Decizia nr. 127/1995

Costica Bulai - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 218 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, invocată de Societatea Comercială "Expres Pilot Co. Ltd" - S.R.L. Galați în Dosarul nr. 545/1994 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.

Dezbaterile asupra excepției au avut loc la data de 29 noiembrie 1995, fiind consemnate în încheierea din ședința respectiva, iar Curtea a aminat pronunțarea la 6 decembrie 1995, când a adoptat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția de contencios administrativ a înaintat Curții Constituționale, prin Încheierea din 13 martie 1995, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 218 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, formulată de Societatea Comercială "Expres Pilot Co. Ltd" - S.R.L. Galați în Dosarul nr. 545/1994 al acestei instanțe.

În motivarea excepției s-au susținut următoarele:

- art. 218, având următorul text: "Activitățile care nu pot face obiectul unei societăți comerciale se stabilesc de Guvern în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi", este neconstitutional, deoarece contravine prevederilor art. 49 din legea fundamentală, text potrivit căruia restrîngerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți se poate face numai prin lege și numai în situațiile prevăzute de mentionatul articol;

- prin Hotărârea Guvernului nr. 1.323/1990 s-au stabilit unele activități ce nu puteau forma obiectul de activitate al unor societăți comerciale, fapt care, la vremea lui, nu părea a fi fost ilegal; acum însă, după adoptarea Constituției din anul 1991, care prevede la art. 134 ca economia României este economie de piața, atât art. 218, cît și Hotărârea Guvernului nr. 1.323/1990 contravin acestui principiu, incalcindu-se, între altele, libertatea comerțului, protecția concurentei loiale etc.;

- ca atât art. 218, cît și Hotărârea Guvernului nr. 1.323/1990 contravin și prevederilor art. 40 din Legea nr. 15/1990, potrivit cărora activitățile economice pe care statul înțelege sa și le rezerve cu titlu de monopol de stat se stabilesc prin lege specială; or, prin Hotărârea Guvernului nr. 538 din 8 octombrie 1993, care completează Hotărârea Guvernului nr. 1.323/1990, a fost adăugată o noua activitate (de pilotaj pe sectorul maritim al Dunării de Jos) care instituie, în fapt, un astfel de monopol; mai mult, în acest fel se restringe un drept (cel de pilotaj) pe cale de hotărâre guvernamentală data la 3 ani de la expirarea termenului de 10 zile prevăzut de

art. 218 din Legea nr. 31/1990 ;

- în sfârșit, ca art. 218 și hotărârile guvernamentale date în baza lui trebuie considerate, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, ca fiind abrogate, deoarece contravin textelor constituționale precitate (art. 49 și art. 134).

Exprimindu-și opinia în temeiul art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea Suprema de Justiție considera ca dispozițiile înscrise în

art. 218 din Legea nr. 31/1990

sunt neconstituționale.

Potrivit Legii nr. 47/1992, s-au cerut puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În opinia primită din partea Camerei Deputaților se considera ca excepția este neîntemeiată, având în vedere ca dispozițiile art. 49 din Constituție sunt aplicabile numai drepturilor fundamentale ale cetățenilor, iar art. 134 din Constituție suporta o serie de circumstantieri, fiind dificil de luat în considerare conceptul de libertate absolută în condițiile unui stat de drept. Cît privește abrogarea

art. 218 din Legea nr. 31/1990

în condițiile art. 150 alin. (1) din Constituție, se apreciază ca acesta poate fi examinat numai în lumina actelor normative existente la data adoptării sale.

Senatul, de asemenea, considera excepția neîntemeiată, aratind ca, atita vreme cît legea deleagă expres Guvernului competența de a reglementa măsurile de aplicare a legii, nu se poate pune în discuție constituționalitatea hotărârii date de Guvern în baza acestei abilitari. Executivului i s-a dat în competența de a stabili domeniile care nu pot face obiectul activității societăților comerciale tocmai pentru ca acestea sunt în permanenta schimbare, ca modalități, importanța și efecte. Textul nu are în vedere scoaterea din circuitul civil și din cel comercial a unor activități, ci doar reglementarea, prin norme obligatorii, a unor activități de un anumit interes economic, social, de siguranță, de ordine sau liniste publică, de sănătate, de moralitate publică etc.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata, în esenta, ca textul

art. 218 din Legea nr. 31/1990

este constituțional, deoarece hotărârile Guvernului date în temeiul unor abilitari legislative urmăresc exclusiv organizarea executării legii conform art. 107 din Constituție și, deci, acesta a fost îndreptățit sa stabilească activitățile economice care nu pot face obiectul societăților comerciale. Cît despre prevederile

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, ele sunt conforme Constituției, avîndu-și temeiul în dispozițiile art. 134 din titlul IV al acesteia.

CURTEA,

examinînd încheierea de sesizare, punctele de vedere primite, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile

art. 218 din Legea nr. 31/1990 , raportate la Constituție și la dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca este competența să se pronunțe asupra dispozițiilor legale atacate ca neconstituționale, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, deoarece pe baza lor s-au stabilit raporturi juridice după intrarea în vigoare a Constituției.

În conformitate cu art. 144 lit. c) din legea fundamentală, Curtea Constituțională hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea doar a legilor și ordonanțelor.

Prin urmare, unica problema de constituționalitate cu care Curtea este legal sesizată este cea referitoare la

art. 218 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale. Ea nu este competența sa judece constituționalitatea unor hotărâri guvernamentale.

Asadar, Curtea urmează a se pronunța numai asupra constituționalității

art. 218 din Legea nr. 31/1990 , prin care Guvernul a fost împuternicit sa stabilească, în 10 zile de la intrarea în vigoare a legii, activitățile care nu pot face obiectul unei societăți comerciale, precum și cu privire la clarificarea caracterului constituțional al acestei împuterniciri, în condițiile adoptării Constituției României la 8 decembrie 1991.

Cît privește prima problema, este de remarcat faptul ca, în virtutea art. 80 din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea Parlamentului și a Președintelui României - o adevarata lege cu caracter preconstitutional -, până la intrarea în vigoare a Constituției României, Parlamentul a fost desemnat să-și desfășoare activitatea nu numai ca Adunare Constituantă, ci și ca adunare legislativă, dispunind deci de toate atributele ce-i reveneau în considerarea acestei prerogative. În consecința, împuternicirea în discuție, data Guvernului, nu contravenea nici unei dispoziții legale care să o interzică.

Pe de altă parte, aplicarea dispozițiilor constituționale relative la delegarea legislativă, prezente în actuala Constituție, nu este cu putinta, în cazul de fața, deoarece, potrivit cunoscutei reguli tempus regit actum, regimul juridic al unor dispoziții legale se supune normelor existente la data la care aceste dispoziții au fost adoptate.

Faptul ca, în prezent, art. 49 din Constituție prevede că restrîngerea unor drepturi se poate face numai prin lege, privește regimul juridic al actelor juridice ce urmează să se adopte după intrarea în vigoare a actualei Constituții. Dacă ar fi altfel, ar insemna ca prevederile art. 49 - și, implicit, orice alta dispoziție constituțională - să se poată aplica retroactiv, ceea ce, în regimul nostru constituțional, este inadmisibil.

Rămâne în discuție doar eventualitatea considerarii ca abrogate, în virtutea art. 150 alin. (1) din Constituție, a celor două hotărâri guvernamentale criticate, dat fiind faptul ca ele ar încalcă principiile economiei de piața, enunțate de art. 134 din Constituție, considerindu-se, în opinia autorului sesizării, ca, de vreme ce

art. 218 din Legea nr. 31/1990

pare a fi socotit ca abrogat, negresit și cele doua hotărâri nu pot avea decît aceeași soarta.

Or, premisa rationamentului - abrogarea implicita a

art. 218 din Legea nr. 31/1990

- nu este intemeiata, în lumina celor arătate mai sus. Într-adevăr, de vreme ce instituția delegării legislative a fost instituită doar prin Constituția din anul 1991, împuternicirea Guvernului de către Parlament de a delimita activitățile respective, în anul 1990, nu are cum să între în conflict cu actualele dispoziții constituționale, căci aceasta ar insemna retroactivitatea Constituției.

Cît privește însă conținutul real al împuternicirii, asa cum a fost realizată de Guvern prin Hotărârea nr. 1.323/1990, este de reținut faptul ca obligația statului, în cadrul economiei de piața, de a asigura libertatea comerțului, prevăzută de art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, nu trebuie privită ca o expresie a lipsei oricăror circumstantieri, conceptul de libertate absolută nefiind propriu unui regim juridic adecvat statului de drept. De aceea, dispozițiile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, precitate, trebuie concepute ca aflate în consonanta și cu dispozițiile art. 134 alin. (2) lit. b), potrivit cărora statul trebuie să asigure și protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară, precum și cu alte obligații ce revin statului, legate de ocrotirea sănătății cetățenilor (art. 33), apărarea tarii și organizarea de activități cu caracter militar (art. 117), respectarea Constituției și a legilor tarii (art. 51), secretul convorbirilor telefonice (art. 28) etc. În acest sens, interzicerea unor activități ce aduc direct atingere acestor valori, deopotrivă sociale și juridice, nu ar putea fi considerată, neapărat, ca afectind fundamental și nejustificat principiile economiei de piața și ale libertății comerțului. În acest sens, sunt de semnalat ca făcând obiectul acestor limitări, cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1.323/1990, activitățile care, potrivit legii penale, constituie infracțiuni sau sunt contrare altor dispoziții legale cu caracter imperativ, cele de fabricare și de comercializare de droguri în alt scop decît ca medicament, ori vrajitoria, ghicitul sau, mai important, activitățile de imprimare a hartilor cu caracter militar, fabricarea sau comercializarea de aparatura pentru interceptarea de convorbiri telefonice, fără avizul Ministerului de Interne sau cu încălcarea acestui aviz, precum și alte activități relativ asemănătoare, în care obligațiile statului în legătură cu exercițiul funcțiilor sale nu pot fi ignorate.

Cît despre împrejurarea ca Hotărârea Guvernului nr. 1.323/1990 nu ar fi fost data în termenul de 10 zile prevăzut de lege sau cu privire la posibilitatea pentru Guvern de a proceda la completarea ei, după 3 ani de la data stabilită prin

Legea nr. 31/1990 , Curtea constata ca acestea nu sunt probleme de resortul contenciosului constituțional, ele urmînd a fi examinate de instanța de contencios administrativ în temeiul Legii nr. 29/1990. În același sens, și susținerile potrivit cărora ar exista discrepanțe între hotărârile guvernamentale în discuție și prevederile art. 40 din Legea nr. 15/1990, controlul constituționalității legilor nefuncționând, prin definiție, decît prin raportare la prevederile Constituției, nu și în funcție de dispozițiile altor acte normative.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) și ale art. 25 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 218 din Legea nr. 31/1990 , invocată de Societatea Comercială "Expres Pilot Co. Ltd" - S.R.L. Galați în Dosarul nr. 545/1994 al Curții Supreme de Justiție - Secția de contencios administrativ.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 6 decembrie 1995.