Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 848/1996

privind unele măsuri de protecție socială referitoare la pensiile de asigurări sociale de stat, militare, I.O.V.R., ale agricultorilor, alocațiile de stat pentru copii, ajutoarele sociale și alte venituri ale populației, începând cu luna octombrie 1996

prezumat în vigoare

Data actului
23 septembrie 1996
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 236 din 30 septembrie 1996
Citat de
1 act
Citează
19 acte
Structură
29 de articole, 3 anexe · 23.356 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • HG nr. 360/1991 20 mai 1991 privind organizarea activității creselor și gradinitelor și stabilirea contribuției părinț…

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Începând cu data de 1 octombrie 1996, suma fixa, reprezentind compensarea majorării prețurilor la energie, combustibili și pîine, crește conform prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 543/1996 , astfel:

a) la pensiile pentru limita de vârsta cu vechime integrală și incompleta, precum și la pensiile de invaliditate de gradul I și II și la pensiile de urmaș, cu suma de 4.800 lei care, împreună cu compensarea acordată pentru perioada 1 iulie - 30 septembrie 1996, devine 12.800 lei;

b) la pensiile pentru invaliditate de gradul III și la ajutoarele sociale stabilite pe baza legislației de pensii, cu suma de 2.880 lei care, împreună cu compensarea acordată pentru perioada 1 iulie - 30 septembrie 1996, devine 7.680 lei;

c) la pensiile agricultorilor, cu suma de 3.000 lei care, împreună cu compensarea acordată pe perioada 1 iulie - 30 septembrie 1996, devine 7.000 lei.

Articolul 2

Se indexează cu 6% următoarele venituri ale populației:

a) pensiile de asigurări sociale de stat, militare, I.O.V.R., ale agricultorilor și cele stabilite potrivit

Legii nr. 42/1990 , republicată;

b) pensiile suplimentare din sistemul asigurărilor sociale de stat și pensiile suplimentare pentru pensionării militari;

c) indemnizațiile de îngrijire acordate în baza legislației de pensii, pensionarilor încadrați în gradul I de invaliditate;

d) ajutoarele sociale stabilite pe baza legislației de pensii;

e) indemnizațiile și sporurile ce se acordă invalizilor, veteranilor și văduvelor de război în temeiul

Legii nr. 49/1991 , cu modificările aduse prin

Legea nr. 55/1992

și prin

Legea nr. 44/1994 ;

f) ajutoarele bănești lunare stabilite conform

art. 14 din Legea nr. 23/1969 ;

g) indemnizațiile lunare acordate pe baza

Decretului-lege nr. 118/1990 , republicat;

h) indemnizația lunară acordată în baza

Legii nr. 51/1993 .

Articolul 3

(1)

Pensiile pentru munca depusa și limita de vârsta cu vechime integrală și pensiile de invaliditate de gradul I, din sistemul asigurărilor sociale de stat, se recoreleaza, ținând seama de vechimea în munca și contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat, într-o primă etapa, prin acordarea unui coeficient mediu de 7%, care se aplică diferențiat, în funcție de creșterea pensiei medii de asigurări sociale de stat din perioada octombrie 1990 - septembrie 1996.

(2)

Pensiile militare se recoreleaza, într-o primă etapa, prin acordarea unui coeficient mediu de 7%, care se aplică diferențiat, în funcție de data trecerii în rezerva sau în retragere.

(3)

Modul concret de recorelare a pensiilor pentru munca depusa și limita de vârsta cu vechime integrală și de invaliditate gradul I, din sistemul asigurărilor sociale de stat, în conformitate cu prevederile alin. (1), se stabilește prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale.

(4)

Modul concret de recorelare a pensiilor militare, în conformitate cu prevederile alin. (2), se stabilește prin ordin comun al ministrului finanțelor și al ordonatorilor principali de credite bugetare, prin care sunt finanțate pensiile militare.

Articolul 4

(1)

Pensiile agricultorilor se corecteaza cu 12,5% .

(2)

Pensiile agricultorilor, stabilite în baza legislației anterioare datei de 1 august 1992 și care nu au făcut obiectul

Legii nr. 80/1992

privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, republicată, se corecteaza, în plus față de prevederile alin. (1), cu 15% .

Articolul 5

Măsurile prevăzute la art. 3 și 4 se aplică la cuantumul pensiilor din luna septembrie 1996, după care se aplică prevederile art. 2.

Articolul 6

(1)

Măsurile de protecție socială prevăzute la art. 2, art. 3 alin. (1) și art. 4 se aplică pensiilor de asigurări sociale de stat, respectiv ale agricultorilor, al căror cuantum nu depășește 450.000 lei lunar.

(2)

În cazul în care, prin aplicarea măsurilor de protecție socială prevăzute la art. 2, art. 3 alin. (1) și art. 4, cuantumul pensiilor de asigurări sociale de stat, respectiv ale agricultorilor, depășește nivelul prevăzut la alin. (1), se acordă 450.000 lei.

Articolul 8

Prevederile art. 2, 3 și 6 din prezenta hotărâre se aplică și persoanelor ale căror drepturi de pensie se acordă începând cu data de 1 octombrie 1996, dacă acestea sunt stabilite în condițiile

art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 565/1996 .

Articolul 10

(1)

Nivelurile de venituri nete lunare până la care se acordă ajutorul social potrivit

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 67/1995

sunt următoarele:

a) 101.800 lei pentru familiile formate din 2 persoane;

b) 141.800 lei pentru familiile formate din 3 persoane;

c) 178.200 lei pentru familiile formate din 4 persoane;

d) 212.100 lei pentru familiile formate din 5 persoane;

e) cîte 31.500 lei pentru fiecare altă persoană care face parte din familie, în condițiile Legii 67/1995.

(2)

Nivelul veniturilor nete lunare prevăzut la

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 67/1995

este de 56.500 lei.

(3)

Sumele prevăzute la art. 3 alin. (3), la art. 4 alin. (2) și la

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 67/1995

devin 6.400 lei.

Articolul 11

Cuantumul ajutoarelor sociale stabilite, potrivit

Legii nr. 67/1995 , pe baza cererilor înregistrate și a actelor doveditoare depuse până la data de 30 septembrie 1996 se indexează cu 6% .

Articolul 13

Cuantumul ajutorului care se acordă sotiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu, potrivit

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 67/1995 , se stabilește la 14.900 lei lunar.

Articolul 14

Cuantumul indemnizației care se acordă mamelor începând cu cea de-a doua naștere, reglementat prin

art. 19 alin. (1) din Legea nr. 67/1995 , se stabilește la 124.800 lei pentru fiecare copil născut.

Articolul 15

Alocațiile de întreținere pentru minorii dati în plasament familial sau încredințați, potrivit legii, unor familii ori persoane se stabilesc la 22.500 lei lunar.

Articolul 16

(1)

Alocațiile de hrana pentru consumurile colective din unități bugetare și din regiile autonome cu specific deosebit, rezultate în urma indexării, potrivit prezentei hotărâri, sunt cele prevăzute în anexa nr. 1.

(2)

Drepturile acordate donatorilor onorifici de singe, potrivit legii, se stabilesc la 25.200 lei pentru alocațiile de hrana sau bon valoric pentru produsele alimentare acordate la fiecare donare de singe și la 63.300 lei pentru recompensele sub forma de bonuri valorice acordate la fiecare a cincea donare, în condițiile

art. 10 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 4/1995 .

Articolul 17

Cuantumul burselor pentru elevi și studenți, rezultat în urma indexării potrivit prezentei hotărâri, este prevăzut în anexa nr. 2.

Articolul 18

Sumele alocate pentru asigurarea drepturilor copiilor din leagane, case de copii și instituții de învățământ special, potrivit

Ordonanței Guvernului nr. 56/1994 , aprobată și modificată prin

Legea nr. 146/1994 , se indexează cu 6% .

Nivelurile absolute ale acestor drepturi vor fi stabilite de către Ministerul Învățământului și, respectiv, de către Ministerul Sănătății.

Articolul 20

Drepturile cuvenite persoanelor care la data indexării sau în continuare se afla în incapacitate temporară de muncă, în concediu de maternitate, în concediu pentru îngrijirea copilului în vârsta de până la un an sau în alte situații în care drepturile se stabilesc, conform legii, în funcție de salariul de baza se vor determina în continuare în raport cu noul cuantum al salariului de baza indexat și al compensatiei acordate salariaților până la includerea acesteia în salariul de baza.

Articolul 21

Ajutorul care se acordă, potrivit legii, în cazul decesului salariatului sau a pensionarului de asigurări sociale de stat, militar sau I.O.V.R., se stabilește la 127.200 lei, iar, în cazul decesului unui membru din aceste familii ori al unei persoane dependente social, la 95.400 lei.

Articolul 22

(1)

Sumele rezultate în urma aplicării măsurilor de protecție socială din prezenta hotărâre se includ, începând cu data de 1 octombrie 1996, în drepturile la care se referă, obținându-se noile cuantumuri ale acestora și se suporta din aceleași fonduri ca și drepturile la care se aplică.

(2)

Sumele reprezentind rezultatul aplicării măsurilor de protecție socială prevăzute în prezenta hotărâre nu se includ în calculul veniturilor în funcție de care se stabilesc chiriile pentru locuințe din fondul de stat, contribuțiile datorate de sustinatorii legali ai persoanelor internate în instituțiile de asistența socială sau reducerile care se acordă salariaților și pensionarilor pentru procurarea de proteze și produse ortopedice.

Articolul 23

Costul mesei calde și indemnizația de hrana care se acordă, potrivit reglementărilor în vigoare, salariaților din unele regii autonome și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, care se suporta din cheltuielile de exploatare, pot fi indexate în limita a 6% . Cu coeficientul de 6% pot fi indexate și costul mesei calde și indemnizația de hrana care se acordă, potrivit legii, salariaților din unele unități bugetare.

Articolul 25

(1)

Cuantumurile veniturilor în funcție de care se calculează contribuția beneficiarilor biletelor de tratament și odihnă, prevăzute la

art. 1 lit. a), b) și c) din Hotărârea Guvernului nr. 412/1996 , devin:

- lit. a) - până la 225.000 lei;

- lit. b) - până la 97.000 lei;

- lit. c) - până la 450.000 lei.

(2)

Sumele fixe reprezentind compensarea majorării prețurilor și tarifelor la energie, combustibil și pîine nu se iau în calcul la stabilirea contribuțiilor beneficiarilor biletelor de odihnă și tratament.

Articolul 26

Se recomanda societăților comerciale cu capital majoritar privat, organizațiilor cooperatiste și obștești și sistemelor de asigurări sociale - altele decît cele de stat - să aplice măsurile de protecție social prevăzute în prezenta hotărâre.

Articolul 28

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 29

Prezenta hotărâre se aplică începând cu data de 1 octombrie 1996.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
Ministru de stat,
ministrul muncii și protecției sociale,
Dan Mircea Popescu
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu

Anexa 1 ALOCAȚIA DE HRANA

pentru consumurile colective din unitățile bugetare și din regiile autonome

cu specific deosebit

- lei/zi -

I. ÎNVĂȚĂMÂNT

Copii în grădinițe cu program prelungit

2.230

Copii în grădinițe cu program săptămânal

2.550

Copii în case de copii preșcolari și grădinițe speciale

3.180

Elevi și tineri în casele de copii, din unitățile de ocrotire și învățământ special

3.500

Elevi din învățământul preuniversitar

2.700

Studenți - se stabilește de către senatele universităților

Elevi bolnavi TBC cu forme stabilizate, din școli speciale

4.660

Elevi din clasele cu profil sportiv

5.830

Participanți la concursuri profesionale și cultural-artistice ale elevilor și studenților la fazele județene și finale și la olimpiadele internaționale

4.350

II. SĂNĂTATE

Bolnavi adulți internați în unități sanitare

3.600

Bolnavi internați în staționare de zi

1.640

Copii nou-născuți prematur, în maternități, secții sau compartimente*)

480

*) În cazul alimentației naturale, de alimentația nou-născutului poate beneficia mama copilului.

Copii 0-3 ani, internați în unități sanitare

1.540

Copii 3-16 ani, internați în unități sanitare

2.700

Copii în creșe cu program zilnic

1.640

Copii în creșe cu program săptămânal

2.440

Copii în leagăne de copii

2.810

Bolnavi arși, internați în unități sanitare

4.660

Bolnavi în leprozerii

5.250

Însoțitori ai bolnavilor internați în unități sanitare

3.020

Alocație pentru o rație de 0,500 l lapte la bucătăriile de lapte

370

Bolnavi străini internați la Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie

10.120

III. ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Cămine de bătrâni și pensionari

3.020

Cămine-spital pentru adulți

3.500

Cămine pentru copii minori cu deficiențe și centre de primire minori

2.700

Cantine de ajutor social

2.440

IV. ACTIVITATE SPORTIVĂ

- lei/zi -

Activități

Plafoane valorice

La cantine (exclusiv regia)

La restaurante (inclusiv regia)

a)

Competiții sportive interne:

- etapa pe localitate

până la 14.000

până la 23.300

- etapa județeană

până la 14.000

până la 23.300

- etapa de zonă și divizia B

până la 18.700

până la 29.200

- etapa finală, cupe, competiții cu etape direct finale, divizia A, superliga

până la 18.700

până la 29.200

b)

Cantonamente, semicantonamente și tabere:

- organizate de direcțiile pentru tineret și sport județene și a municipiului București, cluburi și asociații sportive, cu sportivii din secțiile acestora

până la 18.700

până la 29.200

- organizate de Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic Român, Ministerul Învățământului, federații, alte instituții centrale, de direcțiile pentru tineret și sport județene și a municipiului București, de cluburi și asociații sportive cu sportivii din loturile olimpice și naționale

până la 21.000

până la 35.000

c)

Competiții și acțiuni sportive internaționale: - organizate de cluburi și asociații sportive

până la 29.200

până la 40.800

- organizate de Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic Român, Ministerul Învățământului, federații, direcțiile pentru tineret și sport județene și a municipiului București, alte instituții centrale

până la 29.200

până la 46.600

- mese oficiale

până la 29.200

până la 46.600

2. Activități sportive, altele decât cele de performanță

Plafoane valorice

- lei/zi -

- competiții sportive interne

8.200

- cantonamente, semicantonamente și tabere

9.900

- competiții sportive internaționale

11.700

3. Alimentație de efort

- lei/lună -

a)

Acordată, în limita unei alocații lunare, de către:

- federații, cluburi sau asociații sportive, pentru sportivii din loturile olimpice și naționale, la toate categoriile de vârstă

până la 233.200

- direcțiile pentru tineret și sport județene și a municipiului București, cluburi și asociații sportive, pentru sportivii de performanță din secțiile cluburilor și asociațiilor sportive, la toate categoriile de vârstă

până la 116.600

- lei/zi -

b)

Acordată, în limita unei alocații zilnice, de către:

- cluburile și asociațiile sportive, pentru copii și juniori din echipe sau grupe care se pregătesc conform normelor stabilite de federații

până la 3.000

4. Medicamente, vitamine și susținătoare de efort pentru sportivii participanți la acțiuni de pregătire organizate de:

- lei/zi -

- Comitetul Olimpic Român și federații sportive

până la 14.000

- alte unități sportive

până la 9.300

5. Alte drepturi de natura alocației de hrană:

- alimente și alte produse ce se acordă suplimentar sportivilor, față de drepturile de hrană în valută ale acestora, pe timpul participării la Jocurile Olimpice, campionate mondiale, campionate europene, Universiade și campionate mondiale universitare

până la 5.800

- alimentație de traseu ce se acordă sportivilor participanți la probele de fond și mare fond sau la probe specifice cu efort fizic susținut

până la 5.800

- lei/joc -

- răcoritoare ce se acordă sportivilor pe timpul participării la jocurile din cadrul superligii, diviziilor A și B, la finalele campionatelor naționale și ale competițiilor internaționale

până la 3.500

V.

ACTIVITATE DE TINERET

- lei/zi -

VI.

Participanții la acțiuni interne și internaționale (tabere, seminarii, simpozioane, concursuri, conferințe, congrese și alte acțiuni similare), organizate în țară în cadrul programelor pentru tineret ale Ministerului Tineretului și Sportului TRANSPORTURI

până la 23.300

1. Nave maritime de transport mărfuri și călători, nave maritime de cercetare, tancuri petroliere de transport fluvial, platforme de foraj și extracție maritimă, nave de pescuit maritim, nave fluviale cu propulsie de transport mărfuri și călători, tancuri propulsate de bunkeraj, drăgi fluviale și maritime, șalande, macarale autopropulsate și nepropulsate, șlepuri, ceamuri, remorchere portuare și pilotine

5.200

2. Restul navelor și al corpurilor plutitoare nespecificate la pct. 1, nave de orice categorie, pe timpul cât sunt în conservare, pe timpul iernatului, pe timpul construcției și reconstrucției în țară

4.700

3. Scafandri

5.500

NOTĂ:

Nivelul alocațiilor de hrana cuprinse în prezenta anexa poate fi depășit, la solicitarea persoanelor fizice beneficiare, cu suportarea cheltuielilor suplimentare de către acestea.

Anexa 2 BURSE

pentru elevi și studenți

- lei/lună -

1.

Bursă de merit pentru elevi

12.000

2.

Bursă de studiu pentru elevi

7.600

3.

Bursă de ajutor social pentru elevi:

- clasele I-VIII

23.500

- clasele IX-XII (XIII) anii I-IV

34.700

4.

Bursă pentru elevii români din Republica Moldova și din Ucraina, primiți la studii în România, pentru elevii de origine etnică română, pentru elevii români cu domiciliul în străinătate și pentru elevii străini bursieri ai statului român

84.000

5.

Bursă de studiu pentru studenții români de la învățământul universitar

87.500

6.

Bursă de merit pentru studenții români de la învățământul universitar

93.500

7.

Bursă de ajutor social pentru studenții și cursanții români de la învățământul universitar și postuniversitar de studii aprofundate

78.000

8.

Bursă de ajutor social acordată ocazional (îmbrăcăminte, maternitate, deces și altele)

78.000

9.

Bursă de studiu pentru cursanții români de la învățământul postuniversitar de studii aprofundate

93.500

10.

Bursă de merit pentru cursanții români de la învățământul postuniversitar de studii aprofundate

96.800

11.

Burse pentru studenții români din Republica Moldova și din Ucraina, pentru studenții de origine etnică română și studenții străini bursieri ai statului român

93.500

12.

Bursă pentru cursanții la învățământul postuniversitar de studii aprofundate, doctorat și specializare pentru românii din Republica Moldova și din Ucraina și pentru cetățenii străini bursieri ai statului român

96.800

Anexa 3 PLAFOANELE

în raport cu care se stabilește contribuția părinților la întreținerea

copiilor în crese și grădinițe

- lei/lună -

Plafoanele prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 360/1991

Plafoanele indexate de la 1 octombrie 1996

Până la 12.000

până la 222.000

12.001-20.000

222.001-317.000

peste 20.000

peste 317.000

-----------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.