Decizia nr. 20/1996

Ioan Muraru - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de Sindicatul Liber "Ulpia" Deva impotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 110 din 8 noiembrie 1995 .

Dezbaterile au avut loc în ședința publica din 20 februarie 1996, în prezenta procurorului și în lipsa părților, legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 27 februarie 1996.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin

Decizia nr. 110 din 8 noiembrie 1995 , Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a art. 2 și a

art. 24 din Legea nr. 15/1991

pentru soluționarea conflictelor colective de munca, ridicată de Sindicatul Liber "Ulpia" Deva, care apreciază ca aceste prevederi contravin dispozițiilor art. 9 și art. 40 din Constituție.

In sinteza, în considerentele

Deciziei nr. 110/1995

s-a reținut ca nu exista contradicție între art. 2 și

art. 24 din Legea nr. 15/1991 , pe de o parte, și art. 9 din Constituție, pe de alta parte, deoarece dispozițiile acestui text constituțional nu privesc dreptul la greva, ci precizează scopul pentru care se constituie și își desfășoară activitatea sindicatele. Cat privește contradictia dintre art. 2 și

art. 24 din Legea nr. 15/1991

și art. 40 din Constituție, s-a constatat ca aceasta se reduce doar la o diferența de redactare. Fata de dispozițiile art. 40 din Constituție, care prevăd ca "Salariații au dreptul la greva pentru apărarea intereselor profesionale, economice și sociale", rezulta ca art. 2 și

art. 24 din Legea nr. 15/1991 , referindu-se la interesele profesionale cu caracter economic și social ale salariaților, nu au în vedere o sfera mai restrânsă de interese decât cele ale textului constituțional, nefiind de conceput ca, în raporturile dintre salariați și unitate, pot exista interese profesionale pure și simple, fără caracter economic sau social în același timp.

Prin recursul declarat în termen legal impotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 110 din 8 noiembrie 1995 , recurentul Sindicatul Liber "Ulpia" Deva, în baza art. 304 pct. 8 și 11 din Codul de procedura civilă, invoca faptul ca instanta de fond a reținut distorsionat temeiul juridic al exceptiei de neconstituționalitate a art. 2 și a

art. 24 din Legea nr. 15/1991 .

In susținerea acestei motivari, recurentul arata ca decizia criticata se întemeiază pe opinia Tribunalului Hunedoara, care apreciază ca "excepția este neîntemeiată întrucât între dispozițiile art. 2 și

art. 24 din Legea nr. 15/1991 , pe de o parte, și ale art. 40 din Constituție, pe de alta parte, exista similitudine de terminologie, chiar dacă termenii nu au aceleași funcții gramaticale", și pe punctul de vedere al Guvernului; care este "formal și departe de a face vreo referire la aspectele reale invocate de parte", și al Senatului care "surprinde prin aspectul sau nejuridic și tendentios politic."

Se mai susține ca, prin prevederile constituționale ale art. 40, sunt puse pe același plan, în vederea posibilitatii declansarii grevei, interesele profesionale, economice și sociale, spre deosebire de vechile dispoziții criticate din

Legea nr. 15/1991

(art. 2 și art. 24) care le făcea dependente pe unele de altele.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul judecătorului-raportor, prevederile art. 2 și ale

art. 24 din Legea nr. 15/1991

raportate la dispozițiile Constituției și ale

Legii nr. 47/1992 , retine:

Motivele de recurs invocate sunt neintemeiate și urmează a fi respinse.

Cu referire la temeiul privind diferentierile de redactare între art. 2 și

art. 24 din Legea nr. 15/1991 , pe de o parte, și art. 40 din Constituție, pe de alta parte, se retine ca, insesi dispozițiile acestuia din urma prevăd: "Legea stabilește condițiile și limitele exercitării acestui drept, precum și garanțiile necesare asigurării serviciilor esențiale pentru societate". Or, din cuprinsul dispozițiilor art. 2 și ale art. 24 din Legea nr. 15/1991 nu rezulta ca prin aceasta s-ar fi reglementat limitări ale dreptului la greva, legea criticata conținând doar dispoziții menite sa asigure cadrul legal necesar infaptuirii acestui drept, în condițiile inexistentei Constituției la data la care Legea nr. 15/1991 a fost adoptată. Prin decizia recurată, în mod corect s-a reținut ca prevederile din lege relative la interesele profesionale cu caracter economic și social nu au în vedere o sfera mai restrânsă decât enumerarea cuprinsă în art. 40 din Constituție, respectiv interese profesionale, economice și sociale. Așezarea, prin Constituție, a celor trei categorii de interese pe același plan nu atrage după sine o extindere a cauzelor ce pot declanșa conflictele de munca. Altfel, ar însemna sa se admită existenta unor interese economice sau sociale care nu au nici o legătura cu cele de natura profesională, or ele reprezintă o consecința a acestora, realizarea lor fiind imposibila în condiții economice sau sociale inadecvate.

De altfel, dispozițiile

art. 24 din Legea nr. 15/1991

se integreaza în concepția generală a legiuitorului, care rezulta și din enumerarea, în art. 24 alin. (2) și (3) și în

art. 25 din Legea nr. 15/1991 , a situațiilor în care nu se pot organiza greve, a condițiilor cerute de lege pentru aplanarea conflictelor de munca etc. Deci

Legea nr. 15/1991

conține reglementări cu caracter special privind exercițiul dreptului la greva - inclusiv interesele ce justifica declanșarea conflictelor de munca - dar în asa fel încât sa se respecte atât înfăptuirea acestui important drept cu caracter social-economic, cat și instituirea unor limite și condiții rezonabile pentru asigurarea bunului mers al activității economice și sociale desfășurate de agenții economici.

Cat privește proportionalitatea restrangerilor exercițiului dreptului la greva cuprinse în

Legea nr. 15/1991 , în raport de dispozițiile art. 40 din Constituție, trebuie reținut ca detalierea în lege a condițiilor și limitelor în care acest drept poate fi realizat nu este în contradicție cu prevederile constituționale menționate, ele neincalcand nici reglementările cuprinse în art. 49 al legii fundamentale, referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Cat privește celălalt motiv de recurs, privind faptul ca decizia recurată se întemeiază pe opinia Tribunalului Hunedoara și pe punctele de vedere ale Guvernului și Senatului, el este, de asemenea, nefondat, deoarece punctele de vedere exprimate, în temeiul

Legii nr. 47/1992 , de către autoritățile publice și de către instanțe, la fel ca și probele, nu sunt obligatorii pentru judecători în soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, ei hotărând conform intimei lor convingeri.

Fata de cele arătate, văzând și prevederile art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și pe cele ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) și

art. 25 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA

In numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Sindicatul Liber "Ulpia" Deva impotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 110 din 8 noiembrie 1995 .

Definitiva.

Pronunțată în ședința publica din 27 februarie 1996.