HG nr. 442/1996
privind unele măsuri pentru protecția prin marca a însemnelor naționale ale României
prezumat în vigoare
În temeiul art. 6 ter alin. 3) din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, ratificată prin
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Oficiul de stat pentru Invenții și Mărci este împuternicit să efectueze operațiunile legate de notificarea către Biroul Internațional - O.M.P.I. a cererii de protecție prin marca, în statele membre ale Uniunii de la Paris, a Însemnelor naționale ale României, respectiv drapelul, stema tarii și sigiliul statului.
Notificarea cererii de protecție va fi însoțită de descrierea elementelor conținute în însemnele naționale, redactată în limbile franceza și engleza, precum și de către un număr de 600 de reproduceri ale drapelului, stemei și sigiliului statului, pe hirtie DIN A4 (297 mm X 210 mm).
Articolul 2
Cheltuielile aferente acțiunii prevăzute la art. 1 se suporta din bugetul pe anul 1996 al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci.
PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: p. Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Marcel Dinu, secretar de stat Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.