Hotărârea nr. 47/1996
referitoarea la soluționarea contestațiilor privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcția de Președinte al României, la alegerile din 3 noiembrie 1996
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Muraru - președinte
Costica Bulai - judecător
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Sorin Marinescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol soluționarea contestațiilor privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcția de Președinte al României, la alegerile din 3 noiembrie 1996, depuse la Biroul Electoral Central, după cum urmează:
- nr. 309 din 3 octombrie 1996, a domnului Fodor Onoriu;
- nr. 313 din 3 octombrie 1996, a domnului Panaitescu Edmond.
Contestațiile au fost înaintate Curții Constituționale și formează obiectul dosarelor nr. 255 D/1996 și nr. 256 D/1996.
Curtea a decis soluționarea contestațiilor fără citarea părților, având în vedere cerința legală a rezolvarii lor în maximum 48 de ore, potrivit prevederilor
art. 14 din Legea nr. 47/1992 , art. 11 alin. (2) și (3) și
art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992 , raportate la
art. 85 din Legea nr. 68/1992
și coroborate cu art. 581 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Magistratul-asistent prezintă obiectul contestațiilor.
În motivarea contestației depuse de domnul Fodor Onoriu se arata ca domnul Ion Iliescu nu a respectat prevederile Constituției și jurămîntul depus cu ocazia investirii în anul 1992 de a fi președintele tuturor românilor, prin aceea ca în exercitarea funcției a partinit vizibil Partidul Democrației Sociale din România și partidele din "pentagonala roșie", care au acaparat puterea și economia, la toate nivelurile, prin trafic de influența, abuz de putere, nepotism și corupție; nu a respectat prevederile Constituției de a asigura un trai decent populației, deși de la tribuna revoluției a afirmat ca în țara nimeni nu va mai rabda de foame și de frig; o dovadă că nu este președintele tuturor românilor este candidatura sa pe listele Partidului Democrației Sociale din România; țara nu poate fi condusă de un ateu.
Domnul Panaitescu Edmond contesta înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu la funcția de Președinte al României, întemeindu-se pe motivele invocate într-o intimpinare adresată Biroului Electoral Central, precum și pe următoarele aspecte: domnul Ion Iliescu și Partidul Democrației Sociale din România se fac vinovați de favorizarea unor infractori, de organizarea crimei de stat și de corupția generalizata din România; de asemenea, Președintele României este implicat "într-un lant impresionant de fapte care încep cu inactiunea organelor Secției militare a Parchetului General de pe lângă Curtea Suprema de Justiție", într-un anumit dosar; de a i se fi sustras contestatorului actul de identitate ca și titlul de proprietate; contestatorul mai susține ca "nu poate intra și nu-și poate folosi domiciliul" și ca a fost trimis pe nedrept, din oficiu, în judecata penală, pe baza unor probe falsificate. În sfârșit, se arata ca domnul Ion Iliescu "a sfidat interesele superioare ale României" și a manifestat nepasare față de consecințele ce decurg din nerespectarea drepturilor omului în România.
În intimpinarea la care se referă contestatorul și care face astfel parte integrantă din contestația privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu la funcția de Președinte al României se arata următoarele: întrucît actualul Președinte al României nu poate face parte dintr-un partid politic, conform art. 84 alin. (1) din Constituție, rezultă ca Domnia sa nu poate candida decît ca independent; stringerea celor minimum 100.000 de semnături ale susținătorilor se referă la persoanele fizice cu drept de vot și nu la partide politice; candidatul independent este obligat sa posede o sigla proprie, iar nu sa folosească sigla unui partid politic; propunerea trebuie semnată de candidatul independent și trebuie să cuprindă declarația acestuia în sensul că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a candida; se impune ca verificarea listelor de sustinatori să fie facuta pe calculator spre a fi eliminati cei care au semnat de mai multe ori; candidatul independent nu poate fi propus de un partid politic.
Deoarece contestațiile vizează același candidat, și anume pe domnul Ion Iliescu, pentru o mai buna administrare a justiției, președintele Curții Constituționale pune în discuție conexarea dosarelor.
Procurorul este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 256 D/1996 la Dosarul nr. 255 D/1996, care a fost primul înregistrat, urmînd a se pronunța asupra tuturor contestațiilor printr-o singura hotărâre.
Procurorul, având cuvintul în fond, pune concluzii de respingere a contestațiilor, aratind ca înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu s-a făcut cu respectarea condițiilor prevăzute la
art. 3 și 9 din Legea nr. 69/1992 . Cît privește consideratiile de ordin economic, moral și material, arata ca acestea nu reprezintă cauze de neeligibilitate.
CURTEA,
luând în dezbatere contestațiile înaintate de Biroul Electoral Central, constata ca este competența să le soluționeze în temeiul art. 144 lit. d) din Constituție, al
art. 27 din Legea nr. 47/1992
și al
art. 11 alin. (3) din Legea nr. 69/1992 .
Analizînd contestațiile în raport cu prevederile Constituției, ale
pentru alegerea Președintelui României și vazind concluziile reprezentantului Ministerului Public, Curtea retine următoarele:
Cu privire la contestația domnului Panaitescu Edmond privind valabilitatea și legalitatea candidaturii domnului Ion Iliescu la Președinția României se constată că unele dintre motivele pe care acesta le invoca sunt cele arătate în intimpinarea adresată Biroului Electoral Central, care este anexată la contestație. În aceste condiții, Curtea urmează a analiza temeinicia motivelor invocate în intimpinare, în lumina dispozițiilor constituționale și legale privind contenciosul electoral presedintial.
În legătură cu susținerea potrivit căreia domnul Ion Iliescu nu poate candida decît ca independent, deoarece nu poate face parte dintr-un partid politic, se retine ca acest fapt nu exclude posibilitatea sprijinirii candidaturii sale de către o formațiune sau un partid politic, neexistand nici o interdicție constituțională sau legală în acest sens. Astfel prevederile
art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 69/1992
stabilesc ca propunerile de candidaturi se fac în scris și ca vor fi primite doar dacă sunt semnate de conducerea partidului sau a formatiunii politice care a propus candidatul, fără nici o precizare relativă la apartenența sau neapartenenta politica a candidatului.
În legătură cu valabilitatea listelor de sustinatori depuse în conformitate cu
art. 9 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 69/1992 , contestatorul nu pretinde ca ele nu ar fi reale, sugerând numai modul în care ar trebui verificate, ceea ce, evident, nu poate constitui un temei legal vizind candidatura a carei înregistrare se critica.
Se mai susține prin contestație ca fiecare candidat independent este obligat sa posede o sigla proprie și nu pe cea a unui partid politic, dar aceasta afirmatie nu este sprijinita pe un temei legal. Într-adevăr, potrivit
art. 13 alin. (2) din Legea nr. 69/1992 , dacă alegerile pentru Președintele României au loc concomitent cu cele pentru Camera Deputaților și Senat, se vor utiliza numai semnele electorale stabilite în cadrul alegerilor pentru cele două Camere; Textul nu conține nici o interdicție de a se utiliza sigla unui partid de către un candidat ce nu este membru al acestuia, dar se bucura de sprijinul lui.
Lipsită de temei este și susținerea potrivit căreia propunerea de candidatura trebuie semnată de candidat și ca ea trebuie să cuprindă și declarația acestuia ca îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a candida. Astfel, potrivit
art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 69/1992 , propunerile se fac în scris și vor fi primite numai dacă sunt semnate de conducerea partidului sau a formatiunii politice ori de conducerile acestora, care au propus candidatul, iar candidatul are, potrivit art. 9 alin. (2) lit c) din aceeași lege, doar obligația de a semna declarația de acceptare a candidaturii, cerințe care, potrivit documentelor depuse la dosarul candidatului, rezultă ca au fost îndeplinite atât de candidat, cît și de către partidul politic care a făcut propunerea de candidatura.
Celelalte motive invocate de domnii Fodor Onoriu și Panaitescu Edmond privesc considerente de ordin economic, moral și material, care nu prezintă impedimente juridice pentru ca o persoană să poată candida la funcția de Președinte al României, în sensul prevederilor art. 34 alin. (2), art. 16 alin. (3), art. 37 alin. (3), art. 35 alin. (2) și ale art. 81 alin. (4) din Constituție, astfel încât nu pot constitui temei legal pentru infirmarea înregistrării de către Biroul Electoral Central a candidaturii domnului Ion Iliescu la alegerile președințiale din 3 noiembrie 1996. În acest sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat deja prin mai multe hotărâri recente, neexistand nici un temei pentru a se reveni asupra celor statuate.
În consecința, contestațiile ce fac obiectul judecații de fața urmează a fi respinse.
Pentru considerentele arătate și vazind dispozițiile art. 144 lit. d) din Constituție, ale art. 13 alin. (1) lit. B.a) și ale
art. 27 și 28 din Legea nr. 47/1992 , precum și ale art. 2 alin. (2) și ale
art. 11 alin. (2) și (3) din Legea nr. 69/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neintemeiate contestațiile privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu la funcția de Președinte al României, formulate de domnii Fodor Onoriu și Panaitescu Edmond.
Hotărârea este definitivă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Florentina Geangu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.