Circulară · Banca Națională a României

Circulară nr. 21/1996

privind punerea în circulație a unei bancnote cu valoare nominală de 50.000 lei

prezumat în vigoare

Data actului
28 august 1996
Emitent
Banca Națională a României
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 206 din 30 august 1996
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 4.755 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

În conformitate cu prevederile

Legii nr. 34/1991 , Banca Naționala a României va pune în circulație, începând cu data de 20 noiembrie 1996, o bancnota cu valoare nominală de 50.000 lei.

Bancnota cu valoare nominală de 50.000 lei are următoarele caracteristici:

- dimensiuni: 155 X 70 mm, cu o toleranta de +/- 1 mm;

- imprimata pe hirtie specială, în masa căreia este inclus un filigran ce reproduce portretul lui George Enescu și un fir de siguranță complet incorporat;

- culoarea dominantă a bancnotei, fața-verso: albastru-violet;

- pe fața bancnotei sunt imprimate stema României, denumirea băncii centrale emitente "BANCA NAȚIONALA A ROMÂNIEI", portretul compozitorului George Enescu și un element decorativ floral ca elemente grafice reprezentative; tot pe fața sunt imprimate valoarea nominală în cifre și în litere, sigla Băncii Naționale a României, semnăturile guvernatorului și a casierului central, anul emisiunii "1996";

- pe verso sunt imprimate imaginea Sfinxului din Muntii Bucegi alături de o serie de simboluri muzicale, între care, un fragment din partitura operei Oedip Rege; apar, totodată, valoarea nominală în cifre și în litere, denumirea și sigla Băncii Naționale a României, seria și numărul bancnotei, textul "FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEȘTE CONFORM LEGILOR".

În scopul protecției împotriva contrafacerilor, bancnota include, între altele, următoarele elemente de siguranță:

- imprimarea înaltă - "în relief" - detectabila prin palpare, a următoarelor elemente imprimate pe fața bancnotei: textul "BANCA NAȚIONALA A ROMÂNIEI"; valoarea în cifre "50.000" lei și, respectiv, în litere "CINCIZECI MII LEI"; portretul lui George Enescu;

- filigranul centrat - reprezentind portretul lui George Enescu -, imaginea "în oglinda" - a portretului imprimat pe fața bancnotei, vizibil la privirea în contralumina;

- firul de siguranță incorporat, aflat în zona centrala a bancnotei, este imprimat cu textul continuu "BNR 50.000", vizibil la privirea în contralumina;

- imaginea latenta, aflată pe fața bancnotei, în zona centrala, lângă portret, pe fundalul de culoare roz; la privirea directa a bancnotei apare conturul unei viori, pentru ca la schimbarea unghiului de privire, pe verticala imaginii respective, să apară initialele BNR;

- simbol de contrapunere fața-verso: imaginea incompleta "sparta" a trei chei muzicale, aflată pe fața bancnotei, sus, sub denumirea băncii emitente; imaginea "se completează" doar la privirea în contralumina, prin suprapunerea perfecta cu imaginea de pe verso;

- semn pentru nevăzători: pe fața bancnotei, în partea stinga, jos, deasupra cifrei de 50.000, este imprimat în relief un cerc cu diametrul de 5 mm, destinat identificarii bancnotei de către nevăzători, prin palpare.

Pe lângă aceste elemente, bancnota prezintă, suplimentar, o serie de elemente de siguranță, vizibile cu echipamente speciale, respectiv:

- firul microimprimat incorporat în masa hirtiei are 1,4 mm latime și prezintă fluorescenta roșie în lumina ultravioleta;

- liniatura specială antiscaner și anticopiere:

- pe fața bancnotei, în zona filigranului, liniatura foarte fina, uniforma, în culoarea albastru-deschis;

- pe versoul bancnotei, în zona filigranului, caroiaj de linii uniforme sub forma de mici hexagoane de culoare albastru-deschis;

- microtext "BNR" continuu - în interiorul cifrei 50.000 și, respectiv, BANCA NAȚIONALA A ROMÂNIEI - pe fundalul portretului, ambele aflate pe fața bancnotei;

- imprimare fluorescenta în UV: gen timbru, cu conținutul "BNR 50.000" pe versoul bancnotei.

Grafica acestei bancnote este protejata prin înregistrare la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci din România.

Orice reproducere a acesteia, parțială sau integrală, în scop publicitar, de informare sau în alte scopuri comerciale, se va face cu acordul scris prealabil al Băncii Naționale a României.

Falsificarea sau tentativa de falsificare se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani și cu interzicerea unor drepturi, conform art. 282 din Codul penal.

Scoaterea din țara a bancnotelor cu valoare nominală de 50.000 lei, emisiunea 1996, este interzisă.

Punerea în circulație a bancnotei cu valoare nominală de 50.000 lei se va face atât cu ocazia efectuării plăților, cît și la cerere, prin ghiseele de plati, în condițiile prevăzute la pct. 2 din anexa nr. 6 la

Normele metodologice nr. 31/1993

privind operațiunile de casa în unitățile Băncii Naționale a României.

GUVERNATORUL BĂNCII NAȚIONALE A ROMÂNIEI,
MUGUR ISARESCU

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.