HG nr. 1841/2004
privind premierea cercetătorilor din cadrul unităților de cercetare-dezvoltare, cu realizări deosebite în domeniul științei și tehnologiei în anul 2004
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al
art. 58 alin. (3) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002
privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 324/2003 , cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă premierea colectivelor de cercetare din cadrul unităților de cercetare-dezvoltare, cu realizări deosebite în domeniul științei și tehnologiei în anul 2004, laureați la Expoziția "Conceput în România - CONRO 2004".
Articolul 2
Premiile care se acordă pentru realizări deosebite colectivelor de cercetare prevăzute la art. 1 sunt următoarele:
a) 100.000.000 lei pentru fiecare premiu I, care se acordă pentru rezultatele obținute în cadrul celor 14 programe din Planul național pentru cercetare-dezvoltare și inovare;
b) 90.000.000 lei pentru fiecare premiu II, care se acordă pentru rezultatele obținute în cadrul programelor prevăzute la lit. a);
c) 75.000.000 lei pentru fiecare premiu III, care se acordă pentru rezultatele obținute în cadrul programelor prevăzute la lit. a).
Pentru cele mai bune rezultate obținute în cadrul Expoziției "Conceput în România - CONRO 2004" se acordă premii speciale, după cum urmează:
a) 100.000.000 lei pentru Marele premiu;
b) 70.000.000 lei pentru premiul I;
c) 50.000.000 lei pentru mențiune.
Premiile prevăzute la alin. (2) se selectează dintre premiile acordate cercetătorilor din colectivele care au realizat proiecte premiate potrivit prevederilor alin. (1) lit. a).
Articolul 3
Se acordă premiul în valoare de 70.000.000 lei pentru "Cel mai tânăr cercetător" din cadrul colectivelor de cercetători care au participat la elaborarea proiectelor premiate în cadrul Expoziției "Conceput în România - CONRO 2004".
Articolul 4
Suma de 4.000 milioane lei, necesară acordării premiilor prevăzute la art. 2 și 3, se asigură din bugetul Ministerului Educației și Cercetării pe anul 2004, de la capitolul 71.01 "Cercetare științifică", titlul 20 "Cheltuieli materiale și servicii".
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: ────────────── p. Ministrul educației și cercetării, Radu Damian, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu București, 28 octombrie 2004. Nr. 1.841. _____________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.