Ghid · Ministerul Administrației și Internelor

Ghidul din 12 octombrie 2004

de aplicare a ajutoarelor de stat acordate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, , cu modificările și completările ulterioare

prezumat în vigoare republicat

Data actului
12 octombrie 2004
Emitent
Ministerul Administrației și Internelor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 988 din 27 octombrie 2004 (republicare)
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 13.456 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Pune în aplicare 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

1. Ajutorul de stat reprezintă orice măsură de sprijin acordată de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale, din resurse de stat sau resurse ale unităților administrativteritoriale, ori de alte organisme care administrează surse ale statului sau ale colectivităților locale, indiferent de formă, care distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi, a producției anumitor bunuri, a prestării anumitor servicii sau care afectează comerțul dintre România și statele membre ale Uniunii Europene, fiind considerat incompatibil cu un mediu concurențial normal.

Ca atare, orice ajutor de stat este considerat un factor care distorsionează concurența, iar acordarea cu titlu de excepție a ajutoarelor de stat trebuie să facă obiectul unor proceduri severe de control din partea Consiliului Concurenței.

2. Obiectivul ajutoarelor de stat regionale îl constituie dezvoltarea durabilă a regiunilor slab dezvoltate prin încurajarea efectuării de investiții în aceste zone. Ajutoarele de stat regionale favorizează extinderea, modernizarea și diversificarea activităților agenților economici localizați în aceste regiuni și determină crearea de întreprinderi noi. În scopul favorizării acestei dezvoltări și al reducerii potențialelor efecte negative ale unor eventuale relocalizări, este necesar ca acordarea acestor ajutoare de stat să fie subordonată menținerii pentru o perioadă minimă a investițiilor realizate în regiunea respectivă.

În zonele declarate defavorizate prin hotărâri ale Guvernului agenții economici cu certificat de investitor beneficiază de facilitățile fiscale prevăzute de legislația în vigoare.

3. Scopul ajutoarelor de stat regionale este de a asigura agenților economici din zona avută în vedere aceleași șanse de dezvoltare ca și celor din alte zone ale țării, fără a determina creșterea capacității de producție în sectoarele în care există deja probleme legate de supracapacitate.

4. Ajutoarele regionale cuprind ajutoarele de stat acordate:

- zonelor pentru care au fost elaborate programe naționale de dezvoltare regională, respectiv celor pentru care se acordă ajutor de stat în vederea facilitării dezvoltării anumitor activități economice, în condițiile în care un astfel de ajutor de stat nu afectează climatul concurențial;

- zonelor defavorizate, respectiv zonelor declarate defavorizate prin acte normative, ca urmare a încadrării în criteriile stabilite prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/1998

privind regimul zonelor defavorizate, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

5. Modalități de acordare a ajutorului de stat regional

Ajutorul de stat regional acordat agenților economici cu certificat de investitor din zonele defavorizate constă în scutirea de la plata impozitului pe profit pe durata de existență a zonei defavorizate. Această scutire de la plata unei obligații fiscale este legată direct de investiția nou-creată.

6. Condiții de acordare a ajutorului de stat regional

6.1. Ajutor de stat pentru investiția inițială

6.1.1. Investiția inițială reprezintă o investiție în capital fix în legătură cu crearea unei noi unități, extinderea unei unități existente sau demararea unei activități care implică o schimbare fundamentală în produsul sau procesul de fabricație al unei unități existente, prin raționalizare, diversificare sau modernizare.

Sunt excluse din categoria investițiilor inițiale:

a) investiția de înlocuire destinată conservării potențialului de producție, care nu aduce un spor de venit, ci are funcția economică de a-l menține;

b) măsurile destinate restructurării financiare a unei întreprinderi aflate în dificultate.

O investiție în capital fix realizată sub forma achiziționării unei unități care a fost închisă sau ar fi fost închisă dacă nu ar fi fost cumpărată poate fi, de asemenea, considerată investiție inițială.

6.1.2. Ajutorul de stat pentru investiția inițială este calculat ca puncte procentuale din valoarea investiției. Această valoare este stabilită pe baza unui ansamblu uniform de cheltuieli, corespunzătoare elementelor investiției, respectiv terenuri, clădiri și echipamente ce formează baza standard.

În cazul unei achiziții trebuie luate în considerare exclusiv costurile de achiziție a celor trei elemente de activ din baza standard, cu condiția ca tranzacția să aibă loc în condițiile pieței. Valoarea activelor pentru a căror achiziționare s-a beneficiat deja de un ajutor înaintea cumpărării va fi dedusă. Această valoare este stabilită pe baza unui ansamblu uniform de cheltuieli, corespunzător elementelor investiției, respectiv terenuri, clădiri și echipamente ce formează baza standard prevăzută în anexa nr. 2 la Regulamentul privind ajutorul de stat regional, pus în aplicare prin

Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. 55/2004 . În sectorul transporturilor, cu excepția costurilor materialului feroviar rulant, cheltuielile destinate achiziționării mijloacelor și a materialului de transport, bunuri mobile, nu sunt incluse în ansamblul de cheltuieli ce formează baza standard și, deci, nu sunt eligibile pentru ajutoare de stat referitoare la o investiție inițială.

6.1.3. Costurile eligibile pot să includă anumite categorii de investiții în imobilizări necorporale, cu condiția să nu depășească 25% din baza standard pentru întreprinderile mari. Aceste cheltuieli sunt cheltuielile legate de transferul de tehnologie sub forma achiziționării de brevete, licențe de exploatare sau cunoștințe brevetate, cunoștințe tehnice nebrevetate.

Imobilizările necorporale eligibile trebuie să satisfacă cu prioritate condițiile următoare:

a) să fie exploatate exclusiv în întreprinderea beneficiară de ajutor de stat regional;

b) să fie considerate elemente de activ amortizabile;

c) să fie achiziționate de la un terț în condițiile pieței;

d) să figureze în activele firmei și să rămână în patrimoniul întreprinderii beneficiare de ajutor de stat regional pe o perioadă de cel puțin 5 ani.

6.1.4. Contribuția beneficiarului de ajutor de stat regional trebuie să fie de cel puțin 25% din valoarea costurilor eligibile ale proiectului de investiții și nu poate face obiectul unui ajutor de stat.

6.1.5. Intensitatea brută a ajutorului de stat regional nu trebuie să depășească plafonul de 50% din echivalentul subvenției nete.

În cazul întreprinderilor mici și mijlocii, plafonul maxim al intensității brute a ajutorului poate fi suplimentat cu 15% (intensitatea totală netă a ajutorului de stat este de maximum 75% din costurile eligibile). Prevederile de mai sus nu sunt aplicabile întreprinderilor din sectorul transporturilor.

6.1.6. Acordarea ajutorului de stat pentru investiția inițială este condiționată de menținerea investiției în cauză pentru o perioadă minimă de 5 ani. Această perioadă nu poate fi mai mică decât dublul perioadei în care a beneficiat de facilități, în caz contrar investitorul fiind obligat să restituie sumele aferente facilităților acordate conform prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

6.2. Ajutor de stat pentru crearea de locuri de muncă

6.2.1. Prin crearea de locuri de muncă se înțelege creșterea reală a numărului de locuri de muncă din întreprinderea beneficiară a unui ajutor de stat, raportată la media perioadei de referință, respectiv media ultimelor 12 luni. Orice loc de muncă pierdut de-a lungul perioadei de referință trebuie să fie dedus din numărul de locuri de muncă create de-a lungul aceleiași perioade.

Un loc de muncă este legat de realizarea unei investiții din momentul în care el vizează activitatea la care se raportează investiția și dacă a fost creat într-o perioadă de 3 ani de la finalizarea investiției.

6.2.2. Ajutorul de stat pentru crearea de locuri de muncă este calculat ca procent din nivelul costurilor salariale cu personalul angajat, pe o perioadă de 2 ani. Acest procent este egal cu intensitatea admisă pentru ajutoarele de investiții regionale.

6.2.3. Locurile de muncă trebuie să fie menținute pe o perioadă minimă de 5 ani.

6.3. Reguli privind cumulul ajutoarelor de stat

6.3.1. Ajutorul de stat pentru investiția inițială prevăzut la pct. 6.1 și ajutorul de stat pentru crearea de locuri de muncă prevăzut la pct. 6.2 pot fi cumulate în limita plafonului intensității brute de 50% pentru întreprinderi mari și 65% pentru întreprinderi mici și mijlocii. Condiția este îndeplinită dacă suma ajutorului de stat pentru investiția inițială, exprimată ca procent din valoarea investiției, și cea a ajutorului de stat pentru crearea de locuri de muncă, exprimată ca procent din costurile salariale, nu depășesc valoarea cea mai favorabilă ce rezultă din aplicarea plafoanelor prevăzute la pct. 6.1.5 sau 6.2.2.

6.3.2. Atunci când cheltuielile eligibile pentru ajutoare cu finalitate regională sunt total sau parțial eligibile pentru ajutoare cu altă finalitate, partea comună este supusă plafonului cel mai favorabil în cadrul schemelor respective.

6.3.3. Plafoanele intensității ajutorului de stat prevăzute la pct. 6.1.5 se aplică la totalul ajutorului de stat pentru același obiectiv de investiții, în cazul ajutoarelor acordate concomitent în cadrul mai multor scheme regionale, indiferent dacă fondurile provin din surse locale, regionale, naționale sau comunitare.

7. Cuantumul ajutorului de stat

În cazul ajutoarelor de stat indirecte - ajutoare de stat acordate prin sistemul fiscal, valoarea ajutorului se determină după cum urmează:

a) în cazul exceptărilor, reducerilor și/sau scutirilor de la plata taxelor vamale, dimensiunea ajutorului de stat constă în cuantumul taxelor vamale exceptate de la obligația de plată, respectiv valoarea reducerii și/sau scutirii de la plata taxelor vamale care au fost acordate, la care se adaugă și influențele rezultate din alte taxe și impozite dependente de baza de calcul;

b) în cazul reducerilor și/sau scutirilor de la plata impozitelor, taxelor și a altor obligații bugetare, dimensiunea ajutorului de stat este dată de valoarea reducerii și/sau a scutirii acordate.

8. Dispoziții finale

8.1. Nu sunt eligibile să primească ajutor de stat regional întreprinderile aflate în dificultate financiară, precum și cele din sectorul industriei carbonifere, al industriei siderurgice și al fibrelor sintetice. Pentru sectorul construcțiilor navale se aplică reguli specifice stabilite prin regulamentul în domeniu, iar pentru industria autovehiculelor sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului multisectorial privind ajutorul de stat regional pentru proiecte mari de investiții, pus în aplicare prin

Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 252/2002 , cu modificările ulterioare.

8.2. În cazul în care proiectele de investiții inițiale depășesc 50 milioane euro, ajutorul de stat acordat firmelor ce intenționează realizarea unor astfel de proiecte va fi notificat individual de către Ministerul Administrației și Internelor, în calitate de inițiator, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, în vederea stabilirii compatibilității cu prevederile

Legii nr. 143/1999

privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare, și ale Regulamentului multisectorial privind ajutorul de stat regional pentru proiecte mari de investiții.

8.3. Agenților economici ce desfășoară activități legate de producția, prelucrarea și comercializarea produselor agricole cuprinse în anexa nr. 1 la Regulamentul privind ajutorul de stat regional nu le sunt aplicabile dispozițiile acestui regulament.

8.4. În situația în care se constată, ca urmare a controlului efectuat de către Consiliul Concurenței, nerespectarea condițiilor prevăzute în Regulamentul privind ajutorul de stat regional, respectiv atingerea plafonului maxim prevăzut al intensității, nerealizarea investițiilor ori a locurilor de muncă sau orice altă condiție, pentru eliminarea incompatibilității ajutorului existent, Consiliul Concurenței solicită furnizorului anularea sau modificarea ajutorului existent, conform prevederilor

art. 13 alin. (1) din Legea nr. 143/1999 , cu modificările și completările ulterioare.

8.5. Dacă furnizorul nu ia măsurile solicitate de Consiliul Concurenței în perioada de timp indicată în solicitare, Consiliul Concurenței poate decide, conform

art. 13 alin. (2) din Legea nr. 143/1999 , cu modificările și completările ulterioare, oprirea acordării ajutorului de stat existent sau poate impune condiții și obligații pentru a se asigura compatibilitatea ajutorului cu dispozițiile

Legii nr. 143/1999 , cu modificările și completările ulterioare.

8.6. În cazul în care se depășește nivelul intensității peste limita maximă prevăzută în Regulamentul privind ajutorul de stat regional, Consiliul Concurenței va aplica prevederile

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 143/1999 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv va cere curții de apel să dispună recuperarea sau rambursarea ajutorului de stat corespunzător depășirii intensității.

________________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.