Decizia nr. 93/1996

Curtea Constituțională a fost sesizată, la data de 28 iunie 1996, de către 28 senatori, respectiv de domnii Haydu Menyhert Gabor, Matei Boila, Tanase-Pavel Tavala, Florin Buruiana, Ioan-Paul Popescu, Dumitru Calueanu, Tiberiu Vladislav, Szabo Karoly Ferenc, Mihail Buracu, Nistor Badiceanu, Kozsokar Gabor, Petre Constantin Buchwald, Tiberiu Ștefan Incze, Iosif Csabo, Bela Marko, Denes Sereș, Hosszu Zoltan, Magyari Lajos, Ștefan-Traian Mocuta, Gheorghe Catuneanu, Sabin Ivan, Andrei Potcoava, Ștefan Popa (Ștefan Augustin Doinas), Ioan Manea, Ioan Lup, Ion Barbus, Radu Vasile și Mihail Iurcu, asupra neconstitutionalitatii art. 15 alin. (2) partea finala din Legea fondului cinegetic și a protecției vinatului.

Dispoziția din legea sus-menționată la care se referă sesizarea prevede următoarele: "Răspunderea civilă pentru pagubele cauzate de vinat revine gestionarului fondului de vinatoare și, pentru cele cauzate de vinatul din speciile strict protejate, autorității publice centrale care răspunde de silvicultura, în măsura în care nu și-au îndeplinit obligațiile privind prevenirea și limitarea producerii acestora și numai în condițiile în care deținătorul bunurilor astfel prejudiciate face dovada îndeplinirii obligațiilor ce îi revin pentru paza acestora".

În sesizare se considera ca partea finala a acestui text de lege, potrivit căreia răspunderea civilă pentru pagubele cauzate de vinat revine gestionarului fondului de vinatoare sau, după caz, autorității centrale din domeniul silviculturii "numai în condițiile în care deținătorul bunurilor astfel prejudiciate face dovada îndeplinirii obligațiilor ce îi revin pentru paza acestora", este contrară prevederilor art. 41 și art. 135 alin. (1) din Constituție.

În acest sens, se arata ca aceasta condiție "îi impune proprietarului să asigure paza eficienta a bunurilor expuse la prejudicierea din partea vinatului", incalcindu-se astfel art. 41 din Constituție care, în legătură cu garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate, nu prevede că "Proprietatea este ocrotită numai dacă proprietarul își îndeplinește obligația de a asigura paza bunurilor sale".

De asemenea, se considera ca dispozițiile art. 135 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora statul ocrotește proprietatea, implica "repararea justa a pagubelor cauzate prin distrugerea sau deteriorarea bunurilor care formau obiectul proprietății".

În temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului spre a comunică punctele lor de vedere.

În punctul sau de vedere, președintele Senatului considera ca sesizarea este neîntemeiată, iar dispozițiile art. 15 alin. (2) din lege sunt constituționale, condiționarea despăgubirii de luarea unor măsuri de prevenire, necesare pazei bunurilor, fiind "conformă regulilor generale și fundamentale în materia răspunderii delictuale civile". Aceasta concluzie este intemeiata pe principiul solidarității sociale, pe "contribuția tuturor la respectarea legii, la prevenirea încălcării ei, la prevenirea faptelor vătămătoare", pe caracterul coercitiv și reciproc al reflectării raporturilor sociale sub aspect juridic, pe faptul ca atât titularul fondului de vinatoare, cît și deținătorul bunurilor "trebuie să concure la realizarea prevenirii producerii de pagube". De asemenea, se arata ca răspunderea privește atât proprietarul, cît și deținătorul bunurilor ce ar putea suferi degradari, ceea ce corespunde unei orientări moderne în materia răspunderii delictuale, ce se regaseste și "în alte sectoare de activitate socială, în care exista interferari de relații, de sarcini și obligații, de interese și, de aici, de obligații".

În nota prezentată de Camera Deputaților, provenind de la cabinetul președintelui, se arata ca obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 15 alin. (2) din lege, ce fac obiectul sesizării, "nu instituie o răspundere delictuala, ci una legală, izvorita direct din lege". De aceea se considera ca în speta sunt aplicabile prevederile art. 1.080 din Codul civil "referitoare la obligațiile reale, izvorite din raportul de vecinătate". De altfel prevederile art. 1.001 din Codul civil, invocate în sesizare, nu sunt aplicabile, deoarece gestionarul sau administratorul fondului de vinatoare "nu este nici proprietarul unui animal și nici nu se servește de dinsul", întrucît, potrivit art. 2 alin. (2) din lege, "Vinatul este bun public de interes național". Potrivit art. 41 alin. (6) din Constituție, "Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului", ceea ce implica, având în vedere noua reglementare, sarcina proprietarului de a proteja bunurile sale de acțiunea vinatului. În consecința, "proprietarul care va lasă vraiste proprietatea sa, la discretia vinatului, nu va beneficia de despăgubiri (...) spre deosebire de alți proprietari care - în raport direct cu diligenta de buni proprietari manifestată - le va obține și culege, potrivit dispozițiilor legale".

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată, ținând seama de prevederile art. 41 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate privată sunt stabilite de lege. În acest sens se arata ca "prin textul legal atacat în sesizare se consacra implicit ideea potrivit căreia deținătorii unor bunuri aflate în zone în care exista vinat au obligația de a lua măsuri destinate pazei acestor bunuri împotriva prejudiciilor ce ar putea fi produse de vinat. În acest context, art. 15 alin. (1) din lege este și mai clar, dispunind ca autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura, împreună cu Ministerul Agriculturii și Alimentației vor elabora norme privind protecția culturilor agricole, silvice și a animalelor domestice împotriva pagubelor ce pot fi cauzate de vinat". Constituționalitatea prevederilor ce face obiectul sesizării rezultă și din dispozițiile art. 41 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și a celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. Condiționarea obținerii despăgubirilor de dovada îndeplinirii măsurilor impuse de lege pentru paza bunurilor deținătorului de terenuri prejudiciat se considera ca este "o concretizare a dispoziției sus-citate" și da expresie "principiului conform căruia toți participanții la circuitul civil (care, în mod potențial, sunt persoane pagubite și persoane care răspund civil) sunt obligați sa acționeze astfel încât, împreună, sa evite producerea pagubei". De asemenea, se considera ca, chiar dacă s-ar face aplicarea art. 1.001 din Codul civil, deținătorul bunului prejudiciat, care nu a luat măsurile necesare pentru asigurarea bunurilor sale, nu poate pretinde să fie despăgubit, întrucît paguba este consecința faptei "victimei însăși", adică a pasivitatii sale. În ce privește art. 135 alin. (1) din Constituție, se arata ca statul ocrotește proprietatea, dar "numai cu luarea în considerare a circumstantierilor operate în art. 41 alin. (1) și alin. (6) din legea fundamentală".

În temeiul art. 53 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, s-a solicitat opinia domnului prof. univ. dr. Liviu Pop, decanul Facultății de Drept a Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca.

În opinia sa, domnul prof. univ. dr. Liviu Pop apreciază ca obiecția de neconstituționalitate formulată de grupul de senatori este neîntemeiată deoarece, în esenta, prevederea ce face obiectul sesizării nu încalcă dispozițiile art. 41 din Constituție, instituind o măsura generală, ce nu are caracter discriminatoriu, intemeiata pe obligația deținătorului de terenuri pentru paza materială a bunurilor distruse sau avariate de vinat, care, în funcție de scopul ocrotirii vinatului ca bogatie de interes național, constituie o obligație propter rem. Temeiul răspunderii îl reprezintă o prezumție de culpa, pe care cel pagubit o poate rasturna numai dovedind ca și-a îndeplinit obligația de paza. De aceea, considera ca, deși constituțională, reglementarea este criticabila, fiind "contrară orientarii actuale a jurisprudenței și doctrinei de specialitate, care tind sa interpreteze reglementările care alcătuiesc sistemul răspunderii civile delictuale în interesul victimei, ca instituind prezumții de culpa în sarcina persoanei răspunzătoare sau incearca sa fundamenteze răspunderea pe temeiuri obiective, în afară culpei".

CURTEA,

având în vedere sesizarea grupului de senatori, punctul de vedere al președintelui Senatului, nota prezentată de Camera Deputaților provenind de la cabinetul președintelui, punctul de vedere al Guvernului, opinia domnului prof. univ. dr. Liviu Pop, raportul judecătorului-raportor și dispozițiile art. 15 alin. (2) partea finala din Legea fondului cinegetic și a protecției vinatului raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul prevederilor art. 144 lit. a) din Constituție și ale art. 17 și următoarele ale Legii nr. 47/1992, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze obiecția de neconstituționalitate supusă jurisdicției sale.

În legătură cu primul motiv de neconstituționalitate invocat, referitor la încălcarea prevederilor art. 41 din Constituție, este de reținut ca, potrivit alin. (1) al acestui articol, conținutul și limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege, ceea ce corespunde prevederilor art. 480 din Codul civil, iar, potrivit alin. (6) al aceluiași articol 41, dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului.

Potrivit art. 2 alin. (2) din lege, vinatul este bun public de interes național, astfel încât nu constituie proprietatea deținătorilor de terenuri pe care el se afla și nici a gestionarilor fondurilor de vinatoare sau a statului, prin autoritatea publică centrala ce răspunde de silvicultura.

Pentru prevenirea pagubelor cauzate de vinat, potrivit alin. (1) al art. 15 din lege, coroborat cu prevederile art. 8 lit. i), autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura, împreună cu ministerul de resort, este autorizata sa stabilească norme privind protecția culturilor agricole, silvice și a animalelor domestice. Ținând seama de principiul proportionalitatii, prevăzut de art. 49 din Constituție, aceste norme sunt constituționale numai în măsura în care obligațiile pe care le instituie sunt rezonabile. Respectarea normelor de protecție astfel stabilite revine deținătorilor de terenuri atât în virtutea dreptului lor asupra terenurilor pe care le dețin și a pazei materiale pe care o implica acest drept, cît și în considerarea sarcinilor ce le revin, în scopul protecției vinatului, potrivit art. 16 din lege. De aceea, neluarea acestor măsuri de către deținătorii terenurilor nu poate avea decît semnificatia încălcării unei obligații legale, instituite, în condițiile de mai sus, în temeiul art. 8 lit. i) și art. 15 alin. (1) al legii, asa încât paguba produsă este consecința neîndeplinirii din culpa a obligației respective.

Deci, cu referire la proprietarul terenului, acesta suporta paguba numai dacă nu a luat, pentru terenul pe care îl deține, măsurile de paza a proprietății sale împotriva daunelor ce ar putea fi provocate de vinat, întrucît, fiind consecința culpei sale, despăgubirea nu poate fi pusă în sarcina altuia, ceea ce nu contravine prevederilor art. 41 din Constituție. Desigur ca stabilirea culpei implica și aprecierea asupra posibilităților efective ale proprietarului de a realiza măsurile de paza, deoarece, altminteri, paguba produsă nu-i poate fi imputată.

În legătură cu cel de-al doilea motiv de neconstituționalitate, dedus din prevederile art. 135 alin. (1) din Constituție, susținerea ca ocrotirea proprietății de către stat implica despăgubirea proprietarului pentru paguba cauzată este intemeiata numai dacă, pentru dăuna produsă, urmează sa răspundă o altă persoană decît proprietarul. În caz contrar, paguba urmează a fi suportată de proprietar, potrivit principiului res perit domino. De aceea, neluarea de către proprietar a măsurilor de paza împotriva daunelor ce ar putea fi provocate de vinat nu poate avea alta semnificație decît aceea a asumării de către acesta a riscului producerii pagubelor respective. În asemenea condiții, suportarea de către proprietar a pagubei nu este contrară principiului constituțional al ocrotirii de către stat a proprietății, prevăzut de art. 135 alin. (1), ci consecința încălcării unei sarcini ce îi revine în considerarea regimului de protecție a vinatului.

Problema stabilirii culpei proprietarului pagubit, precum și, dacă este cazul, a culpei gestionarului fondului de vinatoare sau a autorității publice centrale care răspunde de silvicultura, este de competența exclusiva a instanței judecătorești, în caz de litigiu, potrivit alin. (6) al art. 15 din lege. În cadrul unui asemenea litigiu, dovada îndeplinirii obligațiilor ce revin gestionarului fondului de vinatoare sau, după caz, autorității publice centrale care răspunde de silvicultura este în sarcina acestora, potrivit principiului onus probandi incumbit qui dicit, non qui negat.

Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile art. 41, ale art. 135 alin. (1) și ale art. 144 lit. a) din Constituție, precum și prevederile art. 20 și următoarele din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Constata ca prevederile art. 15 alin. (2) partea finala din Legea fondului cinegetic și a protecției vinatului sunt constituționale, sub rezerva interpretarilor date prin prezenta decizie.

Decizia se comunică Președintelui României.

Deliberarea a avut loc la data de 17 septembrie 1996 și la ea au participat: Ioan Muraru, președinte, Costica Bulai, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Florin Bucur Vasilescu și Romul Petru Vonica, judecători.