Decizia nr. 395/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 7.206/C/2003 al Judecătoriei Galați.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosarul cauzei de către autorul excepției de neconstituționalitate, prin care solicită asistență judiciară gratuită, deoarece nu realizează venituri.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii autorului excepției, pe care o consideră inadmisibilă.

Curtea, deliberând, respinge cererea autorului excepției, prin care acesta solicită asistență judiciară gratuită, întrucât soluționarea acestei cereri este de competența instanței de judecată.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arată că dispozițiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă au mai fost supuse controlului de constituționalitate chiar de către autorul excepției. Întrucât nu se invocă elemente noi de natură a justifica schimbarea jurisprudenței Curții, pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 3 mai 2004, pronunțată în Dosarul nr. 7.206/C/2003, Judecătoria Galați a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Frunză într-o cauză civilă având ca obiect o acțiune în pretenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că drepturile și principiile prevăzute în Constituția României, în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și în Declarația Universală a Drepturilor Omului nu sunt garantate în situația în care, împotriva încheierii prin care se respinge cererea de asistență judiciară, justițiabilul nu se poate apăra în nici un mod, deoarece nu poate exercita nici o cale de atac. Susține că "prevederile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă sunt discriminatorii, totalitare, dictatoriale, inchiziționale, deoarece încheierea prin care se respinge cererea de asistență judiciară nu poate fi atacată nici măcar odată cu fondul". Apreciază că "se încalcă dreptul la apărare, dreptul accesului liber la justiție, dreptul la două grade de jurisdicție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, principiul universalității și principiul statului de drept".

Judecătoria Galați apreciază că dispozițiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor art. 16 din Constituție, deoarece "încheierea are același regim, indiferent de partea care a formulat cererea". Arată că nu se încalcă nici principiul liberului acces la justiție, întrucât cererea de asistență judiciară este formulată chiar pe parcursul unei judecăți la care partea a avut acces, iar încheierea privind cererea de asistență nu soluționează fondul cauzei. Apreciază că dispozițiile art. 74-81 din Codul de procedură civilă precizează condițiile și împrejurările de aplicare a prevederilor art. 24 din Constituție, necesare pentru ca partea să nu-și exercite în mod abuziv drepturile constituționale. În concluzie, instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate a art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea acestui punct de vedere arată că procedura reglementată de art. 78 din Codul de procedură civilă este o procedură necontencioasă, întrucât nu presupune dezbateri contradictorii, fiind în același timp o procedură simplă, operativă, de care pot beneficia toate părțile interesate, în fața oricărei instanțe judecătorești. Arată că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 din Constituție, întrucât, atât în jurisprudența Curții Constituționale, cât și în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut în mod constant că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, numai similitudinea de situații impunând un tratament juridic similar. Apreciază că instituirea unor reguli speciale privind căile de atac nu contravine principiului liberului acces la justiție, întrucât, potrivit art. 75 alin. 2 din Codul de procedură civilă, părților interesate le este asigurată posibilitatea de a reitera cererea de asistență judiciară în fața aceleiași instanțe, în măsura în care au intervenit elemente noi de natură a impune și justifica admiterea unei asemenea cereri. Invocă în acest sens jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia Plenului nr. 1 din 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Consideră că legiuitorul nu a conferit autoritate de lucru judecat unei încheieri prin care se constată o anumită situație de fapt - lipsa de posibilități materiale -, oferind astfel solicitantului posibilitatea de a reitera cererea, probând apariția, existența sau persistența stării de nevoie. Lipsa posibilității atacării unei asemenea încheieri cu o cale de atac este impusă de exigența soluționării cu celeritate a procesului care, în mod contrar, ar putea fi prelungit printr-un abuz de drept procesual. Constată că nu se pot reține neconcordanțe față de textele și principiile constituționale, în raport de prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale Declarației Universale a Drepturilor Omului.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu încalcă principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, nu creează discriminări sau privilegii și nu face nici o diferențiere între părțile aflate în proces și care folosesc procedura asistenței judiciare, regimul juridic diferit fiind determinat de specificul domeniului reglementat. Constată că dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21 din Constituție, întrucât încheierile premergătoare pot fi atacate cu apel și recurs o dată cu fondul, iar căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești se exercită în condițiile legii, opțiunea legiuitorului fiind impusă de exigența soluționării cu celeritate a procesului dedus judecății. Arată că încheierea prin care instanța dispune cu privire la cererea de asistență juridică nu are autoritate de lucru judecat, deoarece, în conformitate cu art. 75 alin. 2 din Codul de procedură civilă, solicitantul are posibilitatea de a reitera această cerere, probând apariția, existența sau persistența stării de nevoie. Această procedură anihilează riscul apariției situațiilor în care respingerea cererii de asistență judiciară sau revenirea asupra încuviințării acesteia să determine o încălcare a dreptului la apărare, chiar dacă încheierea prin care s-a dispus o asemenea măsură nu este supusă nici unei căi de atac. În concluzie, consideră că dispozițiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: "Încheierea cu privire la cererea de asistență sau prin care s-a revenit asupra asistenței încuviințate nu este supusă nici unei căi de atac."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile de lege criticate contravin art. 1, 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24, 53, 124 și 126 din Constituție, privind statul român, unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, dreptul internațional și dreptul intern, universalitatea, egalitatea în drepturi, tratatele internaționale privind drepturile omului, accesul liber la justiție, dreptul la apărare, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, înfăptuirea justiției și instanțele judecătorești.

De asemenea, autorul excepției susține că se încalcă și prevederile art. 6, 13 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv și interzicerea discriminării, precum și dispozițiile art. 1, 2, 6, 7, 8, 10 și 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, referitoare la libertate, egalitatea în drepturi, fraternitate, nediscriminare, recunoașterea personalității juridice, dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale, audierea de către un tribunal independent și imparțial, precum și la nedesființarea unor drepturi sau libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că asupra constituționalității dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 264 din 24 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 29 iulie 2003, și prin

Decizia nr. 258 din 17 iunie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 14 iulie 2004. Cu acele prilejuri Curtea a soluționat două excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege sus-menționate, raportate la prevederile art. 1 alin. (3), art. 4, 15, 16, 20, 21 și 24, excepții ridicate de același autor în două dosare ale aceleiași instanțe, Judecătoria Galați. Curtea a reținut în considerentele

Deciziei nr. 264/2003

că asistența judiciară - care cuprinde apărarea și asistarea gratuită printr-un avocat delegat de colegiul avocaților - se asigură în cazul persoanelor care se găsesc în imposibilitate vădită de a face față cheltuielilor unei judecăți, fără a primejdui propria întreținere sau a familiilor lor.

Pentru ca acordarea de asistență judiciară să nu provoace un dezechilibru între părțile aflate în litigiu, precum și pentru prevenirea abuzului de drept, legea condiționează admiterea cererii părții care solicită asistența judiciară de prezentarea dovezilor scrise cu privire la veniturile și sarcinile acesteia. Totodată se prevăd posibilitatea ca partea potrivnică să înfățișeze dovezi cu privire la starea adevărată a celui căruia i s-a încuviințat cererea, precum și dreptul instanței de a reveni asupra asistenței încuviințate și de a dispune condamnarea părții la o amendă egală cu sumele de plată cărora a fost scutită.

În raport cu mobilul și cu conținutul acestei reglementări, nu se poate reține că lipsa unei căi de atac împotriva încheierii prin care s-a încuviințat cererea de asistență sau prin care s-a revenit asupra asistenței încuviințate constituie o încălcare a dreptului la apărare, a accesului la justiție ori a celorlalte drepturi constituționale invocate de autorul excepției.

Curtea a constatat, în sensul arătat, că prin încheierea privind acordarea de asistență nu se soluționează însuși fondul procesului - eventuala eroare de judecată, inclusiv eroarea generată de nerespectarea dreptului la apărare, putând fi remediată pe căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii prin care se va soluționa cauza -, iar pe de altă parte, potrivit art. 75 alin. 3 din Codul de procedură civilă, asistența judiciară poate fi încuviințată oricând în cursul judecății, deci și în situația în care o cerere având același obiect a fost respinsă anterior, precum și în situația în care instanța a revenit asupra asistenței încuviințate.

Având în vedere aceste considerente, precum și faptul că dispozițiile legale criticate dau expresie exigenței soluționării cu celeritate a procesului și evitării abuzului de drept procesual, Curtea a statuat că nu sunt încălcate prevederile art. 24 din Constituție.

De asemenea, Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate, conform cărora încheierea prin care s-a soluționat cererea de asistență judiciară nu poate fi atacată cu nici o cale de atac, nu încalcă principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, întrucât regimul juridic diferit este determinat de specificul domeniului reglementat. Sub acest aspect, Curtea Constituțională a reținut în mod constant, în jurisprudența sa, în concordanță cu practica jurisdicțională a Curții Europene a Drepturilor Omului, că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, numai similitudinea de situații impunând același tratament juridic, situațiile diferite făcând necesar un tratament juridic diferit.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea

art. 21 din Constituție, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că, în înțelesul art. 21 alin. (2) din Constituție, nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social, dar, în virtutea prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituție, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

În consecință, Curtea a constatat că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine prevederilor art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție.

Întrucât nu există elemente noi de natură a reconsidera jurisprudența Curții în această materie, considerentele și soluția acestei decizii rămân valabile și în prezenta cauză.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 1, 11, 15, 53, 124 și 126 din Constituție, ale art. 6, 13 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1, 2, 6, 7, 8, 10 și 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Curtea reține că acestea nu au relevanță pentru soluționarea acestei excepții.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 7.206/C/2003 al Judecătoriei Galați.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 octombrie 2004.