Decizia nr. 502/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Marinela Mincă - procuror

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 388 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cristian Marcu în Dosarul nr. 551/P/2004 al Curții de Apel Constanța - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale. Astfel, nu poate fi reținută critica potrivit căreia instituirea unui termen pentru introducerea contestației în anulare înfrânge principiul liberului acces la justiție sau dreptul la apărare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 25 iunie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 551/P/2004, Curtea de Apel Constanța - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 388 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cristian Marcu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că instituirea, prin dispoziția de lege criticată, a termenului de 10 zile în care poate fi introdusă contestația în anulare creează o discriminare față de termenul în care poate fi introdusă cererea de revizuire, atâta timp cât și contestația în anulare și revizuirea sunt căi extraordinare de atac, fiind încălcate astfel dispozițiile constituționale ce privesc liberul acces la justiție și dreptul la apărare.

Curtea de Apel Constanța - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, legiuitorul putând institui în considerarea unor situații deosebite reguli specifice de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale. Aceste proceduri pot fi utilizate de cei interesați în formele și modalitățile instituite prin lege, accesul liber la justiție nepresupunând asigurarea accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Astfel, nu este întemeiată susținerea conform căreia dispozițiile criticate creează o discriminare prin instituirea unui termen de 10 zile pentru introducerea contestației în anulare. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia dispozițiile art. 388 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituție, se arată că nici aceasta nu este întemeiată. Astfel, dreptul la apărare cuprinde totalitatea drepturilor și regulilor procedurale care oferă persoanei posibilitatea de a se apăra împotriva învinuirilor ce i se aduc, de a dovedi nevinovăția sa și de a avea posibilitatea de a fi asistată de un avocat. În consecință, față de conținutul dreptului la apărare se apreciază că prevederile art. 388 alin. 1 din Codul de procedură penală, prin obiectul de reglementare, nu încalcă dreptul la apărare recunoscut și garantat de Constituție.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile art. 388 alin. 1 din Codul de procedură penală, referitoare la termenul în care poate fi introdusă contestația în anulare de către persoana împotriva căreia se face executarea, reprezintă norme de procedură penală, a căror reglementare este de competența exclusivă a legiuitorului. În acest context, prevederile legale criticate nu opresc persoana împotriva căreia se face executarea de a apela la instanțele judecătorești, de a fi apărată și de a se prevala de toate garanțiile procesuale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 388 alin. 1 din Codul de procedură penală.

Textul de lege criticat are următorul conținut:

- Art. 388 alin. 1: "(1) Contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a)-c) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părți în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 21 alin. (1) și (2) și ale art. 24 din Constituția României, ce au următorul conținut:

- Art. 21 alin. (1) și (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept." ;

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate reprezintă o normă de procedură, a cărei stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, intră în competența exclusivă a legiuitorului. Astfel, prin

Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituțională a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, fiind de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Pe cale de consecință, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căreia nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție, are ca semnificație faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social.

Astfel, Curtea constată că nu se poate reține incompatibilitatea stabilirii unui termen pentru introducerea contestației în anulare cu prevederile constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție și cu cele ale art. 24 privind dreptul la apărare. Termenul pentru introducerea contestației în anulare este determinat de necesitatea aplicării și respectării dreptului și a garanțiilor procesuale ale părților, de asigurarea siguranței și stabilității raporturilor juridice, precum și de soluționarea într-un termen rezonabil a proceselor, fără nici o discriminare. În aceste condiții, părților interesate nu li se încalcă accesul liber la justiție, atâta vreme cât pot sesiza instanțele judecătorești în termen legal cu cererea de revizuire, iar partea, care s-a adresat justiției în termen și cu îndeplinirea condițiilor legale având posibilitatea să-și exercite neîngrădit dreptul la apărare în tot cursul procesului.

În ceea ce privește critica potrivit căreia termenul în care poate fi introdusă contestația în anulare este reglementat diferit față de termenul în care poate fi introdusă cererea de revizuire, creându-se astfel o discriminare, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată, deoarece contestația în anulare și cererea de revizuire în favoarea condamnatului fiind două căi de atac diferite, legiuitorul este în drept să stabilească condiții diferite de exercitare a acestor căi de atac.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 388 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cristian Marcu în Dosarul nr. 551/P/2004 al Curții de Apel Constanța - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 noiembrie 2004.