HG nr. 1966/2004
privind suplimentarea bugetului Parchetului Național Anticorupție din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2004
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al
art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și al
art. 25 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 , cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă suplimentarea bugetului Parchetului Național Anticorupție cu suma de 10.000.000 mii lei, la capitolul 51.01 "Autorități publice", titlul 20 "Cheltuieli materiale și servicii", din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2004, în vederea finanțării lucrărilor la imobilele prevăzute în anexa la
Hotărârea Guvernului nr. 1.407/2002
privind transmiterea unor imobile, proprietate publică a statului, din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru Parchetul Național Anticorupție.
Articolul 2
Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Parchetului Național Anticorupție pe anul 2004.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: Ministrul justiției, Cristian Diaconescu p. Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat București, 16 noiembrie 2004. Nr. 1.966.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.