Ordinul nr. 117/2005
privind accesul la resursele acvatice vii, în vederea practicării pescuitului în scop recreativ/sportiv în bazinele piscicole naturale
prezumat în vigoare
Având în vedere prevederile art. 12^1, ale art. 13^2 alin. (1) și (4), ale art. 21 alin. (1) și (2), ale art. 63^1 și ale
art. 79 din Legea nr. 192/2001
privind resursele acvatice vii, pescuitul și acvacultura, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul
Hotărârii Guvernului nr. 409/2004
privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale emite următorul ordin:
Articolul 1
Accesul la resursele acvatice vii, în vederea practicării pescuitului în scop recreativ/sportiv în bazinele piscicole naturale, se atribuie de către administratorii resurselor acvatice vii, stabiliți prin lege.
Articolul 2
Dreptul de pescuit în scop recreativ/sportiv în bazinele piscicole naturale se atribuie, la cerere, asociațiilor de pescari sportivi legal constituite.
Administratorii resurselor acvatice vii atribuie dreptul de pescuit în scop recreativ/sportiv în bazinele piscicole naturale, în conformitate cu prevederile legale, pe baza autorizației de pescuit în scop recreativ/sportiv în bazinele piscicole naturale, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul ordin și care se înregistrează într-un registru special, ținut de către emitent.
Articolul 3
Pescuitul în scop recreativ/sportiv în bazinele piscicole naturale se practică pe baza permisului individual de pescuit în scop recreativ/sportiv în bazinele piscicole naturale, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul ordin, care se eliberează de către asociațiile de pescari sportivi legal constituite și recunoscute de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în condițiile legii.
Permisul individual de pescuit în scop recreativ/sportiv în bazinele piscicole naturale este netransmisibil.
Articolul 4
Autorizațiile și/sau permisele de pescuit în scop recreativ/sportiv pot fi anulate în cazul nerespectării prevederilor legale privind practicarea pescuitului recreativ/sportiv, la sesizarea personalului cu drept de control din cadrul Inspecției Piscicole, Ministerului Administrației și Internelor, Gărzii Naționale de Mediu, Administrației Rezervației Biosferei "Delta Dunării", precum și de către persoanele împuternicite prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.
Administratorii și beneficiarii dreptului de pescuit în scop recreativ/sportiv în bazinele piscicole naturale vor asigura cu personal specializat paza resurselor acvatice vii, a exploatării acestora, controlul activităților de pescuit, combaterea pescuitului ilegal, furturilor, distrugerilor și degradărilor.
Articolul 5
Formularele autorizațiilor și permiselor individuale de pescuit în scop recreativ/sportiv sunt tipărite, înseriate și gestionate, conform legii, de administratorii resurselor acvatice vii și asociațiile de pescari sportivi.
Articolul 6
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, anexa nr. 2 "Autorizație de atribuire a dreptului de pescuit recreativ/sportiv în apele colinare și de șes", anexa nr. 3 "Autorizație de atribuire a dreptului de pescuit recreativ/sportiv în apele de munte", anexa nr. 8 "Permis de pescuit în scop recreativ/sportiv în bazinele piscicole naturale din apele colinare și de șes" și anexa nr. 9 "Permis de pescuit în scop recreativ/sportiv în bazinele piscicole naturale din apele de munte", prevăzute în
Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 350/2001
pentru aprobarea conținutului și modelelor autorizațiilor de pescuit în scop comercial, recreativ/sportiv și științific, precum și a permiselor de pescuit individuale, se abrogă.
Articolul 7
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 8
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, Gheorghe Flutur București, 17 februarie 2005. Nr. 117.
Anexa 1 Administratorul resurselor acvatice vii
SIGLA
..................................
Elemente de securizare
Seria ....... nr. ................
AUTORIZAȚIE
de pescuit în scop recreativ/sportiv în b
azinele piscicole naturale
nr. .............. din .................
Perioada de valabilitate
...........................
1. Asociația de pescari sportivi ................................
2. Adresa: ......................................................
3. Registrul persoanelor juridice nr. ...... din ................
4. Certificat de înregistrare fiscală: ..........................
5. Contract/act adițional de atribuire a dreptului de pescuit în
scop recreativ/sportiv nr. ........... din ...................
6. Bazinele piscicole naturale/zona de pescuit: .................
.................................................................
.................................................................
7. Numărul maxim de permise individuale de pescuit în scop
recreativ/sportiv ce se pot emite pentru bazinele piscicole
naturale menționate ..........................................
8. Deținătorul prezentei autorizații are obligația să marcheze
zonele care fac obiectul acesteia, sub controlul administrato-
rului resurselor acvatice vii, și să asigure cu personal
specializat paza resurselor acvatice vii, controlul activită-
ților de pescuit și combaterea pescuitului ilegal, în conformi-
tate cu prevederile
privind resursele
acvatice vii, pescuitul și acvacultura, republicată, cu
modificările și completările ulterioare.
Președinte/Guvernator/Director general,
.......................................
Anexa 2 PERMIS INDIVIDUAL DE PESCUIT
în scop recreativ/sportiv în bazinele piscicole naturale CONDIȚII TEHNICE: - Dimensiuni format: 5x10 cm - tip vedere - Suport: carton glossy (lucios) - Grafică: Față: Fundal - imagine reprezentativă a pescuitului recreativ sportiv Verso: Fundal - marcaj WATERMARK cu inițialele administratorului (Față) ┌──────────────────────────────────────────────────────────┐ │ ASOCIAȚIA DE PESCARI SPORTIVI │ │ ............................. │ │ │ │ PERMIS INDIVIDUAL DE PESCUIT │ │ în scop recreativ/sportiv │ │ în bazinele piscicole naturale │ │ │ │ │ │ │ │ Seria ........... nr. ........... │ └──────────────────────────────────────────────────────────┘ (Verso) ┌──────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Numele și prenumele ................................... │ │ │ │ Valabil de la .......... la ......., numai însoțit de│ │ carnetul de membru pescar sportiv │ │ │ │ Prezentul permis acordă dreptul exercitării pescuitului│ │ în scop recreativ/sportiv, în condițiile legii, în │ │ bazinele piscicole naturale care fac obiectul │ │ autorizației nr. ............... din ................., │ │ eliberată de .......................................... │ │ │ │ Semnătura │ │ L.S. │ │ │ │ (ștampila asociației de pescari sportivi) │ └──────────────────────────────────────────────────────────┘ _______________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.