătății pentru măsurarea conținutului de gudron, nicotină și monoxid de carbon din produsele din tutun trebuie să respecte următoarele cerințe:

1. să determine gudronul, nicotina și monoxidul de carbon din produsele din tutun, pe baza standardelor enumerate la

art. 3^2 alin. (5) din Legea nr. 349/2002

pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 90/2004 ;

2. să fie dotate cu echipamentul necesar și să aibă personal calificat pentru determinarea gudronului, nicotinei și monoxidului de carbon din produsele din tutun, cu respectarea standardelor enumerate la

art. 3^2 alin. (5) din Legea nr. 349/2002 , astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 90/2004 ;

3. acreditarea laboratoarelor pentru determinarea gudronului, nicotinei și monoxidului de carbon din produsele din tutun, cu respectarea standardelor enumerate la

art. 3^2 alin. (5) din Legea nr. 349/2002 , astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 90/2004 , se face în conformitate cu reglementările specifice ale Ministerului Sănătății.

Articolul 2

Organele de control abilitate din cadrul Ministerului Sănătății vor monitoriza activitatea laboratoarelor agreate pe plan național.

Articolul 3

(1)

În termen de 12 luni de la publicarea prezentului ordin laboratoarele care determină gudronul, nicotina și monoxidul de carbon din produsele din tutun, pe baza standardelor enumerate la

art. 3^2 alin. (5) din Legea nr. 349/2002 , astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 90/2004 , vor notifica Ministerului Sănătății prin depunerea unei solicitări în vederea agreării, însoțită de o documentație doveditoare, conform cerințelor prevăzute la art. 1.

(2)

În termen de 12 luni de la publicarea prezentului ordin Ministerul Sănătății va publică lista cu laboratoarele agreate și parametrii ce pot fi determinați de către acestea cu respectarea standardelor enumerate la

art. 3^2 alin. (5) din Legea nr. 349/2002 , astfel cum a fost modificată și completată prin

Legea nr. 90/2004 .

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.