Aranjamentul din 14 iulie 1967

Articolul 1

1) Țările cărora li se aplică prezentul aranjament sînt constituite în uniune specială pentru înregistrarea internationala a marcilor.

2) Cetățenii fiecărei tari contractante vor putea să-și asigure protecția marcilor lor care se aplică produselor și serviciilor și care sînt înregistrate în țara de origine, în toate celelalte tari părți la prezentul aranjament, efectuand depozitul acestor mărci la Biroul internațional al proprietății intelectuale (denumit în cele ce urmează "biroul internațional"), prevăzut de Convenția care instituie Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (denumita în cele ce urmează "organizația"), prin intermediul administrației tarii de origine respective.

3) Va fi considerată ca țara de origine, țara uniunii speciale în care depunatorul are o întreprindere industriala sau comercială reală și serioasă; dacă el nu are o astfel de întreprindere într-o țara a uniunii speciale, țara uniunii speciale unde el își are domiciliul; dacă el nu are domiciliul în uniunea specială, țara cetateniei sale, dacă el este cetățean al unei tari a uniunii speciale.

Articolul 2

Sînt asimilați cetățenilor țărilor contractante cetățenii țărilor care nu au aderat la prezentul aranjament, care îndeplinesc, pe teritoriul uniunii speciale constituită prin acest aranjament, condițiile stabilite prin articolul 3 al Convenției de la Paris pentru protecția proprietății industriale.

Articolul 3

1) Orice cerere de înregistrare internationala va trebui prezentată pe formularul prescris de regulamentul de aplicare; administrația tarii de origine a marcii va certifica ca indicațiile care figurează în cerere corespund celor din registrul național și va menționa datele și numerele de înregistrare ale depozitului și înregistrării marcii în țara de origine, precum și data cererii de înregistrare internationala.

2) Depunatorul va trebui sa indice produsele sau serviciile pentru care este revendicata protecția marcii, precum și, dacă este posibil, clasa sau clasele corespunzătoare, după sistemul de clasificare stabilit prin Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internationala a produselor și serviciilor în scopul înregistrării marcilor. Dacă depunatorul nu da aceasta indicație, biroul internațional va încadra produsele sau serviciile în clasele corespunzătoare ale clasificarii menționate. Încadrarea în clase indicată de depunator va fi supusă controlului biroului internațional, care îl va exercita în legătură cu administrația naționala. În caz de dezacord între administrația naționala și biroul internațional, avizul acestuia va fi hotarator.

3) Dacă depunatorul revendica culoarea cu titlu de element distinctiv al marcii sale, el va trebui:

1 - sa declare aceasta și sa însoțească depozitul sau cu o mențiune care să indice culoarea sau combinatia de culori revendicata;

2 - sa adauge la cererea sa un număr de exemplare în culori ale marcii respective, care vor fi anexate la notificările făcute de biroul internațional. Numărul acestor exemplare va fi fixat prin regulamentul de aplicare.

4) Biroul internațional va inregistra imediat mărcile depuse în conformtiate cu articolul 1. Înregistrarea va purta data cererii de înregistrare internationala depusa în țara de origine, cu condiția ca cererea să fie primită de biroul internațional în termenul de 2 luni socotit de la această dată. Dacă cererea nu a fost primită în acest termen, biroul internațional o va înscrie la data la care a primit-o. Biroul internațional va notifica fără întîrziere aceasta înregistrare administrațiilor interesate. Mărcile înregistrate vor fi publicate într-o publicație periodică editata de biroul internațional, pe baza indicațiilor cuprinse în cererea de înregistrare. În ceea ce privește mărcile care conțin un element figurativ sau o grafica specială, regulamentul de aplicare va stabili dacă depunatorul este obligat să prezinte un cliseu.

5) În vederea publicității ce se va face în țările contractante marcilor înregistrate, fiecare administrație va primi de la biroul internațional un număr de exemplare gratuite și un număr de exemplare cu preț redus ale publicației sus-menționate, proporțional cu numărul de unități indicate la articolul 16.4 al Convenției de la Paris pentru protecția proprietății industriale, în condițiile stabilite de regulamentul de aplicare. Aceasta publicitate va fi considerată în toate țările contractante ca deplin multumitoare și nu se va putea pretinde de la depunator nici un fel de alta publicitate.

Articolul 3

BIS

1) Fiecare țara contractantă poate, oricînd, sa notifice în scris directorului general al organizației (denumit în cele ce urmează "directorul general"), ca protecția care rezultă din înregistrarea internationala nu se va extinde la acea țara decât în cazul cînd titularul marcii o va cere în mod expres.

2) Aceasta notificare nu va produce efect decât după 6 luni de la data comunicării ei, de către directorul general, celorlalte tari contractante.

Articolul 3

TER

1) Cererea de extindere a protecției care rezultă din înregistrarea internationala la o țara care a făcut uz de facultatea acordată de articolul 3 bis, va trebui să facă obiectul unei mențiuni speciale în cererea prevăzută la articolul 3 alineatul 1.

2) Cererea de extindere teritorială formulată ulterior înregistrării internaționale va trebui să fie prezentată, prin administrația tarii de origine pe un formular prescris de regulamentul de aplicare. Ea va fi înregistrată imediat de biroul internațional, care o va notifica fără nici o întîrziere în administrație sau administrațiilor interesate. Ea va fi publicată în publicația periodică editata de biroul internațional. Aceasta extindere teritorială va produce efecte cu începere de la data la care ea a fost înscrisă în registrul internațional; valabilitatea ei va inceta odată cu expirarea înregistrării internaționale la care ea se referă.

Articolul 4

1) Cu începere de la înregistrarea astfel facuta la biroul internațional în conformitate cu dispozițiile articolelor 3 și 3 ter, protecția marcii în fiecare dintre țările contractante interesate va fi aceeași ca în cazul cînd marca ar fi depusa direct în țara respectiva. Încadrarea în clase a produselor sau serviciilor prevăzută la articolul 3, nu leagă țările contractante în ceea ce privește aprecierea sferei de protecție a marcii.

2) Orice marca care a făcut obiectul unei înregistrări internaționale va beneficia de dreptul de prioritate stabilit de articolul 4 al Convenției de la Paris pentru protecția proprietății industriale, fără a fi necesară îndeplinirea formalităților prevăzute la litera D a acestui articol.

Articolul 4

BIS

1) Atunci cînd o marca care a fost depusa într-una sau mai multe dintre țările contractante a fost înregistrată ulterior de biroul internațional pe numele aceluiași titular sau al succesorului sau în drepturi, înregistrarea internationala va fi considerată ca substituită înregistrărilor naționale anterioare fără a fi prejudiciate drepturile câștigate în baza acestora.

2) La cererea celor interesați administrația naționala trebuie să ia nota de înregistrarea internationala în registrele sale.

Articolul 5

1) În țările în care legislația le da acest drept, administrațiile cărora le va fi notificată de către biroul internațional înregistrarea unei mărci, sau cererea de extindere a protecției în conformitate cu articolul 3 ter, vor avea facultatea sa declare ca pe teritoriul lor nu se poate acorda protecția acestei mărci. Un astfel de refuz nu va putea fi opus decât în condițiile care ar fi aplicate, în virtutea Convenției de la Paris pentru protecția proprietății industriale, unei mărci depuse pentru înregistrare naționala. Totuși, protecția nu va putea fi refuzată, nici chiar parțial, pentru singurul motiv ca legislația naționala nu îngăduie înregistrarea decât într-un număr limitat de clase, sau pentru un număr limitat de produse sau de servicii.

2) Administrațiile care vor dori sa exercite aceasta facultate vor trebui sa notifice biroului internațional refuzul or, indicând toate motivele, în termenul prevăzut de legislația lor naționala și, cel mai târziu, înainte de expirarea unui an socotit de la data înregistrării internaționale a marcii sau a cererii de extindere a protecției formulate în conformitate cu articolul 3 ter.

3) Biroul internațional va transmite fără întîrziere administrației tarii de origine și titularului marcii sau mandatarului lui, dacă acesta a fost indicat biroului de către administrația respectiva, unul din exemplarele declarației de refuz astfel notificată. Cel interesat va avea aceleași cai de recurs ca și cînd marca ar fi fost depusa de el direct în țara în care protecția este refuzată.

4) Motivele de refuz al marcii vor trebui să fie comunicate de biroul internațional celor interesați la cererea lor.

5) Administrațiile care, în termenul sus-indicat de maximum un an, nu vor fi comunicat biroului internațional nici o hotărîre de refuz provizoriu sau definitiv cu privire la înregistrarea unei mărci sau la o cerere de extindere a protecției, vor pierde, în ceea ce privește marca în cauza, beneficiul facultății prevăzute în alineatul 1 al prezentului articol.

6) Invalidarea unei mărci internaționale nu va putea fi pronunțată de autoritățile competente fără a se fi dat posibilitatea titularului marcii să-și valorifice drepturile în timp util. Invalidarea va fi notificată biroului internațional.

Articolul 5

BIS

Piesele justificative privind legitimitatea folosirii unor anumite elemente în compunerea marcii cum sînt steme, blazoane, portrete, distincții onorifice, titluri, nume comerciale sau nume de persoane altele decât cel al depunatorului, sau alte inscripții asemănătoare care ar putea fi reclamate de administrațiile țărilor contractante, vor fi scutite de orice legalizare precum și de orice formă de certificare alta decât aceea a administrației tarii de origine.

Articolul 5

TER

1) Biroul internațional va elibera oricărei persoane care o va cere, în schimbul unei taxe stabilite prin regulamentul de aplicare, o copie a mențiunilor înscrise în registru cu privire la o anumită marca.

2) Biroul internațional va putea, de asemenea, în schimbul unei remunerații, sa preia efectuarea de cercetări de anterioritate pe baza marcilor internaționale.

3) Extrasele din registrul internațional cerute pentru a fi produse într-una dintre țările contractante vor fi scutite de orice legalizare.

Articolul 6

1) Înregistrarea unei mărci la biroul internațional se fae pentru o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea de reinnoire în condițiile stabilite la articolul 7.

2) La expirara unui termen de 5 ani de la data înregistrării internaționale, aceasta devine independenta de marca naționala înregistrată în prealabil în țara de origine, sub rezerva dispozițiilor care urmează.

3) Protecția rezultând din înregistrarea internationala, care a făcut sau nu obiectul unei transmiteri, nu va mai putea fi invocată în total sau în parte atunci cînd, înăuntrul celor 5 ani de la data înregistrării internaționale, marca naționala înregistrată în prealabil în țara de origine în conformitate cu articolul 1 nu va mai beneficia în total sau în parte de protecția legală în aceasta țara. Aceasta se va întîmplă și atunci cînd aceasta protecție legală va fi încetat ulterior ca urmare a unei acțiuni introduse înainte de expirarea termenului de 5 ani.

4) În caz de radiere voita sau din oficiu, administrația tarii de origine va cere radierea marcii la biroul internațional, care va proceda la efectuarea acestei operații. În caz de acțiune judiciară, administrația sus-menționată va comunică biroului internațional, din oficiu sau la cererea solicitantului, copia de pe actul de introducere a acțiunii judiciare sau de pe oricare alt document care justifica introducerea acțiunii, precum și de pe hotărîrea rămasă definitivă; biroul va face mențiune despre aceasta în registrul internațional.

Articolul 7

1) Înregistrarea va putea fi mereu reînnoită pentru o perioadă de 20 ani, socotită de la expirarea perioadei precedente, prin simpla depunere a taxei de înregistrare de baza și, dacă este cazul, a taxelor de înregistrare suplimentare și a complementelor de taxa de înregistrare prevăzute de articolul 8 alineatul 2.

2) Reînnoirea nu va putea aduce nici o modificare înregistrării precedente în ultima sa forma.

3) Prima reinnoire efectuată în conformitate cu dispozițiile Actului de la Nisa din 15 iunie 1957 sau ale prezentului act va trebui sa conțină indicația claselor clasificarii internaționale la care se referă înregistrarea.

4) Cu 6 luni înainte de expirarea termenului de protecție, biroul internațional va reaminti titularului marcii și mandatarului lui, printr-un aviz oficios, data exactă a acestei expirari.

5) În schimbul depunerii unei suprataxe stabilite prin regulamentul de aplicare, se va acorda un termen de grație de 6 luni pentru reînnoirea înregistrării internaționale.

Articolul 8

1) Administrația tarii de origine va avea facultatea sa stabilească după dorința sa și sa perceapă în avantajul sau o taxa naționala, pe care ea o va pretinde de la titularul marcii a carei înregistrare internationala sau reinnoire este cerută.

2) Înregistrarea unei mărci la biroul internațional va fi supusă achitării prealabile a unei taxe de inegistrare internationala, care va cuprinde:

a) o taxa de înregistrare de baza;

b) o taxa de înregistrare suplimentară pentru orice clasa a clasificarii internaționale în plus de a treia, în care vor fi încadrate produsele și serviciile la care se aplică marca;

c) un complement de taxa de înregistrare pentru orice cerere de extindere a protecției în conformitate cu articolul 3 ter.

3) Totuși, taxa de înregistrare suplimentară specificată la alineatul 2 litera b va putea fi achitată într-un termen care va fi stabilit de regulamentul de aplicare, dacă numărul claselor de produse sau de servicii a fost fixat sau contestat de biroul internațional, și aceasta fără a se aduce vreun prejudiciu datei de înregistrare. Dacă, la expirarea termenului menționat, taxa de înregistrare suplimentară nu a fost achitată, sau dacă lista produselor sau serviciilor nu a fost redusă de depunator în măsura necesară, cererea de înregistrare internationala va fi considerată abandonată.

4) Totalul anual al diferitelor încasări realizate de înregistrarea internationala, cu excepția celor prevăzute la literele b și c ale alineatului 2, va fi repartizat în părți egale între țările părți la prezentul act prin grija biroului internațional, după ce vor fi scăzute cheltuielile și obligațiile financiare cerute de aplicarea actului respectiv. Dacă, în momentul intrării în vigoare a prezentului act, o țara nu l-a ratificat încă sau nu a aderat încă la el, ea va avea dreptul, pînă la data la care va produce efect ratificarea sau aderarea sa, la o parte din excedentul de încasări calculat în baza actului anterior care i se aplică.

5) Sumele care provin din taxele de înregistrare suplimentare menționate la alineatul 2 litera b vor fi repartizate la expirarea fiecărui an între țările părți la prezentul act sau la Actul de la Nisa din 15 iunie 1957, proporțional cu numărul marcilor pentru care a fost cerută protecția în fiecare dintre aceste tari în cursul anului expirat, acest număr fiind afectat, în ceea ce privește țările cu examinarea prealabilă, de un coeficient care va fi stabilit prin regulamentul de aplicare. Dacă, în momentul intrării în vigoare a prezentului act, o țara nu l-a ratificat încă sau nu a aderat încă la el, ea va avea dreptul, pînă la data la care va produce efect ratificarea sau aderarea sa, la o parte din sumele calculate în baza Actului de la Nisa.

6) Sumele care provin din complementele de taxe de înregistrare menționate la alineatul 2 litera c vor fi repartizate după regulile de la alineatul 5 între țările care au făcut uz de facultatea prevăzută la articolul 3 bis. Dacă, în momentul intrării în vigoare a prezentului act, o țara nu l-a ratificat încă sau nu a aderat încă la el, ea va avea dreptul pînă la data la care va produce efect ratificarea sau aderarea sa, la o parte din sumele calculate în baza Actului de la Nisa.

Articolul 8

BIS

Titularul înregistrării internaționale poate, oricînd, sa renunțe la protecție în una sau în mai multe dintre țările contractante, printr-o declarație remisă administrației tarii sale, pentru a fi comunicată biroului internațional, care o va notifica țărilor la care se referă aceasta renunțare. Aceasta declarație nu este supusă nici unei taxe.

Articolul 9

1) Administrația tarii titularului va notifica de asemenea biroului internațional anularile, radierile, renunțările, transmiterile și alte schimbări aduse înscrierii marcii în registrul național, dacă aceste schimbări modifica și înregistrarea internationala.

2) Biroul va înscrie aceste schimbări în registrul internațional, le va notifica la rândul sau administrațiilor țărilor contractante și le va publică în publicația sa.

3) Se va proceda la fel în cazul cînd titularul înregistrării internaționale va cere să fie redusă lista produselor sau serviciilor la care se aplică înregistrarea.

4) Aceste operații pot fi supuse unei taxe, care va fi fixată prin regulamentul de aplicare.

5) Adaugara anterioară pe lista a unui nou produs sau serviciu nu poate fi obținută decât printr-un nou depozit efectuat în conformitate cu dispozițiile articolului 3.

6) Substituirea unui produs sau serviciu altuia este asimilată adaugarii.

Articolul 9

BIS

1) Atunci cînd o marca înscrisă în registrul internațional va fi transmisă unei persoane stabilite într-o țara contractantă alta decât țara titularului înregistrării internaționale, transmiterea va fi notificată biroului internațional de administrația tarii cedentului. Biroul internațional va inregistra transmiterea, o va notifica celorlalte administrații și o va publică în publicația sa. Dacă transmiterea a fost efectuată înainte de expirarea termenului de 5 ani socotit de la data înregistrării internaționale, biroul internațional va cere consimțămîntul administrației tarii noului titular și va publică, dacă este posibil, data și numărul de înregistrare a marcii în țara noului titular.

2) În nici un caz nu va fi înregistrată transmiterea unei mărci înscrise în registrul internațional atunci cînd transmiterea este facuta unei persoane care nu are dreptul să depună o marca internationala.

3) Atunci cînd o transmitere nu a putut fi înscrisă în registrul internațional, fie ca urmare a refuzului tarii noului titular de a-și da consimțămîntul, fie pentru ca a fost facuta în favoarea unei persoane care nu are dreptul sa ceara o înregistrare internationala, administrația tarii fostului titular va avea dreptul sa ceara biroului internațional sa radieze marca din registrul lui.

Articolul 9

TER

1) Dacă cesiunea unei mărci internaționale pentru numai o parte din produsele sau serviciile înregistrate este notificată biroului internațional, acesta o va înscrie în registrul sau. Fiecare dintre țările contractante va avea facultatea sa nu admită validitatea acestei cesiuni, dacă produsele sau serviciile cuprinse în partea astfel cedata sînt similare cu cele pentru care marca rămîne înregistrată în favoarea cedentului.

2) Biroul internațional va înscrie, de asemenea, o cesiune a marcii internaționale pentru numai una sau unele dintre țările contractante.

3) Dacă, în cazurile precedente, intervine o schimbare a tarii titularului, administrația de care aparține noul titular va trebui, dacă marca internationala a fost transmisă înainte de expirarea termenului de 5 ani socotit de la data înregistrării, sa dea consimțămîntul cerut de dispozițiile articolului 9 bis.

4) Dispozițiile alineatelor precedente nu sînt aplicabile decît sub rezerva aplicării articolului 6 quarter al Convenției de la Paris pentru protecția proprietății industriale.

Articolul 9

QUARTER

1) Dacă mai multe tari ale uniunii speciale convin sa realizeze unificarea legilor lor naționale în materie de mărci, ele vor putea sa notifice directorului general:

a) ca o administrație comuna se va substitui administrației naționale a fiecăreia dintre ele, și

b) ca ansamblul teritoriilor țărilor respective va trebui să fie considerat ca o singura țara, pentru aplicarea totalității sau unei părți a dispozițiilor care preceda prezentul articol.

2) Aceasta notificare nu va produce efect decât după 6 luni de la data la care ea va fi comunicată de directorul general celorlalte tari contractante.

Articolul 10

1) a) Uniunea specială are o adunare constituită din țările care au ratificat prezentul act sau care au aderat la el.

b) Guvernul fiecărei tari este reprezentat de un delegat, care poate fi asistat de supleanți, de consilieri și de experți.

c) Cheltuielile fiecărei delegații sînt suportate de guvernul care a desemnat-o, cu excepția cheltuielilor de deplasare și a indemnizațiilor de întreținere socotite pentru un delegat de fiecare țara membra, care sînt în sarcina uniunii speciale.

2) a) Adunarea:

i) se ocupa de toate problemele care se referă la menținerea și la dezvoltarea uniunii speciale și la aplicarea prezentului aranjament;

îi) da directive biroului internațional cu privirre la pregătirea conferințelor de revizuire, acordînd cuvenită considerație observațiilor țărilor uniunii speciale care nu au ratificat prezentul act sau care nu au aderat la el;

iii) modifica regulamentul de aplicare și stabilește cuantumul taxelor de înregistrare menționate la articolul 8.2 și a celorlalte taxe privind înregistrarea internationala;

iv) examinează și aproba rapoartele directorului general care se referă la uniunea specială și da acestuia toate directivele utile în problemele care sînt de competența uniunii speciale;

v) stabilește programul bugetului trienal al uniunii speciale și aproba bilanțul ei;

vi) adopta regulamentul financiar al uniunii speciale;

vii) creează comitetele de experți și grupurile de lucru pe care ea le considera utile pentru realizarea obiectivelor uniunii speciale;

viii) hotărăște care sînt țările nemembre ale uniunii speciale și care sînt organizațiile interguvernamentale și internaționale neguvernamentale care pot fi admise la întrunirile sale în calitate de observatori;

ix) adopta modificările articolelor 10 pînă la 13;

x) întreprinde orice alta acțiune potrivita pentru realizarea obiectivelor uniunii speciale;

xi) îndeplinește orice alte sarcini pe care le implica prezentul aranjament.

b) Asupra problemelor care interesează de asemenea și alte uniuni administrate de organizație, adunarea statuează avînd cunoștința de avizul comitetului de coordonare al organizației.

3) a) Fiecare țara membra a adunării dispune de un vot.

b) Jumătate din țările membre ale adunării constituie cvorumul.

c) Cu toate dispozițiile subalineatului b, dacă, în timpul unei sesiuni, numărul țărilor reprezentate este mai mic de jumătate, dar este egal sau mai mare de o treime din numărul țărilor membre ale adunării, aceasta poate să ia hotărîri; totuși, hotărîrile adunării, cu excepția celor care se referă la procedura sa, nu devin executorii decît atunci cînd sînt îndeplinite condițiile care urmează. Biroul internațional comunică aceste hotărîri țărilor membre ale adunării care nu au fost reprezentate, invitandu-le ca, în termen de 3 luni de la data comunicării, ele sa exprime în scris votul sau abținerea lor. Dacă, la expirarea acestui termen, numărul de tari care și-au exprimat astfel votul sau abținerea este cel puțin egal cu numărul de tari care a lipsit pentru a se atinge cvorumul în timpul sesiunii, hotărîrile respective devin executorii, cu condiția ca, totodată, să fie întrunită majoritatea necesară.

d) Sub rezerva dispozițiilor articolului 13.2 hotărîrile adunării se iau cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate.

e) Abținerea nu este considerată ca vot.

f) Un delegat nu poate să reprezinte decât o singura țara și nu poate să voteze decât în numele acesteia.

g) Țările uniunii speciale care nu sînt membre ale adunării sînt admise la întrunirile ei în calitate de observatori.

4) a) Adunarea se întrunește o dată la fiecare 3 ani în sesiune ordinară în baza convocării directorului general și, în afară unor cazuri excepționale, în cursul aceleiași perioade și în același loc cu adunarea generală a organizației.

b) Adunarea se întrunește în sesiune extraordinară în baza convocării făcute de directorul general, la cererea unui sfert din țările membre ale adunării.

c) Ordinea de zi a fiecărei sesiuni este pregatita de directorul general.

5) Adunarea adopta regulamentul sau interior.

Articolul 11

1) a) Sarcinile referitoare la înregistrarea internationala, precum și celelalte sarcini administrative care revin uniunii speciale, sînt asigurate de biroul internațional.

b) Biroul internațional pregătește în special întrunirile și asigura secretariatul adunării și al comitetelor de experți și grupuri de lucru pe care aceasta poate să le creeze.

c) Directorul general este cel mai înalt funcționar al uniunii speciale, pe care o reprezintă.

2) Directorul general și oricare dintre membrii personalului desemnat de el participa, fără drept de vot, la toate întrunirile adunării și ale oricărui comitet de experți sau grup de lucru pe care aceasta poate să le creeze. Directorul general sau un membru al personalului desemnat de el este din oficiu secretarul acestor organe.

3) a) Biroul internațional pregătește, în baza directivelor adunării, conferințe de revizuire a dispozițiilor aranjamentului, altele decât cele prevăzute de articolele 10 pînă la 13.

b) Biroul internațional poate să consulte organizații interguvernamentale și internaționale neguvernamentale pentru pregătirea conferințelor de revizuire.

c) Directorul general și persoanele desemnate de el participa la discuții în aceste conferințe, fără drept de vot.

4) Biroul internațional executa orice alte sarcini care îi sînt atribuite.

Articolul 12

1) a) Uniunea specială are un buget.

b) Bugetul uniunii speciale cuprinde încasările și cheltuielile proprii ale uniunii speciale, contribuția acesteia la bugetul cheltuielilor comune ale uniunior, precum și, dacă este cazul, suma pusă la dispoziția bugetului conferintei organizației.

c) Sînt considerate ca fiind cheltuieli comune ale uniunilor, cheltuielile care nu sînt atribuite exclusiv uniunii speciale, ci de asemenea unei alte sau unor alte uniuni administrate de organizație. Partea uniunii speciale la aceste cheltuieli comune este proporțională cu interesul pe care îl prezintă pentru ea aceste cheltuieli.

2) Bugetul uniunii speciale este stabilit ținînd seama de cerințele de coordonare cu bugetele celorlalte uniuni administrate de organizație.

3) Mijloacele de finanțare a bugetului uniunii speciale sînt următoarele:

i) taxele de înregistrare și alte taxe privind înregistrarea internationala, precum și taxele și alte sume datorate pentru serviciile pe care le prestează biroul internațional în numele uniunii speciale;

îi) produsul vânzării publicațiilor biroului internațional care se referă la uniunea specială și drepturile aferente acestor publicații;

iii) donațiile, legatele și subvențiile;

iv) chiriile, dobânzile și alte diverse venituri.

4) a) Cuantumul taxelor de înregistrare menționate la articolul 8.2 și al celorlalte taxe privind înregistrarea internationala este fixat de adunare, în baza propunerii directorului general.

b) Acest cuantum este fixat în asa fel încît încasările uniunii speciale care provin din taxele de înregistrare, altele decât taxele suplimentare și complementele de taxe menționate la articolul 8.2 b) și c), din taxe și celelalte surse de venituri, să asigure cel puțin acoperirea cheltuielilor biroului internațional care privesc uniunea specială.

c) În cazul cînd bugetul nu este adoptat înainte de începerea unui nou exercițiu financiar, bugetul anului precedent va fi reluat, în condițiile stabilite de regulamentul financiar.

5) Sub rezerva dispozițiilor alineatului 4 a), cuantumul taxelor și al sumelor datorate pentru celelalte servicii prestate de biroul internațional în numele uniunii speciale este fixat de directorul general, care raportează despre aceasta în fața adunării.

6) a) Uniunea specială are un fond de rulment constituit din remiterea unica a unei sume de către fiecare țara a uniunii speciale. Dacă fondul devine insuficient, adunarea hotărăște majorarea lui.

b) Valoarea remiterii inițiale a fiecărei tari pentru constituirea fondului menționat sau a participării ei la majorarea acestuia este proporțională cu contribuția tarii respective, în calitatea ei de membra a Uniunii de la Paris pentru protecția proprietății industriale, la bugetul acestei uniuni pentru anul în cursul căruia este constituit fondul sau este hotărâtă majorarea.

c) Proporția și condițiile de remitere sînt hotărâte de adunare, în baza propunerii directorului general și cu avizul comitetului de coordonare al organizației.

d) Atît timp cît adunarea îngăduie ca fondul de rezerva al uniunii speciale să fie folosit ca fond de rulment, adunarea poate să suspende aplicarea dispozițiilor subalineatelor a), b) și c).

7) a) Acordul cu privire la sediu, încheiat cu țara pe al carei teritoriu se afla sediul organizației, prevede că, dacă fondul de rulment este insuficient, aceasta țara acorda avansuri. Cuantumul acestor avansuri și condițiile în care ele sînt acordate formează obiectul, în fiecare caz în parte, al unor acorduri separate între țara respectiva și organizație.

b) Țara prevăzută la subalineatul a) și organizația au dreptul, fiecare, sa denunțe printr-o notificare facuta în scris înțelegerea cu privire la acordarea de avansuri. Denunțarea produce efect la 3 ani după expirarea anului în cursul căruia a fost facuta notificarea.

8) Verificarea gestiunii este asigurata, în condițiile stabilite de regulamentul financiar, de una sau mai multe tari ale uniunii speciale, sau de controlori din afară care sînt, cu consimțămîntul lor, desemnați de adunare.

Articolul 13

1) Propuneri de modificare a articolelor 10, 11 și 12 și a prezentului articol vor putea fi prezentate de orice țara membra a adunării sau de directorul general. Aceste propuneri sînt comunicate de directorul general țărilor membre ale adunării cu cel puțin 6 luni înainte de a fi supuse examenului adunării.

2) Orice modificare a articolelor prevăzute la alineatul 1 este adoptată de adunare. Adoptarea se face cu trei pătrimi din voturile exprimate; totuși, orice modificare a articolului 10 și a prezentului alineat este adoptată cu patru cincimi din voturile exprimate.

3) Orice modificare a articolelor prevăzute la alineatul 1 intră în vigoare la o luna după primirea de către directorul general, din partea a trei pătrimi din țările care erau membre ale adunării în momentul cînd a fost adoptată modificarea, a notificărilor scrise de acceptare, efectuată în conformitate cu normele constituționale ale țărilor respective. Orice modificare a acestor articole acceptată în acest fel leagă toate țările care sînt membre ale adunării în momentul cînd modificarea intră în vigoare, sau care vor deveni membre ale ei la o dată ulterioară.

Articolul 14

1) Fiecare țara a uniunii speciale care a semnat prezentul act poate să-l ratifice și, dacă nu l-a semnat, poate să adere la el.

2) a) Orice țara din afară uniunii speciale, parte la Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, poate să adere la prezentul act și sa devină, prin aceasta, membra a uniunii speciale.

b) De îndată ce biroul internațional este informat ca o astfel de țara a aderat la prezentul act, el adresează administrației acestei tari, în conformitate cu articolul 3, o notificare colectivă cu privire la mărcile care beneficiază, în acel moment, de protectia internationala.

c) Aceasta notificare asigura prin ea însăși, acestor mărci, beneficiul dispozițiilor precedente pe teritoriul tarii respective și face să curgă termenul de un an în cursul căruia administrația interesată poate să facă declarația prevăzută la articolul 5.

d) Totuși, o astfel de țara poate să declare, atunci cînd ea adera la acest act, ca, cu excepția marcilor internaționale care au făcut în prealabil în aceasta țara obiectul unei înregistrări naționale identice încă în vigoare, și care vor fi imediat recunoscute la cererea celor interesați, aplicarea acestui act este limitată la mărcile care sînt înregistrate începînd din ziua cînd aderarea devine efectivă.

e) Aceasta declarație scutește biroul internațional de obligația de a face notificarea colectivă sus-indicată. El se limitează sa notifice mărcile pentru care îi vor parveni, în termenul de un an de la aderarea noii tari, cererile de a beneficia de excepția prevăzută la subalineatul d), cu precizările necesare.

f) Biroul internațional nu face notificarea colectivă acestor tari care, atunci cînd adera la prezentul act, declara ca înțeleg să facă uz de facultatea prevăzută la articolul 3 bis. În afară de aceasta, țările respective pot sa declare, concomitent, ca aplicarea acestui act este limitată la mărcile care sînt înregistrate din ziua cînd aderarea lor devine efectivă; totuși, aceasta limitare nu atinge mărcile internaționale care au făcut în prealabil, într-o astfel de țara, obiectul unei înregistrări naționale identice și care vor putea sta la baza unor cereri de extindere a protecției formulate și notificate în conformitate cu articolele 3 ter și 8.2 c).

g) Înregistrările de mărci care au făcut obiectul vreuneia dintre notificările prevăzute la acest alineat sînt considerate ca substituite înregistrărilor efectuate direct în noua țara contractantă înainte de data efectivă a aderării ei.

3) Instrumentele de ratificare și de aderare se depun directorului general.

4.a) Fața de primele cinci tari care au depus instrumentele lor de ratificare sau de aderare, prezentul act intră în vigoare la 3 luni după depunerea celui de-al cincilea din aceste instrumente.

b) Fața de orice alta țara, prezentul act intră în vigoare la 3 luni după data la care ratificarea sau aderarea ei a fost notificată de directorul general, în afară cazului cînd în instrumentul de ratificare sau de aderare s-ar fi indicat o dată posterioară. În acest ultim caz, prezentul act intră în vigoare față de aceasta țara la data astfel indicată.

5) Ratificarea sau aderarea atrage de plin drept acceptarea tuturor clauzelor și asigurarea tuturor avantajelor stipulate în prezentul act.

6) După intrarea în vigoare a prezentului act, o țara nu va putea sa adere la Actul de la Nisa din 15 iunie 1957 decât dacă ratifica totodată prezentul act sau dacă adera la el. Aderarea la acte anterioare Actului de la Nisa nu este admisă nici chiar odată cu ratificarea prezentului act sau cu aderarea la el.

7) Dispozițiile articolului 24 al Convenției de la Paris pentru protecția proprietății industriale se aplică prezentului aranjament.

Articolul 15

1) Prezentul aranjament rămîne în vigoare fără limita de durata.

2) Orice țara poate să denunțe prezentul act printr-o notificare adresată directorului general. Aceasta denunțare atrage și denunțarea tuturor actelor anterioare și ea nu-și produce efectul decât față de țara care a făcut-o, aranjamentul rămînînd în vigoare și executoriu față de celelalte tari ale uniunii speciale.

3) Denunțarea produce efect la un an după ziua în care directorul general a primit notificarea.

4) Facultatea de denunțare prevăzută de prezentul articol nu poate fi exercitată de o țara înainte de expirarea unui termen de 5 ani de la data la care ea a devenit membra a uniunii speciale.

5) Mărcile internaționale înregistrate înainte de data la care denunțarea devine efectivă, și care nu au fost refuzate în termenul de un an prevăzut la articolul 5, beneficiază în continuare, pe toată durata protecției internaționale, de protecția pe care ele ar avea-o dacă ar fi fost depuse direct în aceasta țara.

Articolul 16

1.a) Prezentul act înlocuiește, în relațiile dintre țările uniunii speciale în al căror nume el a fost ratificat, sau care au aderat la el, începînd din ziua în care el intră în vigoare față de ele, Aranjamentul de la Madrid din 1891, în formele sale anterioare prezentului act.

b) Totuși, fiecare țara a uniunii speciale care a ratificat prezentul act sau care a aderat la el rămîne legată în relațiile ei cu țările care nu au ratificat prezentul act sau care nu au aderat la el, de textele anterioare pe care ea nu le-a denunțat înainte de aceasta în virtutea articolului 12.4 al Actului de la Nisa din 15 iunie 1957.

2) Țările din afară uniunii speciale, care devin părți la prezentul act, îl aplica înregistrărilor internaționale efectuate la biroul internațional prin intermediul administrației naționale a oricărei tari a uniunii speciale care nu este parte la prezentul act, numai dacă aceste înregistrări internaționale satisfac condițiile care sînt prescrise de prezentul act pentru aceste tari. În ceea ce privește înregistrările internaționale efectuate la biroul internațional prin intermediul administrațiilor naționale ale țărilor din afară uniunii speciale care devin părți la prezentul act, aceste tari admit ca țara sus-menționată să le pretindă ca înregistrările sa îndeplinească condițiile prescrise de cel mai recent act la care ea este parte.

Articolul 17

1.a) Prezentul act este semnat într-un singur exemplar în limba franceza și este depus pe lîngă guvernul Suediei.

b) După consultarea guvernelor interesate, directorul general va întocmi textele oficiale în alte limbi pe care adunarea va putea să le indice.

2) Prezentul act rămîne deschis semnaturilor, la Stockholm, pînă la 13 ianuarie 1968.

3) Directorul general transmite doua copii de pe textul semnat al prezentului act, certificate pentru conformitate de guvernul Suediei, guvernelor tuturor țărilor uniunii speciale și, la cerere, guvernului oricărei alte tari.

4) Directorul general înregistrează prezentul act la Secretariatul Organizației Națiunilor Unite.

5) Directorul general notifica guvernelor tuturor țărilor uniunii speciale semnăturile, depunerea instrumentelor de ratificare sau de aderare și a declarațiilor incluse în aceste instrumente, intrarea în vigoare a tuturor dispozițiilor prezentului act, notificările de denunțare și notificările făcute în aplicarea articolelor 3 bis, 9 quarter, 13, 14.7 și 15.2.

Articolul 18

1) Părțile la intrarea în funcție a primului director general, mențiunile din prezentul act cu privire la biroul internațional al organizației sau la directorul general sînt considerate ca se referă la Biroul Uniunii instituit prin Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale, respectiv la directorul sau.

2) Țările uniunii speciale care nu au ratificat prezentul act sau care nu au aderat la el pot sa exercite, timp de 5 ani după intrarea în vigoare a convenției care instituie organizația, dacă vor dori, drepturile prevăzute de articolele 10 pînă la 13 ale prezentului act, ca și cînd ele ar fi legate de aceste articole. Orice țara care va dori sa exercite aceste drepturi va depune în acest scop directorului general o notificare facuta în scris, care produce efect la data primirii ei.

Țările care vor proceda astfel vor fi considerate ca membre ale adunării pînă la expirarea perioadei respective.

Drept care subscrișii, avînd cuvenită împuternicire în acest scop, au semnat prezentul act.

Făcut la Stockholm la 14 iulie 1967.