Decizia nr. 474/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Compania Brothers Impex" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 4.363/2004 al Judecătoriei Sectorului 6 București.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 22 iunie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 4.363/2004, Judecătoria Sectorului 6 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Compania Brothers Impex" - S.R.L. din București.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că dispozițiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă încalcă dreptul pârâtului la apărare, dreptul la un proces echitabil și îngrădesc accesul liber la justiție, norma procedurală instituind un termen de decădere arbitrar și inutil. Consideră că acest termen are ca singur efect crearea unor inegalități de tratament între cetățeni în fața legii și a instanțelor de judecată, respectiv între persoanele care, deși nu depun întâmpinare, se prezintă în fața instanțelor de judecată neasistate de avocat și pot propune probe și cele care, fiind asistate de avocat, nu o pot face.

Judecătoria Sectorului 6 București apreciază că dispozițiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu încalcă prevederile constituționale invocate și nici pe cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Astfel, critica referitoare la îngrădirea liberului acces la justiție nu poate fi reținută, întrucât textul de lege criticat instituie doar o sancțiune pentru nerespectarea unei reguli menite să ordoneze desfășurarea procesului civil. Totodată, instanța consideră că dispozițiile legale criticate nu încalcă nici dreptul părții de a fi judecată de către o instanță independentă și imparțială, în mod public și într-un termen rezonabil, ci, dimpotrivă, întreaga reglementare a Codului de procedură civilă privind întâmpinarea a fost instituită în vederea îndeplinirii exigenței judecării cu celeritate a cauzelor, în spiritul principiilor enunțate. De altfel, dispozițiile de lege criticate constituie o garanție legală a dreptului la apărare al părților, precum și un mijloc prin care se asigură egalitatea de arme în procesul civil.

În concluzie, instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate a art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Guvernul apreciază că dispozițiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă își au temeiul în prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Arată că, ținând seama de importanța întâmpinării, s-a instituit sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, dacă nu s-a respectat termenul de depunere a acesteia. Consecințele decăderii sunt însă limitate, întrucât legiuitorul asigură pârâtului posibilitatea de a se apăra în termenii art. 171 din Codul de procedură civilă, acestuia fiindu-i recunoscut dreptul de a discuta în fapt și în drept temeinicia pretențiilor și a dovezilor părții potrivnice, de a invoca, în conformitate cu art. 118 alin. 2, excepțiile de ordine publică și de a solicita, potrivit art. 138 din același cod, administrarea unei probe noi, dacă necesitatea acesteia a reieșit din dezbateri și partea nu o putea prevedea, dacă administrarea ei nu pricinuiește amânarea judecății ori dacă nu a fost cerută, în condițiile legii, din pricina neștiinței sau lipsei de pregătire a părții, care nu a fost reprezentată sau asistată de avocat.

Mai mult, dispozițiile art. 103 din Codul de procedură civilă oferă o garanție a dreptului la apărare, prin aceea că dau posibilitatea oricărei părți de a solicita instanței repunerea în termen în cazul în care, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, nu a efectuat un act de procedură, cum este depunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege.

Avocatul Poporului apreciază că, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă față de prevederile art. 16 din Constituție, aceasta nu poate fi reținută, întrucât textul de lege criticat este aplicabil nu doar unei categorii de persoane aprioric determinate, ci oricărei persoane aflate în situațiile menționate în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare, pe considerente arbitrare.

De asemenea, față de dispozițiile art. 21 din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, critica de neconstituționalitate este nefondată, deoarece exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă, situație care, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, dă expresie unor imperative ce urmăresc asigurarea ordinii de drept.

Nici în raport cu prevederile art. 24 din Constituție, critica de neconstituționalitate nu este întemeiată, întrucât pârâtul care nu a depus întâmpinarea în termenul prevăzut de lege are în continuare dreptul de a se apăra în tot cursul procesului, prin combaterea pretențiilor reclamantului și prin discutarea, în fapt și în drept, a susținerilor și a dovezilor adversarului, în condițiile art. 171 din Codul de procedură civilă, precum și prin invocarea excepțiilor de ordine publică.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică".

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 și ale art. 53 din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 20 alin. (1): "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.";