Decizia nr. 559/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Dana Titian - procuror

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 376 alin. 1 cu referire la art. 374 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gall Pavel Petru și Gall Szilarda în Dosarul nr. 3.352/Ap/2004 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă.

La apelul nominal răspunde avocatul Ilona Lorentz pentru autorii excepției, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorilor excepției pune concluzii de admitere a acesteia, arătând că dispozițiile art. 376 alin. 1 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile constituționale invocate de autorii excepției, prin aceea că debitorii și creditorii nu sunt egali atâta timp cât creditorii îi pot evacua pe debitori prin intermediul executării silite. De asemenea, arată că dispozițiile art. 44 din Constituție sunt încălcate prin aceea că, urmare a evacuării, debitorii sunt lipsiți de atributele dreptului de proprietate, și anume posesia și folosința.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că debitorii și creditorii se află în situații diferite, ceea ce justifică în mod obiectiv tratamentul juridic diferit aplicat acestor două categorii. De asemenea, arată că dispozițiile de lege criticate nu încalcă nici prevederile art. 21 din Constituție, fiind o expresie a principiului liberului acces la justiție. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, arată că stabilirea conținutului și a limitelor dreptului de proprietate, cărora li se subsumează și reglementările criticate, implică, în mod necesar, o restrângere a exercițiului său în considerarea drepturilor și intereselor altor persoane, fără ca dispozițiile de lege criticate să înfrângă dispozițiile constituționale referitoare la proprietate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 14 septembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 3.352/Ap/2004, Curtea de Apel Brașov Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 376 alin. 1 cu referire la art. 374 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gall Pavel Petru și Gall Szilarda.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispoziția de lege criticată contravine dispozițiilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) și (2), art. 47 alin. (1) și (2) și ale art. 124 alin. (2) din Constituție. Se susține că dispozițiile de lege criticate vin în contradicție cu art. 16 alin. (1) din Constituție, prin aceea că debitorii și creditorii nu sunt egali atâta timp cât creditorii îi pot evacua pe debitori înainte de soluționarea irevocabilă a procesului. Dispozițiile art. 21 din Constituție, ce privesc accesul liber la justiție, sunt înfrânte, deoarece textul de lege criticat dă posibilitatea executării hotărârii atacate prin obligarea de părăsire a proprietăților. De asemenea, dreptul de proprietate nu este nici garantat, nici ocrotit în mod egal față de cel al creditorilor prin executarea unei hotărâri care poate fi modificată prin admiterea recursului. Totodată, prin executarea unei hotărâri nedevenite irevocabile nu se asigură protecția socială a debitorilor, încălcându-se dispozițiile art. 47 alin. (1) și (2) din Constituție. De asemenea, sunt încălcate dispozițiile art. 124 alin. (2) din Constituție.

Curtea de Apel Brașov - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că prin art. 376 alin. 1 cu referire la art. 374 alin. 1 din Codul de procedură civilă legiuitorul a reglementat condițiile în care o hotărâre judecătorească, precum și înscrisurile autentice și orice alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute anume de lege pot fi învestite cu formulă executorie, după care acestea, devenind titluri executorii, pot fi puse în executare. Aceste dispoziții procedurale nu vin în contradicție cu prevederile constituționale invocate de autorii excepției.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, arată că egalitatea cetățenilor în fața legii poate fi apreciată doar în măsura în care aceștia se află în aceleași situații juridice. În cazul în care, în condițiile art. 376 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se învestesc cu formulă executorie hotărâri care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, acestea vor fi puse în executare în condițiile legii, întrucât dreptul de a cere executarea silită nu poate fi condiționat de exercitarea de către debitor a tuturor căilor de atac împotriva titlului executoriu. Textul de lege criticat reprezintă exclusiv o garanție a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime. Referitor la invocarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) și ale art. 124 alin. (2) din Constituție, arată că întreaga procedură de executare silită este prevăzută de lege, respectiv de cartea a V-a a Codului de procedură civilă. Din ansamblul acestor reglementări rezultă că părțile au acces la justiție, iar debitorul are la dispoziție garanții procedurale care îi permit să se adreseze instanței, să solicite suspendarea executării sau chiar anularea titlului care se execută. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, arată că stabilirea conținutului și a limitelor dreptului de proprietate, cărora li se subsumează și reglementările criticate, implică, în mod necesar, o restrângere a exercițiului său în considerarea drepturilor și intereselor altor persoane. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 47 alin. (1) și (2) din Constituție, arată că acestea nu au incidență în cauza dedusă controlului.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate față de art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, arată că dispozițiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare. Astfel, instituirea unor reguli speciale în ceea ce privește învestirea cu formulă executorie a hotărârilor judecătorești nu contravine principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, atâta timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Față de invocarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, arată că prevederile legale criticate nu aduc atingere, sub nici un aspect, accesului liber la justiție. Prevederile legale criticate nu opresc persoana împotriva căreia se face executarea de a se prevala de toate garanțiile procedurale care îi permit să se adreseze instanței și să solicite suspendarea executării, contestația la executare sau întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 376 alin. 1 din Codul de procedură civilă față de art. 124 alin. (2) din Constituție, arată că aceasta nu poate fi reținută, deoarece întreaga procedură de executare silită, inclusiv învestirea cu formulă executorie a hotărârilor, este prevăzută de lege, respectiv de Codul de procedură civilă. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 376 alin. 1 din Codul de procedură civilă față de art. 44 alin. (1) și (2) și art. 47 alin. (1) și (2) din Constituție, arată că aceste prevederi constituționale nu au incidență în cauza dedusă controlului.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 376 alin. 1 cu referire la art. 374 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora:

- Art. 376 alin. 1: "Se învestesc cu formulă executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, înscrisurile autentificate, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.";

- Art. 374 alin. 1: "Nici o hotărâre judecătorească nu se va putea executa dacă nu este învestită cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1, afară de încheierile executorii prevăzute de lege, care se execută fără formulă executorie."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) și (2), art. 47 alin. (1) și (2) și ale art. 124 alin. (2) din Constituția României, care au următorul conținut:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 21 alin. (1) și (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 44 alin. (1) și (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.";

- Art. 47 alin. (1) și (2): "(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.

(2) Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii.";

- Art. 124 alin. (2): "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 374 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevăd că nici o hotărâre judecătorească, cu unele excepții menționate în mod expres de lege, nu poate fi executată fără să fie învestită cu formulă executorie, iar dispozițiile art. 376 alin. 1 din același cod prevăd posibilitatea învestirii cu formulă executorie și a hotărârilor rămase definitive, chiar dacă nu sunt încă irevocabile, a înscrisurilor autentificate, precum și a altor hotărâri sau înscrisuri, în cazurile anume prevăzute de lege.

Prin

Decizia nr. 181 din 10 octombrie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 11 decembrie 2000, Curtea a statuat că, în conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", întreaga procedură de executare silită este prevăzută de lege, respectiv de cartea a V-a din Codul de procedură civilă. De asemenea, Curtea a mai reținut, în considerentele deciziei menționate, că prin instituirea de către legiuitor, în textul de lege criticat, a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești, precum și la învestirea lor cu formulă executorie nu se constituie nici un privilegiu ori discriminare, în sensul dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Constituție.

Totodată, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate se aplică, fără privilegii și fără discriminări, tuturor persoanelor aflate în aceeași situație, respectiv tuturor celor care au obținut recunoașterea drepturilor printr-o hotărâre judecătorească definitivă și solicită executarea acesteia, chiar silit dacă partea adversă nu o execută de bunăvoie, și sunt opozabile tuturor persoanelor față de care se face executarea.

În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile de lege criticate vin în contradicție cu prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reținută. Dispozițiile de lege criticate nu îngrădesc accesul liber la justiție al nici uneia dintre părțile litigante. După cum cel care pretinde un drept sau un interes legitim poate cere recunoașterea acestuia, inclusiv executarea silită a hotărârii judecătorești care îi recunoaște dreptul, datornicul are posibilitatea să se apere prin toate mijloacele procedurale legale, să exercite căile de atac, să conteste titlul executoriu ori executarea însăși, să ceară suspendarea executării ori întoarcerea acesteia.

De asemenea, Curtea nu poate reține nici critica potrivit căreia dispozițiile de lege criticate vin în contradicție cu prevederile art. 44 din Constituție. Astfel, executarea unei hotărâri judecătorești definitive, dacă obiectul ei este material sau evaluabil în bani, poate determina diminuarea patrimoniului celui executat sau poate atinge unele atribute ale dreptului de proprietate, dar nu poate fi considerată ca fiind contrară garantării și ocrotirii proprietății. Executarea hotărârii definitive se face pentru valorificarea neîntârziată a dreptului celui care a câștigat procesul.

În ceea ce privește invocarea de către autorul excepției a prevederilor art. 47 alin. (1) și (2) și ale art. 124 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că aceste dispoziții constituționale nu au relevanță în cauza dedusă controlului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 376 alin. 1 cu referire la art. 374 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gall Pavel Petru și Gall Szilarda în Dosarul nr. 3.352/Ap/2004 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 2004.