Decizia nr. 320/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dănuț Dumitru Dem în Dosarul nr. 2.326/2003 al Curții de Apel Oradea - Secția civilă.

La apelul nominal răspunde partea Dumitru Ardelean personal, lipsind autorul excepției și celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Partea prezentă solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, considerând că aceasta a fost ridicată exclusiv în scopul tergiversării cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, motivând că soluția cuprinsă în textul criticat permite soluționarea cauzelor cu celeritate, iar principiul triplului grad de jurisdicție nu este un principiu constituțional care să impuna legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdictie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 17 martie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2.326/2003, Curtea de Apel Oradea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Dănuț Dumitru Dem în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea recursului împotriva Deciziei civile nr. 295/A din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Bihor, prin care a fost anulată Sentința civilă nr. 3.371 din 1 aprilie 2002, pronunțată de Judecătoria Oradea într-o cauză în care s-a solicitat anularea unui titlu de proprietate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că prevederile legale criticate încalcă art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată, privind dreptul la un proces echitabil, deoarece partea care nu a fost legal citată la judecarea fondului cauzei, din motive care nu-i sunt imputabile, nu mai are posibilitatea, în calea de atac a apelului, să invoce incompatibilități și excepții sau să introducă anumite cereri specifice judecății în primă instanță, și anume: întâmpinarea, cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție.

Curtea de Apel Oradea - Secția civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Textul atacat încalcă art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, privitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, precum și art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiției, întrucât partea lipsă, nelegal citată la judecarea fondului cauzei, a fost privată de posibilitatea exercitării unui grad de jurisdicție, precum și de dreptul de a folosi mijloacele procesuale specifice judecății în fond.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, motivând că prevederile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul că nu aduc atingere principiului egalității, deoarece "incidența acestora este impusă de existența unei situații de natura celei descrise în ipoteza normei, și nu de calitatea sau identitatea părților".

Dreptul la un proces echitabil, consacrat ca principiu constituțional o dată cu revizuirea Constituției, constituie o garanție a principiului egalității și constă în egalitatea de mijloace procesuale care să conducă la valorificarea drepturilor subiective în conformitate cu prevederile legii. Potrivit art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, când există vreun motiv de nulitate, instanța de apel anulează în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată, înlăturând în acest mod posibilele consecințe prejudiciabile pentru pârât, ce decurg din imposibilitatea de a se apăra în fața primei instanțe. Totodată, în fața instanței de apel, pârâtul are posibilitatea să își valorifice dreptul la apărare în concordanță cu prevederile textului constituțional, așa cum ar fi putut să o facă și în situația în care cauza ar fi fost trimisă spre rejudecare primei instanțe.

Principiul nou, consacrat în art. 124 alin. (2) din Constituție, republicată, referitor la înfăptuirea justiției nu este încălcat prin aplicarea prevederilor art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă. Expresie a principiului mai larg al egalității cetățenilor, "imparțialitatea și egalitatea justiției obligă instanțele judecătorești la interpretarea și aplicarea unitară a legii, astfel încât unor situații de fapt similare să li se dea soluții în drept identice, funcție a cărei coordonare este asigurată, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, de Înalta Curte de Casație și Justiție". Textul criticat nu se opune dezideratului unei justiții imparțiale și unitare, ci, dimpotrivă, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, așa cum este reglementat în special prin art. 295 alin. 2 și art. 298 din Codul de procedură civilă, conferă premisele stabilirii corecte a situației de fapt și ale utilizării mijloacelor procesuale care să garanteze părților apărarea și valorificarea drepturilor subiective.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă nu încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor, incidența sa fiind impusă de existența unei situații de natura celei prevăzute în ipoteza acestei norme juridice. Astfel, potrivit prevederilor art. 297 alin. 2 teza întâi, instanța de apel, în cazul în care stabilește că prima instanță a fost necompetentă, trimite cauza spre judecare instanței competente, iar, potrivit tezei a doua, reține procesul spre judecare când constată propria sa competență sau când există un alt motiv de nulitate a hotărârii primei instanțe și aceasta a judecat fondul. Cele două teze ale art. 297 alin. 2 reglementează, în consecință, două situații diferite, ceea ce justifică, în mod rațional și obiectiv, aplicarea unor reguli procedurale diferite.

Dispozițiile art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă sunt în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, potrivit cărora procedura de judecată și competența instanțelor judecătorești sunt prevăzute numai prin lege, precum și cu art. 129 din Legea fundamentală, care prevede că, împotriva hotărârilor judecătorești, căile de atac pot fi exercitate, în condițiile legii. De altfel, Curtea Constituțională a statuat, prin

Decizia Plenului nr. 1/1994 , că nu este obligatoriu accesul persoanelor interesate "la toate structurile judecătorești - judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție - și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în fața instanțelor judecătorești în condiții de egalitate, poate stabili reguli deosebite".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatul Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, republicată, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și celor ale art. 1 alin. (1) și (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin

art. I pct. 104 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, având următorul conținut: "În acest caz, precum și atunci când există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanță a judecat în fond, instanța de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată și hotărârea pronunțată, va reține procesul spre judecare."

Aceste dispoziții sunt considerate de autorul excepției ca fiind neconstituționale în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată, privind dreptul la un proces echitabil. Instanța de judecată apreciază că se încalcă totodată art. 16 alin. (1) privitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, precum și art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiției.

Examinând excepția, Curtea constată că scopul urmărit de legiuitor prin dispozițiile art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă a fost, pe de-o parte, înlăturarea consecințelor unei hotărâri lovite de nulitate, iar, pe de altă parte, soluționarea cu celeritate a cauzei în care s-a pronunțat hotărârea respectivă.

Noțiunea de proces echitabil presupune egalitatea mijloacelor în ceea ce privește părțile, adică posibilitatea ca fiecare dintre acestea să-și expună cauza în fața instanței, în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ față de partea adversă. Apelul, cale de atac cu caracter devolutiv, provoacă o nouă judecată în fond, atât cu privire la problemele de fapt, cât și cu privire la cele de drept. Partea care nu a fost legal citată la judecarea fondului și al cărei apel a fost admis va putea prezenta în fața instanței de apel, care va reține cauza în vederea judecării, toate motivele, mijloacele de apărare și dovezile arătate în motivarea apelului.

Așadar, procedura apelului asigură egalitatea părților și egalitatea mijloacelor de apărare aflate la dispoziția acestora.

Curtea constată, de asemenea, că susținerile autorului excepției în sensul că textul atacat îl împiedică să invoce incompatibilități și excepții în calea de atac menționată sunt neîntemeiate, deoarece art. 294 din Codul de procedură civilă, în alineatul 1, statuează că în apel nu se pot face alte cereri noi, dar că se pot ridica excepții de procedură și se pot invoca alte asemenea mijloace de apărare, care nu sunt considerate cereri noi.

Curtea nu poate primi nici celelalte susțineri ale autorului privind imposibilitatea de a formula în apel anumite cereri specifice judecății în primă instanță, și anume întâmpinarea, cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție, acestea constituind aspecte procedurale cu privire la care legiuitorul are libertate de reglementare, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată.

Pe de altă parte, în ceea ce privește cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție, acestea nu sunt obligatorii în cadrul judecății în primă instanță, pârâtul având posibilitatea să-și valorifice drepturile prin cereri separate. Impedimentul cuprins în text nu poate fi reținut, așadar, ca o încălcare a drepturilor sale.

Curtea constată, de asemenea, că art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă nu contravine principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deoarece incidența sa este impusă de existența unei situații de natura celei descrise în ipoteza normei, și nu de calitatea sau identitatea părților.

În acest sens Curtea Constituțională a decis în mod constant că nu este contrară principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice "instituirea unor reguli speciale, atâta timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor."

Regula cuprinsă în textul atacat se aplică oricărei persoane aflate în ipoteza descrisă de acesta, astfel încât nu se poate susține o încălcare a art. 124 alin. (2) din Constituție, republicată.

Referitor la critica privind faptul că pârâtul este lipsit de accesul la un grad de jurisdicție, Curtea reține că Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicție ale unui proces. Pe de altă parte, potrivit art. 126 alin. (2), coroborat cu art. 129 din Constituție, republicată, stabilirea căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului.

De altfel, Curtea s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate invocate prin

Decizia nr. 116 din 11 aprilie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2002, și prin

Decizia nr. 359 din 12 decembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 17 februarie 2003.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluțiile și considerentele cuprinse în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față, așa încât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă urmează a fi respinsă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dănuț Dumitru Dem în Dosarul nr. 2.326/2003 al Curții de Apel Oradea - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 septembrie 2004.