Decizia nr. 531/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Li Qiaoxiu în Dosarul nr. 6.357/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 25 noiembrie 2004 în prezența autorului excepției și a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea a amânat pronunțarea la data de 2 decembrie 2004, în vederea depunerii de note scrise de către reprezentantul autorului excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 2 august 2004, pronunțată în Dosarul nr. 6.357/2004, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Li Qiaoxiu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că, potrivit textului de lege criticat, instanța este obligată să soluționeze cauza în termen de 30 de zile de la învestire, fapt care încalcă grav atât dreptul judecătorului de a hotărî în mod suveran asupra modului și timpului alocat cercetării judecătorești, cât și dreptul reclamantului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Calificarea termenului ca atare se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei: complexitatea acesteia, dificultatea administrării probatoriului, aspectul internațional al situației. Astfel, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea într-un termen rezonabil nu poate fi redus la simpla formalitate a depunerii unei plângeri în instanță, urmată de o cercetare judecătorească rapidă și formală, făcută în condițiile limitării excesive a dreptului la apărare, ci înseamnă posibilitatea efectivă și reală de exercitare a dreptului la justiție și de participare directă la propriul proces, cu valorificarea tuturor drepturilor procesuale. Prin urmare, procedura de judecată trebuie să respecte anumite exigențe îndeajuns de rezonabile încât să nu afecteze însăși existența dreptului. Se invocă, în sprijinul susținerilor, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv cauza "Airey contra Irlandei", în motivarea căreia s-a reținut că "un obstacol de fapt poate să încalce prevederile Convenției în aceeași măsură ca un obstacol juridic".

Judecătoria Sectorului 5 București arată că termenul de 30 de zile în care trebuie soluționată plângerea este un termen de recomandare, termen care nu poate reține instanța în a efectua o cercetare judecătorească completă și a acorda petenților dreptul la un proces echitabil, cu soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Textul de lege criticat nu conține în realitate nici o prevedere care să contravină principiului înfăptuirii justiției în numele legii, al independenței judecătorilor și al supunerii lor numai legii. De asemenea,

art. 15 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

nu are caracter discriminatoriu, deoarece procedura pentru acordarea statutului de refugiat dă expresie unei situații juridice speciale, diferită de cea care impune și justifică incidența procedurii legale de drept comun.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Guvernul apreciază că procedura specială de soluționare a plângerilor împotriva hotărârilor Oficiului Național pentru Refugiați este instituită pentru o categorie specială de persoane și cu privire la o anumită categorie de cereri ce comportă o urgență evidentă. Având la bază un criteriu rațional, este justificată o asemenea reglementare, diferită de cea a contenciosului administrativ, ca și de alte proceduri prevăzute de lege.

În același timp, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul egalității în drepturi și al nediscriminării nu are semnificația instituirii uniformității în ceea ce privește tratamentul juridic aplicabil subiectelor de drept. Dimpotrivă, se impune un tratament juridic diferit în situații diferite ori de câte ori asemenea diferențe se justifică în mod rațional și obiectiv.

Avocatul Poporului arată că dispozițiile

art. 15 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

nu îngrădesc sub nici un aspect liberul acces la justiție, întrucât nu opresc părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești, de a fi apărate și de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează, într-o societate democratică, desfășurarea unui proces echitabil. Instituirea unor termene mai scurte pentru soluționarea cauzelor se justifică prin specificul proceselor respective și, totodată, dă expresie preocupării legiuitorului de a asigura soluționarea acestora într-un termen rezonabil.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 15 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobată prin

Legea nr. 323/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, cu modificările ulterioare, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 15 alin. (5): "Plângerea se înaintează de îndată instanței competente, care o va soluționa în termen de 30 de zile."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3), potrivit cărora "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil", și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în conformitate cu care "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale [...]"

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textele criticate ale

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România reglementează o procedură specială, și anume cea a soluționării plângerii pe care străinul solicitant al statutului de refugiat o face împotriva hotărârii de respingere a cererii, dată de Oficiul Național pentru Refugiați.

Această procedură de soluționare a plângerii este instituită pentru o categorie specială de persoane și cu privire la o anumită categorie de cereri ce comportă o urgență evidentă. Având deci la bază un criteriu rațional, este justificată o asemenea reglementare, diferită de cea a procedurii contenciosului administrativ, ca și de alte proceduri prevăzute de lege.

În ceea ce privește dispozițiile privind termenele în care urmează să se judece litigiile la care se referă ordonanța, acestea sunt în concordanță cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, care lasă libertate legiuitorului să reglementeze procedurile judiciare în spiritul exigenței prevăzute de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, referitoare la soluționarea litigiilor într-un termen rezonabil.

Așa fiind, departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de

art. 15 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.

De altfel, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra criticii având ca obiect dispozițiile

art. 15 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

prin Decizia nr. 295/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2002, și prin

Decizia nr. 231/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iunie 2004, respingând excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Li Qiaoxiu în Dosarul nr. 6.357/2004 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie 2004.