Plan · Guvernul

Plan din 8 iulie 2004

pentru reforma sectorului de sănătate

prezumat în vigoare

Data actului
8 iulie 2004
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 696 din 3 august 2004
Citează
1 act
Structură
0 articole · 12.904 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

A. Pe termen scurt (sfârșitul anului 2004)

1. Finalizarea cadrului legislativ pentru direcțiile prioritare ale sistemului de sănătate: hotărâre a Guvernului privind strategia națională de sănătate publică, ordin al ministrului sănătății privind serviciile de urgență prespitalicești, ordin al ministrului sănătății privind competențele spitalelor (inclusiv legate de conducerea spitalelor), revizuirea

Hotărârii Guvernului nr. 412/2003

pentru aprobarea Normelor privind organizarea, funcționarea și finanțarea unităților de asistență medico-sociale, ordin al ministrului sănătății privind organizarea, funcționarea și finanțarea centrelor de sănătate multifuncționale, reglementări privind politica națională a medicamentului

2. Elaborarea primei versiuni a planurilor naționale, regionale și locale de sănătate pentru structuri și servicii furnizate în domenii specifice

3. Planificarea și restructurarea serviciilor de sănătate în vederea creșterii accesului populației urbane și rurale la servicii de calitate pe baza planurilor de sănătate dezvoltate

4. Finanțare eficientă și transparentă a spitalelor prin: monitorizarea execuției bugetare a acestora în vederea încadrării în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, extinderea sistemului de finanțare bazată pe caz la toate unitățile care furnizează servicii spitalicești de internare continuă pentru pacienți acuți, publicarea pe paginile de web ale instituțiilor abilitate a rapoartelor de activitate clinică și financiare ale spitalelor

5. Creșterea disponibilității medicamentelor pentru populație, în limita fondurilor existente prin derularea licitațiilor centralizate pentru medicamente de bază în spitale, derularea licitațiilor electronice pentru achiziții în spitale și introducerea primelor ghiduri de practică (diabet)

6. Reabilitarea asistenței medicale de urgență prespitalicească

7. Îmbunătățirea fluxului electronic de informații și a distribuirii informațiilor publice în sistemul de sănătate (de la furnizori la instituțiile locale și/sau centrale și înapoi și între instituțiile locale și centrale din sistem) prin introducerea semnăturii electronice, publicarea documentelor oficiale pe paginile de web, conceperea unui format unic de raportare clinică și/sau financiară

8. Standardizarea codificării și implementarea registrelor naționale de date în sistemul de sănătate (de exemplu, pentru diabet)

9. Monitorizarea și finalizarea investițiilor în derulare

10. Stimularea participării sectorului privat la serviciile de sănătate prin: elaborarea unui ordin al ministrului sănătății privind normele de aplicare a Legii asigurărilor private de sănătate, extinderea parteneriatelor public-private legate de externalizarea serviciilor de dializă, imagistică și laborator, finalizarea procesului de privatizare a managementului de spital pentru un spital-pilot

11. Finalizarea și pregătirea programelor cu finanțare externă, mai ales a celor referitoare la asistența mamei și copilului, consolidarea capacității de management și de control a Ministerului Sănătății și a serviciilor de medicină de urgență

12. Implementarea recomandărilor Proiectului de planificare și reglementare a sistemului de servicii de sănătate al Băncii Mondiale în România

13. Susținerea în continuare a dezvoltării îngrijirilor primare și în ambulatoriu prin concesionarea cabinetelor medicale către medici

B. Pe termen mediu (până în 2008)

1. Îmbunătățirea furnizării serviciilor de sănătate comunitare (medicină generală/de familie, medicamente în ambulatoriu, planificare familială, centre de sănătate multifuncționale, servicii de specialitate în ambulatoriu etc.) și integrarea acestora cu serviciile spitalicești, precum și cu îngrijirile sociale și pentru vârstnici, în regim public sau privat

2. Finalizarea programelor cu finanțare externă pentru asistența mamei și copilului, consolidarea capacității de management și de control din Ministerul Sănătății și a serviciilor de medicină de urgență

3. Îmbunătățirea performanței serviciilor spitalicești prin reglementarea unor noi tipuri de servicii furnizate la acest nivel (asistență ambulatorie integrată, proceduri efectuate în regim de spitalizare de zi, spitalizare de o zi) și prin îmbunătățirea infrastructurii bazei de diagnostic și tratament

4. Îmbunătățirea calității și siguranței îngrijirilor spitalicești prin susținerea abordării de tipul medicinei bazate pe dovezi, pe baza ghidurilor clinice și realizarea a două ghiduri model până în 2005 (pentru diabet și hipertensiune)

5. Continuarea reducerii numărului de paturi de spital inițiată în cursul anului 2003 (în vederea atingerii țintei finale de planificare națională pe termen lung a paturilor, de 4,3 paturi la 1.000 de locuitori în anul 2014). Implicarea susținută în identificarea unei combinații de mecanisme de reducere a numărului de paturi pentru a atinge un rezultat real de aproximativ 5,5 paturi la 1.000 de locuitori (până în 2008) prin:

a) reducerea duratei medii de spitalizare în cazul afecțiunilor acute și extinderea serviciilor care se furnizează într-o singură zi (cum ar fi: spitalizarea de zi, spitalizarea de o zi, ambulatoriul integrat, servicii diagnostice etc.);

b) reducerea ratei de internări în spital în cazul afecțiunilor acute și cronice (cu excepția bolilor psihice și infecțioase);

c) creșterea numărului de zile de spitalizare disponibile și a ratei de ocupare a paturilor în spital în cazul afecțiunilor acute și în spitalizarea de zi;

d) transferul zilelor/pat din spitale în unități cu specific nemedical acut (îngrijiri sociale, unități medico-sociale etc.).

6. Dezvoltarea și rafinarea sistemului de finanțare pe bază de caz rezolvat a spitalelor și aplicarea acestuia la toate unitățile spitalicești de îngrijiri acute care au fost restructurate și reducerea treptată până la eliminare a ponderii finanțării istorice în calcularea tarifelor; introducerea și adaptarea sistemului de finanțare bazată pe caz și pentru serviciile ambulatorii

7. Stabilirea politicilor de sănătate referitoare la utilizarea noilor tehnologii medicale, medicamente, echipamente, bazate pe de o parte pe studii de cost-eficiență și cost-eficacitate și pe de altă parte pe nevoile de sănătate, în vederea furnizării unor servicii medicale de calitate

8. Stabilirea cadrului de reglementări privind operaționalizarea unor centre de sănătate multifuncționale referitoare la: metodele de finanțare, procesele de angajare de resurse umane, procesele privind infrastructura și conducerea/managementul. Implementarea în cel puțin 15 județe a acestor centre, acolo unde este necesar prin restructurarea centrelor medicale rurale, centrelor de permanență, stațiilor de ambulanță, a spitalelor rurale și urbane mici și a spitalelor de monospecialitate

9. Stabilirea cadrului de reglementări privind extinderea îngrijirilor la domiciliu, referitoare la: metodele de finanțare, procesele de angajare de resurse umane, procesele privind infrastructura și conducerea/managementul, în vederea reducerii internărilor în spital cu metode cost-eficiente. Atingerea obiectivelor determinate, cum ar fi reabilitarea serviciilor de îngrijiri la domiciliu, implementarea lor pe scară largă în 20 de județe

10. Stabilirea cadrului de reglementări privind extinderea serviciilor ambulatorii integrate, referitoare la: metodele de finanțare, procesele de angajare de resurse umane, procesele privind infrastructura și conducerea/ managementul; se va sprijini astfel transferul anumitor servicii de îngrijiri cronice furnizate în spitale (diabet, astm, hipertensiune etc.) către ambulatoriul spitalului: vor fi stabilite sisteme integrate ambulatorii în cel puțin câte un spital județean sau universitar din fiecare județ

11. Implementarea unor mecanisme de finanțare sustenabile, echitabile și transparente, bazate pe descentralizarea responsabilității financiare, având structuri de responsabilitate și de raportare corespunzătoare. Finalizarea și adoptarea reglementărilor privind managementul datoriilor, a clasificației bugetare, a planului de conturi și a altor recomandări financiare cheie ale proiectului de planificare și reglementare a sistemului de servicii de sănătate al Băncii Mondiale în România, în consens cu legislația românească în domeniu. Implementarea unor mecanisme de finanțare susținute, echitabile și transparente pentru a asigura viabilitatea financiară a schemei de asigurări de sănătate și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate

12. Decizia asupra modelelor de alocare regională a resurselor care să fie aplicate în România: implementarea modelului agreat și obținerea de îmbunătățiri semnificative în echitatea alocării resurselor la nivel național

13. Implementarea de politici, proceduri și reglementări noi în vederea îmbunătățirii conducerii și managementului serviciilor de sănătate și reducerii semnificative a nivelului corupției la nivel județean și regional; implementarea rețelelor de conducere județene/regionale în cel puțin 10 județe

14. Planificarea serviciilor de sănătate și reformă instituțională:

a) actualizarea planurilor de sănătate județene, regionale și naționale în ceea de privește numărul unităților și serviciile furnizate în domeniile specifice;

b) reorganizarea spitalelor bazată pe planul nevoilor de servicii de sănătate, în concordanță cu infrastructura, echipamentele, tehnologia și personalul necesar;

c) stabilirea unui plan de dezvoltare profesională pentru personalul medical de la toate nivelurile;

d) înființarea unui organism național de monitorizare a calității serviciilor de sănătate;

e) stabilirea unui set minim de indicatori pentru monitorizarea calității serviciilor de sănătate.

15. Identificarea nevoilor de formare pentru a implementa noile metode de management financiar, de conducere, managementul operațional și reforma serviciilor și formarea unei structuri de pregătire corespunzătoare

16. Implementarea unor sisteme îmbunătățite de management al informației pentru planificare, managementul serviciilor și monitorizarea largă a performanței sistemului, pe baza parametrilor de performanță ce urmează a fi definiți și a metodelor ce urmează a fi agreate

17. Colaborarea, în principal, cu Ministerul Finanțelor Publice pentru a găsi oportunitățile și stimulentele necesare în vederea continuării stimulării investițiilor din sectorul privat în infrastructură, furnizarea de servicii și management prin stimularea parteneriatelor public-private, folosind experiența proiectelor-pilot de parteneriat public-privat inițiate începând cu anul 2002

18. Continuarea investițiilor în dezvoltarea viitoare a funcției de planificare la nivel central și județean și revizuirea atât a Strategiei naționale privind serviciile de sănătate, cât și a planurilor de sănătate județene, regionale și naționale în funcție de realizările de până în acel moment și de posibilitățile de dezvoltare, de exemplu, programe naționale de servicii clinice, programe sau proiecte cu finanțare externă etc.

19. Obținerea consensului asupra măririi ponderii finanțării pentru sănătate

20. Codificarea și corelarea tuturor actelor normative din domeniul sănătății într-un cod sanitar sau cod al sănătății publice.

C. Pe termen lung (până în 2014)

1. Atingerea obiectivelor finale ale strategiei privind serviciile de sănătate la nivel național până la o medie națională de aproximativ 4,3 paturi la 1.000 de locuitori, prin implementarea combinației de mecanisme de reducere a numărului de paturi stabilite prin Strategia națională de raționalizare a serviciilor spitalicești:

a) reducerea duratei medii de spitalizare prin tratarea a cel puțin 25% din pacienții acuți în structuri de spitalizare de zi și prin reducerea cu 10% a duratei de spitalizare pentru internările continue;

b) reducerea cu 10% a ratei internărilor în spital pentru pacienții acuți și cronici (cu excepția bolilor psihice și a bolilor infecțioase);

c) stabilirea la 365 a numărului zilelor disponibile în spitale pentru ocuparea paturilor, respectiv la 85% a ratei de ocupare a acestora, pentru internările în spitalizare continuă;

d) stabilirea la 250 a numărului zilelor disponibile în spitale pentru ocuparea paturilor, respectiv la 85% a ratei de ocupare a acestora, pentru internările în spitalizare de zi;

e) transferul a 10% din numărul zilelor de spitalizare din spitale în unitățile de îngrijiri sociale și pentru vârstnici.

2. Încheierea restructurării și reorganizării tuturor unităților sanitare și implementarea serviciilor care sunt adecvate și bazate pe nevoile de sănătate ale populației.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.