Convenția din 7 noiembrie 1952
pentru facilitarea importului de mostre comerciale și de material publicitar, încheiată la 7 noiembrie 1952
prezumat în vigoare
convinse ca adoptarea de reguli comune privind importul mostrelor de mărfuri de orice fel, indiferent dacă sînt produse naturale sau articole manufacturate, și al materialului publicitar va facilita extinderea comerțului internațional,
au convenit asupra celor ce urmează:
*) Traducere.
Guvernele semnatare ale prezentei convenții,
Articolul 1
Definiții
În scopul aplicării prezentei convenții:
a) termenul "drepturi de import" cuprinde drepturile vamale și orice alte drepturi și taxe percepute la importul sau cu ocazia importului, precum și toate drepturile de accize și taxe interne aferente mărfurilor importate, excluzandu-se totuși redevențele și impunerile limitate la costul aproximativ al serviciilor prestate și care nu constituie o protecție indirecta a produselor naționale sau taxe cu caracter fiscal la import;
b) termenul "persoane" cuprinde atît persoanele fizice, cat și cele juridice;
c) referirile la teritoriul unei părți contractante privesc teritoriul sau metropolitan și orice alt teritoriu pe care acea parte contractantă îl reprezintă pe plan internațional și asupra căruia se extinde aplicarea convenției în conformitate cu articolul XIII.
Articolul 2
Scutirea de plată drepturilor de import pentru mostrele cu valoare neglijabila
1. Fiecare parte contractantă va scuti de plată drepturilor de import mostrele de mărfuri de orice fel, importate pe teritoriul sau, cu condiția ca acestea sa nu aibă decât o valoare neglijabila și sa nu poate fi folosite decât la obținerea de comenzi pentru mărfuri de felul celor reprezentate prin aceste mostre, în vederea importului lor. Pentru a stabili dacă mostrele au sau nu o valoare neglijabila, autoritățile vamale ale teritoriului de import pot lua în considerare valoarea fiecărei mostre în parte sau valoarea totală a mostrelor care fac parte din aceeași trimitere. Valoarea trimiterilor provenind de la același expeditor către destinatari diferiți nu va fi totalizata pentru aplicarea prezentului paragraf, chiar atunci cînd aceste trimiteri ar fi importate simultan.
2. Autoritățile vamale ale teritoriului de import vor putea cere ca, pentru a putea beneficia de scutirea de plată drepturilor de import în conformitate cu paragraful 1 al prezentului articol, mostrele să fie făcute inutilizabile ca mărfuri prin marcare, rupere, perforare sau altfel, fără totuși ca aceasta operație să le facă să-și piardă calitatea de mostre.
Articolul 3
Admiterea altor mostre cu scutire temporară de plată drepturilor de import
1. În scopul aplicării prezentului articol, termenul "mostre" cuprinde articolele reprezentative ale unei categorii determinate de mărfuri deja produse sau care sînt modele de mărfuri a căror fabricare este proiectata, cu condiția ca:
a) sa apartina unei persoane stabilite în străinătate și să fie importate numai cu scopul de a fi prezentate sau de a face obiectul unei demonstratii pe teritoriul unde se importa, în vederea obținerii de comenzi pentru mărfuri care vor fi expediate din străinătate;
b) sa nu fie nici vândute nici date în folosință lor normală în afară de nevoile demonstratiei, nici folosite în vreun fel, indiferent dacă aceasta se face prin închiriere sau contra remunerație, în timpul șederii lor pe teritoriul unde se importa;
c) să fie destinate reexportului în timp util; și
d) să fie posibila identificarea la reexport; cu excluderea articolelor identice introduse de aceeași persoana sau expediate aceluiași destinatar în asemenea cantități, încît, luate în total, sa nu mai constituie mostre potrivit uzantelor normale ale comerțului.
2. Mostrele la care ar urma să se aplice drepturi de import, importate de pe teritoriul unei părți contractante, cu sau fără intervenția unui voiajor comercial, de persoane stabilite pe teritoriul oricărei părți contractante, vor fi admise în scutire temporară de plată drepturilor de import pe teritoriul fiecărei părți contractante contra consemnarii drepturilor de import și a altor sume eventual exigibile sau unui angajament garantat care să asigure eventuala lor plata. Sumele consemnate (cu excepția celor care ar putea fi exigibile în baza articolului VI din prezenta convenție) nu vor putea depăși totuși nivelul drepturilor de import majorate cu 10%.
3. Pentru a beneficia de facilitățile prevăzute de prezentul articol, persoanele interesate trebuie să se conformeze legilor și regulamentelor emise în aceasta materie de autoritățile teritoriului de import și formalităților vamale în vigoare pe acest teritoriu. În ce privește materialele industriale și agricole și vehiculele de transport a căror valoare vamală depășește 1000 dolari S.U.A. (sau contravaloarea lor într-o alta moneda), importatorii vor putea fi obligați sa declare locurile de destinație a acestor materiale și vehicule; de asemenea, ei vor putea fi invitați de către autoritățile vamale ale tarii de import să facă dovada în orice moment ca aceste materiale sau vehicule se afla în locurile declarate. Autoritățile vamale ale tarii de import vor putea sigila aceste materiale și vehicule sau împiedica în altfel funcționarea lor pe timpul cat sînt admise cu scutire temporară de plată drepturilor și vor putea limita locurile în care acestea vor funcționa în scop de demonstratie.
4. Ca regula generală, autoritățile vamale ale tarii de import vor trebui sa considere ca suficiente pentru identificarea ulterioară a mostrelor mărcile care au fost aplicate de autoritățile vamale ale unei părți contractante, cu condiția ca aceste mostre să fie însoțite de o lista descriptivă certificată pentru exactitate de autoritățile vamale ale acestei părți contractante. Nu se vor aplica mărci suplimentare pe mostre, decât în cazurile în care autoritățile vamale ale tarii de import le vor socoti necesare pentru a asigura identificarea mostrelor la reexport. Mărcile aplicate nu trebuie să facă inutilizabile mostrele.
5. Termenul stabilit pentru reexportul mostrelor, care vor beneficia de scutirea de plată drepturilor de import prevăzută în prezentul articol, nu va fi mai mic de șase luni. După expirarea termenului stabilit pentru reexport, se vor putea percepe drepturile de import și celelalte sume eventual exigibile pentru mostrele care nu au fost reexportate. De asemenea, ele vor putea fi percepute fără a se aștepta expirarea acestui termen pentru mostrele care vor inceta sa corespundă condițiilor stabilite prin paragraful 1 din prezentul articol.
6. La reexportul în termenul stabilit al mostrelor importate în condițiile prevăzute în prezentul articol se va face fără întîrziere restituirea sumelor consemnate sau eliberarea garanției depuse în momentul importului în baza paragrafului 2 din acest articol, la unul din birourile vamale situate la frontiera sau în interiorul teritoriului, care este competent în acest scop, sub rezerva, dacă este cazul, a scaderii drepturilor și a altor sume aferente mostrelor care n-au fost prezentate pentru reexport. În anumite cazuri speciale, depunerile vor putea fi totuși restituite într-un alt mod, cu condiția ca aceasta restituire să se facă rapid. Fiecare parte contractantă va publică o lista a birourilor vamale competente pentru aceste operații.
Articolul 4
Importul de material publicitar cu scutire de plată drepturilor de import
1. Fiecare parte contractantă va scuti de plată drepturilor de import cataloagele, listele de prețuri și înștiințările comerciale referitoare la:
a) mărfuri puse în vânzare sau închiriate, sau
b) prestări de servicii oferite în materie de transport sau de asigurări comerciale de către o persoană stabilită pe teritoriul unei alte părți contractante, cînd asemenea documente vor fi importate de pe teritoriul oricărei părți contractante, cu condiția ca fiecare trimitere:
i) sa nu fie compusa decât dintr-un singur document, sau
îi) sa nu cuprindă decât un exemplar al fiecărui document, dacă este compusa din mai multe documente, sau
iii) sa nu depășească greutatea de 1 kilogram bruto, oricare ar fi numărul documentelor și exemplarelor.
Trimiterea simultană a unui număr oarecare de colete la diferiți destinatari pe teritoriul de import nu va fi de natura sa priveze aceste colete de scutire, dacă fiecare destinatar primește un singur colet.
2. Prin derogare de la dispozițiile paragrafului 1 din prezentul articol o parte contractantă nu va fi obligată sa scutească de plată drepturilor de import pe teritoriul sau:
a) cataloagele, listele de prețuri și înștiințările comerciale care nu poarta în mod vizibil numele intrepinderii străine care produce, vinde sau închiriază mărfurile sau care oferă prestări de servicii în materie de transport sau de asigurări comerciale, la care se referă aceste cataloage, liste de prețuri sau instiintari comerciale;
b) cataloagele, listele de prețuri și instiintari comerciale care sînt declarate pentru punerea în consum autorităților vamale ale teritoriului de import, în colete grupate pentru a fi apoi expediate unor destinatari diferiți de pe acest teritoriu.
Articolul 5
Admiterea de filme publicitare cu scutire temporară de plată drepturilor de import
Potrivit condițiilor stabilite prin articolul III din prezenta convenție, fiecare parte contractantă va acorda facilitățile prevăzute în acest articol pentru pozitivele filmelor cinematografice cu caracter publicitar care nu depășesc lățimea de 16 mm, cînd va fi stabilit față de autoritățile vamale ca filmele constau, în esenta, în reproduceri de fotografii (cu sau fără banda sonora) infatisand natura sau funcționarea produselor sau a materialelor ale căror calități nu pot fi demonstrate satisfăcător de mostre sau cataloage, cu condiția ca aceste filme:
a) să se refere la produse sau materiale oferite spre vânzare sau închiriere de o persoană stabilită pe teritoriul unei alte părți contractante;
b) să fie de natura a fi prezentate unor eventuali clienți, dar nu în sali publice; și
c) să fie importate într-un colet care să nu conțină mai mult de o copie a fiecărui film și sa nu facă parte dintr-o trimitere mai mare de filme.
Articolul 6
Derogarea temporară de la prohibiții și restrictii
1. Nici o parte contractantă nu va aplica prohibiții sau restrictii la import (altele decât drepturile de import), prin contingente, licențe de import sau alte măsuri asupra mărfurilor provenite de pe teritoriul unei alte părți contractante:
a) care vor beneficia de scutire de plată drepturilor de import în baza dispozițiilor articolelor II sau IV din prezenta convenție (sau care ar fi beneficiat de aceasta scutire, dacă ar fi fost supus plății drepturilor) sau
b) care vor fi admise cu scutire temporară în baza dispozițiilor articolelor III sau V din prezenta convenție (sau care ar fi beneficiat de aceasta scutire, dacă ar fi fost supuse plății drepturilor), cu condiția ca importul acestor mărfuri sa nu dea naștere la nici o plata în afară acelora pentru transport și asigurări sau a acelora pentru serviciile prestate pe teritoriul unde se importa de o persoană stabilită pe acest teritoriu.
2. În ce privește mărfurile care vor beneficia de admiterea cu scutire temporară în baza dispozițiilor articolelor III sau V din prezenta convenție (sau care ar fi beneficiat de aceasta scutire dacă ar fi fost supuse plății drepturilor), suspendarea prohibitiilor sau restrictiilor la import nu se va aplica decât pentru perioada în care admiterea temporară este autorizata (sau ar fi fost autorizata dacă aceste mărfuri ar fi fost supuse plății drepturilor). În cazul în care mărfurile nu sînt reexportate în perioada cînd aplicarea prohibitiilor sau restrictiilor este suspendată în baza paragrafului 1 din prezentul articol, autoritățile tarii de import vor putea lua măsurile care ar fi fost aplicate dacă prohibitiile sau restricțiile la import nu ar fi fost suspendate.
Autoritățile teritoriului de import vor putea cere, în acest scop, garanții corespunzătoare, cum ar fi depunerea unei garanții speciale, deosebită de cea destinată să asigure plata drepturilor de import.
3. Dispozițiile prezentei convenții nu vor împiedica o parte contractantă să aplice prohibiții sau restrictii la import:
a) necesare pentru protecția moralității publice sau intereselor esențiale ale securității;
b) necesare pentru protecția sănătății și vieții oamenilor și a animalelor sau pentru apărarea plantelor;
c) referitoare la importul aurului sau argintului;
d) necesare pentru asigurarea aplicării legilor și regulamentelor privind măsurile vamale pentru menținerea monopolurilor de stat și pentru protecția brevetelor, marcilor de fabrica și drepturilor de autor și de reproduceri;
e) necesare pentru a împiedica practicile de natura a induce în eroare;
f) referitoare la articolele produse în inchisori;
g) necesare pentru aplicarea normelor sau reglementărilor privitoare la clasificarea calității sau punerea în vânzare a produselor destinate comerțului internațional.
Articolul 7
Simplificarea formalităților
1. Fiecare parte contractantă va reduce la minimum formalitățile cerute pentru aplicarea facilităților prevăzute în prezenta convenție.
2. Fiecare parte contractantă va trebui sa publice fără întîrziere toate reglementările emise în aceasta materie, astfel ca persoanele interesate să poată lua cunoștința în vederea evitării prejudiciilor pe care ele le-ar putea suporta din aplicarea unor formalități despre care nu au cunoștința.
Articolul 8
Reglementarea diferendelor
1. Orice diferend care s-ar putea ivi între doua sau mai multe părți contractante cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei convenții se va reglementa, în măsura posibilului, prin negocieri directe între ele.
2. Orice diferend care nu va fi reglementat prin negocieri va fi supus unei persoane sau unui organism acceptat de comun acord de părțile contractante între care s-a ivit diferendul; dacă totuși aceste părți nu se pot pune de acord asupra alegerii acestei persoane sau organism, oricare dintre ele va putea solicita președintelui Curții Internaționale de Justiție sa desemneze un arbitru.
3. Decizia data de persoana sau organismul desemnat potrivit paragrafului 2 din prezentul articol va fi obligatorie pentru părțile contractante interesate.
Articolul 9
Semnarea și ratificarea
1. Prezenta convenție va fi deschisă pînă la 30 iunie 1953 pentru semnare de către guvernele tuturor părților contractante ale Acordului general asupra tarifelor vamale și comerțului, precum și de către guvernele tuturor statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite sau de către alt stat căruia secretarul general al Organizației Națiunilor Unite i-a comunicat o copie a prezentei convenții în acest scop.
2. Prezenta convenție va fi supusă ratificării sau acceptării guvernelor semnatare conform procedurii prevăzute de constituția lor. Instrumentele de ratificare sau acceptare vor fi depuse la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.
Articolul 10
Aderarea
1. Prezenta convenție va fi deschisă aderării guvernelor statelor la care se referă paragraful 1 al articolului IX.
2. Aderarea se va efectua prin depunerea unui instrument de aderare la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.
Articolul 11
Intrarea în vigoare
Cînd cincisprezece dintre guvernele la care se referă articolul IX își vor fi depus instrumentele de ratificare, acceptare sau aderare, prezenta convenție va intra în vigoare în ce le privește în a treizecea zi de la data depunerii celui de-al cincisprezecelea instrument de ratificare, acceptare sau aderare. Pentru orice alt guvern ea va intra în vigoare în a treizecea zi de la data depunerii de către acesta a instrumentului sau de ratificare, acceptare sau aderare.
Articolul 12
Denunțarea
1. După ce prezenta convenție va fi în vigoare timp de trei ani, orice parte contractantă o va putea denunta, adresand o notificare în acest scop secretarului general al Organizației Națiunilor Unite.
2. Denunțarea va deveni efectivă după șase luni de la data primirii notificării de către secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.
Articolul 13
Aplicarea teritorială
1. Orice guvern va putea, la depunerea instrumentului sau de ratificare, acceptare sau aderare sau oricînd ulterior, sa declare printr-o notificare adresată secretarului general al Organizației Națiunilor Unite ca prezenta convenție se va aplica la unul sau mai multe dintre teritoriile pe care el le reprezintă pe plan internațional și ca aceasta se va aplica teritoriilor arătate în notificare, începînd din a treizecea zi de la data la care secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va fi primit aceasta notificare sau la data la care convenția va intra în vigoare în baza articolului XI, dacă aceasta din urma data este posterioară.
2. Orice guvern care în sensul paragrafului 1 al prezentului articol a făcut o declarație extinzand prezenta convenție asupra unui teritoriu pe care îl reprezintă pe plan internațional, va putea denunta convenția pentru acest teritoriu, conform dispozițiilor articolului XII.
Articolul 14
Rezerve
1. Orice stat va putea, cu ocazia semnării sau depunerii instrumentului sau de ratificare, acceptare sau aderare, sa declare că nu se va considera legat de anumite dispoziții ale prezentei convenții, pe care le va specifică.
2. Notificând, potrivit articolului XIII al prezentei convenții, ca aceasta se va aplica unuia sau mai multor teritorii pe care le reprezintă pe plan internațional, orice stat va putea face o declarație analoga celei prevăzute de paragraful 1 al prezentului articol, pentru unul sau toate teritoriile prevăzute în notificare.
3. Cînd un stat va formula o rezervă cu privire la unul din articolele prezentei convenții cu ocazia semnării, ratificării, acceptării, aderării sau notificării prevăzute la articolul XIII de mai sus, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va comunică textul acestei rezerve tuturor statelor care sînt sau pot deveni părți la aceasta convenție. Orice stat care va fi semnat, ratificat sau acceptat convenția sau va fi aderat la aceasta înainte ca rezerva sa fi fost formulată (sau dacă convenția nu a intrat în vigoare, care va fi semnat, ratificat, acceptat sau va fi aderat la aceasta, la data intrării ei în vigoare) va avea dreptul să facă obiecții contra oricăreia dintre aceste rezerve. Dacă secretarul general al Organizației Națiunilor Unite nu primește nici o obiectie din partea statelor autorizate sa o facă, în termen de nouăzeci de zile de la data comunicării rezervei (sau de la data intrării în vigoare a convenției, dacă această dată este posterioară), respectiva rezerva va fi considerată ca acceptată.
4. În cazul primirii unei obiecții din partea unui stat autorizat s-o formuleze, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va notifica aceasta obiectie statului care a formulat rezerva, invitandu-l să-i facă cunoscut dacă este dispus să își retragă rezerva sau prefera, după caz, sa renunțe la ratificarea, acceptarea, aderarea sau la aplicarea convenției la teritoriul sau teritoriile la care s-ar aplica rezerva.
5. Un stat care a formulat o rezervă cu privire la care s-a făcut o obiectie, potrivit paragrafului 3 al prezentului articol, nu va deveni parte contractantă la convenție decât dacă aceasta obiectie a fost retrasă sau a încetat de a fi valabilă în condițiile stabilite la paragraful 6 al aceluiași articol; el nu va putea revendica beneficiul acestei convenții pentru un teritoriu pe care îl reprezintă pe plan internațional în favoarea căruia a formulat o rezervă care a dat loc unei obiecții, potrivit paragrafului 3 al prezentului articol, decât dacă aceasta obiectie a fost retrasă sau a încetat a mai fi valabilă în condițiile stabilite în paragraful 6 de mai jos.
6. Orice obiectie formulată de un stat care a semnat convenția fără sa o ratifice sau sa o accepte își va pierde valabilitatea dacă în termen de douasprezece luni de la data formulării ei statul respectiv nu a ratificat sau acceptat convenția.
Articolul 15
Notificarea semnarilor, ratificărilor, acceptarilor și aderărilor Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va notifica tuturor statelor semnatare și care au aderat, ca și statelor care cer aceasta, semnarile, ratificarile și acceptarile prezentei convenții, precum și aderarile la aceasta; el le va comunică, de asemenea, data la care convenția va intra în vigoare și orice notificare primită de el în baza articolelor XII și XIII.
Drept pentru care subscrișii plenipotentiari au semnat prezenta convenție.
Încheiată la Geneva la șapte noiembrie una mie noua sute cincizeci și doi, în limbile engleza și franceza, ambele texte avînd aceeași valabilitate, într-un singur exemplar, care va fi depus la arhivele Organizației Națiunilor Unite. Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite va transmite tuturor statelor semnatare și care au aderat, copii certificate pentru conformitate ale acestei convenții.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.