Codul De Procedură Penală din 12 noiembrie 1968

Articolul 9

Obiectul și exercitarea acțiunii penale

Acțiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au savirsit infracțiuni.

Acțiunea penală se pune în mișcare prin actul de inculpare prevăzut de lege.

Acțiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal.

Articolul 10

Cazurile în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată

Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar cînd a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă:

a) fapta nu exista;

b) fapta nu este prevăzută de legea penală;

c) fapta nu a fost săvîrșită de invinuit sau de inculpat;

d) faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii;

e) exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei;

f) lipsește plîngerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale;

g) a intervenit amnistia sau prescripția ori decesul făptuitorului;

h) a fost retrasă plîngerea prealabilă ori părțile s-au împăcat, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea plingerii sau împăcarea părților inlatura răspunderea penală;

i) s-a dispus înlocuirea răspunderii penale;

j) exista autoritatea de lucru judecat. Împiedicarea produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o alta încadrare juridică.

În cazul prevăzut la lit. f, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare ulterior în condiții legale.

Articolul 11

Clasarea, scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi penale, achitarea și încetarea procesului penal.

Cînd se constata existenta vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10:

1. În cursul urmăririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare penală sau din oficiu, dispune:

a) clasarea, cînd nu exista invinuit în cauza;

b) scoaterea de sub urmărire, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a-e, cînd exista invinuit sau inculpat în cauza;

c) încetarea urmăririi penale, în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f-j, cînd exista invinuit sau inculpat în cauza;

2. În cursul judecații instanța pronunța:

a) achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a-e;

b) încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f-j.

Articolul 12

Sesizarea altor organe decît cele judiciare

În cazurile arătate în art. 10 lit. b, d și e, procurorul care dispune clasarea sau scoaterea de sub urmărire, ori instanța de judecată care pronunța achitarea, dacă apreciază ca fapta ar putea atrage măsuri ori sancțiuni altele decît cele prevăzute de legea penală, sesizează organul competent.

Articolul 13

Continuarea procesului penal în caz de amnistie, prescripție sau de retragere a plingerii

În caz de amnistie, prescripție ori de retragere a plingerii prealabile, invinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

Dacă se constata vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a-e, procurorul dispune scoaterea de sub urmărire, iar instanța de judecată pronunța achitarea.

Dacă nu se constata vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a-e, procurorul dispune încetarea urmăririi penale, iar instanța de judecată pronunța încetarea procesului penal.

Articolul 14

Obiectul și exercitarea acțiunii civile

Acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente.

Acțiunea civilă poate fi alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă.

Repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile:

a) în natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situației anterioare săvîrșirii infracțiunii, prin desființarea totală ori parțială a unui înscris și prin orice alt mijloc de reparare;

b) prin plata unei despăgubiri bănești, în măsura în care repararea în natura nu este cu putinta.

De asemenea, se acordă despăgubiri bănești pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă.

Articolul 15

Constituirea ca parte civilă

Persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului și a persoanei responsabile civilmente.

Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum și în fața instanței de judecată pînă la citirea actului de sesizare.

Calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin infracțiune nu inlatura dreptul acestei persoane de a participa în calitate de parte vătămată în aceeași cauza.

Acțiunea civilă este scutită de taxa de timbru.

Articolul 16

Partea responsabilă civilmente

Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în fața instanței de judecată pînă la citirea actului de sesizare.

Persoana responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal pînă la terminarea cercetării judecătorești la prima instanța, luînd procedura din stadiul în care se afla în momentul intervenției.

Partea responsabilă civilmente are, în ce privește acțiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru invinuit sau inculpat.

Articolul 17

Exercitarea din oficiu acțiunii civile

Acțiunea civilă se pornește și se exercită și din oficiu, cînd persoana vătămată este o organizație din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal.

În acest scop, organul de urmărire penală sau instanța de judecată va cere organizației pagubite să prezinte situația cu privire la întinderea pagubei și date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuită. Organizația este obligată să prezinte situația și datele cerute.

În cazul arătat în alin. 1, instanța este obligată să se pronunțe din oficiu asupra repararii pagubei, chiar dacă organizația pagubita nu este constituită parte civilă.

Dispozițiile alin. 1 și 3 se aplică și în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrînsa.

Articolul 18

Susținerea acțiunii civile de către procuror

Procurorul poate susține în fața instanței acțiunea civilă pornită de persoana vătămată.

Cînd persoana vătămată este o organizație din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal sau o persoană lipsită de capacitatea de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrînsa, procurorul, chiar dacă nu este constituită partea civilă.

Articolul 19

Acțiunea adresată instanței civile

Persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea pagubei pricinuite prin infracțiune.

Judecata în fața instanței civile se suspenda pînă la rezolvarea definitivă a cauzei penale.

De asemenea, poate să pornească acțiunea în fața instanței civile persoana vătămată care s-a constituit parte civilă sau pentru care s-a pornit din oficiu acțiunea civilă în procesul penal, dar acesta a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, acțiunea introdusă la instanța civilă se suspenda.

Persoana vătămată care a pornit acțiunea în fața instanței civile poate să părăsească această instanță și să se adreseze organului de urmărire penală sau instanței de judecată, dacă punerea în mișcare a acțiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost după suspendare. Părăsirea instanței civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunțat o hotărîre chiar nedefinitiva.

Articolul 20

Cazuri speciale de rezolvare a acțiunii civile

Persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acțiunea în fața instanței civile, dacă instanța penală, prin hotărîrea rămasă definitivă, a lăsat nesolutionata acțiunea civilă.

În cazurile în care acțiunea civilă a fost exercitată din oficiu, dacă se constata din probe noi ca paguba nu a fost integrat reparată, diferența poate fi cerută pe calea unei acțiuni la instanța civilă.

De asemenea, persoana vătămată se poate adresa cu acțiune la instanța civilă, pentru repararea pagubelor care s-au născut ori s-au descoperit după pronunțarea hotărîrii penale de prima instanța.

Articolul 21

Exercitarea acțiunii civile de către sau față de succesori

Acțiunea civilă rămîne în competența instanței penale în caz de deces al uneia din părți, introducîndu-se în cauza moștenitorii acesteia.

Dacă una din părți este o persoană juridică, în caz de reorganizare a acesteia, se introduce în cauza organizația succesoare în drepturi, iar în caz de desființare sau de dizolvare se introduc în cauza lichidatorii.

Articolul 22

Autoritatea hotărîrii penale în civil și efectele hotărîrii civile și penale

Hotărîrea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judeca acțiunea civilă, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savirsit-o și a vinovatiei acesteia.

Hotărîrea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organului de urmărire penală și a instanței penale, cu privire la existenta faptei penale, a persoanei care a savirsit-o și a vinovatiei acesteia.

Articolul 23

Inculpatul

Persoana împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală este parte în procesul penal și se numește inculpat.

Articolul 24

Alte părți în procesul penal

Persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizica, morala sau materială, dacă participa în procesul penal, se numește parte vătămată.

Persoana vătămată care exercită acțiunea civilă în cadrul procesului penal se numește parte civilă.

Persoana chemată în procesul penal sa răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului, se numește parte responsabilă civilmente.

Articolul 25

Competența judecătoriei

Judecătoria judeca în prima instanța toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Articolul 26

Competența tribunalului militar de mare unitate

Tribunalul militar de mare unitate judeca în prima instanța:

1) infracțiunile săvîrșite de militari pînă la gradul de căpitan inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe;

2) următoarele infracțiuni săvîrșite de civili:

a) infracțiunile contra securității statului, cu excepția celor date în competența tribunalului militar teritorial;

b) infracțiunile contra bunurilor aflate în administrarea sau folosință forțelor armate;

c) infracțiunile prevăzute în art. 348-354, din Codul penal;

3. infracțiunile săvîrșite în legătură cu serviciul de către angajații civili din forțele armate și din Ministerul de Interne, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Articolul 27

Competența tribunalului județean

Tribunalul județean:

1. judeca în prima instanța:

a) infracțiunile prevăzute de Codul penal în articolele 174-177, 179, 183, 189-191, 211, 212, 218, 219 alin. 3 și 4, 223 alin. 2 și 3, 224 alin. 2 și 3, 225, 226, 229 alin. 2 și 3, 231 alin. 2-4, 232 alin. 2-4, 236, 248 alin. 2, 249 alin. 2, 251, 252, 254, 255, 257, 266, 268, 270, 273 alin. 2, 274 alin. 2, 275 alin. 3, 276, 282-285, 298-302, 317, 323 și 329;

b) infracțiunile săvîrșite cu intenție care au avut ca urmare moartea unei persoane;

c) infracțiunile contra păcii și omenirii prevăzute de Codul penal în art. 356-361, săvîrșite de civili;

d) infracțiunile săvîrșite de judecătorii de la judecătorii, de personalul operativ al procuraturilor locale, de notarii de stat, precum și infracțiunile săvîrșite de asesorii populari în timpul cît funcționează la judecătorii;

2. judeca, ca instanța de recurs, recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunțate de judecătorii;

3. soluționează conflictele de competența ivite între judecătorii.

Articolul 28

Competența tribunalului militar teritorial

Tribunalul militar teritorial:

1. judeca în prima instanța:

a) infracțiunile săvîrșite de ofițerii superiori, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe;

b) infracțiunile săvîrșite de militari pînă la gradul de căpitan inclusiv sau de civili, prevăzute de Codul penal în articolele 155-165 și 167;

c) infracțiunile contra păcii și omenirii prevăzute în Codul penal în art. 356-361, săvîrșite de militari;

d) infracțiunile menționate în art. 27 pct. 1 lit. a și b, săvîrșite de militari pînă la gradul de căpitan inclusiv, ori săvîrșite în legătură cu serviciul de către angajații civili din Ministerul Forțelor Armate din Ministerul Afacerilor Interne ori din Consiliul Securității Statului;

e) infracțiunile săvîrșite de judecătorii tribunalelor militare de mare unitate, de personalul operativ din unitățile procuraturilor militare, precum și infracțiunile săvîrșite de asesori în timpul cît funcționează la tribunalele militare de mare unitate;

f) infracțiunile menționate în art. 26 pct. 2 lit. a, săvîrșite de persoanele prevăzute în art. 27 pct. 1 lit. d;

g) infracțiunile prevăzute în art. 279 alin. 3 lit. a și b și în art. 280 din Codul penal, dacă au avut ca obiect cantități mari sau importante de arme, muniții sau materii explozive ori radioactive, precum și infracțiunea de contrabanda, dacă a avut ca obiect arme, muniții sau materii explozive ori radioactive;

2. judeca, ca instanța de recurs, recursurile împotriva hotărîrilor pronunțate de tribunalele militare de mare unitate;

3. soluționează conflictele de competența ivite între tribunalele militare de mare unitate.

Articolul 29

Competența Tribunalului Suprem

Tribunalul Suprem:

1. judeca în prima instanța:

a) infracțiunile săvîrșite de generali, amirali și maresali;

b) infracțiunile săvîrșite de judecători și de personalul operativ al procuraturilor, alții decît cei arătați în art. 27 pct. 1 lit. d și în art. 28 pct. 1 lit. e, precum și infracțiunile săvîrșite de către asesori în timpul cît funcționează la tribunalele județene și la tribunalele militare teritoriale;

c) alte cauze date prin lege în competența sa;

2. judeca, ca instanța de recurs, recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunțate în prima instanța de tribunalele județene, de tribunalele militare teritoriale, precum și de secția penală sau militară a Tribunalului Suprem;

3. judeca, ca instanța care exercită controlul general, recursurile extraordinare împotriva hotărîrilor penale definitive;

4. soluționează;

a) conflictele de competente în cazurile în care Tribunalul Suprem este instanța superioară comuna, precum și cazurile cînd cursul justiției este întrerupt;

b) cererile de strămutare.

Articolul 30

Competența pentru infracțiunile săvîrșite în țara

Competența după teritoriu este determinata de:

a) locul unde a fost săvîrșită infracțiunea;

b) locul unde a fost prins făptuitorul;

c) locul unde locuiește făptuitorul;

d) locul unde locuiește persoana vătămată.

Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanțele competente potrivit alin. 1, în a carei raza teritorială s-a efectuat urmărirea penală.

Cînd urmărirea penală se efectuează de către un organ central sau județean, procurorul prin rechizitoriul de trimitere în judecata satabileste căreia dintre instanțele prevăzute în alin. 1 îi revine competența de a judeca, ținînd seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal.

Prin "locul săvîrșirii infracțiunii" se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infractionala, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.

Articolul 31

Competența pentru infracțiunile săvîrșite în străinătate

Infracțiunile săvîrșite în afară teritoriului tarii se judeca, după caz, de către instanțele civile sau militare din municipiul București, iar dacă fapta este de competența judecătoriei, se judeca de Judecătoria sectorului 2 din municipiul București.

Infracțiunea săvîrșită pe o nava este de competența instanței în a carei raza teritorială se afla primul port român în care ancoreaza nava.

Infracțiunea săvîrșită pe o aeronava este de competența instanței în a carei raza teritorială se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român.

Dacă nava nu ancoreaza într-un port român sau dacă aeronava nu aterizeaza pe teritoriul român, competența este cea prevăzută în alin. 1.

Articolul 32

Reunirea cauzelor

În caz de indivizibilitate sau de conexitate, judecata în prima instanța, dacă are loc în același timp pentru toate faptele și pentru toți faptuitorii, se efectuează de aceeași instanța.

Articolul 33

Cazurile de indivizibilitate

Este indivizibilitate:

a) cînd la săvîrșirea unei infracțiuni au participat mai multe persoane;

b) cînd doua sau mai multe infracțiuni au fost săvîrșite prin același act;

c) în cazul infracțiunii continuate sau în orice alte cazuri cînd doua sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singura infracțiune.

Articolul 34

Cazurile de conexitate

Este conexitate:

a) cînd doua sau mai multe infracțiuni sînt săvîrșite prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane împreună, în același timp și în același loc;

b) cînd doua sau mai multe infracțiuni sînt săvîrșite în timp ori în loc diferit, după o prealabilă înțelegere între infractori;

c) cînd o infracțiune este săvîrșită pentru a pregati, a înlesni sau ascunde comiterea altei infracțiuni, ori este săvîrșită pentru a înlesni sau a asigura sustragerea de la răspundere penală a făptuitorului altei infracțiuni;

d) cînd între doua sau mai multe infracțiuni exista legătură și reunirea cauzelor se impune pentru o buna infaptuire a justiției.

Articolul 35

Competența în caz de indivizibilitate sau conexitate

În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competența în raport cu diferiții făptuitori ori diferite fapte aparține, potrivit legii, mai multor instanțe de grad egal, competența de a judeca toate faptele și pe toți faptuitorii revine instanței mai întîi sesizate, iar dacă competența după natura faptelor sau după calitatea persoanelor aparține unor instanțe de grad diferit, competența de a judeca toate cauzele reunite revine instanței superioare în grad.

Dacă dintre instanțe una este civilă, iar alta militară, competența revine instanței militare.

Dacă instanța civilă este superioară în grad, competența revine instanței militare echivalente în grad cu instanța civilă.

Competența de a judeca cauzele reunite rămîne dobîndită instanței, chiar dacă pentru fapta sau pentru făptuitorul care a determinat competența acestei instanțe s-a dispus încetarea procesului penal ori s-a pronunțat achitarea.

Tăinuirea, favorizarea infractorului și nedenunțarea unor infracțiuni sînt de competența instanței care judeca infracțiunea în care aceasta se referă.

Articolul 36

Instanța competența va hotărî reunirea cauzelor

Reunirea cauzelor se hotărăște de instanța căreia îi revine competența de judecată, potrivit dispozițiilor art. 35.

În cazul prevăzut în art. 35 alin. 3, reunirea cauzelor se hotărăște de instanța civilă, care trimite dosarul instanței militare căreia îi revine competența.

Articolul 37

Cazuri speciale

În cazurile de indivizibilitate prevăzute în art. 33 lit. a și b, precum și în cele de conexitate, cauzele sînt reunite dacă ele se afla în fața primei instanțe de judecată, chiar după casare cu trimitere.

Cauzele se reunesc și la instanțele de recurs de același grad, dacă se afla în același stadiu de judecată.

În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c, cauzele trebuie să fie reunite întotdeauna.

Articolul 38

Disjungerea

În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. a, precum și în toate cazurile de conexitate, instanța poate dispune, în interesul unei bune judecati, disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infractori sau dintre infracțiuni să se facă separat.

Articolul 39

Excepții de necompetentă

Excepția de necompetentă materială și cea de necompetentă după calitatea persoanei pot fi ridicate în tot cursul procesului penal, pînă la pronunțarea hotărîrii definitive.

Excepția de necompetentă teritorială poate fi ridicată numai pînă la citirea actului de sesizare în fața primei instanțe de judecată.

Excepțiile de necompetentă pot fi ridicate de procuror, de oricare dintre părți, sau puse în discuția părților din oficiu.

Articolul 40

Competența în caz de schimbare a calității inculpatului

Cînd competența instanței este determinata de calitatea inculpatului, instanța rămîne competența a judeca chiar dacă inculpatul, după săvîrșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile cînd:

a) fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului;

b) s-a dat o hotărîre în prima instanța.

Dobindirea calității după săvîrșirea infracțiunii nu determina schimbarea competentei.

Articolul 41

Competența în caz de schimbare a încadrării juridice sau a calificării

Instanța sesizată cu judecarea unei infracțiuni rămîne competența a o judeca chiar dacă constata, după efectuarea cererii judecătorești, ca infracțiunea este de competența instanței inferioare.

Schimbarea calificării faptei printr-o lege noua, intervenita în cursul judecării cauzei, nu atrage incompetenta instanței de judecată, afară de cazul cînd prin acea lege s-ar dispune altfel.

Articolul 42

Declinarea de competența

Instanța de judecată care își declina competența trimite dosarul instanței de judecată arătată ca fiind competența prin hotărîrea de declinare.

Dacă declinarea a fost determinata de competența materială sau după calitatea persoanei, instanța căreia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinite și poate menține măsurile dispuse de instanța desesizata.

În cazul declinarii pentru necompetentă teritorială, actele îndeplinite ori măsurile dispuse se mențin.

Hotărîrea de declinare a competentei nu este supusă recursului.

Articolul 43

Conflictul de competența

Cînd doua sau mai multe instanțe se recunosc competente a judeca aceeași cauza ori își declina competența, conflictului pozitiv sau negativ de competența se soluționează de instanța ierarhic superioară comuna.

Cînd conflictul de competența se ivește între o instanța civilă și una militară, soluționarea conflictului este de competența Tribunalului Suprem.

Instanța ierarhic superioară comuna este sesizată, în caz de conflict pozitiv, de către instanța care s-a declarat cea din urma competența, iar în caz de conflict negativ, de către instanța care și-a declinat cea din urma competența.

În toate cazurile, sesizarea se poate face și de procuror sau de părți.

Pînă la soluționarea conflictului pozitiv de competența judecata se suspenda.

Instanța care și-a declinat competența ori s-a declarat competența cea din urma ia măsurile și efectuează actele ce reclama urgenta.

Instanța ierarhic superioară comuna hotărăște asupra conflictului de competența cu citarea părților.

Cînd instanța sesizată cu soluționarea conflictului de competența constata ca acea cauza este de competența altei instanțe decît cele între care a intervenit conflictul și față de care nu este instanța superioară comuna, trimite dosarul Tribunalului Suprem pentru stabilirea competentei.

Instanța căreia i s-a trimis cauza prin hotărîrea de stabilire a competentei nu se mai poate declara necompetentă, afară de cazul în care, în urma noii situații de fapt ce rezultă din completarea cercetării judecătorești, se constată că fapta constituie o infracțiune data prin lege în competența altei instanțe.

Instanța căreia i s-a trimis cauza aplica în mod corespunzător dispozițiilor art. 42 alin. 2.

Articolul 44

Chestiuni prealabile

Instanța penală este competența sa judece orice chestiune prealabilă de care depinde soluționarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competența altei instanțe.

Chestiunea prealabilă se judeca de către instanța penală, potrivit regulilor și mijloacelor de proba privitoare la materia căreia îi aparține acea chestiune.

Hotărîrea definitivă a instanței civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale.

Articolul 45

Dispozițiile care aplica la urmărirea penală

Dispozițiile cuprinse în art. 30-36, 38, 40, 42 și 44 se aplică în mod corespunzător și în cursul urmăririi penale.

Cînd nici unul din locurile arătate în art. 30 alin. 1 nu este cunoscut, competența revine organului de urmărire penală care a fost mai întîi sesizat.

În caz de sesizări simultante, precaderea se stabilește în ordinea enumerării de la art. 30 alin. 1.

Dacă în raport cu vreunul din criteriile arătate în art. 30 alin. 1 sînt competente mai multe organe de urmărire penale, competența revine organului care a fost mai întîi sesizat.

Urmărirea penală a infracțiunilor săvîrșite în condițiile prevăzute în art. 31 se efectuează de către organul de urmărire penală din raza teritorială a instanței competente sa judece cauza.

Conflictul de competența între doi sau mai mulți procurori se rezolva de către procurorul superior comun acestora. Cînd conflictul se ivește între doua sau mai multe organe de cercetare penală, competența se stabilește de către procurorul care exercită supravegherea asupra activității de cercetare penală a acestor organe.

Articolul 46

Rudenia între judecători

Judecătorii și asesorii care sînt soți sau rude apropiate între ei nu pot face parte din același complet de judecată.

Articolul 47

Judecător care s-a pronunțat anterior

Judecătorul sau asesorul care a luat parte la soluționarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleași cauze într-o instanța superioară, sau la judecarea cauzei după casare cu trimitere.

De asemenea, nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul sau asesorul care și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția care ar putea fi data în acea cauza.

Articolul 48

Alte cauze de incompatibilitate

Judecătorul sau asesorul este de asemenea incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectiva:

a) a pus în mișcare acțiunea penală, a emis mandatul de arestare, a dispus trimiterea în judecata, sau a pus concluzii în fond în calitate de procuror la instanța de judecată;

b) a fost reprezentant sau apărător al vreuneia dintre părți;

c) a fost expert sau martor;

d) exista împrejurări din care rezultă ca este interesat sub orice formă, el, soțul sau vreo ruda apropiată.

Articolul 49

Incompatibilitatea procurorului, grefierului și a organului de cercetare penală

Dispozițiile art. 46 se aplică procurorului și grefierului de ședința, cînd cauza de incompatibilitate exista între ei sau între vreunul dintre ei și unul dintre membrii completului de judecată.

Dispozițiile privind cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 48 lit. b, c și d se aplică procurorului, persoanei care efectuează cercetarea penală și grefierul de ședința.

Procurorul care a participat ca judecător la soluționarea cauzei în prima instanța nu poate pune concluzii la judecarea ei în recurs.

Persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă sa procedeze la completarea sau refacerea acesteia, cînd completarea sau refacerea este dispusă de instanța.

Articolul 50

Abținerea

Persoana incompatibilă este obligată sa declare, după caz, președintelui instanței, procurorului care supraveghează cercetarea penală sau procurorului ierarhic superior, ca se abține de a participa la procesul penal, cu arătarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul abtinerii.

Declarația de abținere se face de îndată ce persoana obligată la aceasta a luat cunoștința de existenta cazului de incompatibilitate.

Articolul 51

Recuzarea

În cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declarație de abținere, poate fi recuzata atît în cursul urmăririi penale cît și în cursul judecații, de oricare dintre părți, de îndată ce partea a aflat despre existenta cazului de incompatibilitate.

Recuzarea se formulează oral sau scris, cu arătarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul recuzării.

Articolul 52

Procedura de soluționare în cursul judecații

Abținerea sau recuzarea judecătorului, asesorului, procurorului sau grefierului se soluționează de un alt complet, în ședința secreta, fără participarea celui ce declara ca se abține sau este recuzat.

Examinarea declarației de abținere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultîndu-se procurorul cînd este prezent în instanța, iar dacă se găsește necesar, și părțile, precum și persoana care se abține sau a carei recuzare se cere.

Cînd abținerea sau recuzarea privește cazul prevăzut în art. 46 și 49 alin. 1, instanța, admițînd recuzarea, stabilește care dintre persoanele arătate în mentionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.

În caz de admitere a abtinerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsura actele îndeplinite ori măsurile dispuse se mențin.

Abținerea sau recuzarea care privește întreaga instanța se soluționează de instanța ierarhic superioară. Aceasta, în cazul cînd găsește întemeiata abținerea sau recuzarea, desemnează pentru judecarea cauzei o instanța egala în grad cu instanța în fața căreia s-a produs abținerea sau recuzarea.

Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sînt supuse nici unei cai de atac.

Articolul 53

Procedura de soluționare în cursul urmăririi penale

În cursul urmăririi penale, asupra abtinerii sau recuzării se pronunța procurorul care supraveghează cercetarea penală sau procurorul ierarhic superior.

Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectuează cercetarea penală se adresează fie acestei persoane, fie procurorului. În cazul în care cererea este adresată persoanei care efectuează cercetarea penală, aceasta este obligată sa o înainteze împreună cu lămuririle necesare, în termen de 24 de ore, procurorului, fără a întrerupe cursul cercetării penale.

Procurorul este obligat să soluționeze cererea în cel mult 3 zile, printr-o ordonanța.

Cererea de recuzare care privește pe procuror se soluționează în același termen și în aceleași condiții de procurorul ierarhic superior.

Abținerea se soluționează potrivit dispozițiilor din alin. 3 și 4, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 54

Incompatibilitatea expertului și interpretului

Dispozițiile art. 48, 50, 51, 52 și 53 se aplică în mod corespunzător expertului și interpretului.

Calitatea de expert este incompatibilă cu aceea de martor în aceeași cauza. Calitatea de martor are intiietate.

Participarea ca expert sau ca interpret de mai multe ori în aceeași cauza nu constituie un motiv de recuzare.

Articolul 55

Temeiul strămutării

Tribunalul Suprem stramuta judecarea unei cauze de la instanța competența la o alta instanța egala în grad, în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, considera ca prin aceasta se asigura desfășurarea normală a procesului.

Strămutarea poate fi cerută de partea interesată, de procuror sau de ministru justiției.

Articolul 56

Cererea și efectele ei

Cererea de strămutare se adresează Tribunalului Suprem și trebuie motivată. Înscrisurile pe care se sprijină cererea se alătură la aceasta, cînd sînt deținute de partea care cere strămutarea.

În cerere se face mențiune dacă în cauza se găsesc arestați.

Suspendarea judecării cauzei poate fi dispusă de președintele Tribunalului Suprem la primirea cererii, sau de către Tribunalul Suprem după ce aceasta a fost investit.

Cererea facuta de ministrul justiției sau de procurorul general suspenda de drept judecarea cauzei.

Articolul 57

Procedura de informare

Președintele Tribunalului Suprem cere, pentru lămurirea instanței, informații de la președintele instanței ierarhic superioare celei la care se afla cauza a carei strămutare se cere, comunicindu-i totodată termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare.

Cînd Tribunalul Suprem este instanța ierarhic superioară, informațiile se cer Ministerului Justiției.

În cazul introducerii unei noi cereri de strămutare cu privire la aceeași cauza, cererea de informații este facultativă.

Articolul 58

Înștiințarea părților

Președintele instanței ierarhic superioare celei la care se afla cauza ia măsuri pentru încunoștințarea părților despre introducerea cererii de strămutare, despre termenul fixat pentru soluționarea acesteia, cu mențiunea ca părțile pot trimite memorii și se pot prezenta la termenul fixat pentru soluționarea cererii.

În informațiile trimise Tribunalului Suprem se face mențiunea expresă despre efectuarea încunoștințărilor, atasindu-se și dovezile de comunicarea a acestora.

Cînd în cauza a carei strămutare se cere sînt arestați, președintele dispune desemnarea unui apărător din oficiu.

Articolul 59

Examinarea cererii

Examinarea cererii de strămutare se face în ședința secreta.

Cînd părțile se înfățișează, se asculta și concluziile acestora.

Articolul 60

Soluționarea cererii

Tribunalul Suprem dispune, fără arătarea motivelor, admiterea sau respingerea cererii.

În cazul în care găsește cererea intemeiata, dispune strămutarea judecării cauzei, hotarind totodată în ce măsura actele îndeplinite în fața instanței de la care s-a stramutat cauza se menține.

Aceasta instanța va fi instiintata de îndată despre admiterea cererii de strămutare.

Dacă instanța la care se afla cauza a carei strămutare se cere a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărîrea pronunțată este desfiintata prin efectul admiterii cererii de strămutare.

Articolul 61

Repetarea cererii

Strămutarea cauzei nu poate fi cerută din nou, afară de cazul cînd noua cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute Tribunalului Suprem la soluționarea cererii anterioare sau ivite după aceasta.

Articolul 69

Declarațiile învinuitului sau ale inculpatului

Declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sînt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauza.

Articolul 70

Întrebări și lămuriri prealabile

Invinuitul sau inculpatul, înainte de a fi ascultat, este întrebat cu privire la nume, prenume, porecla, data și locul nașterii, numele și prenumele părinților, cetățenie, studii, situația militară, loc de muncă, ocupație, adresa, antecedente penale și alte date pentru stabilirea situației sale personale.

Învinuitului sau inculpatului i se aduce apoi la cunoștința fapta care formează obiectul cauzei și i se pune în vedere sa declare tot ce știe cu privire la fapta și la învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.

Organul de urmărire penală, înainte de a-l asculta pe invinuit, cere acestuia sa dea o declarație scrisă personal, cu privire la învinuirea ce i se aduce.

Articolul 71

Modul de ascultare

Fiecare invinuit sau inculpat este ascultat separat.

În cursul urmăririi penale, dacă sînt mai mulți învinuiți sau inculpați, fiecare este ascultat fără să fie de fața ceilalți.

Invinuitul sau inculpatul este mai lăsat sa declare tot ce știe în cauza.

Ascultarea învinuitului sau inculpatului nu poate începe cu citirea sau reamintirea declarațiilor pe care acesta le-a dat anterior în cauza.

Invinuitul sau inculpatul nu poate prezenta ori citi o declarație scrisă de mai înainte, însă se poate servi de însemnări asupra amanuntelor greu de reținut.

Articolul 72

Întrebări cu privire la fapta

După ce invinuitul sau inculpatul a făcut declarația, i se pot pune întrebări cu privire la fapta care formează obiectul cauzei și la învinuirea ce i se aduce.

De asemenea, este întrebat cu privire la probele pe care înțelege să le propună.

Articolul 73

Consemnarea declarațiilor

Declarațiile învinuitului sau inculpatului se consemnează în scris.

Declarația scrisă se citește acestuia, iar dacă cere, i se da sa o citească. Cînd este de acord cu conținutul ei, o semnează pe fiecare pagina și la sfîrșit.

Cînd invinuitul sau inculpatul nu poate sau refuza să semneze, se face mențiune în declarația scrisă.

Declarația scrisă este semnată și de organul de urmărire penală care a procedat la ascultarea învinuitului sau inculpatului ori de președintele completului de judecată și de grefier, precum și de interpret cînd declarația a fost luată printr-un interpret.

Dacă invinuitul sau inculpatul revine asupra vreuneia din declarațiile sale sau are de făcut completări, rectificari sau precizări, acestea se consemnează și se semnează în condițiile arătate în prezentul articol.

Articolul 74

Ascultarea învinuitului sau inculpatului la locul unde se afla

Ori de cîte ori invinuitul sau inculpatul se găsește în imposibilitatea de a se prezenta pentru a fi ascultat, organul de urmărire penală sau instanța de judecată procedează la ascultarea acestuia la locul unde se afla.

Articolul 75

Declarațiile celorlalte părți din proces

Declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sînt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauza.

Articolul 76

Explicații prealabile

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată are obligația sa cheme, spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vătămare prin infracțiune, precum și persoana civilmente responsabilă.

Înainte de ascultare, persoanei vătămate i se pune în vedere ca poate participa în proces ca parte vătămată, iar dacă a suferit o paguba materială, ca se poate constitui parte civilă. De asemenea, i se atrage atenția ca declarația de participare în proces ca parte vătămată sau de constituire ca parte civilă se poate face în tot cursul urmăririi penale, iar în fața primei instanțe de judecată, pînă la citirea actului de sesizare.

Articolul 77

Modul de ascultare

Ascultarea părții vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente se face potrivit dispozițiilor privitoare la ascultarea învinuitului sau inculpatului, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 78

Martorul

Persoana care are cunoștința despre vreo fapta sau despre vreo împrejurare de natura sa servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultat în calitate de martor.

Articolul 79

Ascultarea persoanei obligate a păstra secretul profesional

Persoana obligată a păstra secretul profesional nu poate fi ascultat ca martor cu privire la faptele și împrejurările de care a luat cunoștința în exercițiul profesiei, fără încuviințarea persoanei sau a organizației față de care este obligată a păstra secretul.

Calitatea de martor are intiietate față de calitatea de apărător, cu privire la faptele și împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreuneia dintre părți.

Articolul 80

Ascultarea soțului și a rudelor apropiate

Soțul și rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sînt obligate să depună ca martori.

Organele judiciare vor aduce aceasta la cunoștința persoanelor arătate în alineatul precedent, de îndată ce au fost îndeplinite dispozițiile alin. 3 din art. 84.

Articolul 81

Martor minor

Minorul poate fi ascultat ca martor. Pînă la vîrsta de 14 ani ascultarea lui se face în prezenta unuia dintre părinți ori a tutorelui sau a persoanei căreia îi este încredințat minorul spre creștere și educare.

Articolul 82

Persoana vătămată

Persoana vătămată poate fi ascultata ca martor, dacă nu este constituită parte civilă sau nu participa în proces ca parte vătămată.

Articolul 83

Obligația de prezentare

Persoana chemată ca martor este obligată să se înfățișeze la locul, ziua și ora arătată în citație și are datoria sa declare tot ce știe cu privire la faptele cauzei.

Articolul 84

Întrebări prealabile

Martorul este întrebat mai întîi despre nume, prenume, etate, adresa și ocupație.

În caz de indoiala asupra identității martorului, aceasta se stabilește prin orice mijloc de proba.

Martorul va fi apoi întrebat dacă este soț sau ruda a vreuneia dintre părți și în ce raporturi se afla cu acestea, precum și dacă a suferit vreo paguba de pe urma infracțiunii.

Articolul 85

Jurămîntul martorului

Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurămînt: "Jur ca voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu".

După depunerea jurămîntului, i se pune în vedere martorului ca dacă nu va spune adevărul, săvîrșește infracțiune de mărturie mincinoasă.

Despre toate acestea se face mențiune în declarația scrisă.

Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurămînt, i se atrage însă atenția sa spună adevărul.

Articolul 86

Modul și limitele ascultării martorului

Martorului i se face cunoscut obiectul cauzei și i se arata care sînt faptele sau împrejurările pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor, cerindu-i-se sa declare tot ce știe cu privire la acestea.

După ce martorul a făcut declarații, i se pot pune întrebări cu privire la faptele și împrejurările care trebuie constatate în cauza, cu privire la persoana părților, precum și în ce mod a luat cunoștința despre cele declarate.

Dispozițiile art. 71-74 se aplică în mod corespunzător și la ascultarea martorului.

Articolul 87

Obiectul confruntarii

Cînd se constată că exista contraziceri între declarațiile persoanelor ascultate în aceeași cauza, se procedează la confruntarea acelor persoane, dacă acestea este necesară pentru lămurirea cauzei.

Articolul 88

Procedura confruntarii

Persoanele confruntate sînt ascultate cu privire la faptele și împrejurările în privinta cărora declarațiile date anterior se contrazic.

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate incuviinta ca persoanele confruntate să-și pună reciproc întrebări.

Declarațiile date de persoanele confruntate se consemnează în proces-verbal.

Articolul 89

Mijloacele de proba scrise

Înscrisurile pot servi ca mijloace de proba, dacă în conținutul lor se arata fapte sau împrejurări de natura să contribuie la aflarea adevărului.

Articolul 90

Procesul-verbal ca mijloc de proba

Procesele-verbale încheiate de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată sînt mijloace de proba.

De asemenea, sînt mijloace de proba procesele-verbale încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.

Articolul 91

Cuprinsul și forma procesului-verbal

Procesul-verbal trebuie să cuprindă:

a) data și locul unde este încheiat;

b) numele, prenumele și calitatea celui care îl încheie;

c) numele, prenumele, ocupația și adresa martorilor asistenți, cînd exista;

d) descrierea amănunțită a celor constatate, precum și a măsurilor luate;

e) numele, prenumele, ocupația și adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecțiile și explicațiile acestora;

f) mențiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.

Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagina și la sfîrșit de cel care îl încheie, precum și de persoanele arătate la lit. c și e. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuza să semneze, se fac mențiunile despre aceasta.

Articolul 92

Prezenta martorilor asistenți

Cînd legea prevede că la efectuarea unui act procedural este necesară prezenta unor martori asistenți, numărul acestora trebuie să fie de cel puțin doi.

Nu pot fi martori asistenți minorii sub 14 ani, persoanele interesate în cauza și cei ce fac parte din aceeași unitate cu organul care efectuează actul.

Articolul 93

Stabilirea identității martorilor asistenți

Organul care procedează la efectuarea unui act procedural în prezenta martorilor asistenți este obligat să constate și sa consemneze în procesul-verbal pe care îl încheie date privind identitatea martorilor asistenți, menționînd și observațiile pe care aceștia au fost invitați să le facă cu privire la cele constatate și la desfășurarea operațiilor la care asista.

Articolul 94

Obiectele ca mijloc de proba

Obiectele care conțin sau poarta o urma a faptei savirsit, precum și orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului, sînt mijloace materiale de proba.

Articolul 95

Corpuri delicte

Sînt de asemenea mijloace materiale de proba obiectele care au fost folosite sau au fost destinate sa servească la săvîrșirea unei infracțiuni, precum și obiectele care sînt produsul infracțiunii.

Articolul 96

Ridicarea de obiecte și înscrisuri

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată are obligația sa ridice obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de proba în procesul penal.

Articolul 97

Predarea obiectelor și înscrisurilor

Orice unitate a unei organizații din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal sau orice persoană în posesia căreia se afla un obiect sau un înscris ce poate servi ca mijloc de proba este obligată sa-l prezinte și sa-l predea sub luarea de dovada organului de urmărire penală sau instanței de judecată, la cererea acestora.

Dacă organul de urmărire penală sau instanța de judecată apreciază ca și o copie de pe un înscris poate servi ca mijloc de proba, retine numai copia.

Dacă obiectul sau înscrisul are caracter secret, prezentarea sau predarea se face în condiții care să asigure păstrarea secretului.

Articolul 98

Reținerea și predarea corespondentei și a obiectelor

Organul de cercetare penală, cu încuviințarea procurorului, ori instanța de judecată, dacă interesul urmăririi penale sau al judecații cere, poate dispune ca orice unitate poștală sau de transport sa retina și sa predea scrisorile, telegramele și oricare alta corespondenta, ori obiectele trimise de invinuit sau inculpat, ori adresarea acestuia fie direct, fie indirect.

Corespondenta și obiectele ridicate care nu au legătură cu cauza se restituie destinatarului.

Articolul 99

Ridicarea silită de obiecte sau de înscrisuri

Dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, organul de urmărire penală sau instanța de judecată dispune ridicarea silită.

În cursul judecații dispoziția de ridicare silită a obiectelor sau înscrisurilor se comunică procurorului, care ia măsuri de aducere la îndeplinire prin organul de cercetare penală.

Articolul 100

Percheziția

Cînd persoana căreia i s-a cerut sa predea vreun obiect sau vreun înscris din cele arătate în art. 98 tăgăduiește existenta sau deținerea acestora, precum și ori de cîte ori pentru descoperirea și stringerea probelor este necesar, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune efectuarea unei perchezitii.

Percheziția poate fi domiciliara sau corporală.

Articolul 101

Încuviințarea percheziției domiciliare

Organul de cercetare penală poate face perchezitii domiciliare cu autorizația procurorului.

Percheziția domiciliara se poate face fără autorizația procurorului numai dacă persoana la domiciliul căreia urmează a se face percheziția consimt în scris la aceasta.

În caz de infracțiune flagrantă, percheziția domiciliara se efectuează fără autorizația procurorului.

Articolul 102

Percheziția domiciliara în cursul judecații

Instanța poate proceda la efectuarea percheziției cu ocazia unei cercetări locale.

În celelalte cazuri, dispoziția instanței de judecată de a se efectua o perchezitie se comunică procurorului, în vederea efectuării acesteia.

Articolul 103

Timpul de efectuare a percheziției

Ridicarea de obiecte și înscrisuri precum și percheziția domiciliara se pot face de organul de cercetare penală între orele 6-20, iar în celelalte ore numai în caz de infracțiune flagrantă, sau cînd percheziția urmează a se efectua într-un local public. Percheziția începută între orele 6-20 poate continua și în timpul nopții. Ridicarea de obiecte și înscrisuri precum și percheziția domiciliara se pot face de procuror, și în timpul nopții.

Articolul 104

Procedura percheziției

Organul judiciar care urmează a efectua percheziția este obligat ca în prealabil să se legitimeze și, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizația data de procuror.

Ridicarea de obiecte și înscrisuri precum și percheziția domiciliara se face în prezenta persoanei de la care se ridica obiecte ori înscrisuri, sau la care se efectuează percheziția, iar în lipsa acesteia, în prezenta unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin, avînd capacitate de exercițiu.

Aceste operațiuni se efectuează de organul de cercetare penală în prezenta unor martori asistenți.

Cînd persoana la care se face percheziția este reținută ori arestata, va fi adusă la perchezitie. În cazul în care nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte și înscrisuri precum și percheziția domiciliara se fac în prezenta unui reprezentant ori a unui membru de familie, iar în lipsa acestora, a unui vecin, avînd capacitate de exercițiu.

Articolul 105

Efectuarea percheziției domiciliare

Organul judiciar care efectuează percheziția are dreptul sa deschidă încăperile sau alte mijloace de păstrare în care s-ar putea găsi obiectele sau înscrisurile cautate, dacă cel în măsura să le deschidă refuza aceasta.

Organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor și înscrisurile care au legătură cu fapta săvîrșită; obiectele sau înscrisurile a căror circulație sau deținere este interzisă se ridica totdeauna.

Organul judiciar trebuie să ia măsuri ca faptele și împrejurările din viața personală a celui la care se efectuează percheziția și care nu au legătură cu cauza, sa nu devină publice.

Articolul 106

Efectuarea percheziției corporale

Percheziția corporală se efectuează de organul judiciar care a dispus-o, cu respectarea dispozițiilor art. 104 alin. 1, sau de persoana desemnată de acest organ.

Percheziția corporală se face numai de o persoană de același sex cu cea perchezitionata.

Articolul 107

Identificarea și păstrarea obiectelor

Obiectelor sau înscrisurilor se prezintă persoanei de la care sînt ridicate și celor care asista, pentru a fi recunoscute și a fi însemnate de către acestea spre neschimbare, după care se eticheteaza și se sigileaza.

Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete și sigilii se impacheteaza sau se inchid, pe cît posibil laolalta, după care se aplică sigilii.

Obiectele care nu pot fi ridicate se sechestreaza și se lasă în păstrare fie celui la care se afla, fie unui custode.

Probele pentru analiza se iau cel puțin în dublu și se sigileaza. Una din probe se lasă celui de la care se ridica, iar lipsa acestuia, uneia din persoanele arătate în art. 108 alin. final.

Articolul 108

Procesul-verbal de perchezitie și de ridicare a obiectelor și înscrisurilor

Despre efectuarea percheziției și ridicarea de obiecte și înscrisuri se întocmește proces-verbal.

Procesul-verbal trebuie să cuprindă, în afară de mențiunile prevăzute în art. 91, și următoarele mențiuni: locul, timpul și condițiile în care înscrisurile și obiectele au fost descoperite și ridicate, enumerarea și descrierea lor amănunțită, pentru a putea fi recunoscute.

În procesul-verbal se face mențiune și despre obiectele care nu au fost ridicate, precum și de acelea care au fost lăsate în păstrare.

Copie de pe proces-verbal se lasă persoanei la care s-a făcut percheziția sau de la care s-au ridicat obiectele și înscrisurile, ori reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsa, celor cu care locuiește sau unui vecin și, dacă este cazul, custodelui.

Articolul 109

Măsuri privind obiectele ridicate

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată dispune ca obiectele ori înscrisurile ridicate care constituie mijloace de proba să fie, după caz, atașate la dosar păstrarea în alt mod.

Obiectele și înscrisurile ridicate, care nu sînt atașate la dosar, pot fi fotografiate. În acest caz fotografiile se vizează și se atașează la dosar.

Pînă la soluționarea definitivă a cauzei, mijloacele materiale de proba se păstrează de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată la care se găsește dosarului.

Obiectele și înscrisurile predate sau ridicate în urma percheziției și care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparțin. Obiectele supuse confiscării nu se restituie.

Obiectele ce servesc ca mijloc de proba, dacă nu sînt supuse confiscării, pot fi restituite persoanei căreia îi aparțin, chiar înainte de soluționarea definitivă a procesului, afară de cazul cînd prin aceasta restituire s-ar putea stinjeni aflarea adevărului. Organul de urmărire penală sau instanța de judecată pune în vederea persoanei căreia i-au fost obiectele, ca este obligată să le păstreze pînă la soluționarea definitivă a cauzei.

Articolul 110

Conservarea sau valorificarea obiectelor ridicate

Obiectele ce servesc ca mijloc de proba, dacă sînt dintre acelea arătate în art. 165 alin. 2 și dacă nu este cazul a fi restituite, se conserva sau se valorifica potrivit dispozițiilor acelui articol.

Articolul 111

Dispoziții speciale privind organizațiile obștești

Dispozițiile din prezenta secțiune se aplică în mod corespunzător și atunci cînd actele procedurale se efectuează la o unitate a unei organizații din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal, dispoziții care se completează după cum urmează:

a) organul judiciar se legitimează și, după caz, înfățișează reprezentantului unității autorizația data de procuror;

b) ridicarea de obiecte și înscrisuri precum și percheziția se efectuează în prezenta reprezentantului unității;

c) atunci cînd este obligatorie prezenta martorilor asistenți, aceștia pot face parte din personalul unității;

d) copie de pe procesul-verbal se lasă reprezentantului unității.

Articolul 112

Folosirea unor specialiști

Cînd exista pericol de dispariție a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgenta a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate folosi cunoștințele unui specialist sau tehnician, dispunind, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-științifice.

Constatarea tehnico-științifică se efectuează, de regula, de către specialiști sau tehnicieni care funcționează în cadrul ori pe lîngă instituția de care aparține organul de urmărire penală. Ea poate fi efectuată și de către specialiști sau tehnicieni care funcționează în cadrul altor organe.

Articolul 113

Obiectul și materialul constatării tehnico-științifice

Organul de urmărire penală care dispune efectuarea constatării tehnico-științifice stabilește obiectul acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă și termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea.

Constatarea tehnico-științifică se efectuează asupra materialelor și datelor puse la dispoziție sau indicate de către organul de urmărire penală. Celui însărcinat cu efectuarea constatării nu i se pot delega și nici acesta nu-și poate însuși atribuții de organ de urmărire penală sau de organ de control.

Specialistul sau tehnicianul însărcinat cu efectuarea lucrării, dacă socotește ca materialele puse la dispoziție ori datele indicate sînt insuficiente, comunică aceasta organului de urmărire penală, în vederea completării lor.

Articolul 114

Constatarea medico-legală

În caz de moarte violenta, de moarte a carei cauza nu se cunoaște ori este suspecta, sau cînd este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori persoanei vătămate pentru a constata pe corpul acestora existenta urmelor infracțiunii, organul de urmărire penală dispune efectuarea unei constatări medico-legale și cere organului medico-legal, căruia îi revine competența potrivit legii, să efectueze aceasta constatare.

Exhumarea în vederea constatării cauzelor morții se face numai cu încuviințarea procurorului.

Articolul 115

Raportul de constatare tehnico-științifică sau medico-legală

Operațiile și concluziile constatării tehnico-științifice sau medico-legale se consemnează într-un raport.

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părți, dacă apreciază ca raportul tehnico-științific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sînt precise, dispune refacerea sau completarea constatării tehnico-științifice ori medico-legale sau efectuarea unei expertize.

Cînd refacerea sau completarea constatării tehnico-științifice ori medico-legal este dispusă de instanța de judecată, raportul se trimite procurorului, pentru ca aceasta sa ia măsuri în vederea completării sau refacerii lui.

Articolul 116

Ordonarea efectuării expertizei

Cînd pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflarii adevărului, sînt necesare cunoștințele unui expert, organul de urmărire penală ori instanța de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize.

Articolul 117

Expertiza obligatorie

Efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, precum și atunci cînd organul de urmărire penală sau instanța de judecată are indoiala asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.

Expertiza în aceste cazuri se efectuează în instituții sanitare de specialitate. În vederea efectuării expertizei, organul de cercetare penală cu aprobarea procurorului sau instanței de judecată dispune internarea învinuitului ori inculpatului pe timpul necesar. Aceasta măsura este executorie și se aduce la îndeplinire, în caz de opunere, de organele de militie.

De asemenea, efectuarea unei expertize este obligatorie pentru a se stabili cauzele morții, dacă nu s-a întocmit un raport medico-legal.

Articolul 118

Procedura expertizei

Expertiza se efectuează potrivit dispozițiilor din prezentul cod, afară de cazul cînd prin lege se dispune altfel. Dispozițiile art. 113 se aplică în mod corespunzător.

Expertul este numit de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, cu excepția expertizei prevăzute în art. 119 alin. 2.

Fiecare dintre părți are dreptul sa ceara ca un expert recomandat de ea sa participe la efectuarea expertizei.

Articolul 119

Experți oficiali

Dacă exista experți medico-legali sau experți oficiali în specialitatea respectiva, nu poate fi numit expert o altă persoană, decît dacă împrejurări deosebite ar cere aceasta.

Cînd expertiza urmează să fie efectuată de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiza criminalistica sau de orice institut de specialitate, organul de urmărire penală ori instanța de judecată se adresează acestora pentru efectuarea expertizei.

Cînd serviciul medico-legal ori laboratorul de expertiza criminalistica sau institutul de specialitate considera necesar ca la efectuarea expertizei sa participe sau să-și dea părerea și specialiști de la alte instituții, poate folosi asistența sau avizul acestora.

Articolul 120

Lămuriri date expertului și părților

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, cînd dispune efectuarea unei expertize, fixează un termen la care sînt chemate părțile, precum și expertul, dacă acesta a fost desemnat de organul de urmărire penală sau de instanța.

La termenul fixat se aduce la cunoștința părților și expertului obiectul expertizei și întrebările la care expertul trebuie să răspundă și li se pune în vedere ca au dreptul să facă observații cu privire la aceste întrebări și ca pot cere modificarea sau completarea lor.

Părțile mai sînt incunostintate ca au dreptul sa ceara numirea și a cîte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei.

După examinarea obiectiilor și cererilor făcute de părți și expert, organul de urmărire penală sau instanța de judecată pune în vedere expertului termenul în care urmează a fi efectuată expertiza, incunostintindu-l totodată dacă la efectuarea acesteia urmează sa participe părțile.

Dispozițiile alin. 3 și 4 nu se aplică în cazul expertizei prevăzute în art. 119 alin. 2.

Articolul 121

Drepturile expertului

Expertul are dreptul sa ia cunoștința de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. În cursul urmăririi penale cercetarea dosarului se face cu încuviințarea organului de urmărire.

Expertul poate cere lămuriri organului de urmărire penală sau instanței de judecată cu privire la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei.

Părțile, cu încuviințarea și în condițiile stabilite de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, pot da expertului explicațiile necesare.

Articolul 122

Raportul de expertiza

După efectuarea expertizei, expertul întocmește un raport scris.

Cînd sînt mai mulți experți se întocmește un singur raport de expertiza. Dacă sînt deosebiri de păreri, opiniile separate sînt consemnate în cuprinsul raportului sau într-o anexa.

Raportul de expertiza se depune la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată care a dispus efectuarea expertizei.

Articolul 123

Conținutul raportului

Raportul de expertiza cuprinde:

a) partea introductivă, în care se arata organul de urmărire penală sau instanța de judecată care a dispus efectuarea expertizei, data și locul unde a fost efectuată, data întocmirii raportului de expertiza, obiectul acesteia și întrebările la care expertul urma sa răspundă, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată și dacă părțile care au participat la aceasta au dat explicații în cursul expertizei;

b) descrierea în amănunt a operațiilor de efectuare a expertizei, obiecțiile sau explicațiile părților, precum și analiza acestora obiecții ori explicații în lumina celor constatate de expert;

c) concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse și părerea expertului asupra obiectului expertizei.

Articolul 124

Suplimentul de expertiza

Cînd organul de urmărire penală sau instanța de judecată constata, la cerere sau din oficiu, ca expertiza nu este completa, dispune efectuarea unui supliment de expertiza fie de către același expert, fie de către altul.

De asemenea, cînd se socotește necesar, se cer expertului lămuriri suplimentare în scris, ori se dispune chemarea lui spre a da explicații verbale asupra raportului de expertiza. În acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispozițiilor privitoare la ascultarea martorilor.

Lămuririle suplimentare în scris pot fi cerute și serviciului medico-legal, laboratorului de expertiza criminalistica ori institutului de specialitate care a efectuat expertiza.

Articolul 125

Efectuarea unei noi expertize

Dacă organul de urmărirea penală sau instanța de judecată are îndoieli cu privire la exercitarea concluziilor raportului de expertiza, dispune efectuarea unei noi expertize.

Articolul 126

Lămuriri cerute la institutul de emisiune

În cazurile privitoare la infracțiunea de falsificare de moneda sau de alte valori, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate cere lămuriri institutului de emisiune.

Articolul 127

Prezentarea scriptelor de comparatie

În cauzele privind infracțiuni de fals în înscrisuri, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate ordonă să fie prezente scripte de comparatie.

Dacă scriptele se găsesc în depozite publice, autoritățile în drept sînt obligate a le elibera.

Dacă scriptele se găsesc la un particular care nu este soț sau ruda apropiată cu invinuitul sau inculpatul, organul de urmărire penală ori instanța de judecată îi pune în vedere să le prezinte.

Scriptele de comparatie trebuie vizate de organul de urmărire penală sau de președintele completului de judecată și semnate de acel care le prezintă.

Organul de urmărire penală ori instanța de judecată poate dispune ca invinuitul sau inculpatul să prezinte o piesa scrisă cu mina sa, ori scrie după dictarea ce i s-ar face.

Dacă invinuitul sau inculpatul refuza, se face mențiune în procesul-verbal.

Articolul 128

Cazurile și procedura de folosire a interpreților

Cînd una din părți sau o altă persoană care urmează să fie ascultata nu cunoaște limba română, ori nu se poate exprima, iar organul de urmărire penală sau instanța de judecată nu are posibilitatea de a se înțelege cu aceasta, îi asigura folosirea unui interpret. În cursul judecații părțile pot fi asistate și de un interpret ales de ele.

Dispozițiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător și în cazul cînd unele dintre înscrisurile aflate în dosarul cauzei prezentate în instanța sînt redactate într-o alta limba decît cea română.

Dispozițiile art. 83, 84, 85 se aplică în mod corespunzător și interpretului.

Articolul 129

Cercetarea la fața locului

Cercetarea la fața locului se efectuează atunci cînd este necesar să se facă constatări cu privire la situația locului săvîrșirii infracțiunii, să se descopere și să se fixeze urmele infracțiunii, să se stabilească poziția și starea mijloacelor materiale de proba și împrejurările în care infracțiunea a fost săvîrșită.

Organul de urmărire penală efectuează cercetarea la fața locului în prezenta martorilor asistenți, afară de cazul cînd aceasta nu este posibil. Cercetarea la fața locului se face în prezenta părților, atunci cînd este necesar. Neprezentarea părților incunostintate nu împiedica efectuarea cercetării.

Cînd invinuitul sau inculpatul este reținut ori arestat, dacă nu poate fi adus la cercetare, organul de urmărire penală îi pune în vedere ca are dreptul să fie reprezentat și îi asigura, la cerere, reprezentarea.

Instanța de judecată efectuează cercetarea la fața locului cu citarea părților și în prezenta procurorului, cînd participarea acestuia la judecata este obligatorie.

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate interzice persoanelor care se afla ori vin la locul unde se efectuează cercetarea, sa comunice între ele sau cu alte persoane, ori sa plece înainte de terminarea cercetării.

Articolul 130

Reconstituirea

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, dacă găsește necesar pentru verificarea și precizarea unor date, poate să procedeze la reconstituirea la fața locului, în întregime sau în parte, a modului și a condițiilor în care a fost săvîrșită fapta.

Reconstituirea se face în prezenta învinuitului sau inculpatului. Dispozițiile art. 129 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 131

Procesul-verbal de cercetare la fața locului

Despre efectuarea cercetării la fața locului se încheie proces-verbal, care trebuie să cuprindă, în afară mențiunilor arătate în art. 91, descrierea amănunțită a situației locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate și a celor ridicate, a poziției și stării celorlalte mijloace materiale de proba, astfel încît acestea să fie redate cu precizie și pe cît posibil cu dimensiunile respective.

În caz de reconstituire a modului în care a fost săvîrșită fapta, se consemnează amănunțit și desfășurarea reconstituirii.

În toate cazurile se pot face schite, desene sau fotografii, ori alte asemenea lucrări, care se vizează și se anexează la procesul-verbal.

Articolul 132

Condiții pentru dispunerea comisiei rogatorii

Cînd un organ de urmărire penală sau o instanța de judecată nu are posibilitatea sa asculte un martor, să facă o cercetare la fața locului, sa procedeze la ridicarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmărire penală ori unei alte instanțe, care are posibilitatea să le efectueze.

Punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviințarea de probatorii, precum și dispunerea celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii.

Comisia rogatorie se poate adresa numai unui organ sau unei instanțe egale în grad.

Articolul 133

Conținutul comisiei rogatorii

Rezoluția sau încheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie trebuie să conțină toate lămuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar în cazul cînd urmează să fie ascultata o persoană, se vor arata și întrebările ce trebuie să i se pună.

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată care efectuează comisia rogatorie poate pune și alte întrebări, dacă necesitatea acestora rezultă în cursul ascultării.

Articolul 134

Drepturile părților în cazul comisiei rogatorii

Cînd comisia rogatorie s-a dispus de instanța de judecată, părțile pot formula în fața acesteia întrebări, care vor fi transmise instanței ce urmează a efectua comisia rogatorie.

Totodată, oricare dintre părți poate cere să fie citata la efectuarea comisiei rogatorii.

Cînd inculpatul este arestat, instanța care urmează a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui apărător din oficiu, care îl va reprezenta.

Articolul 135

Delegarea

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune, în condițiile arătate în art. 132, efectuarea unui act de procedura și prin delegare. Delegarea poate fi data numai unui organ sau unei instanțe de judecată ierarhic inferioare.

Dispozițiile privitoare la comisia rogatorie se aplică în mod corespunzător și în caz de delegare.

Articolul 136

Scopul și categoriile măsurilor preventive

În cazurile privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecata ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive:

a) reținerea;

b) obligarea de a nu părăsi localitatea;

c) arestarea preventivă.

Măsura arătată la lit. a poate fi luată de organul de cercetare penală, iar măsurile arătate la lit. b și c se pot lua numai de procuror sau de instanța de judecată.

Alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face tinindu-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vîrsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Articolul 137

Cuprinsul actului prin care se ia măsura preventivă

Actul prin care se ia măsura preventivă trebuie să arate fapta care face obiectul invinuirii sau inculparii, textul de lege în care aceasta se încadrează, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvîrșită și temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii preventive.

Articolul 138

Sesizarea procurorului pentru luarea unor măsuri preventive

Cînd organul de cercetare penală considera ca este cazul să se ia vreuna din măsurile prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. b și c, întocmește un referat motivat pe care îl înaintează procurorului, care se pronunța după ce a examinat și dosarul cauzei.

În cazul măsurii prevăzute în art. 136. alin. 1 lit. b, procurorul este obligat să se pronunțe în termen de 24 de ore.

Articolul 139

Înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive

Măsura preventivă luată se înlocuiește cu alta măsura preventivă, cînd s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Cînd nu mai exista vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere.

În cazul cînd măsura preventivă a fost luată de procuror, organul de cercetare penală are obligația sa-l informeze pe acesta despre schimbarea ori încetarea temeiurilor care au motivat luarea măsurii.

Dispozițiile alineatelor precedente se aplică chiar dacă organul judiciar urmează să-și decline competența.

Articolul 140

Încetarea de drept a măsurilor preventive

Măsurile preventive încetează de drept:

a) la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare;

b) în caz de scoatere de sub urmărire, de încetare a urmarii penale sau de încetare a procesului penal ori de achitare.

Măsura arestării preventive încetează de drept și atunci cînd, înainte de pronunțarea unei hotărîri de condamnare în prima instanța, durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul invinuirii, precum și în celelalte cazuri anume prevăzute de lege.

În cazurile arătate în alin. 1 lit. b și alin. 2, procurorul în cursul urmăririi penale, din oficiu sau în urma informării organului de cercetare, ori instanța de judecată, are obligația sa dispună punerea de îndată în libertate a celui reținut sau arestat, trimițînd administrației locului de reținere ori de deținere copie de pe ordonanța sau dispozitiv, ori un extras cuprinzînd următoarele mențiuni: datele necesare pentru identificarea învinuitului sau inculpatului, numărul mandatului de arestare, numărul și data ordonanței sau a hotărîrii prin care s-a dispus liberarea, precum și temeiul legal al liberării.

Articolul 141

Calea de atac în contra încheierii privind măsurile preventive

Încheierea data în prima instanța prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 3 zile și curge de la pronunțarea pentru cei prezenți și de la comunicarea pentru cei lipsa.

Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri preventive nu este suspensiv de executare.

Articolul 142

Ținerea separată a unor categorii de infractori

În timpul reținerii și arestării, minorii se țin separat de majori, iar femeile separat de bărbați.

Articolul 143

Condițiile reținerii

Măsura reținerii poate fi luată de organul de cercetare penală față de invinuit, dacă sînt probe sau indicii temeinice ca a savirsit o faptă prevăzută de legea penală.

Măsura reținerii se ia în cazurile prevăzute în art. 148, oricare ar fi limitele pedepsei cu închisoare prevăzute de lege pentru fapta săvîrșită.

Sînt indicii temeinice cînd din datele existente în cauza rezultă presupunerea ca persoana față de care se efectuează urmărirea penală a savirsit fapta.

Articolul 144

Durata reținerii

Măsura reținerii poate dura cel mult 24 de ore.

În ordonanța prin care s-a dispus reținerea trebuie să se menționeze ziua și ora la care reținerea a început, iar în ordonanța de punere în libertate, ziua și ora la care reținerea a încetat.

Cînd organul de cercetare penală considera ca este necesar a se lua măsura arestării preventive, înaintează procurorului, înăuntrul termenului prevăzut în alin. 1, un referat motivat.

Articolul 145

Conținutul măsurii

Măsura obligării de a nu părăsi localitatea consta în îndatorirea impusa învinuitului sau inculpatului, de procuror ori de instanța de judecată, de a nu părăsi localitatea în care locuiește fără încuviințarea organului care a dispus această măsură. Procurorul poate lua această măsură prin ordonanța și numai dacă sînt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 143 alin. 1.

În cursul urmăririi penale, durata măsurii prevăzute în alineatul precedent nu poate depăși 30 de zile.

În caz de încălcare a măsurii aplicate se poate lua împotriva învinuitului sau inculpatului una din celelalte măsuri preventive, dacă sînt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acelor măsuri.

Articolul 146

Condiții pentru arestarea învinuitului

Procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, cînd sînt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și exista în mod corespunzător vreunul din cazurile prevăzute în art. 148, dacă considera ca în interesul urmăririi penale este necesară privarea de libertate a învinuitului, dispune prin ordonanța motivată arestarea acestuia, aratind temeiurile care justifica luarea măsurii și fixind durata arestării, care nu poate depăși 5 zile.

Totodată, procurorul emite un mandat de arestare a învinuitului. Mandatul cuprinde în mod corespunzător mențiunile arătate în art. 151 lit. a-c, e și j, precum și numele și prenumele învinuitului și durata pentru care este dispusă arestarea acestuia.

Articolul 147

Arestarea învinuitului la instanța de judecată

Instanța de judecată, în situațiile arătate în partea specială, titlul II, poate dispune arestarea învinuitului în cazurile și condițiile prevăzute în art. 146. Cînd s-a dispus arestarea, președintele completului de judecată emite mandatul de arestare a învinuitului. Invinuitul arestat este trimis de îndată procurorului împreună cu mandatul de arestare.

Articolul 148

Condițiile și cazurile în care se dispune arestarea inculpatului

Măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sînt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și numai în vreunul din următoarele cazuri:

a) identitatea sau domiciliul inculpatului nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare;

b) infracțiunea este flagrantă, iar pedeapsa închisorii prevăzută de lege este mai mare de 3 luni;

c) inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecata, ori a făcut pregatiri pentru asemenea acte, precum și dacă în cursul judecații sînt date ca inculpatul urmărește să se sustragă de la executarea pedepsei;

d) sînt date suficiente ca inculpatul a încercat sa zadarniceasca aflarea adevărului, prin influentarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de proba sau prin alte asemenea fapte;

e) inculpatul a comis din nou o infracțiune, ori exista date care justifica temerea ca va savirsi și alte infracțiuni;

f) inculpatul este recidivist;

g) cînd exista una din circumstanțele agravante;

h) inculpatul a savirsit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mari de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.

În cazurile prevăzute la lit. c-g, măsura arestării inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa închisorii prevăzută de lege este mai mare de un an.

Articolul 149

Durata arestării inculpatului

Durata arestării inculpatului nu poate depăși o luna, afară de cazul cînd ea este prelungită în condițiile legii. Termenul curge de la data emiterii mandatului cînd arestarea a fost dispusă după ascultarea inculpatului, iar în cazul cînd arestarea a fost dispusă în lipsa inculpatului, termenul curge de la prezentarea acestuia la organul judiciar care a emis mandatul.

Cînd o cauza este trecută pentru continuarea urmăririi penale de la un organ de urmărire la altul, mandatul de arestare emis anterior rămîne valabil. Durata arestării se calculează potrivit dispozițiilor alineatului precedent.

Arestarea inculpatului în cursul judecații durează pînă la soluționarea definitivă a cauzei, afară de cazul cînd instanța dispune revocarea ei.

Articolul 150

Ascultarea inculpatului

Măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror sau de către instanța de judecată, afară de cazul cînd inculpatul este dispărut, se afla în străinătate, ori se sustrage de la urmărire sau de la judecata.

În cazul prevăzut în alineatul precedent, cînd mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat.

Articolul 151

Conținutul mandatului de arestare

După întocmirea ordonanței sau hotărîrii prin care s-a dispus arestarea inculpatului, procurorul ori președintele completului de judecată emite de îndată mandat de arestare.

Dacă prin aceeași ordonanța sau hotărîre s-a dispus arestarea mai multor inculpați, se emite mandat de arestare separat pentru fiecare dintre ei.

În mandatul de arestare trebuie să se arate:

a) organul procuraturii sau instanța care a dispus luarea măsurii arestării inculpatului;

b) data și locul emiterii;

c) numele, prenumele și calitatea persoanei care a emis mandatul de arestare;

d) datele privitoare la persoana inculpatului, prevăzute în art. 70;

e) arătarea faptei ce formează obiectul inculparii și denumirea infracțiunii;

f) încadrarea juridică a faptei și pedeapsa prevăzută de lege;

g) temeiurile concrete care determina arestarea;

h) ordinul de a fi arestat inculpatului;

i) indicarea locului unde urmează a fi deținut cel arestat;

j) semnatura procurorului sau a președintelui completului de judecată.

Articolul 152

Executarea mandatului

Cînd mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, procurorul sau președintele completului de judecată care a emis mandatul inmineaza un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar un alt exemplar îi trimite organului de militie, pentru a fi predat la locul de deținere odată cu arestatul.

Cînd măsura arestării a fost dispusă în lipsa inculpatului potrivit art. 150, mandatul emis se înaintează în dublu exemplar organului de militie, pentru executare.

Organul de militie procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi preda un exemplar al mandatului și o conduce în fața organului judiciar care a emis mandatul.

Dacă mandatul de arestare a fost emis de procuror, acesta menționează pe mandat data prezentării inculpatului și procedează la ascultarea acestuia, după care dispune prin rezoluție asupra arestării inculpatului. Dacă între timp cauza a ajuns în fața instanței de judecată, procurorul va trimite pe arestat instanței.

Președintele instanței procedează la ascultarea inculpatului, iar dacă acesta ridica obiecții care necesita o rezolvare urgenta, fixează de îndată termen de judecată.

Cînd mandatul de arestare a fost emis într-o cauza de competența organelor de cercetare ale securității, mandatul de arestare se poate trimite și acestor organe, în vederea executării.

Articolul 153

Obiecții în ceea ce privește identitatea

Dacă cel arestat ridica obiecții în contra executării mandatului numai în ce privește identitatea, este condus în fața procurorului locului unde a fost găsit. Cînd este necesar, procurorul cere relații organului judiciar care a emis mandatul.

Pînă la rezolvarea obiectiilor, procurorul, dacă apreciază că nu exista pericol de dispariție, dispune punerea în libertate a persoanei împotriva căreia s-a executat mandatul.

Dacă procurorul consta ca persoana adusă nu este cea arătată în mandat, o pune imediat în libertate, iar dacă constata ca obiecțiile sînt nefondate, dispune executarea mandatului, procedîndu-se potrivit art. 152 alin. 3 și 4.

Despre toate acestea procurorul încheie un proces-verbal, ce se trimite organului judiciar care a emis mandatul.

Articolul 154

Negasirea persoanei prevăzute în mandat

Cînd persoana prevăzută în mandat nu a fost gasita, organul însărcinat cu executarea încheie un proces-verbal, prin care constata aceasta și înștiințează organul judiciar care a emis mandatul, precum și organele competente pentru darea în urmărire.

Articolul 155

Prelungirea duratei arestării inculpatului de către procuror

Durata arestării inculpatului poate fi prelungită în caz de necesitate și numai motivat.

Prelungirea termenului privitor la durata arestării inculpatului poate fi dispusă de procurorul șef al unității de procuratura în cadrul căreia funcționează procurorul care exercită supravegherea cercetării penale sau care a efectuat urmărirea penală. Prelungirea poate fi dispusă de trei ori, fiecare prelungire neputind depăși o luna.

În cazul cînd mandatul de arestare a fost emis de procurorul șef al unității de procuratura în cadrul căreia se exercită supravegherea cercetării penale, prelungirile prevăzută în alineatul precedent se dispun de procurorul șef al unității ierarhic superioare.

Dacă mandatul de arestare a fost emis de un procuror din Procuratura Generală, prelungirile prevăzute în alin. 2 se dispun de procurorul ierarhic superior.

Articolul 156

Propunerea pentru prelungirea arestării

Prelungirea duratei arestării inculpatului se dispune pe baza propunerii motivate a organului care efectuează cercetarea penală.

Propunerea se înaintează procurorului șef al unității de procuratura în cadrul căreia se exercită supravegherea urmăririi penale, cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea termenului a cărui prelungire se cere.

Articolul 157

Procedura prelungirii arestării de către procuror

Procurorul șef este obligat să se pronunțe asupra prelungirii în termen de 24 de ore de la primirea propunerii, după examinarea dosarului, luarea avizului procurorului care supraveghează cercetarea penală și ascultarea inculpatului.

Cînd asupra prelungirii trebuie să dispună unitatea ierarhic superioară, procurorul șef al unității în cadrul căreia se efectuează cercetarea îl asculta pe inculpat și trimite declarația acestuia, memoriul depus de inculpat sau de apărare, împreună cu propunerea organului de cercetare penală însoțită de avizul sau, organului competent sa dispună prelungirea.

În cazurile prevăzute în art. 155 alin. 4, procedura arătată în alineatul precedent se efectuează în mod corespunzător de procurorul care cere prelungirea.

Procurorul competent sa rezolve cererea de prelungire, dacă o socotește intemeiata, dispune prelungirea, comunicînd despre aceasta organului de cercetare penală și administrației locului de deținere, care este obligat sa aducă la cunoștința inculpatului prelungirea arestării.

Articolul 158

Prelungirea duratei arestării de către instanța

În cazul cînd durata arestării preventive a fost prelungită, procurorul care a dispus prelungirea, primind propunerea întocmită potrivit art. 156, cu cel puțin 8 zile înainte de expirarea duratei arestării, dacă apreciază că nu este cazul ca inculpatul să fie pus în libertate, sesizează, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea prelungirii, instanța căreia i-ar reveni competența sa judece cauza în fond.

La adresa de sesizare a instanței procurorul șef anexează propunerea prevăzută în alineatul precedent. În cuprinsul adresei procurorul șef va putea arata și alte motive care justifica prelungirea arestării decît cele cuprinse în propunere.

Articolul 159

Procedura prelungirii arestării de către instanța

Instanța sesizată fixează termen de înfățișare înainte de expirarea duratei mandatului.

Completul de judecată va fi prezidat de președintele instanței iar participarea procurorului este obligatorie.

Dosarul cauzei este prezentat de procuror și va fi consulat numai de completul de judecată.

Inculpatul este adus în fața instanței și va fi asistat de apărător.

În cazul în care instanța acorda prelungirea, aceasta nu va putea depăși 30 de zile. Dispozițiile art. 157 alin. final se aplică în mod corespunzător.

Încheierea prin care s-a hotărît asupra prelungirii nu este supusă recursului.

Instanța poate acorda și alte prelungiri, fiecare prelungire neputind depăși 30 de zile. Dispozițiile alineatelor precedente și ale art. 158 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 160

Procedura în cauzele cu mai mulți inculpați arestați

Cînd în aceeași cauza se găsesc mai mulți inculpați arestați, pentru care cea de-a treia prelungire expira la date diferite, procurorul șef care sesizează instanța potrivit art. 158 pentru unul dintre inculpați, va sesiza, totodată, instanța și cu privire la ceilalți inculpați.

Articolul 161

Măsurile de ocrotire în caz de reținere sau de arestare preventivă

Cînd măsura reținerii sau a arestării preventive a fost luată față de un invinuit sau inculpat în a cărui ocrotire se afla un minor, o persoană pusă sub interdicție, o persoană căreia i s-a instituit curatela, ori o persoană care datorită virstei, bolii sau altei cauze are nevoie de ajutor, trebuie să fie instiintata autoritatea competentă în vederea luării măsurilor de ocrotire. Obligația de încunoștiințare revine organului judiciar care a luat măsura reținerii ori a arestării preventive.

Articolul 162

Luarea măsurilor de siguranță

În tot cursul procesului penal, dacă procurorul sau instanța de judecată constata ca invinuitul ori inculpatul se afla în vreuna din situațiile arătate în art. 113 sau 114 din Codul penal, dispune luarea în mod provizoriu a măsurii de siguranță corespunzătoare.

Procurorul sau instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire a internării provizorii și totodată sesizează comisia medicală competența sa avizeze internarea bolnavilor mintali și a toxicomanilor periculosi.

Măsura internării provizorii durează pînă la confirmarea acesteia de către instanța de judecată.

Confirmarea se face pe baza avizului comisiei medicale.

În cazul în care s-a dispus internarea medicală, se vor lua și măsurile prevăzute în art. 161.

Hotărîrea instanței de judecată prin care s-a confirmat măsura internării poate fi atacată separat cu recurs. Recursul nu suspenda executarea.

Articolul 163

Măsurile asiguratorii

Măsurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile și imobile, în vederea repararii pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii ori a pedepsei confiscării averii.

Măsurile asiguratorii în vederea repararii pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, pînă la concurenta valorii probabile a pagubei.

Măsurile asiguratorii pentru garantarea executării pedepsei confiscării averii se iau numai asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului.

Nu pot fi sechestrate bunuri care fac parte din avutul public, precum și cele exceptate de lege.

Măsurile asiguratorii în vederea repararii pagubei se pot lua la cererea părții civile sau din oficiu.

Luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie:

a) în cazul în care prin infracțiune s-a adus o paguba proprietății publice fără deosebire dacă este sau nu parte civilă constituită;

b) în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitatea de exercițiu restrinsa;

c) pentru garantarea executării pedepsei complimentare a confiscării averii.

Articolul 164

Organele care aduc la îndeplinire măsurile asiguratorii

Ordonanța de luare a măsurii asiguratorii se aduce la îndeplinire de către organul de urmărire penală care a luat măsura.

Încheierea instanței judecătorești prin care s-a dispus luarea măsurii asiguratorii se aduce la îndeplinire prin executorul judecătoresc.

Măsurile asiguratorii dispuse de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată pot fi aduse la îndeplinire și prin organele proprii de executare ale organizației socialiste pagubite, în cazul în care pentru fapta săvîrșită nu este prevăzută de lege pedeapsa complimentară a confiscării averii.

În cazurile în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune ca măsura asiguratorie luată să fie adusă la îndeplinire de către secretarul unității de procuratura.

De asemenea, organul de cercetare al securității poate dispune ca măsura asiguratorie să fie adusă la îndeplinire de către funcționari anume desemnați de către Președintele Consiliului Securității Statului.

Articolul 165

Procedura sechestrului

Organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat sa identifice și sa evalueze bunurile sechestrate, putind recurge în caz de necesitate și la experți.

Bunurile perisabile, obiectele din metale sau pietre prețioase, mijloacele de plată străine, titlurile de valoare interne, obiectele de arta și de muzeu, colectiile de valoare, precum și sumele de bani care fac obiectul sechestrului, vor fi ridicate în mod obligatoriu.

Bunurile perisabile se predau unităților socialiste potrivit cu specialitatea acestora. Unitățile respective sînt obligate să le primească și să le valorifice de îndată, conform regulilor comerțului socialist.

Metalele sau pietrele prețioase ori obiectele confectionate cu acestea și mijloacele de plată străine se depun la cea mai apropiată instituție bancară competența.

Titlurile de valoare interne, obiectele de arta sau de muzeu și colectiile de valoare se predau spre păstrare instituțiilor de specialitate.

Obiectele prevăzute în alin. 4 și 5 se predau în termen de 48 de ore de la ridicare. Dacă obiectele sînt strict necesare urmăririi penale, depunerea se face ulterior, dar nu mai tirziu de 48 de ore de la rezolvarea cauzei de către procuror, după terminarea urmăririi penale.

Obiectele sechestrate se păstrează pînă la ridicarea sechestrului.

Mijloacele de plată străine pot fi valorificate de îndată de instituția bancară competența, în cazul cînd aceasta ar găsi necesar.

Sumele de bani rezultate din valorificarea facuta potrivit alin. 3 și 7, precum și sumele de bani ridicate potrivit alin. 2, se consemnează, după caz, pe numele învinuitului, inculpatului sau persoanei responsabile civilmente, la dispoziția organului care a dispus instituirea sechestrului, căruia i se preda recipisa de consemnare a sumei, în termen de cel mult trei zile de la ridicarea banilor ori de la valorificarea bunurilor.

Dacă exista pericol de înstrăinare, celelalte bunuri mobile sechestrate vor fi puse sub sigiliu sau ridicate, putindu-se numi un custode.

Articolul 166

Procesul-verbal de sechestru și inscripția ipotecară

Organul care aplica sechestru încheie proces-verbal despre toate actele efectuate potrivit art. 165, descriind amănunțit bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor. În procesul-verbal se arata bunurile exceptate de lege de la urmărire, găsite la persoana căreia i s-a aplicat sechestru. De asemenea, se consemnează obiecțiile părților sau ale altor persoane interesate.

Un exemplar de pe procesul-verbal se lasă persoanei căreia i s-a aplicat sechestru, iar în lipsa, celor cu care locuiește, administratorului, portarului, ori celui care în mod obișnuit îl înlocuiește sau unui vecin. În cazul cînd parte din bunuri ori totalitatea lor au fost predate unui custode, se lasă acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar se înaintează și organului care a dispus luarea măsurii asiguratorii, în termen de 24 de ore de la încheierea procesului-verbal.

Pentru bunurile imobile sechestrate, organul care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscripției ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexind copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul și un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

Articolul 167

Poprirea

Sumele de bani datorate cu orice titlu învinuitului, inculpatului sau părții responsabile civilmente de către o a treia persoana, ori de către cel pagubit, sînt poprite în miinile acestora și în limitele prevăzute de lege, de la data primirii actului prin care se înființează sechestrul. Aceste sume vor fi consemnate de debitori, după caz, la dispoziția organului care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de cinci zile de la scandenta, recipisele urmînd a fi predate aceluiași organ în 24 de ore de la consemnare.

Articolul 168

Contestarea măsurii asiguratorii

În contra măsurii asiguratorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, invinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă persoană interesată, se pot plînge organului de cercetare penală care a dispus luarea măsurii ori procurorului care supraveghează cercetarea penală, pînă la sesizarea instanței de judecată, după care plîngerea se adresează acelei instanțe.

Hotărîrea instanței de judecată poate fi atacată separat cu recurs.

Recursul nu suspenda executarea.

După soluționarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut plîngere împotriva aducerii la îndeplinire a măsurii asiguratorii, se poate face contestație potrivit legii civile.

Articolul 169

Restituirea lucrurilor

Dacă organul de urmărire penală sau instanța de judecată constata ca lucrurile ridicate de la invinuit ori inculpat, sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra, sînt proprietatea persoanei vătămate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea sa, dispune restituirea acestor lucruri persoanei vătămate. Orice altă persoană care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere, potrivit dispozițiilor art. 168, stabilirea acestui drept și restituirea.

Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu se stinghereste aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei și cu obligația pentru cel căruia îi sînt restituite să le păstreze pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii.

Articolul 170

Restabilirea situației anterioare

Organul de cercetare penală cu aprobarea procurorului sau instanța de judecată poate lua măsuri de restabilire a situației anterioare săvîrșirii infracțiunii, cînd schimbarea acelei situații a rezultat în mod vadit din comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibila.

Articolul 221

Modurile de sesizare

Organul de urmărire penală este sesizat prin plîngere sau denunț, ori se sesizează din oficiu cînd afla pe orice alta cale ca s-a savirsit o infracțiune.

Cînd, potrivit legii, punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plîngerea prealabilă ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora.

De asemenea, urmărirea penală nu poate începe fără exprimarea dorintei guvernului străin în cazul infracțiunii prevăzute în art. 171 Cod penal.

Cînd prin săvîrșirea unei infracțiuni s-a produs o paguba avutului obștesc, organizația pagubita este obligată sa sesizeze de îndată organul de urmărire penală, să prezinte situații explicative cu privire la întinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuită și să se constituie parte civilă.

Articolul 222

Plîngerea

Plîngerea este încunoștințarea facuta de o persoană sau de o organizație din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal, căreia i s-a cauzat o vătămare prin infracțiune.

Plîngerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea și domiciliul petitionarului, descrierea faptei care formează obiectul plingerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de proba.

Plîngerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura rămîne atașată plingerii.

Plîngerea facuta oral se consemnează într-un proces-verbal de organul care o primește.

Plîngerea se poate face și de către unul dintre soți pentru celălalt soț, sau de către copilul major pentru părinți. Persoana vătămată poate să declare că nu-și însușește plîngerea.

Pentru persoana lipsită de capacitatea de exercițiu, plîngerea se face de reprezentantul sau legal. Persoana cu capacitate de exercițiu restrînsa poate face plîngerea cu încuviințarea persoanelor prevăzute de legea civilă.

Articolul 223

Denunțul

Denunțul este încunoștințarea facuta de către o persoană sau de către o unitate a unei organizații din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal, despre săvîrșirea unei infracțiuni.

Denunțul trebuie să conțină același date ca și plîngerea.

Denunțul scris trebuie să fie semnat de denuntator, iar în cazul denuntului oral, acesta se consemnează într-un proces-verbal de către organul în fața căruia a fost făcut.

Articolul 224

Acte premergătoare

În vederea sesizării din oficiu și a începerii urmăririi penale, organul de cercetare penală poate efectua acte premergătoare.

De asemenea, în vederea stringerii datelor necesare organelor de urmărire pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare și lucrătorii operativi din Ministerul Afacerilor Interne și din Consiliul Securității Statului, anume desemnați în acest scop.

Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba.

Articolul 225

Sesizarea la cererea organului competent

Cînd legea prevede că începerea urmăririi penale nu poate avea loc fără o sesizare specială, aceasta trebuie facuta în scris și semnată de către organul competent. În actul de sesizare trebuie să se arate în mod corespunzător datele prevăzute în art. 222 alin 2.

Articolul 226

Unele dispoziții privind urmărirea penală pentru militari

Pentru infracțiunile prevăzute de Codul penal în art. 331-336, 348, 353 și 354, urmărirea penală poate începe numai la sesizarea comandantului.

Pentru celelalte infracțiuni săvîrșite de militari, organul de urmărire penală procedează potrivit regulilor obișnuite, informind pe comandant de îndată ce a început urmărirea penală.

Punerea în mișcare a acțiunii penale sau luarea măsurii arestării preventive pentru infracțiunile săvîrșite de militari în exercițiul atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul nu se poate dispune fără avizul prealabil al comandantului anume desemnat, după caz, de către ministrul forțelor armate, de către ministrul afacerilor interne sau de către președintele Consiliului Securității Statului. Avizul negativ al comandantului trebuie motivat și se înaintează de către organul de cercetare penală, împreună cu dosarul cauzei, procurorul militar care exercită supravegherea cercetării penale. Dacă acesta nu este de acord cu avizul comandantului, dosarul cauzei se înaintează organului de procuratura ierarhic superior. Cînd nici organul de procuratura ierarhic superior nu este de acord cu avizul comandantului, procurorul general după ce ia avizul, după caz, al ministrului forțelor armate, al ministrului afacerilor interne sau al președintelui Consiliului Securității Statului dispune asupra punerii în mișcare a acțiunii penale sau asupra arestării preventive.

Articolul 227

Sesizări făcute de persoane cu funcții de conducere și de salariați

Orice persoană cu funcție de conducere într-o organizație socialistă, sau cu atribuții de control, care a luat cunoștința de săvîrșirea unei infracțiuni în acea organizație, este obligată sa sesizeze de îndată pe procuror sau organul de cercetare penală și sa ia măsuri sa nu dispara urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de proba.

Obligațiile prevăzute în alineatul precedent revin și oricărui funcționar care a luat cunoștința despre săvîrșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile.

Articolul 228

Începerea urmăririi penale

Organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluția începerea urmăririi penale.

În cazul sesizării din oficiu, se încheie un proces-verbal care constituie actul de începere a urmăririi penale.

Articolul 229

Invinuitul

Persoana față de care se efectuează urmărirea penală se numește invinuit cît timp nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa.

Articolul 230

Clasarea, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale

Dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10, organul de cercetare penală înaintează dosarul procurorului, făcînd propuneri corespunzătoare.

Procurorul, dispune potrivit art. 11, după caz, clasarea, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi penale, prin rezoluție motivată și înștiințează despre aceasta persoana care a făcut sesizarea.

Articolul 231

Restituirea dosarului pentru continuarea cercetării penale

Dacă procurorul, sesizat potrivit dispozițiilor articolul precedent, constata că nu este cazul sa clasese, sa scoată de sub urmărire sau sa înceteze urmărirea penală, restituie dosarul organului de cercetare pentru continuarea cercetării penale.

Articolul 232

Efectuarea cercetării penale

Cînd din actul de sesizare nu rezultă existenta vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10 sau dacă dosarul i-a fost restituit potrivit art. 231, organul de cercetare penală procedează la efectuarea cercetării și la luarea măsurilor necesare pentru desfășurarea acesteia, potrivit legii și ținînd seama de împrejurările speciale ale fiecărei cauze.

Articolul 233

Arestarea preventivă a învinuitului

În cursul efectuării cercetării penale, dacă organul de cercetare considera ca sînt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a învinuitului, face propuneri în acest sens și le înaintează procurorului pentru a decide.

Dacă procurorul, după ce examinează dosarul cauzei, constata ca este cazul sa ia măsura arestării preventive a învinuitului, procedează potrivit art. 146.

Articolul 234

Propuneri făcute de organul de cercetare penală

Dacă organul de cercetare penală considera ca sînt temeiuri pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, face propuneri în acest sens, pe care le înaintează procurorului.

Organul de cercetare penală, dacă considera ca sînt întrunite și condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, face propuneri și în aceasta privinta.

Articolul 235

Punerea în mișcare a acțiunii prin ordonanța

Procurorul se pronunța asupra punerii în mișcare a acțiunii penale după examinarea dosarului.

Dacă procurorul este de acord cu propunerea, pune în mișcare acțiunea penală prin ordonanța.

Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale trebuie să cuprindă, pe lîngă mențiunile arătate în art. 203, date cu privire la persoana inculpatului, fapta pentru care este invinuit și încadrarea juridică a acesteia.

Articolul 236

Arestarea preventivă a inculpatului

Procurorul sesizat potrivit art. 234, dacă pune în mișcare acțiunea penală și dacă constata ca sînt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, procedează potrivit art. 150 și urm.

Dacă invinuitul este arestat potrivit art. 233, va fi ascultat de procuror înainte de expirarea termenului de arestare a învinuitului.

Articolul 237

Continuarea cercetării și ascultarea inculpatului

După aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 233-236, procurorul dacă este cazul, dispune continuarea cercetării penale. Organul de cercetare penală continua efectuarea actelor de cercetare, fiind obligat să respecte și dispozițiile date de procuror.

Dacă procurorul a pus în mișcare acțiunea penală, organul de cercetare cheamă pe inculpat, îi comunică fapta pentru care este invinuit și îi da explicații cu privire la drepturile și obligațiile pe care le are.

Organul de cercetare penală pune în vedere inculpatului aflat în stare de libertate ca este obligat să se prezinte la toate chemările ce i se vor face în cursul procesului penal și ca are îndatorirea sa comunice orice schimbare de adresa.

Organul de cercetare penală va continua urmărirea și fără a-l asculta pe inculpat, cînd acesta este dispărut, se sustrage de la cercetare sau nu locuiește în țara.

Articolul 238

Extinderea cercetării penale

Organul de cercetare penală, dacă constata fapte noi în sarcina inculpatului ori împrejurări noi care pot duce la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală sau date cu privire la participarea și a unei alte persoane la săvîrșirea acelei fapte, face propuneri în acest sens, pe care le înaintează procurorului, pentru ca acesta sa decidă în privinta extinderii cercetării penale sau schimbării încadrării juridice.

Articolul 239

Cazuri de suspendare

În cazul cînd se constata printr-o expertiza medicală ca invinuitul sau inculpatul suferă de o boala grava, care îl împiedica sa ia parte la procesul penal, organul de cercetare penală înaintează procurorului propunerile sale împreună cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmăririi penale.

Procurorul se pronunța asupra suspendării prin ordonanța.

Articolul 240

Ordonanța de suspendare

Ordonanța trebuie să cuprindă, pe lîngă mențiunile arătate în art. 203, datele privitoare la persoana învinuitului sau inculpatului, fapta de care este invinuit, cauzele care au determinat suspendarea și măsurile luate în vederea insanatosirii învinuitului sau inculpatului.

Măsura suspendării se comunică părții civile. După comunicare, dosarul se restituie organului de cercetare penală.

Articolul 241

Sarcina organului de cercetare în timpul suspendării

În timpul cît urmărirea este suspendată, organul de cercetare penală continua să efectueze toate actele a căror îndeplinire nu este împiedicată de situația învinuitului sau inculpatului.

Organul de cercetare penală este obligat să se intereseze periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea urmăririi penale.

Articolul 242

Cazuri de încetare

Încetarea urmăririi penale are loc cînd se constata existenta vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. f-j și exista invinuit sau inculpat în cauza.

Dacă în aceeași cauza sînt mai mulți învinuiți sau inculpați ori dacă mai multe fapte fac obiectul aceleiași cauze, încetarea urmăririi se face numai cu privire la invinuitii sau inculpatii, ori la faptele pentru care exista cazul de încetare a urmăririi.

Articolul 243

Procedura încetării

Organul de cercetare penală, cînd constata existenta vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. f-j, înaintează procurorului dosarul împreună cu propuneri de încetare a urmăririi penale.

Procurorul se pronunța asupra încetării urmăririi penale prin ordonanța, dispunind potrivit art. 11 pct. 1 lit. c.

Cînd cazul de încetare a urmăririi penale privește un invinuit sau inculpat arestat, procurorul trebuie să se pronunțe asupra încetării urmăririi penale în termen de 24 de ore de la primirea dosarului.

Articolul 244

Ordonanța de încetare a urmăririi penale

Ordonanța de încetare a urmăririi penale trebuie să cuprindă pe lîngă mențiunile arătate în art. 203, datele privind persoana și fapta la care se referă încetarea, precum și arătarea temeiurilor de fapt și de drept pe baza cărora se dispune încetarea urmăririi penale.

Articolul 245

Dispoziții complimentare ale ordonanței

Prin ordonanța de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra:

a) revocării măsurii preventive precum și a măsurilor asiguratorii luate în vederea executării confiscării averii;

b) confiscării lucrurilor care potrivit art. 118 Cod penal sînt supuse confiscării speciale și a restituirii celorlalte.

Dacă proprietatea corpurilor delicte și a celorlalte obiecte care au servit ca mijloace materiale de proba este contestată, ele sînt păstrate de organul de cercetare penală pînă la hotărîrea instanței civile;

c) măsurilor asiguratorii privind reparațiile civile și a restabilirii situației anterioare săvîrșirii infracțiunii.

În cazul în care s-a dispus menținerea măsurilor asiguratorii privind reparațiile civile, aceste măsuri se vor considera desființate, dacă persoana vătămată nu introduce acțiunea în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la comunicarea încetării urmăririi penale;

d) cheltuielilor judiciare, stabilind cuantumul acestora, cine trebuie să le suporte și ordonînd încasarea lor.

Dacă în cursul urmăririi penale s-a luat vreuna din măsurile de siguranță arătate în art. 162, se va face mențiune despre acesta.

Articolul 246

Înștiințarea despre încetarea urmăririi penale

Procurorul înștiințează persoanele interesate despre încetarea urmăririi penale.

În cazul cînd invinuitul sau inculpatul este arestat preventiv, procurorul înștiințează prin adresa administrația locului de deținere, cu dispoziția de a pune de îndată în libertate pe invinuit sau inculpat.

Articolul 247

Punerea în executare a ordonanței de înlocuire a răspunderii penale

Ordonanța de încetare a urmăririi penale prin care procurorul a dispus înlocuirea răspunderii penale se pune în executare prin trimiterea întregului dosar sau numai a materialelor necesare la organizația obsteasca arătată în ordonanța, pentru a fi transmise organului competent sa ia măsuri de influentare obsteasca.

Împotriva ordonanței prin care s-a dispus înlocuirea răspunderii penale se poate face plîngere, în termen de 5 zile de la înștiințarea prevăzută în art. 246 alin. 1.

În toate cazurile, punerea în executare a ordonanței se face după expirarea termenului prevăzut în alineatul precedent, iar dacă s-a făcut plîngere și a fost respinsă, după respingerea acesteia.

Articolul 248

Restituirea dosarului și continuarea cercetării penale

Procurorul, dacă constata că nu este cazul sa dispună încetarea sau cînd a dispus încetarea parțială, restituie dosarul organului de cercetare penală, cu dispoziția de a continua cercetarea.

Articolul 249

Cazurile și procedura scoaterii de sub urmărire

Scoaterea de sub urmărirea penală are loc cînd se constata existenta vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. a-e și exista invinuit sau inculpat în cauza.

Dispozițiile art. 242-246 și 248 se aplică în mod corespunzător și în procedura scoaterii de sub urmărire.

Articolul 250

Prezentarea materialului

După punerea în mișcare a acțiunii penale, dacă au fost efectuate toate actele de urmărire necesare, organul de cercetare penală cheamă pe inculpat în fața sa și:

a) îi pune în vedere ca are dreptul de a lua cunoștința de materialul de urmărire penală, aratindu-i și încadrarea juridică a faptei săvîrșite;

b) îi asigura posibilitatea de a lua de îndată cunoștința de material. Dacă inculpatul nu poate să citească, organul de cercetare penală îi citește materialul;

c) îl întreabă, după ce a luat cunoștința de materialul de urmărire penală, dacă are de formulat cereri noi sau dacă voiește să facă declarații suplimentare.

Articolul 251

Procesul-verbal de prezentare a materialului

Despre aducerea la îndeplinire a dispozițiilor prevăzute în art. 250 organul de cercetare penală întocmește proces-verbal, în care consemnează și declarațiile, cererile și răspunsurile inculpatului.

Articolul 252

Cereri noi formulate de inculpat

Dacă inculpatul a formulat cereri noi în legătură cu urmărirea penală, organul de cercetare penală le examinează de îndată și dispune prin ordonanța admiterea sau respingerea lor.

Organul de cercetare dispune prin aceeași ordonanța completarea cercetării penale, atunci cînd din declarațiile suplimentare sau din răspunsurile inculpatului rezultă necesitatea completării.

Articolul 253

Prezentarea din nou a materialului de urmărire penală

Organul de cercetare penală este obligat sa procedeze din nou la prezentarea materialului, dacă a efectuat noi acte de cercetare penală, sau dacă constata ca trebuie să fie schimbată încadrarea juridică a faptei.

Articolul 254

Cazuri de neprezentare a materialului

Cînd prezentarea materialului nu a fost posibila din cauza ca inculpatul este dispărut, s-a sustras de la chemarea înaintea organului de cercetare penală sau nu locuiește în țara, în referatul care se întocmește potrivit art. 259 se arata împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării.

Dacă pînă la înaintarea dosarului la procuror inculpatul se prezintă, este prins ori adus, se procedează la prezentarea materialului de urmărire penală.

Articolul 255

Ascultarea învinuitului înainte de terminarea cercetării

În cauzele în care nu a fost pusă în miscarea acțiunea penală, organul de cercetare, după efectuarea actelor de cercetare penală potrivit art. 232, dacă exista invinuit în cauza și constata ca împotriva acestuia sînt suficiente probe, procedează la o noua ascultare a învinuitului, aducindu-i la cunoștința învinuirea și intrebindu-l dacă are noi mijloace de apărare.

Dacă invinuitul nu a propus noi probe sau propunerea sa nu a fost gasita temeinica ori dacă cercetarea a fost completată potrivit propunerilor făcute, cercetarea se considera terminată.

Articolul 256

Înaintarea dosarului privind pe invinuit

De îndată ce cercetarea penală este terminată, organul de cercetare înaintează dosarul procurorului cu un referat, în care consemnează rezultatul cercetării, spre a se decide potrivit art. 262. Referatul va cuprinde în mod corespunzător mențiunile prevăzute în art. 259-260.

Articolul 257

Prezentarea materialului de către procuror

Procurorul primind dosarul, dacă socotește necesar, cheamă pe invinuit și îi prezintă materialul de urmărire penală potrivit dispozițiilor art. 250 și urm., care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 258

Înaintarea dosarului privind pe inculpat

În cauzele în care acțiunea penală a fost în miscare, după completarea cercetării și după îndeplinirea, dacă este cazul, a dispozițiilor privitoare la prezentarea materialului de urmărire penală cercetarea penală se considera terminată. Organul de cercetare penală înaintează de îndată procurorului dosarul cauzei însoțit de un referat.

Articolul 259

Cuprinsul referatului întocmit de organul de cercetare penală

Referatul întocmit de organul de cercetare penală trebuie să se limiteze la fapta care a format obiectul punerii în mișcare a acțiunii penale, la persoana inculpatului și la ultima încadrare juridică data faptei.

Referatul trebuie să cuprindă fapta reținută în sarcina inculpatului, probele administrate și încadrarea juridică.

Cînd urmărirea penală privește mai multe fapte sau mai mulți inculpați, referatul trebuie să cuprindă mențiunile arătate în alineatul precedent cu privire la toate faptele și la toți inculpați și, dacă este cazul, trebuie să se arate pentru care fapte ori făptuitori s-a încetat urmărirea, s-a dispus scoaterea de sub urmărire ori s-a suspendat urmărirea penală.

Articolul 260

Date suplimentare

Referatul trebuie să cuprindă date suplimentare privitoare la:

a) mijloacele materiale de proba și măsurile luate referitor la ele în cursul cercetării penale, precum și locul unde se afla;

b) măsurile asiguratorii privind reparațiile civile sau executarea confiscării averii, luate în cursul cercetării penale;

c) cheltuielile judiciare.

Articolul 313

Măsuri premergătoare

Președintele instanței, primind dosarul cauzei, fixează de îndată termen de judecată și da dispoziție pentru citarea persoanelor care trebuie să fie chemate la judecata.

Citația trebuie să fie inminata inculpatului cu cel puțin 3 zile înaintea termenului fixat. Odată cu citația, inculpatului aflat în stare de deținere i se comunică și copia actului de sesizare a instanței.

Articolul 314

Prezenta inculpatului la judecata

Judecata nu poate avea loc decît în prezenta inculpatului, cînd acesta se afla în stare de deținere.

Aducerea inculpatului arestat la judecata este obligatorie.

Articolul 315

Participarea procurorului

Procurorul este obligat sa participe la ședințele de judecată ale judecătoriilor, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvîrșită pedeapsa închisorii de la 2 ani sau mai mare, precum și în cauzele în care vreunul din inculpați se afla în stare de deținere sau este minor. La ședințele de judecată privind alte infracțiuni, procurorul participa atunci cînd considera necesar.

În ședințele de judecată ale celorlalte instanțe, participarea procurorului este obligatorie în toate cazurile.

Articolul 316

Rolul procurorului

În desfășurarea cercetării judecătorești și a dezbaterilor, procurorul exercita rolul sau activ în vederea aflarii adevărului și a respectării dispozițiilor legale. Procurorul susține învinuirea în instanța potrivit cunostintei sale juridice socialiste.

Cererile și concluziile procurorului trebuie să fie motivate.

Cînd cercetarea judecătorească nu confirma învinuirea sau cînd a intervenit vreuna din cauzele de încetare a procesului penal prevăzute în art. 10 lit. f-h și j, procurorul pune, după caz, concluzii de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal.

Articolul 317

Obiectul judecații

Judecata se margineste la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă extinderea.

Articolul 318

Verificări privitoare la inculpat

La termenul de judecată, după strigarea cauzei și apelul părților, președintele verifica identitatea inculpatului. În cazul cînd inculpatul se afla în stare de deținere, președintele se încredințează dacă a primit în termenul prevăzut în art. 313 alin. 2 copia actului de sesizare a instanței. Cînd actul nu a fost comunicat, dacă inculpatul cere, judecata se amina, iar președintele îi inmineaza copie de pe actul de sesizare a instanței, facindu-se mențiunea despre aceasta în încheierea de ședința.

De asemenea, judecata se amina la cererea inculpatului, cînd comunicarea s-a făcut cu mai puțin de 3 zile înaintea termenului de judecată.

Articolul 319

Măsuri premergătoare privind martorii, experții și interpreții

După apelul martorilor, experților și interpreților, președintele cere martorilor prezenți sa părăsească sala de ședința și le pune în vedere sa nu se îndepărteze fără încuviințarea sa.

Experții rămîn în sala de ședința, afară de cazul în care instanța dispune altfel.

Martorii, experții și interpreții prezenți pot fi ascultați, chiar dacă nu au fost citați sau nu au primit citație, însă numai după ce s-a stabilit identitatea acestora.

Articolul 320

Lămuriri, excepții și cereri

Președintele explica persoanei vătămate ca se poate constitui parte civilă sau ca poate participa ca parte vătămată în proces.

Președintele întreabă pe procuror și pe părți dacă au de formulat excepții, cereri sau propun efectuarea de probe noi.

În cazul cînd se propun noi probe, trebuie să se arate faptele și împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se afla aceste mijloace, iar în ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora.

Procurorul și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul cercetării judecătorești.

Articolul 321

Ordinea cercetării judecătorești

Instanța începe efectuarea cercetării judecătorești cînd cauza se afla în stare de judecată.

Ordinea de efectuare a actelor de cercetare judecătorească este cea prevăzută în dispozițiile cuprinse în prezenta secțiune.

Instanța poate dispune unele schimbări ale ordinii, cînd aceasta este necesară pentru buna desfășurare a cercetării judecătorești. Cînd inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi dispusă decît după ascultarea acestuia.

Articolul 322

Începerea cercetării judecătorești

Președintele dispune ca grefierul sa dea citire actului de sesizare a instanței, după care explica inculpatului în ce consta învinuirea ce i se aduce. Totodată lamureste pe inculpat cu privire la dreptul pe carte îl are de a pune întrebări coinculpatilor, celorlalte părți, martorilor, experților, precum și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, cînd socotește ca este necesar.

Articolul 323

Ascultarea inculpatului

Instanța procedează apoi la ascultarea inculpatului.

Inculpatul este lăsat sa arate tot ce știe despre fapta pentru care a fost trimis în judecata, apoi i se pot pune întrebări de către președinte și ceilalți membri ai completului, precum și de către procuror, de partea vătămată, de partea civilă, de partea responsabilă civilmente, de ceilalți inculpați și de apărătorul inculpatului a cărui ascultare se face.

Instanța respinge întrebările care nu sînt necesare în cauza. Inculpatul poate fi reascultat ori de cîte ori este necesar.

Articolul 324

Ascultarea coinculpatilor

Dacă sînt mai mulți inculpați, ascultarea fiecărui dintre ei se face în prezenta celorlalți inculpați.

Cînd interesul aflarii adevărului cere, instanța poate dispune ascultarea vreunuia dintre inculpați, fără ca ceilalți să fie de fața.

Declarațiile luate separat sînt citite în mod obligatoriu celorlalți inculpați, după ascultarea lor.

Inculpatul poate fi din nou ascultat în prezenta celorlalți inculpați sau a unora dintre ei.

Articolul 325

Citirea declarațiilor anterioare ale inculpatului

Cînd inculpatul nu-și mai aminteste anumite fapte sau împrejurări sau cînd exista contraziceri între declarațiile făcute de inculpat în instanța și cele date anterior, președintele cere acestuia explicații, putind da citire, în întregime sau în parte, declarațiilor anterioare.

Cînd inculpatul refuza sa dea declarații, instanța dispune citirea declarațiilor pe care acesta le-a dat anterior.

Articolul 326

Ascultarea celorlalte părți

După ascultarea inculpatului se procedează la ascultarea celorlalte părți.

Dispozițiile art. 322-324 și 325 alin. 1 se aplică în mod corespunzător și la ascultarea acestora.

Articolul 327

Ascultarea martorului, expertului sau interpretului

Instanța trece apoi la ascultarea martorilor potrivit art. 323 și 325, care se aplică în mod corespunzător. După ce martorului i s-au pus întrebări de instanța și de procuror, el este întrebat de partea care l-a propus și apoi de celelalte părți.

Martorul care poseda un înscris în legătură cu depozitia facuta poate să-l citească în instanța. Procurorul și părțile au dreptul sa examineze înscrisul, iar instanța poate dispune reținerea înscrisului la dosar, în original sau în copie.

Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibil, instanța dispune citirea depoziției data de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei.

Instanța dispune citirea declarațiilor anterioare și atunci cînd martorul face declarații care sînt în contrazicere cu cele date anterior.

Dacă unul sau mai mulți martori lipsesc, instanța poate dispune motivat fie continuarea judecații, fie amînarea cauzei. Martorul a cărui lipsa nu este justificată poate fi adus silit.

Dispozițiile prevăzute în alineatele precedente se aplică în mod corespunzător și în caz de ascultare a expertului sau interpretului.

Articolul 328

Măsuri privitoare la martori

Martorii ascultați rămîn în sala, la dispoziția instanței, pînă la terminarea actelor de cercetare judecătorească care se efectuează în ședința respectiva.

Dacă instanța găsește necesar, poate dispune retragerea lor sau a unora dintre ei, din sala de ședința, în vederea reaudierii ori a confruntarii lor.

Instanța, luînd concluziile procurorului și ale părților, poate incuviinta plecarea martorilor după ascultarea lor.

Articolul 329

Renunțarea la martori

Procurorul și părțile pot renunța la martorii pe care i-au propus.

După punerea în discuție a renunțării, instanța poate dispune ca martorii sa nu fie ascultați dacă audierea nu mai este necesară.

Dacă în cursul cercetării judecătorești administrarea unei probe anterioare admisă apare inutila, instanța, după ce asculta procurorul și părțile, poate dispune ca acea proba sa nu mai fie administrată.

Articolul 330

Prezentarea mijloacelor materiale de proba

Cînd în cauza supusă judecații exista mijloace materiale de proba, instanța din oficiu sau la cerere, dispune, dacă este necesar, aducerea și prezentarea acestora.

Articolul 331

Amînarea pentru probe noi

Dacă din cercetarea judecătorească rezultă ca pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea unor probe noi și dacă nu este cazul să facă aplicarea art. 333, instanța dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amînarea ei.

Articolul 332

Cercetarea penală efectuată de un organ necompetent

Cînd se constata înainte de terminarea cercetării judecătorești ca în cauza supusă judecații s-a efectuat cercetarea penală de un alt organ decît cel competent, instanța se desesizeaza și restituie cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 alin. 1.

Cauza nu se restituie atunci cînd constatarea prevăzută în alineatul precedent are loc după începerea dezbaterilor sau cînd instanța în urma cercetării judecătorești schimba încadrarea juridică a faptei într-o alta infracțiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare.

Împotriva hotărîrii de desesizare se poate face recurs de către procuror și de inculpatul arestat în cauza.

Dosarul este trimis procurorului imediat după rămînerea definitivă a hotărîrii la prima instanța sau în cel mult 5 zile de la pronunțarea hotărîrii de către instanța de recurs.

Articolul 333

Restituirea pentru completarea urmăririi

În tot cursul judecații instanța se poate desesiza și restitui dosarul procurorului, cînd din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă ca urmărirea penală nu este completa și ca în fața instanței nu s-ar putea face completarea acesteia decît cu mare întîrziere.

Instanța este obligată sa arate motivele pentru care, potrivit alineatului precedent, a dispus restituirea, indicind totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin ce anume mijloace de proba.

Dispozițiile art. 332 alin. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 334

Schimbarea încadrării juridice

Dacă în cursul judecații se considera ca încadrarea juridică data faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată sa pună în discuție noua încadrare și sa atragă atenția inculpatului ca are dreptul sa ceara lăsarea cauzei mai la urma sau eventuala amînare a judecații, pentru a-și pregati apărarea.

Articolul 335

Extinderea acțiunii penale pentru alte acte materiale

Dacă în cursul judecații se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire și la alte acte materiale, care intră în conținutul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecata, instanța, prin încheiere, extinde acțiunea penală cu privire și la aceste acte și procedează, după caz, fie la judecarea infracțiunii în întregul ei, fie la restituirea cauzei procurorului potrivit dispozițiilor art. 333, în vederea completării urmăririi penale.

Dacă cu privire la unele din actele care intră în conținutul aceleiași infracțiuni s-a pronunțat anterior o hotărîre definitivă, instanța reuneste cauza cu aceea în care s-a dat hotărîrea definitivă, pronuntind o noua hotărîre în raport cu toate actele care intră în conținutul infracțiunii și desființează hotărîrea anterioară.

Instanța este obligată, dacă retine cauza spre judecata, sa pună în discuție actele cu privire la care s-a dispus extinderea, făcînd aplicatia în ce privește încadrarea juridică și a dispozițiilor art. 334.

În caz de restituire se aplică dispozițiile art. 332 alin. 3 și 4.

Articolul 336

Extinderea procesului penal pentru alte fapte

Cînd în cursul judecații se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la săvîrșirea unei alte fapte prevăzute de legea penală, avînd legătură cu infracțiunea pentru care este trimis în judecata, procurorul poate cere extinderea procesului penal și în ce privește aceasta fapta, iar cînd instanța găsește cererea intemeiata, o admite și:

a) dacă procurorul declara ca pune în mișcare acțiunea penală, procedează la judecarea cauzei și cu privire la aceasta infracțiune;

b) dacă procurorul declara că nu pune în mișcare acțiunea penală, dar cere trimiterea cauzei la procuror în condițiile art. 333, instanța poate reveni asupra extinderii procesului penal sau poate dispune trimiterea la procuror.

Dacă procurorul nu participa la judecata și sînt întrunite condițiile prevăzute în alin. 1, instanța extinde din oficiu procesul penal și procedează fie la judecarea cauzei, fie la trimiterea ei la procuror potrivit alineatului precedent.

Dispozițiile art. 335 alin. 3 sînt aplicabile în mod corespunzător, iar în caz de trimitere la procuror se aplică dispozițiile art. 332 alin. 3 și 4.

Articolul 337

Extinderea procesului penal cu privire la alte persoane

În cursul judecații, cînd se descoperă date cu privire la participarea și a unei alte persoane la săvîrșirea faptei prevăzute de legea penală pusă în sarcina inculpatului sau date cu privire la săvîrșirea unei fapte prevăzute în legea penală de către o altă persoană, dar în legătură cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana.

Dacă instanța găsește intemeiata, o admite și procedează potrivit dispozițiilor art. 336, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 338

Dispoziții privind măsurile preventive, de siguranță și asiguratorii

În cazurile de restituire potrivit art. 332, 333 și 335 și de trimitere a dosarului la procuror în cazurile prevăzute în art. 336 și 337, instanța dispune asupra măsurilor preventive, asupra măsurilor de siguranță prevăzute în art. 113 și 114 Cod penal, asupra măsurilor asiguratorii, cu privire la persoanele în privinta cărora s-a dispus restituirea cauzei sau trimiterea dosarului la procuror.

Articolul 339

Terminarea cercetării judecătorești

Înainte de a declara terminată cercetarea judecătorească, președintele întreabă pe procuror și pe părți dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.

Dacă nu s-au formulat cereri sau dacă cererile formulate au fost respinse, ori dacă s-au efectuat completările cerute, președintele declara terminată cercetarea judecătorească.

Articolul 340

Dezbaterile și ordinea în care se da cuvintul

După terminarea cercetării judecătorești se trece la dezbateri, dîndu-se cuvintul în următoarea ordine: procurorului, părții vătămate, părții civile, părții responsabile civilmente și inculpatului.

Președintele poate da cuvintul și în replica, respectîndu-se aceiași ordine.

Președintele are dreptul sa intrerupa pe cei care au cuvintul, dacă în susținerile lor depășesc limitele cauzei ce se judeca.

Pentru motive temeinice dezbaterile pot fi întrerupe. Întreruperea nu poate fi mai mare de 5 zile.

Articolul 341

Ultimul cuvint al inculpatului

Președintele înainte de a încheia dezbaterile da ultimul cuvint inculpatului personal.

În timpul în care inculpatul are ultimul cuvint, nu i se pot pune întrebări. Dacă inculpatul releva fapte sau împrejurări noi, esențiale pentru soluționarea cauzei, instanța dispune reluarea cercetării judecătorești.

Articolul 342

Concluzii scrise

Instanța, cînd socotește necesar, poate cere părților, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise.

Procurorul și părțile pot depune concluzii scrise, chiar dacă nu au fost cerute de instanța.

Articolul 343

Obiectul deliberării

Completul de judecată deliberează mai întîi asupra chestiunilor de fapt și apoi asupra chestiunilor de drept.

Deliberarea poarta asupra existenței faptei și vinovatiei făptuitorului, asupra stabilirii pedepsei, asupra măsurii educative ori măsurii de siguranță cînd este cazul să fie luată, precum și asupra computarii reținerii și arestării preventive.

Completul de judecată deliberează și asupra repararii pagubei produse prin infracțiune, asupra măsurilor preventive și asiguratorii, mijloacelor materiale de proba, cheltuielilor judiciare, precum și asupra oricărei alte probleme privind justa soluționare a cauzei.

Toți membrii completului de judecată au îndatorirea să-și spună părerea asupra fiecărei chestiuni.

Președintele își spune părerea cel din urma.

Articolul 344

Reluarea cercetării judecătorești sau a dezbaterilor

Dacă în cursul deliberării instanța găsește ca o anumită împrejurare trebuie lămurită și ca este necesară reluarea cercetării judecătorești, repune cauza pe rol.

Dacă lămurirea acelei împrejurări se poate face numai prin reluarea dezbaterilor, instanța o va pune în discuție în aceeași ședința, dacă este posibil, sau în alta ședința în continuare.

Articolul 345

Rezolvarea acțiunii penale

Instanța hotărăște prin sentinta asupra invinuirii aduse inculpatului, pronuntind, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

Condamnarea se pronunța dacă instanța constata ca fapta exista, constituie infracțiune și a fost săvîrșită de inculpat.

Achitarea sau încetarea procesului penal se pronunța potrivit art. 11 pct. 2.

Dacă instanța a dispus înlocuirea răspunderii penale, odată cu încetarea procesului penal face aplicatia art. 94, 95 sau 96 din Codul penal.

Articolul 346

Rezolvarea acțiunii civile

În caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, instanța se pronunța prin aceeași sentinta și asupra acțiunii civile.

Cînd achitarea s-a pronunțat pentru ca instanța a constatat existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei sau pentru ca lipsește vreunul din elementele constitutive ale infracțiunii, instanța poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile.

Nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul cînd achitarea s-a pronunțat pentru ca fapta imputată nu exista, ori nu a fost săvîrșită de inculpat.

Instanța penală nu soluționează acțiunea civilă cînd pronunța achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 lit. b, ori cînd pronunța încetarea procesului penal pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. f și j.

Articolul 347

Rezolvarea separată a acțiunii civile

Instanța poate dispune disjungerea acțiunii civile și amînarea judecării acesteia într-o alta ședința, în cazul cînd rezolvarea pretențiilor civile ar provoca intirzierea soluționării acțiunii penale.

Articolul 348

Rezolvarea din oficiu a repararii pagubei

Instanța, chiar dacă nu exista constituire de parte civilă, se pronunța asupra repararii pagubei în cazurile prevăzute în art. 17, iar în celelalte cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desființarea totală ori parțială a unui înscris și restabilirea situației anterioare săvîrșirii infracțiunii.

Articolul 349

Cheltuielile judiciare

Instanța se pronunța prin hotărîre și asupra cheltuielilor judiciare, potrivit dispozițiilor prevăzute în art. 189-193.

Articolul 350

Măsuri cu privire la starea de libertate

Instanța are îndatorirea ca prin hotărîrea sa să se pronunțe cu privire la revocarea, menținerea sau luarea măsurii arestării inculpatului, ținînd seama de dispozițiile din partea generală, titlul IV, capitolul I.

În caz de achitare sau de încetare a procesului penal, instanța dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv.

De asemenea, instanța dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv, atunci cînd pronunța:

a) o pedeapsă cu închisoare cel mult egala cu durata reținerii și arestării preventive;

b) o pedeapsă cu închisoare, cu suspendarea executării;

c) amenda.

Hotărîrea pronunțată în cazul alineatelor precedente cu privire la arestarea inculpatului este executorie.

Cînd potrivit dispozițiilor prevăzute în alin. 1, 2 și 3 inculpatul este pus în libertate, instanța comunică aceasta administrație locului de deținere.

Inculpatul condamnat de prima instanța și aflat în stare de deținere este liberat de îndată ce reținerea și arestarea devin egale cu durata pedepsei pronunțate, deși hotărîrea nu este definitivă. Liberarea se dispune de administrația locului de deținere. În acest scop i se comunică îndată după pronunțarea hotărîrii, copie de pe dispozitiv sau extras, care va cuprinde mențiunile prevăzute în art. 140 alineatul ultim.

Articolul 351

Executarea într-o unitate militară disciplinară

În cazurile prevăzute în art. 62 din Codul penal, instanța militară prin hotărîrea de condamnare se pronunța și asupra executării pedepsei închisorii într-o unitate militară disciplinară.

Articolul 352

Măsuri privind confiscarea averii

În caz de condamnare la pedeapsa complimentară a confiscării averii, instanța dispune luarea măsurilor asiguratorii pentru executarea acestei pedepse, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior.

Dispoziția privind luarea măsurilor asiguratorii este executorie.

Articolul 353

Măsuri privind reparațiile civile

Instanța, în cazul cînd admite acțiunea civilă, examinează potrivit art. 163 și urm. necesitatea luării măsurilor asiguratorii privind reparațiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior.

Dispozițiile din hotărîre privind luarea măsurilor asiguratorii sînt executorii.

Cînd instanța nu s-a pronunțat asupra acțiunii civile potrivit art. 346 alin. ultim, măsurile asiguratorii se mențin. Aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiunea în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămînerea definitivă a hotărîrii.

Articolul 354

Cuprinsul hotărîrii

Hotărîrea prin care instanța penală soluționează fondul cauzei trebuie să conțină o parte introductivă, o expunere și dispozitivul.

Articolul 355

Conținutul părții introductive

Partea introductivă cuprinde mențiunile prevăzute în art. 305.

Cînd s-a redactat o încheiere de ședința, potrivit dispozițiilor din art. 305, partea introductivă se limitează numai la următoarele mențiuni: denumirea instanței care a judecat cauza, data pronunțării hotărîrii, locul unde a fost judecata cauza, precum și numele și prenumele membrilor completului de judecată, ale procurorului și ale grefierului, facindu-se mențiune ca celelalte date au fost trecute în încheierea de ședința.

În hotărîrile instanțelor militare trebuie să se indice și gradul militar al membrilor completului de judecată și al procurorului. Cînd inculpatul este militar, se menționează și gradul acestuia.

Articolul 356

Conținutul expunerii

Expunerea trebuie să cuprindă:

a) datele privind identitatea părților;

b) descrierea faptei ce se face obiectul invinuirii, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvîrșită, precum și încadrarea juridică data acesteia prin actul de sesizare;

c) analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei, cît și a celor care au fost inlaturate, motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția data în cauza.

În caz de condamnare, expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare fapta reținută de instanța în sarcina inculpatului, forma și gradul de vinovăție, circumstanțele agravate sau atenuante, starea de recidiva, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunțată și actele din care rezultă durata acesteia.

Dacă instanța retine în sarcina inculpatului numai o parte din faptele ce formează obiectul invinuirii, se va arata în hotărîre pentru care anume fapte s-a pronunțat condamnarea și pentru care încetarea procesului penal sau achitarea;

d) arătarea temeiurilor de drept care justifica soluțiile date în cauza.

Articolul 357

Conținutul dispozitivului

Dispozitivul trebuie să cuprindă datele prevăzute în art. 70 privitoare la persoana inculpatului, soluția data de instanța cu privire la infracțiune, indicindu-se în caz de condamnare denumirea acesteia și textul de lege în care se încadrează, iar în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, cauza pe care se întemeiază potrivit art. 11, precum și soluția data cu privire la repararea pagubei.

Dispozitivul trebuie să mai cuprindă, după caz, cele hotărîte de instanța cu privire la:

a) deducerea reținerii și arestării preventive, inducindu-se partea din pedeapsa executată în acest mod;

b) măsurile preventive;

c) măsurile asiguratorii;

d) cheltuielile judiciare;

e) restituirea lucrurilor ce nu sînt supuse confiscării;

f) rezolvarea oricărei alte probleme privind justa soluționare a cauzei.

Cînd instanța pronunța pedeapsa închisorii, în hotărîre se face mențiune ca persoana condamnata este lipsită de drepturile arătate în art. 71 din Codul penal, pe durata prevăzută în același articol.

Dispozitivul trebuie să cuprindă totdeauna mențiunea ca hotărîrea este supusă recursului, cu arătarea termenului în care poate fi exercitat și mențiunea datei cînd hotărîrea a fost pronunțată și ca pronunțarea s-a făcut în ședința publică.

Articolul 358

Pronunțarea dispozitivului hotărîrii

Dispozitivul hotărîrii se pronunța potrivit art. 310 alin. 1.

După pronunțare, președintele explica părților prezente ca pot declara recurs.

Articolul 359

Obligații ale instanței în caz de condamnare cu suspendarea condiționată

În caz de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, președintele atrage atenția celui condamnat asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

Dacă inculpatul nu este prezent și instanța apreciază că nu este necesară chemarea lui, face o comunicare scrisă, în care i se atrage atenția potrivit alineatului precedent.

În toate cazurile în care s-a pronunțat condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, instanța de executare aduce aceasta la cunoștința organizației de la locul de muncă al inculpatului.

Articolul 360

Comunicarea hotărîrii

Copii de pe dispozitivul hotărîrii se comunică părților care au lipsit atît la judecata cît și la pronunțare.

Inculpatul deținut și inculpatului militar în termen, care au lipsit la pronunțarea hotărîrii, li se comunică copii de pe dispozitivul hotărîrii.

După redactarea hotărîrii, inculpaților prevăzuți în alineatul precedent li se comunică copie de pe aceasta.

Articolul 361

Hotărîrile supuse recursului

Sentințele pot fi atacate cu recurs.

Încheierile date în prima instanța pot fi atacate cu recurs numai odată cu fondul, afară de cazurile arătate în art. 141 alin. 1, 162 alin. 6, 168 alin. 2, 303 alin. 3 și ori de cîte ori legea dispune altfel.

Recursul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunțarea sentinței.

Articolul 362

Persoanele care pot face recurs

Pot face recurs:

a) procurorul, în ce privește latura penală și latura civilă;

b) inculpatul, în ce privește latura penală și latura civilă. Împotriva sentinței de achitare sau de încetare a procesului penal inculpatul poate declara recurs și în ce privește temeiurile achitării sau încetării procesului penal;

c) partea vătămată, în cauzele în care acțiunea penală se pune în mișcare la plîngerea prealabilă, dar numai în ce privește latura penală;

d) partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ce privește latura civilă;

e) martorul, expertul, interpretul și apărătorul, cu privire la cheltuielile judiciare cuvenite acestora, precum și orice persoană ale carei interese legitime au fost vătămate printr-o măsura sau printr-un act al instanței.

Recursul poate fi declarat pentru persoanele prevăzute la lit. b-e și de către reprezentantul legal, de către apărător, iar pentru inculpat, și de soțul acestuia.

Articolul 363

Termenul de recurs

Termenul de recurs este de 10 zile.

Pentru procuror termenul curge de la pronunțare. În cauzele în care procurorul nu a participat la dezbateri, termenul curge de la înregistrarea de către unitatea de procuratura a adresei de trimitere a dosarului. După redactarea hotărîrii instanța este obligată sa trimită de îndată dosarul procurorului, iar acesta este obligat să-i restituie după expirarea termenului de recurs.

Pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare. Pentru părțile care au lipsit atît la dezbateri cît și la pronunțare, precum și pentru inculpatul deținut ori pentru inculpatul militar în termen care au lipsit la pronunțare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

În cazul prevăzut în art. 362 lit. e, recursul poate fi introdus de îndată după pronunțarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare și cel mai tirziu în 10 zile de la pronunțarea sentinței prin care s-a soluționat cauza. Judecarea acestui recurs se face numai după soluționarea cauzei, afară de cazul cînd aceasta a fost suspendată.

Articolul 364

Repunerea în termen

Recursul introdus după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanța de recurs constata ca intirzierea a fost determinata de o cauza temeinica de împiedicare, iar cererea de recurs a fost facuta în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.

Pînă la soluționarea repunerii în termen, instanța de recurs poate suspenda executarea hotărîrii atacate.

Articolul 365

Recursul peste termen

Partea care a lipsit atît la judecata cît și la pronunțare poate declara recurs și peste termen, dar nu mai tirziu decît 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile.

Recursul declarat peste termen nu suspenda executarea.

Instanța de recurs poate suspenda executarea hotărîrii atacate.

Articolul 366

Declararea recursului

Recursul se declara prin cerere scrisă. Cererea trebuie semnată de persoana care face declarația.

Pentru persoana care nu poate să semneze, cererea va fi atestata de un grefier de la instanța a carei hotărîre se ataca sau de apărător. Cererea poate fi atestata și de președintele sau secretarul comitetului executiv al consiliului popular din localitatea unde domiciliază, ori de funcționarul desemnat de aceștia.

Cererea de recurs nesemnata ori neatestata poate fi confirmată în instanța de parte ori de reprezentantul ei.

Procurorul și oricare dintre părțile prezente la pronunțarea hotărîrii pot declara recurs oral în ședința în care s-a pronunțat hotărîrea. Instanța ia act și consemnează aceasta într-un proces-verbal.

Articolul 367

Instanța la care se depune recursul

Cererea de recurs se depune la instanța a carei hotărîre se ataca.

Persoana care se afla în stare de deținere poate depune cererea de recurs și la administrația locului de deținere. Dacă recursul este declarat oral, acesta se constata într-un proces-verbal.

Cererea de recurs înregistrată sau atestata în condițiile art. 187, ori procesul-verbal întocmit de administrația locului de deținere, se înaintează de îndată instanței prevăzute în alin. 1.

Articolul 368

Renunțarea la calea recursului

După pronunțarea hotărîrii și pînă la expirarea termenului de declarare a recursului, părțile pot renunța în mod expres la aceasta cale de atac.

Asupra renunțării, cu excepția recursului care privește latura civilă a cauzei, se poate reveni înăuntrul termenului pentru declararea recursului.

Renunțarea sau revenirea asupra renunțării poate să fie facuta personal de parte sau prin mandatar special.

Articolul 369

Retragerea recursului

Pînă la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat. Retragerea trebuie să fie facuta personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se afla în stare de deținere, printr-o declarație atestata sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a carei hotărîre a fost atacată, fie la instanța de recurs.

Reprezentanții legali pot retrage recursul cu respectarea, în ceea ce privește latura civilă, a condițiilor prevăzute de legea civilă. Inculpatul minor nu poate retrage recursul declarat personal sau de reprezentantul sau legal.

Recursul declarat de procuror poate fi retras de procurorul unității ierarhic superioare

Recursul declarat de procuror și retras poate fi însuși de partea în favoarea căreia a fost declarat.

Articolul 370

Efectul suspensiv al recursului

Recursul declarat în termen este suspensiv de executare, atît în ce privește latura penală cît și latura civilă, afară de cazul cînd legea dispune altfel.

Articolul 371

Efectul devolutiv al recursului și limitele sale

Instanța judeca recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de recurs și numai în raport de calitatea pe care recurentul o are în proces.

În cadrul limitelor arătate în alineatul precedent, instanța este obligată ca în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de recurent sa examineze cauza sub toate aspectele legalității și temeiniciei hotărîrii atacate.

Articolul 372

Neagravarea situației în propriul recurs

Instanța de recurs soluționînd cauza nu poate crea o situație mai grea pentru partea care a declarat recurs.

De asemenea, în recursul exercitat de procuror în favoarea unei părți, instanța de recurs nu poate agrava situația acesteia.

Articolul 373

Efectul extensiv

Instanța de recurs examinează cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat recurs sau la care acesta nu se referă, putind hotărî și în privinta lor, fără să poată crea acestor părți o situație mai grea.

Procurorul, chiar după expirarea termenului de recurs, poate cere extinderea recursului declarat de el în termen și față de alte persoane decît acelea la care s-a referit, fără a se putea crea acestora o situație mai grea.

Articolul 374

Motivarea recursului

Motivele de recurs se formulează în scris, prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie să fie depus la instanța de recurs cel mai tirziu pînă în ziua judecații. Motivele de recurs se pot formula și oral în ziua judecații.

Articolul 375

Fixarea termenului de judecată și prezenta părților

Președintele tribunalului, primind dosarul, fixează termen pentru judecarea recursului.

Judecarea recursului se face cu citarea părților.

Judecarea recursului nu poate avea loc decît în prezenta inculpatului cînd acesta se afla în stare de deținere.

Articolul 376

Prezenta procurorului

Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie, oricare ar fi obiectul cauzei.

Articolul 377

Dezbaterea recursului

Dacă la termenul fixat recursului este în stare de judecată, președintele completului de judecată da cuvintul recurentului, apoi intimatului și în urma procurorului. Dacă recursul este declarat de procuror, sau dacă între recursurile declarate se afla și recursul procurorului, primul cuvint îl are acesta.

În cazul în care procurorul sau părțile invoca ca motiv de recurs lipsa de temeinicie a hotărîrii atacate și necesitatea administrării de noi probe, recurentul trebuie să arate aceste probe și mijloacele de proba cu ajutorul cărora pot fi administrate.

Procurorul și părțile au dreptul la replica cu privire la chestiunile noi ivite cu ocazia dezbaterilor.

Inculpatul are cel din urma cuvintul.

Articolul 378

Verificarea legalității și temeiniciei hotărîrii

Instanța judecind recursul, verifica pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs, legalitatea și temeinicia hotărîrii atacate.

Instanța examinează dacă în cauza au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului sau care asigura drepturile părților, dacă au fost administrate toate probele necesare pentru aflarea adevărului, dacă probele administrate au fost complet și just apreciate, dacă faptele și împrejurările reținute prin hotărîrea atacată corespund probelor și reprezintă adevărul, dacă soluția data cauzei este conformă cu prevederile legii și este justa.

În vederea soluționării recursului, instanța poate da o noua apreciere probelor administrate în cauza.

Instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de recurs invocate de procuror și de părți.

Articolul 379

Soluțiile la judecata în recurs

Instanța, judecind recursului, pronunța una din următoarele soluții:

1. respinge recursul, mentinind hotărîrea atacată:

a) dacă recursul este tardiv sau inadmisibil;

b) dacă hotărîrea atacată este legală și temeinica;

2. admite recursul, casind hotărîrea atacată, dacă aceasta este nelegală sau netemeinica și:

a) achită pe inculpat sau dispune încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 11, rectifica indicarea textelor cînd acestea au fost greșit indicate; cînd instanța dispune înlocuirea răspunderii penale, face aplicatia art. 94, 95 sau 96 din Codul penal;

b) dispune rejudecarea de către instanța de recurs, cînd este necesară administrarea de probe sau cînd s-ar putea crea inculpatului o situație mai grea, ori s-ar putea schimba încadrarea juridică a faptei sau modifica pedeapsa.

Tribunalul Suprem, dispunind rejudecarea, trimite totdeauna cauza la instanța prevăzută la lit. c;

c) dispune rejudecarea de către instanța a carei hotărîre a fost casată pentru motivul ca judecarea cauzei la acea instanța a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate, sau care fiind legal citata a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre aceasta imposibilitate, ori unei părți i s-a respins în mod nejustificat o cerere de amînare și din aceasta cauza nu a putut să-și facă apărarea, sau prin hotărîre nu a fost rezolvat fondul cauzei, precum și atunci cînd hotărîrea a fost casată pentru vreunul din cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin 2, cu excepția cazului de incompetenta. În caz de casare pentru incompetenta se dispune rejudecarea de către instanța competența.

Articolul 380

Soluții complimentare

Cînd instanța de recurs casează hotărîrea și retine cauza spre rejudecare potrivit art. 379 pct. 2 lit. b se pronunța și asupra probelor ce urmează a fi administrate, fixind termen pentru rejudecare.

În caz de casare potrivit art. 379 pct. 2 lit. c, instanța de recurs poate trimite cauza spre rejudecare și altei instanțe egale în grad cu aceea la care urma să fie trimisa, dacă sînt întrunite condițiile prevăzute în art. 55 alin. 1 sau dacă prin aceasta s-ar asigura o buna judecata. În ambele cazuri instanța de recurs face aplicatia art. 60 alin. 2.

Dacă hotărîrea este casată pentru ca s-a constatat existenta vreuneia din situațiile arătate în art. 333, se dispune restituirea cauzei procurorului, pentru a lua măsuri în vederea completării urmăririi penale.

Articolul 381

Chestiuni complimentare

Instanța deliberind asupra recursului face, cînd este cazul, aplicatia dispozițiilor privitoare la reluarea dezbaterilor și acelor privitoare la repararea pagubei, la măsurile asiguratorii, la cheltuielile judiciare și la orice alte probleme de care depinde soluționarea completa a recursului. De asemenea, instanța de recurs verifica dacă s-a făcut o justa aplicare de către prima instanța a dispozițiilor privitoare la computarea reținerii și arestării și adauga, dacă este cazul, timpul de arestare scurs după pronunțarea hotărîrii atacate cu recurs.

Instanța deliberează și hotărăște asupra oricărei alte probleme de care depinde soluționarea completa a recursului.

Articolul 382

Casarea hotărîrii

În caz de admitere a recursului, hotărîrea atacată se casează în întregime, dar în limitele prevăzute în art. 371 și 373.

Hotărîrea poate fi casată numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce privește latura penală sau civilă, dacă o astfel de casare nu împiedica justa soluționare a cauzei.

Cînd prima instanța a dispus arestarea inculpatului, instanța de recurs poate menține măsura arestării în caz de casare.

Articolul 383

Conținutul deciziei

Decizia instanței de recurs trebuie să cuprindă în partea introductivă mențiunile prevăzute în art. 355, iar în expunere temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz la respingerea sau admiterea recursului, precum și temeiurile care au dus la adoptarea oricăreia dintre soluțiile prevăzute în art. 379 pct. 2. Dispozitivul trebuie să cuprindă soluția data de instanța de recurs, data pronunțării deciziei și menținerea ca pronunțarea s-a făcut în ședința publică.

În cazul cînd inculpatul s-a aflat în stare de deținere, în expunere și dispozitiv trebuie să arate timpul care se deduce din pedeapsa.

Cînd s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice care este ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să-și reia cursul.

Dacă instanța retine cauza spre rejudecare, în decizie se menționează probele ce urmează a fi administrate.

Cînd casarea s-a făcut în vederea completării urmăririi penale, la redactarea deciziei se tine seama și de dispozițiile art. 333 alin. 2, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 384

Procedura de rejudecare

Rejudecarea cauzei după casare se desfășoară potrivit dispozițiilor cuprinse în partea specială, titlul II, capitolele I și II, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 385

Limitele rejudecarii

Instanța care rejudeca după casare trebuie să se conformeze hotărîrii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămîne cea avută în vedere la soluționarea recursului.

Dacă hotărîrea a fost casată în recursul procurorului sau al părții vătămate, instanța de rejudecare poate pronunța și o pedeapsă mai grea decît cea arătată în art. 372 alin. 2 și art. 373 alin. 2.

Cînd hotărîrea este casată numai cu privire la unele fapte sau persoane, ori numai în ce privește latura penală sau civilă, instanța care rejudeca cauza se pronunța în limitele în care hotărîrea a fost casată.

Articolul 386

Cazurile de contestație în anulare

Împotriva hotărîrilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) cînd procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) cînd partea dovedește ca la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a incunostinta instanța despre aceasta împiedicare;

c) cînd instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f-i, cu privire la care existau probe în dosar;

d) cînd împotriva unei persoane s-au pronunțat doua hotărîri definitive pentru aceeași fapta.

Articolul 387

Cererea de contestație

Contestația în anulare poate fi facuta de oricare dintre părți, iar contestația pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. c și d, și de procuror.

În cererea de contestație în anulare pentru motivele prevăzute în art. 386 lit. a-c trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul acestora.

Articolul 388

Termenul de introducere

Contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a-c poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai tirziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părți în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărîrii a carei anulare se cere.

Contestația pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d poate fi introdusă oricînd.

Articolul 389

Instanța competența

Contestația în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a-c se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărîrea a carei anulare se cere.

Contestația pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărîre.

Articolul 390

Suspendarea executării

Pînă la soluționarea contestației în anulare, instanța sesizată, luînd concluziile procurorului, poate suspenda executarea hotărîrii a carei anulare se cere.

Articolul 391

Admiterea în principiu

Instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a-c, fără citarea părților.

Instanța constatind ca cererea de contestație este facuta în termenul prevăzut de lege, ca motivul pe care se sprijină contestația este din cele prevăzute în art. 386 și în sprijinul contestației se depun ori se invoca dovezi care sînt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Articolul 392

Procedura de judecare

La termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare, instanța ascultînd părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația intemeiata, desființează prin decizie hotărîrea a carei anulare se cere și procedează fie de îndată, fie acordind un termen, după caz, la rejudecarea recursului, sau la rejudecarea cauzei după casare.

Cînd condamnatul se afla în stare de deținere, dispozițiile art. 375 alin. 2 și 3 se aplică în mod corespunzător.

Judecarea contestației prevăzute în art. 386 lit. d se face cu citarea părților interesate în cauza în care s-a pronunțat ultima hotărîre. Instanța, ascultînd părțile și concluziile procurorului, dacă găsește contestația intemeiata, desființează prin decizie, sau după caz, prin sentinta, ultima hotărîre sau acea parte din ultima hotărîre cu privire la care exista autoritate de lucru judecat.

Sentinta data în contestație este supusă recursului.

Articolul 393

Hotărîrile supuse revizuirii

Hotărîrile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atît cu privire la latura penală cît și cu privire la latura civilă.

Cînd o hotărîre privește mai multe infracțiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori.

Articolul 394

Cazurile de revizuire

Revizuirea poate fi cerută cînd:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a savirsit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a carei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărîrii a carei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a carei revizuire se cere;

e) cînd doua sau mai multe hotărîri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Cazul de la lit. a constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurările noi se poate dovedi netemeinicia hotărîrii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Cazurile de la lit. b, c și d constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărîri nelegale sau netemeinice.

În cazul prevăzut de lit. e, toate hotărîrile care nu se pot concilia sînt supuse revizuirii.

Articolul 395

Dovedirea unor cazuri de revizuire

Situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b, c și d se dovedesc prin hotărîre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.

Cînd organele arătate în alin. 1 nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, situațiile menționate se constata în procedura de revizuire.

Articolul 396

Persoanele care pot cere revizuirea

Pot cere revizuirea:

a) oricare parte din proces, în limitele calității sale procesuale;

b) soțul și rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după moartea acestuia.

Procurorul poate din oficiu sa initieze procedura revizuirii.

Organele de conducere ale organizațiilor de stat sau obștești care au cunoștința despre vreo fapta sau împrejurare care ar motiva revizuirea sînt obligate sa sesizeze pe procuror.

Articolul 397

Cererea de revizuire

Cererea de revizuire se adresează procurorului unității de procuratura corespunzătoare judecătoriei sau tribunalului care a judecat cauza în prima instanța.

Cererea se face în scris, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de proba în dovedirea acestuia.

Dacă cererea nu îndeplinește condițiile arătate în alin. 2, procurorul cheamă persoana care a făcut cererea în vederea completării sau precizarii acesteia.

Articolul 398

Termenul de introducere a cererii

Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricînd, chiar după executarea pedepsei sau după moartea condamnatului.

Cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui de față de care s-a încetat procesul penal, se poate face în termen de un an, care curge:

a) în cazul prevăzut în art. 394 lit. a, precum și în cazurile prevăzute la lit. b, c și d cînd nu sînt constatate prin hotărîre definitivă, de la data cînd faptele sau împrejurările au fost cunoscute de persoana care face cererea;

b) în cazurile prevăzute în art. 394 lit. b, c și d, dacă sînt constatate prin hotărîre definitivă, de la data cînd hotărîrea a fost cunoscută de persoana care face cererea.

Dispozițiile din alineatul precedent se aplică și în cazul cînd procurorul se sesizează din oficiu.

Revizuirea în defavoarea inculpatului nu se poate face cînd a intervenit o cauza care împiedica punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal.

Articolul 399

Efectuarea actelor de cercetare

După introducerea cererii de revizuire procurorul asculta, dacă este cazul, potrivit art. 397 alin. 3, persoana care solicită revizuirea. În cazul cînd este necesară efectuarea de cercetări pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire, procurorul dispune aceasta prin ordonanța.

Totodată, procurorul cere, dacă este necesar, dosarul cauzei.

Pentru efectuarea actelor de cercetare procurorul poate delega organul de cercetare penală. Dispozițiile art. 317 alin. ultim sînt aplicabile.

Termenul de efectuarea actelor de cercetare este de 2 luni și curge de la data introducerii cererii de revizuire.

După efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună cu concluziile sale instanței competente.

Articolul 400

Suspendarea executării

În tot timpul efectuării actelor de cercetare, procurorul ierarhic superior poate dispune suspendarea executării hotărîrii, în limitele cererii de revizuire.

Articolul 401

Instanța competența

Instanța competența sa judece cererea de revizuire este judecătoria sau tribunalul care a judecat cauza în prima instanța.

Cînd temeiul cererii de revizuire consta în existenta unor hotărîri ce nu se pot concilia, competența se determina potrivit dispozițiilor art. 35.

Articolul 402

Măsuri premergătoare

La primirea lucrărilor trimise de procuror, președintele instanței fixează termen de judecată pentru examinarea cererii de revizuire, în vederea admiterii în principiu, dispunind citarea părților interesate.

Cînd persoana în favoarea sau defavoarea căreia s-a cerut revizuirea se afla în stare de deținere, chiar într-o alta cauza, președintele dispune încunoștințarea acestei persoane despre termen și ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

Persoana arestata este adusă la judecata numai dacă instanța considera necesar.

Articolul 403

Admiterea în principiu

Instanța, ascultînd concluziile procurorului și ale părților, examinează dacă cererea de revizuire este facuta în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strinse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. Instanța poate verifica oricare dintre probele pe care se întemeiază cererea sau poate, cînd este necesar, sa administreze probe noi.

Persoanele prevăzute în art. 394 lit. b și d nu pot fi ascultate ca martori în cauza supusă revizuirii.

Instanța, în baza celor constatate, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentinta, respingerea acesteia.

Cînd cererea de revizuire a fost facuta pentru un condamnat decedat, sau cînd condamnatul care a făcut cererea ori în favoarea căreia s-a făcut revizuirea a decedat după introducerea cererii, prin derogare de la dispozițiile art. 10 alin. 1 lit. g procedura de revizuire își va urma cursul, iar în cazul admiterii în principiu, după rejudecarea cauzei, instanța va hotărî potrivit dispozițiilor din art. 13 alin. 2 și 3 care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 404

Măsurile care pot fi luate după admiterea în principiu

Odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire, precum și în tot cursul judecării din nou a cauzei, instanța poate menține suspendarea acordată de procuror, ori poate suspenda motivat, în totul sau în parte, executarea hotărîrii supuse revizuirii.

Instanța poate de asemenea lua oricare dintre măsurile preventive, dacă sînt întrunite condițiile legale.

În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existenta unor hotărîri ce nu pot concilia, cauzele în care aceste hotărîri au fost pronunțate se reunesc în vederea rejudecarii.

Articolul 405

Rejudecarea

Rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedura privind judecarea în prima instanța.

Instanța, dacă găsește necesar, administrează din nou probele care au fost efectuate în cursul primei judecati sau cu ocazia admiterii în principiu a cererii de revizuire.

Articolul 406

Soluțiile după rejudecare

Instanța, dacă constata ca cererea de revizuire este intemeiata, anulează hotărîrea în măsura în care a fost admisă revizuirea sau hotărîrile care nu se pot concilia și pronunța o noua hotărîre potrivit dispozițiilor art. 345-353, care se aplică în mod corespunzător.

De asemenea, dispozițiilor art. 373 se aplică în mod corespunzător.

Totodată, instanța dispune, dacă este cazul, restituirea amenzii plătite și a averii confiscate, precum și a cheltuielilor judiciare pe care cel în favoarea căruia s-a admis revizuirea nu era ținut să le suporte.

Dacă instanța constata ca cererea de revizuire este neîntemeiată, o respinge.

Articolul 407

Calea de atac

Sentințele instanței de revizuire date potrivit art. 403 alin. 3 și art. 406 alin. 1 sînt supuse recursului.

Articolul 408

Revizuirea dispozițiilor civile

Regulile cuprinse în prezenta secțiune se aplică în mod corespunzător și în ce privește revizuirea hotărîrii penale cu privire la latura civilă.

Articolul 409

Exercitarea recursului extraordinar

Hotărîrile penale definitive pot fi atacate cu recurs extraordinar de către procurorul general sau de către ministrul justiției, cînd se considera ca prin aceste hotărîri s-a adus o încălcare esențială sau ca ele sînt vadit netemeinice.

Articolul 410

Termenul de declarare

Recursul extraordinar în favoarea celui condamnat se poate face oricînd, chiar și după moartea acestuia, cu privire la latura penală, iar cu privire la latura civilă numai dacă soluționarea acesteia se restringe asupra laturii penale.

Dispozițiile alineatului precedent se aplică și în cazul cînd recursul extraordinar se face în favoarea persoanei față de care s-a încetat procesul penal.

În celelalte cazuri, recursul extraordinar poate fi făcut numai în termen de un an de la data cînd hotărîrea atacată a rămas definitivă.

Articolul 411

Suspendarea executării

Procurorul general, sau după caz, ministrul justiției poate dispune suspendarea executării hotărîrii judecătorești înainte de introducerea recursului extraordinar.

După sesizarea Tribunalului Suprem aceasta poate să dispună suspendarea executării hotărîrii atacate, sau sa revină asupra suspendării acordate.

Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul în care cel condamnat a început executarea pedepsei închisorii.

Aducerea la îndeplinire a dispozițiilor de suspendare a executării hotărîrii se face prin instanța de executare.

Articolul 412

Citarea părților

La judecarea recursului extraordinar declarat în defavoarea condamnatului, a acelui achitat sau față de care s-a încetat procesul penal, părțile se citeaza. Dacă recursul este declarat în favoarea condamnatului, părțile se citeaza cînd Tribunalul Suprem considera necesar, precum și în cazul cînd s-ar putea modifica despăgubirile civile.

Părțile prezente la judecarea recursului extraordinar au dreptul la cuvint, chiar dacă nu au fost citate.

Articolul 413

Modificarea și judecarea recursului extraordinar

Modificarea recursului extraordinar și judecarea acestuia se fac potrivit dispozițiilor privind judecarea recursului, care se aplică în mod corespunzător și se completează cu dispozițiile din aceasta secțiune.

Procurorul general sau, după caz, ministrul justiției, pînă la închiderea dezbaterilor poate retrage recursul declarat.

Articolul 414

Soluționarea recursului extraordinar

Tribunalul Suprem judecind recursul extraordinar, pronunța una din soluțiile prevăzute la judecarea recursului.

Cînd recursul extraordinar privește atît hotărîrea primei instanțe cît și hotărîrea instanței de recurs, în caz de admitere, cauza se trimite la prima instanța dacă ambele hotărîri au fost casate și la instanța de recurs cînd numai hotărîrea acesteia a fost casată.

Cînd condamnatul se găsește în curs de executare a pedepsei, Tribunalul Suprem admițînd recursul extraordinar și pronuntind casarea cu trimitere, dispune asupra stării de libertate a acestuia.

În caz cînd dosarul se trimite procurorului, sînt aplicabile dispozițiile art. 274.

Cînd recursul extraordinar este făcut în favoarea unui condamnat decedat, sau cînd după introducerea recursului extraordinar condamnatul în favoarea căruia a fost făcut recursul a decedat, prin derogarea de la dispozițiile art. 10 alin. 1 lit. g recursul va fi judecat, iar în caz de admitere, Tribunalul Suprem pe baza lucrărilor din dosar, sau instanța de trimitere cînd a fost necesară completarea probelor, va hotărî potrivit dispozițiilor din art. 13 alin. 2 și 3 care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 420

Punerea în executare a pedepsei închisorii

Pedeapsa închisorii se pune în executare prin emiterea mandatului de executare. Mandatul de executare se emite de instanța de executare, se întocmește în trei exemplare și cuprinde: denumirea instanței care a emis mandatul, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului prevăzut în art. 70, numărul și data hotărîrii care se executa și denumirea instanței care a pronunțat-o, pedeapsa pronunțată și textul de lege aplicat, timpul reținerii și arestării preventive care s-a dedus din durata pedepsei, mențiunea dacă cel condamnat este recidivist, ordinul de arestare și de deținere, precum și semnatura președintelui instanței care a emis mandatul.

În cazul cînd prin hotărîrea instanței s-a dispus executarea pedepsei într-o unitate militară disciplinară, se face mențiune despre aceasta în mandatul de executare.

Articolul 421

Trimiterea spre executare a mandatului

Pentru aducerea la îndeplinire a mandatului de executare emis se trimit doua exemplare, după caz, organului de militie, comandantului locului de deținere cînd condamnatul este arestat, sau comandantului unității militare unde face serviciul militar cel condamnat.

Articolul 422

Executarea mandatului

Pe baza mandatului de executare organul de militie procedează la arestarea condamnatului. Celui arestat i se inmineaza un exemplar al mandatului și este dus la locul de deținere cel mai apropiat, unde organul de militie preda celălalt exemplar al mandatului de executare.

Dispozițiile art. 161 sînt aplicabile în mod corespunzător, obligația de încunoștințare revenind organului de militie.

Dacă persoana împotriva căreia s-a emis mandatul nu este gasita, organul de militie constata aceasta printr-un proces-verbal și ia măsuri pentru darea în urmărire. Un exemplar de pe proces-verbal împreună cu un exemplar al mandatului de executare se trimite instanței care a emis mandatul.

Comandantul unității militare primind mandatul de executare, inmineaza un exemplar condamnatului și ia măsuri pentru trimiterea acestuia la locul de executare a pedepsei.

Cînd condamnatul se afla arestat, un exemplar al mandantului de executare i se inmineaza de către comandantul locului de deținere.

Comandantul locului de deținere consemnează într-un proces-verbal data de la care condamnatul a început executarea pedepsei.

O copie de pe procesul-verbal se trimite instanței de executare.

Articolul 423

Obiecții privind identitatea

Dacă persoana față de care se efectuează executarea mandatul ridica obiecții în ce privește identitatea, se procedează potrivit dispozițiilor art. 153, care se aplică în mod corespunzător.

Articolul 424

Punerea în executare a pedepsei cu moartea

Pedeapsa cu moartea se pune în executare, după caz, de tribunalul județean sau tribunalul militar teritorial, tinindu-se seama și de dispozițiile art. 418 alin. 2.

Punerea în executare se face prin trimiterea mandatului de executare comandantului locului de deținere, iar dacă condamnatul se afla în stare de libertate, prin trimiterea mandatului de executare organului de militie.

Dispozițiile art. 420-423 se aplică în mod corespunzător și în cazul punerii în executare a pedepsei cu moartea.

Articolul 425

Punerea în executare a amenzii penale

Persoana condamnata la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanța de executare, în termen de o luna socotit de la rămînerea definitivă a hotărîrii.

În caz de neîndeplinire a obligației în alineatul precedent, instanța de executare procedează la punerea în executare a amenzii.

Punerea în executare se face prin trimiterea de către instanța de executare, organelor prevăzute în legea pentru executarea pedepselor, a unui extras de pe acea parte din dispozitiv care privește aplicarea amenzii.

Articolul 426

Interzicerea exercițiului unor drepturi

Pedeapsa interzicerii exercițiului unor drepturi se pune în executare prin trimiterea de către instanța de executare, a unei copii de pe dispozitivul hotărîrii, comitetului executiv al consiliului popular în a carei raza teritorială își are domiciliul condamnatul și organului care supraveghează exercitarea acestor drepturi.

Articolul 427

Degradarea militară

Pedeapsa degradării militare se pune în executare, prin trimiterea de către instanța de executare a unei copii de pe hotărîre, după caz, comandantului unității militare din care a făcut parte cel condamnat sau comandantului centrului militar în raza căruia domiciliază condamnatul.

Articolul 428

Confiscarea averii

Pedeapsa confiscării averii se pune în executare de către instanța de executare, prin trimiterea unei copii de pe dispozitiv împreună cu o copie de pe procesul-verbal privitor la aplicarea măsurii asiguratorii, organului care, potrivit legii, urmează a face executarea.

Articolul 429

Obligarea la tratament medical

Măsura de siguranță a obligării la tratament medical luată printr-o hotărîre definitivă se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv și a copiei de pe raportul medico-legal, direcției sanitare din județul pe teritoriul căruia locuiește persoana față de care s-a luat această măsură.

Direcția sanitară judeteana va comunică de îndată persoanei față de care s-a luat măsura obligării la tratament medical, unitatea sanitară la care urmează sa i se facă tratament.

Instanța de executare comunică persoanei față de care s-a luat măsura obligării la tratament medical, ca este obligată să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează sa i se facă tratamentul, atrăgîndu-i-se atenția ca în caz de nerespectare a măsurii luate se va dispune internarea medicală.

În cazul în care obligarea la tratament medical însoțește pedeapsa închisorii sau privește o persoană aflată în stare de deținere, comunicarea prevăzută în alin. 1 se face administrației locului de deținere.

Articolul 430

Obligații în legătură cu tratamentul medical

Unitatea sanitară la care făptuitorului a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical este obligată sa comunice instanței:

a) dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul;

b) sustragerea de la efectuarea tratamentului după prezentare;

c) cînd măsura dispusă de instanța nu este sau nu mai este necesară, însă pentru înlăturarea stării de pericol pe care o prezintă persoana obligată la tratament este indicat un alt tratament;

d) dacă pentru efectuarea tratamentului medical este necesară internarea medicală.

În cazul cînd unitatea sanitară nu se afla în raza teritorială a instanței care a dispus executarea, comunicarea prevăzută la lit. b-d se face judecătoriei în a carei raza teritorială se afla unitatea sanitară.

Dispozițiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător și în cazul arătat în art. 429 alin. 3.

Articolul 431

Înlocuirea tratamentului medical

Primind comunicarea, instanța de executare sau instanța prevăzută în art. 430 alin. 2, după ascultarea concluziilor procurorului, iar dacă considera necesar, și a celui interesat, dispune fie înlocuirea tratamentului, fie internarea medicală.

O copie de pe hotărîrea definitivă a instanței prevăzute în art. 430 alin. 2 se comunică instanței de executare.

Articolul 432

Internarea medicală

Măsura de siguranță a internării medicale luată printr-o hotărîre definitivă se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv și a unei copii de pe raportul medico-legal direcției sanitare din județul pe teritoriul căruia locuiește persoana față de care s-a luat această măsură.

Articolul 433

Obligații în legătură cu internarea medicală

Direcția sanitară este obligată să efectueze internarea, incunostintind despre această instanță de executare.

Unitatea sanitară la care s-a făcut internarea are obligația, în cazul cînd considera ca internarea nu mai este necesară, sa încunoștințeze judecătoria în a carei raza teritorială se găsește unitatea sanitară.

Articolul 434

Înlocuirea sau încetarea internării medicale

Judecătoria, după primirea incunostintarii prevăzute în art. 433 alin. 2, ascultînd concluziile procurorului și, dacă găsește necesar, și ale persoanei internate, dispune fie încetarea internării, fie înlocuirea acesteia cu măsura obligării la tratament medical.

Încetarea sau înlocuirea măsurii internării poate fi cerută și de persoana internată sau de procuror. În aceste cazuri instanța cere avizul unității sanitare unde se afla cel internat.

O copie de pe hotărîrea definitivă prin care s-a dispus înlocuirea sau încetarea internării medicale se comunică instanței de executare.

Articolul 435

Măsuri de siguranță provizorii

În cazul în care măsura obligării la tratament medical sau a internării medicale a fost luată în mod provizoriu în cursul urmăririi penale sau judecații, punerea în executare se face de către procuror sau de către instanța de judecată care a luat această măsură.

Dispozițiile prevăzute în art. 430-434 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 436

Executarea altor măsuri de siguranță

Măsura de siguranță a interzicerii unei funcții sau profesii și măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în anumite localități se pun în executare prin comunicarea unei copii de pe dispozitiv organul în drept sa aducă la îndeplinire aceste măsuri și sa supravegheze respectarea lor.

Acest organ are îndatorirea să asigure executarea măsurii luate și sa sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executarea măsurii de siguranță.

Măsura de siguranță a interzicerii de a se afla în anumite localități poate fi amînată sau întreruptă de organul care are îndatorirea să asigure executarea acestei măsuri, în caz de boala sau pentru orice alt motiv care justifica amînarea sau întreruperea.

Articolul 437

Revocarea măsurilor de siguranță

Persoana cu privire la care s-a luat una din măsurile prevăzute în art. 113-116 Cod penal poate cere instanței în a carei raza teritorială locuiește, revocarea măsurii, cînd temeiurile care au impus luarea acesteia au încetat.

Revocarea poate fi cerută și de procuror. Soluționarea cererii se face cu citarea persoanei cu privire la care este luată măsura, ascultîndu-se și concluziile procurorului.

Articolul 438

Executarea expulzării

Cînd prin hotărîrea de condamnare la pedeapsa închisorii s-a luat măsura de siguranță a expulzării, se face mențiune în mandatul de executare a pedepsei închisorii ca la data liberării, condamnatul să fie predat organului de militie, care va proceda la efectuarea expulzării.

Dacă măsura expulzării nu însoțește pedeapsa închisorii, comunicarea în vederea expulzării se face organului de militie, imediat ce hotărîrea a rămas definitivă.

Articolul 439

Executarea confiscării speciale

Măsura de siguranță a confiscării speciale luată prin ordonanța sau hotărîre se executa după cum urmează:

a) lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit dispozițiilor legii;

b) cînd s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, aceasta se face în prezenta, după caz, a procurorului sau judecătorului, intocmindu-se proces-verbal care se depune la dosarul cauzei.

Articolul 440

Înlocuirea răspunderii penale

Dispozițiile din hotărîrea penală privitoare la înlocuirea răspunderii penale se pun în executare prin trimiterea dosarului sau a materialului necesar organizației arătate în hotărîre, pentru a-l trimite organului competent sa ia măsura de influientare obsteasca.

Cînd înlocuirea răspunderii penale se face de instanța potrivit art. 94 și 95 alin. 3 din Codul penal, executarea mustrării și a mustrării cu avertisment se efectuează conform art. 487, care se aplică în mod corespunzător, iar executarea amenzii se efectuează potrivit art. 442 și 443.

Articolul 441

Revocarea încredințării pe garanție

Hotărîrea prin care s-a dispus încredințarea pe garanție se revoca prin încheiere, în cazurile și condițiile prevăzute în art. 97 din Codul penal, de către instanța care a pronunțat-o. Prin aceiași încheiere se dispune redeschiderea procesului penal.

Articolul 442

Amenzile judiciare

Amenda judiciară se pune în executare de către organul judiciar care a aplicat-o.

Punerea în executare se face potrivit art. 425, iar executarea se face de către organele care, potrivit legii, executa amenda penală.

Articolul 443

Cheltuielile judiciare avansate de stat

Dispoziția din hotărîrea penală privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat se pune în executare potrivit art. 425.

Cînd obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat s-a dispus prin ordonanța, punerea în executare se face de procuror, aplicindu-se în mod corespunzător dispozițiile art. 425.

Executarea cheltuielilor judiciare se face de organele care, potrivit legii, executa amenda penală.

Articolul 444

Restituirea lucrurilor și valorificarea celor neridicate

Cînd prin hotărîrea penală s-a dispus restituirea unor lucruri care se afla în păstrarea sau la dispoziția instanței de executare, restituirea se face de către judecătorul însărcinat cu executarea, prin remiterea acelor lucruri persoanelor în drept. În acest scop, sînt incunostintate persoanele cărora urmează sa li se restituie lucrurile.

Dacă în termen de 6 luni de la primirea incunostintarii, persoanele chemate nu se prezintă a le primi, lucrurile trec în patrimoniul statului. Instanța constata aceasta prin încheiere și dispune predarea lucrurilor organelor de drept a le prelua sau valorifica potrivit dispozițiilor legii.

Dacă restituirea lucrurilor nu s-a putut efectua, deoarece nu se cunosc persoanele cărora ar trebui să le fie restituite și nimeni nu le-a reclamat în termen de 6 luni de la rămînerea definitivă a hotărîrii, sînt aplicabile în mod corespunzător dispozițiile alineatului precedent.

Cînd restituirea lucrurilor a fost dispusă de către procuror sau de către organul de cercetare penală, acesta procedează potrivit prevederilor din alineatele precedente.

Articolul 445

Înscrisurile declarate false

Dispoziția hotărîrii penale care declara un înscris ca fiind fals în totul sau în parte, se executa sau se pune în executare de către judecătorul delegat.

Cînd înscrisul declarat fals a fost anulat în totalitatea lui, se face mențiune despre aceasta pe fiecare pagina, iar în caz de anulare parțială, numai pe paginile care conțin falsul.

Înscrisul declarat fals rămîne la dosarul cauzei.

În cazul în care este necesar ca despre înscrisul declarat fals să se facă mențiunea în scriptele unei organizații din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal, i se trimite acesteia o copie de pe hotărîre.

Instanța poate dispune, cînd constata existenta unui interes legitim, eliberarea unei copii cu mențiunile arătate în alin. 2, de pe înscrisul sub semnatura privată falsificat. În aceleași condiții, instanța poate dispune restituirea înscrisului oficial parțial falsificat.

Articolul 446

Despăgubirile civile și cheltuielile judiciare

Dispozițiile din hotărîrea penală privitoare la despăgubirile civile și la cheltuielile judiciare cuvenite părților se executa potrivit legii civile.

Articolul 447

Revocarea sau anularea suspendării condiționate

Asupra revocării sau anulării suspendării pedepsei prevăzute în art. 83 ori în art. 85 din Codul penal se pronunța, din oficiu sau la sesizarea procurorului, judecătoria sau tribunalul care judeca ori a judecat în prima instanța infracțiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea. Dacă pînă la exprimarea termenului de încercare nu a fost respectata îndatorirea prevăzută în art. 84 din Codul penal, partea interesată sau procurorul sesizează judecătoria sau tribunalul care a pronunțat în prima instanța suspendarea, în vederea revocării suspendării executării pedepsei.

Articolul 448

Înlocuirea pedepsei cu moartea

Înlocuirea pedepsei cu moartea în cazurile prevăzute în art. 55 Cod penal se dispune din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat.

Instanța competența sa dispună înlocuirea pedepsei este instanța de executate, iar în cazul în care persoana condamnata se afla în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a carei raza teritorială se afla locul de deținere.

Hotărîrea de înlocuire rămasă definitivă se pune în executare potrivit dispozițiilor art. 420-425.

Articolul 449

Alte modificări de pedepse

Pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărîrii sau în cursul executării pedepsei se constata, pe baza unei alte hotărîri definitive, existenta vreunuia dintre următoarele situații:

a) concursul de infracțiuni;

b) recidiva;

c) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

Instanța competența sa dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărîri sau, în cazul cînd cel condamnat se afla în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a carei raza teritorială se afla locul de deținere.

Sesizarea instanței se face din oficiu, la cererea procurorului ori a celui condamnat.

Articolul 450

Liberarea condiționată

Liberarea condiționată se dispune la cererea sau la propunerea facuta potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a carei raza teritorială se afla locul de deținere, iar în cazul prevăzut în art. 62 alin. 3 din Codul penal, de către tribunalul militar de mare unitate în a cărui raza teritorială se afla unitatea militară disciplinară.

Cînd instanța constata că nu sînt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate, prin hotărîrea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită, termen care nu poate fi mai mare de un an.

Instanțele prevăzute în alin. 1 se pronunța și asupra revocării liberării condiționate, în cazul cînd instanța care a judecat pe condamnat pentru o alta infracțiune nu s-a pronunțat în aceasta privinta.

Termenul de recurs este de 3 zile. Recursul declarat de procuror este suspensiv de executare.

Instanța în fața căreia hotărîrea a rămas definitivă este obligată sa comunice locului de deținere copie de pe dispozitivul prin care s-a dispus revocarea liberării condiționate.

Articolul 451

Înlocuirea executării pedepsei pentru militari

Înlocuirea executării pedepsei închisorii cu executarea într-o unitate militară disciplinară, în cazul condamnaților care au devenit militari în termen în cursul judecații la o instanța civilă precum și pentru cei care au devenit militari în termen după rămînerea definitivă de condamnare, se dispune de către tribunalul militar de mare unitate în a cărui raza teritorială se găsește unitatea militară din care făcea parte cel condamnat, la sesizarea comandantului.

Articolul 452

Reducerea pedepsei pentru militari

Reducerea pedepsei ce se executa într-o unitate militară disciplinară, în cazul și condițiile prevăzute în art. 62 alin. 2 din Codul penal, se face la sesizarea comandantului acelei unități.

Instanța competența sa reducă pedeapsa este tribunalul militar de mare unitate în a cărui raza teritorială se afla unitatea militară disciplinară.

Articolul 453

Cazurile de amînare

Executarea pedepsei închisorii poate fi amînată în următoarele cazuri:

a) cînd se constata pe baza unei expertize medico-legale ca cel condamnat suferă de o boala care îi pune în imposibilitate de a executa pedeapsa. În acest caz, executarea pedepsei se amina pînă cînd condamnatul se va găsi în situația de a putea executa pedeapsa;

b) cînd o condamnata este gravida sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amina la încetarea cauzei care a determinat amînarea;

c) cînd din cauza unor împrejurări speciale executarea imediata a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. În acest caz, executarea poate fi amînată cel mult 3 luni și numai o singură dată.

Cererea de amînare a executării pedepsei închisorii poate fi facuta de procuror, de condamnat, de persoanele arătate în art. 362 alin. ultim, iar în cazul de la lit. c din prezentul articol, și de către conducerea uneia dintre organizațiile prevăzute în art. 145 din Codul penal la care lucrează condamnatul.

Articolul 454

Instanța competența

Instanța competența să se pronunțe asupra acordării aminarii executării pedepsei este instanța de executare.

Instanța de executare tine evidenta amînărilor acordate și la expirarea termenului ia măsuri pentru emiterea mandatului de executare, iar dacă mandatul a fost emis, ia măsuri pentru aducerea lui la îndeplinire.

Articolul 455

Cazurile de întrerupere

Executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă în cazurile și condițiile prevăzute în art. 453, la cererea persoanelor arătate în ultimul alineat al aceluiași articol.

Articolul 456

Instanța competența

Instanța competența sa dispună asupra întreruperii executării pedepsei este instanța de executare sau instanța în a carei raza teritorială se afla locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare.

Articolul 457

Evidenta întreruperii executării pedepsei

Instanța care a acordat întrerupere comunică de îndată această măsură locului de deținere, iar dacă întreruperea a fost acordată de instanța în a carei raza teritorială se afla locul deținere, aceasta comunică măsura luată și instanței de executare.

Instanța de executare și administrația locului de deținere țin evidenta intreruperilor acordate. Dacă la expirarea termenului de întrerupere cel condamnat nu se prezintă la locul de deținere, administrația trimite de îndată o copie de pe mandatul de executare organului de militie în vederea executării. Pe copia mandatului de executare se menționează și cît a mai rămas executat din durata pedepsei.

Administrația locului de deținere comunică instanței de executare data la care a reinceput executarea pedepsei.

Timpul cît executarea a fost întreruptă nu se socotește în executare pedepsei.

Articolul 458

Intervenirea unei legi penale noi

Cînd după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede că infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decît cea care se executa ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 12, 14 și 15 din Codul penal.

Aplicarea dispozițiilor din alineatul precedent se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat de către instanța de executare, iar dacă cel condamnat se afla în executarea pedepsei, de către instanța corespunzătoare în grad în a carei raza teritorială se afla locul de deținere.

Articolul 459

Amnistia și grațierea

Aplicarea amnistiei, cînd intervine după rămînerea definitivă a hotărîrii, precum și aplicarea grațierii, se face de către un judecător de la instanța de executare, iar dacă cel condamnat se afla în executarea pedepsei, de către un judecător de la instanța corespunzătoare în a carei raza teritorială se afla locul de deținere.

În caz de comutare a pedepsei cu moartea în pedeapsa închisorii, aplicarea grațierii se face potrivit art. 448.

Articolul 513

Modalitățile de reglementare

Condițiile de realizare a asistenței judiciare internaționale în materie penală sînt cele stabilite prin dispozițiile cuprinse în prezentul capitol, afară de cazul în care prin convenții ori în lipsa acestora, pe bază de reciprocitate, s-a stabilit altfel.

Articolul 514

Comisia rogatorie în străinătate

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, cînd socotește necesară efectuarea unui act procedural în străinătate, se adresează prin comisie rogatorie organului de urmărire penală sau instanței judecătorești din străinătate, care are posibilitatea să efectueze acel act.

Dispozițiile art. 134 sînt aplicabile.

Articolul 515

Transmiterea comisiei rogatorii

Comisia rogatorie se înaintează, după caz, procurorului general sau ministrului justiției, care la rindul lor intervin la Ministerul Afacerilor Externe pentru transmiterea comisiei rogatorii.

Articolul 516

Valabilitatea actului efectuat

Actul procedural îndeplinit în țara străină, potrivit legii acelei tari, este valabil înaintea organelor judiciare române.

Articolul 517

Comisia rogatorie din străinătate

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate efectua comisii rogatorii cerute de organul de urmărire penală ori de instanțe judecătorești din străinătate.

Cererea pentru efectuarea comisiei rogatorii se trimite de către Ministerul Afacerilor Externe, după caz, procurorului general sau ministrului justiției, care sesizează organul de urmărire penală sau instanța de judecată competența.

Articolul 518

Condițiile de prezentare a materialelor

Cererea de comisie rogatorie adresată unei autorități străine precum și înscrisurile care o însoțesc trebuie să fie traduse și legalizate potrivit regulilor privind înscrisurile oficiale ce urmează să fie prezentate unor autorități din străinătate.

Articolul 519

Cazuri de recunoaștere

Hotărîrile penale definitive pronunțate de instanțele judecătorești din străinătate, precum și actele efectuate de organele judiciare penale din străinătate, dacă sînt de natura sa producă, potrivit legii penale române, efecte juridice penale, pot fi recunoscute.

Recunoașterea se poate face pe cale incidentala în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror în faza de urmărire sau de către instanța de judecată în fața căreia cauza este pendinte.

Recunoașterea hotărîrilor penale pronunțate de instanțele judecătorești din străinătate sau a altor acte judiciare străine se poate face și pe cale principala, de către instanța de judecată sesizată în acest scop.

Articolul 520

Condițiile de recunoaștere

Recunoașterea hotărîrii sau actelor judiciare străine are loc numai dacă sînt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărîrea a fost pronunțată de o instanța competența sau actul emana de la un organ judiciar competent;

b) hotărîrea sau actul nu contravine ordinii din Republica Socialistă România;

c) hotărîrea sau actul judiciar poate produce efecte juridice în țara, potrivit legii penale române.

Îndeplinirea condiției prevăzute la lit. a se constata pe baza certificării autorității competente a statului străin.

Articolul 521

Recunoașterea pe cale principala

Recunoașterea pe cale principala a hotărîrii judecătorești și a actelor judiciare străine se face la sesizarea procurorului, de către judecătoria în a carei raza teritorială se afla condamnatul.

Condamnatul se citeaza, iar odată cu citația i se comunică hotărîrea străină împreună cu actele ce o însoțesc, în traducere română.

Instanța, ascultînd concluziile procurorului și declarațiile condamnatului, dacă constata ca sînt întrunite condițiile legale, recunoaște hotărîrea penală străină și actele judiciare străine, iar în cazul cînd pedeapsa pronunțată prin acea hotărîre nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsa o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române.

Articolul 522

Executarea dispozițiilor civile

Executarea dispozițiilor civile dintr-o hotărîre judecătorească penală străină se face potrivit regulilor prevăzute pentru executarea hotărîrilor civile străine.

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 523

Termenii explicați în Codul penal

Termenii sau expresiile al căror înțeles este anume explicat în Codul penal au același înțeles și în legea de procedura penală.

Articolul 524

Prezentul cod intră în vigoare pe data de 1 ianuarie 1969.
─────────────────────