Decizia nr. 474/2004
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Compania Brothers Impex" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 4.363/2004 al Judecătoriei Sectorului 6 București.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 22 iunie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 4.363/2004, Judecătoria Sectorului 6 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Compania Brothers Impex" - S.R.L. din București.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că dispozițiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă încalcă dreptul pârâtului la apărare, dreptul la un proces echitabil și îngrădesc accesul liber la justiție, norma procedurală instituind un termen de decădere arbitrar și inutil. Consideră că acest termen are ca singur efect crearea unor inegalități de tratament între cetățeni în fața legii și a instanțelor de judecată, respectiv între persoanele care, deși nu depun întâmpinare, se prezintă în fața instanțelor de judecată neasistate de avocat și pot propune probe și cele care, fiind asistate de avocat, nu o pot face.
Judecătoria Sectorului 6 București apreciază că dispozițiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu încalcă prevederile constituționale invocate și nici pe cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, critica referitoare la îngrădirea liberului acces la justiție nu poate fi reținută, întrucât textul de lege criticat instituie doar o sancțiune pentru nerespectarea unei reguli menite să ordoneze desfășurarea procesului civil. Totodată, instanța consideră că dispozițiile legale criticate nu încalcă nici dreptul părții de a fi judecată de către o instanță independentă și imparțială, în mod public și într-un termen rezonabil, ci, dimpotrivă, întreaga reglementare a Codului de procedură civilă privind întâmpinarea a fost instituită în vederea îndeplinirii exigenței judecării cu celeritate a cauzelor, în spiritul principiilor enunțate. De altfel, dispozițiile de lege criticate constituie o garanție legală a dreptului la apărare al părților, precum și un mijloc prin care se asigură egalitatea de arme în procesul civil.
În concluzie, instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate a art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.
Guvernul apreciază că dispozițiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă își au temeiul în prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
Arată că, ținând seama de importanța întâmpinării, s-a instituit sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, dacă nu s-a respectat termenul de depunere a acesteia. Consecințele decăderii sunt însă limitate, întrucât legiuitorul asigură pârâtului posibilitatea de a se apăra în termenii art. 171 din Codul de procedură civilă, acestuia fiindu-i recunoscut dreptul de a discuta în fapt și în drept temeinicia pretențiilor și a dovezilor părții potrivnice, de a invoca, în conformitate cu art. 118 alin. 2, excepțiile de ordine publică și de a solicita, potrivit art. 138 din același cod, administrarea unei probe noi, dacă necesitatea acesteia a reieșit din dezbateri și partea nu o putea prevedea, dacă administrarea ei nu pricinuiește amânarea judecății ori dacă nu a fost cerută, în condițiile legii, din pricina neștiinței sau lipsei de pregătire a părții, care nu a fost reprezentată sau asistată de avocat.
Mai mult, dispozițiile art. 103 din Codul de procedură civilă oferă o garanție a dreptului la apărare, prin aceea că dau posibilitatea oricărei părți de a solicita instanței repunerea în termen în cazul în care, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, nu a efectuat un act de procedură, cum este depunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege.
Avocatul Poporului apreciază că, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă față de prevederile art. 16 din Constituție, aceasta nu poate fi reținută, întrucât textul de lege criticat este aplicabil nu doar unei categorii de persoane aprioric determinate, ci oricărei persoane aflate în situațiile menționate în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare, pe considerente arbitrare.
De asemenea, față de dispozițiile art. 21 din Constituție și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, critica de neconstituționalitate este nefondată, deoarece exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă, situație care, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, dă expresie unor imperative ce urmăresc asigurarea ordinii de drept.
Nici în raport cu prevederile art. 24 din Constituție, critica de neconstituționalitate nu este întemeiată, întrucât pârâtul care nu a depus întâmpinarea în termenul prevăzut de lege are în continuare dreptul de a se apăra în tot cursul procesului, prin combaterea pretențiilor reclamantului și prin discutarea, în fapt și în drept, a susținerilor și a dovezilor adversarului, în condițiile art. 171 din Codul de procedură civilă, precum și prin invocarea excepțiilor de ordine publică.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică".
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 și ale art. 53 din Constituție, care au următorul conținut:
- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";
- Art. 20 alin. (1): "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.";
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.";
Articolul 53
: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."
De asemenea, autorul excepției susține că sunt încălcate și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevăd că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate sub aspectul încălcării principiilor constituționale al liberului acces la justiție și al dreptului la apărare. Astfel, prin
Decizia nr. 128/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2002, prin
Decizia nr. 17/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 27 februarie 2003, sau prin
Decizia nr. 131/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 22 aprilie 2004, Curtea s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale criticate, respingând criticile formulate.
Cu aceste prilejuri s-a reținut că textul de lege dedus controlului relevă o evidentă utilitate în cadrul procesului civil. Astfel, prin instituirea obligativității întâmpinării, se asigură de plano echilibrul procesual al părților în litigiu, reclamantul având posibilitatea de a cunoaște apărările pârâtului, precum și probele utilizate în susținerea lor, posibilitate de care pârâtul beneficiază prin luarea la cunoștință a acțiunii introductive a reclamantului.
Pe de altă parte, textul criticat contribuie la urgentarea soluționării cauzei și la prevenirea exercitării abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale, instanța fiind în măsură de a cunoaște, încă de la început, cadrul procesual, iar reclamantul își poate pregăti apărările în cunoștință de cauză, în raport de susținerile pârâtului, cuprinse în întâmpinare.
Instituirea obligativității depunerii întâmpinării, cu consecința decăderii pârâtului, în caz de nerespectare, din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, se circumscrie domeniului de reglementare a competenței instanțelor și a procedurii de judecată, rezervat, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, legiuitorului ordinar, care a acționat, deci, în limitele prerogativelor sale constituționale.
Soluția adoptată în deciziile anterioare, ca și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față, întrucât nu au apărut elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Compania Brothers Impex" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 4.363/2004 al Judecătoriei Sectorului 6 București.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 noiembrie 2004.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Cristina Toma _____________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.