Convenția din 10 februarie 1969
între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Populare Polone privind colaborarea în domeniul protecției plantelor și carantinei fitosanitare
prezumat în vigoare
Guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Populare Polone,
în scopul împiedicării patrunderii și răspîndirii pe teritoriile ambelor state a dăunătorilor, bolilor și buruienilor,
precum și în vederea facilitării schimburilor de plante și produse de origine vegetala între cele doua părți,
au hotărît sa încheie prezenta convenție.
În acest scop au numit pe împuterniciții lor: guvernul Republicii Socialiste România - pe Petru Moldovan, prim-vicepreședinte al Consiliului Superior al Agriculturii, guvernul Republicii Populare Polone - pe Andrzej Kacala, subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii, care, după schimbul deplinelor puteri, găsite în buna și cuvenită forma, au căzut de acord asupra celor ce urmează:
Articolul 1
1. Părțile contractante, în dorința împiedicării patrunderii și răspîndirii dăunătorilor, bolilor și buruienilor (în cele ce urmează - "daunatorii plantelor"), de pe teritoriul uneia dintre părți pe teritoriul celeilalte părți, se obliga:
a) sa ia pe teritoriul lor măsurile necesare pentru combaterea și, în măsura posibilului, - lichidarea dăunătorilor plantelor, prevăzuți în anexa I la prezenta convenție;
b) toate incarcaturile de plante și produse de origine vegetala (în cele ce urmează - "incarcaturi"), destinate a fi exportate pe teritoriul celeilalte părți contractante, să fie însoțite de un certificat fitosanitar, conform modelului din anexa II la prezenta convenție.
Certificatul fitosanitar va fi eliberat de organele competente de carantina și protecția plantelor ale tarii exportatoare și trebuie să ateste ca incarcatura este libera de daunatorii plantelor și îndeplinește condițiile fitosanitare suplimentare ale tarii importatoare.
2. Prezenta certificatului fitosanitar prevăzut la punctul 1 litera b nu exclude efectuarea controlului fitosanitar al încărcăturii de către partea importatoare și luarea măsurilor pe care le considera necesare.
Articolul 2
Prevederile articolului 1 vor fi aplicate de părțile contractante și asupra incarcaturilor care urmează a fi tranzitate pe teritoriul celeilalte părți contractante.
Articolul 3
Părțile contractante se obliga ca la exportul reciproc al incarcaturilor:
a) sa folosească, pe cît posibil, ca materiale pentru ambalare rumegus, aschii de lemn și alte materiale cu care daunatorii plantelor pot fi vehiculati numai intimplator;
b) sa nu folosească ca material de ambalare paie, fin, pleava, frunze și alte materiale vegetale, decît dacă prin certificatul fitosanitar se atesta ca acestea au fost dezinfectate;
c) incarcaturile să fie curatate de pămînt, cît mai minutios;
d) mijloacele folosite pentru transportul incarcaturilor să fie controlate și, în caz de nevoie, să fie dezinfectate.
Articolul 4
Fiecare parte contractantă își stabilește punctele de frontieră unde se executa controlul fitosanitar al incarcaturilor.
Articolul 5
1. Organele competente ale părților contractante vor efectua controlul fitosanitar asupra incarcaturilor importate de pe teritoriul celeilalte părți contractante la punctele de trecere a frontierei prin care este admis importul.
2. La incarcaturile tranzitate pe teritoriul celor două părți contractante controlul fitosanitar se va efectua conform legislației de carantina și protecția plantelor în vigoare pe teritoriul părții pe care o tranziteaza.
3. Dacă în urma controlului fitosanitar importul sau tranzitul unei incarcaturi nu va fi admis pe teritoriul uneia dintre părțile contractante, organele competente ale părții care efectuează controlul se obliga sa anunțe imediat după constatare organele competente ale celeilalte părți contractante.
4. Pentru efectuarea analizelor fitosanitare, precum și pentru dezinfectia și dezinsectia incarcaturilor, fiecare parte contractantă va utiliza metodele proprii.
Articolul 6
Cele doua părți contractante își vor acorda în caz de necesitate și în măsura posibilităților ajutor tehnic și de specialitate în domeniul protecției plantelor și carantinei fitosanitare, în condițiile stabilite în prealabil de organele competente.
Articolul 7
Organele competente ale părților contractante vor putea efectua în cazuri justificate din punct de vedere economic controale fitosanitare comune asupra incarcaturilor. Condițiile și locurile de pe teritoriul celor două părți unde se va efectua controlul vor fi stabilite în prealabil de comun acord.
Articolul 8
Părțile contractante au convenit:
a) să-și comunice în fiecare an, pînă la 1 aprilie, o informare cu privire la apariția și raspindirea dăunătorilor plantelor, precum și asupra măsurilor aplicate pentru combaterea acestora. În cazul apariției unor focare de daunatori ai plantelor, care nu au fost constatati anterior pe teritoriul uneia dintre părți, comunicarea se va face în cel mai scurt timp posibil;
b) sa trimită imediat după publicare legislația în domeniul protecției plantelor și carantinei fitosanitare, care reglementează importul, exportul și tranzitul incarcaturilor;
c) să-și transmită cărți, reviste și alte publicații din domeniul carantinei și protecției plantelor.
Articolul 9
Părțile contractante au convenit:
a) sa trimită în funcție de necesitați, pe teritoriul celeilalte părți contractante, specialiști în scopul studierii metodelor de carantina și protecția plantelor, al schimbului de experienta și cunoașterii rezultatelor cercetărilor științifice în acest domeniu;
b) să ofere posibilitatea specializării în instituțiile lor a cadrelor celeilalte părți contractante, care lucrează în domeniul protecției plantelor și carantinei fitosanitare;
c) acțiunile prevăzute la literele a și b din prezentul articol să fie realizate în condiții de reciprocitate, stabilite în prealabil de organele competente ale celor două părți contractante.
Articolul 10
Părțile contractante au convenit sa convoace după necesitați, dar cel puțin o dată la 3 ani, consfatuiri comune ale specialiștilor celor două părți, care să examineze și sa rezolve diferite probleme practice și științifice, precum și pentru schimb de experienta în domeniul protecției plantelor și carantinei fitosanitare.
Consfatuirile se vor tine alternativ pe teritoriul fiecărei părți contractante.
Data, locul și programul consfatuirii vor fi stabilite de comun acord de organele competente ale părților contractante.
Articolul 11
1. Cheltuielile legate de organizarea consfatuirilor comune prevăzute la articolul 10 din prezenta convenție vor fi suportate de țara gazda;
2. Cheltuielile de transport și întreținere a specialiștilor delegați la consfatuire vor fi suportate de țara trimitatoare.
Articolul 12
Cele doua părți contractante au convenit ca problemele referitoare la aplicarea și interpretarea prevederilor prezentei convenții să fie rezolvate pe calea discuțiilor directe între organele centrale competente.
Articolul 13
1. Organele centrale competente de carantina și protecția plantelor ale părților contractante pot completa sau înlocui lista proprie a dăunătorilor plantelor.
Completările sau inlocuirile vor fi aduse la cunoștința celeilalte părți contractante și vor intra în vigoare în a saizecea zi de la primirea comunicării.
2. Organele centrale competente de carantina și protecția plantelor pot schimba de comun acord tipul de certificat fitosanitar. Noul tip de certificat fitosanitar va intra în vigoare după un an de la data acordului intervenit.
Articolul 14
Prezenta convenție este supusă aprobării guvernelor și va intra în vigoare în a treizecea zi de la schimbul de note care confirma aceasta aprobare. Schimbul de note se va face pe cale diplomatică.
Prezenta convenție se încheie pe o perioadă de 5 ani. Convenția se va prelungi automat pe noi perioade de cîte 5 ani dacă nici una dintre părțile contractante nu o va denunta cu un an înainte de expirarea fiecăreia din aceste perioade.
Încheiată la București la 10 februarie 1969, în doua exemplare, fiecare în limba română și limba polona, ambele texte avînd aceeași valabilitate.
Anexa 1
LISTA
dăunătorilor, agenților fitopatogeni și buruienilor plantelor și produselor de origine vegetala supuși măsurilor de carantina fitosanitara în Republica Socialistă România
Daunatori
1. Acanthoscelides obsoletus Say (A. obtectus Say)
2. Anarsia lineatella Zell.
3. Aphelenchoides fragariae. (Ritzema Bos) Christie
4. Bruchidius incarnatus Boh.
5. Callosobruchus chinensis L.
6. Callosobruchus quadrimaculatus F. (C. maculatus F.)
7. Caulophilus latinasus Say
8. Ceratitis capitata Wied.
9. Eriosoma lanigerum Hausm.
10. Gilletteella cooleyi Gill.
11. Heterodera rostochensis Woll.
12. Heterodera schachti Schmidt
13. Hyphantria cunea Drury
14. Laspeyresia molesta Busk (Grapholithia molesta Busk)
15. Meloidogyne sp.
16. Phtorimaea operculella Zell. (Ghorimoschema operculella Zell.)
17. Platyedra gossypiella Saund (Pectinophora gossypiella Saund.)
18. Popillia japonica Newm. (Aserica japonica Newm.)
19. Pseudococcus gahani Green
20. Quadraspidiotus perniciosus Comst.
21. Tarsonemus fragariae Zimm.
22. Trogoderma grariarium Everts
23. Xylosandrus germanus Blandf.
Agenți fitopatogeni
1. Annulus cerasi Hildebrand
2. Annulus pruni Christoff
3. Annulus pyri Christoff
4. Chalara quercina Henry
5. Corynebacterium michiganense (E. F. Smith) Jensen
6. Cronartium ribicola (Lasch.) Fischer de Waldh.
7. Diplodia zeae (Schw.) Lav.
8. Endothia parasitica (Murr.) P. J. et H. W. Anderson
9. Erwinia amylovora (Burrill) Winsl. et al.
10. Hypoxylon pruinatum (Klotz.) Cooke
11. Marmor lineopticum Cation.
12. Marmor mali Holmes.
13. Marssonina populina Schnabl.
14. Marssonina populi-nigrae Kleb.
15. Mycosphaerella laricina Hart.
16. Phoma lingam (Tode) Desm.
17. Peronospora tabacina Adam
18. Physalospora cydoniae Arn. (f.c. Sphaeropsis malorum Peck)
19. Plasmopora halstedii (Farl.) Berl. et de Toni (= P. helianthi Novot.)
20. Pseudomonas marginata (Mc. Culloch) Stapp.
21. Pseudomonas mori (Boyer et Lambert) Stevens
22. Rhabdocline pseudotsugae Syd.
23. Rosellinia necatrix (Hart.) Berl.
24. Septoria linicola (Speg.) Garassini
25. Septotis populiperda Waterm@n et CasPi.
26. Strawberry virus I, Prentice + Strawberry virus 2, Prentice
27. Strawberry virus 1, Prentice + Strawberry virus 3, Prentice.
28. Synchytrium endobioticum (Schilb.) Perc.
29. Tilletia horrida Taka.
30. Venturia populina (Vuill.) Fabr.
31. Virusul bolii Stecklenberg a visinului
32. Virus simillis (virusul mozaicului frunzelor de plop)
33. Xanthomonas hyacinthi (Wakker) Dowson
34. Xanthornonas juglandis (Pierce) Dowson
35. Xanthomonas stewarti (Erw. Smith) Dowson
Buruieni
1. Acroptilon picris (Pall) Fisch. et Mey.
2. Ambrosia artemisiaefolia L.
3. Ambrosia psilostachia DC.
4. Ambrosia tritida L.
5. Cenchrus tribuloides L.
6. Cuscuta spp.
7. Helianthus spp.1)
8. Orobanche spp.
9. Solanum rostratum Dunnal.
10. Sorghum halepense Pers.2)
LISTA
bolilor, dăunătorilor și buruienilor plantelor supuse măsurilor de carantina fitosanitara în Republica Populara Polona
Boli
1. Synchytrium endobiotirum (Schilb.) Perc.
2. Corynebacterium sepedonicum (Spieck. et Kotth.) Skapt. et Burkh.
3. Pseudomonas solanacearum E. F. Smith
4. Corynebacterium michiganense (E. F. Smith) Jensen
5. Tilletia controversa Kuhn.
6. Diplodia zeae (Schw.) Lev.
7. Xanthomonas stewarti, (E. F. Smith) Dowson
8. Septoria linicola. (Speg.) Gar.
9. Peronospora tabacina Adam
10. Erwinia amylovora (Burr.) Winsl.
11. Virozele pomilor și arbustilor fructiferi
12. Virozele capsunului
13. Phytophthora fragariae Hickman
14. Ascochyta chrysanthemi Stev.
15. Puccinia horriana Henn.
16. Xanthomonas hyacinthi (Wakker) Dowson
17. Pseudamonas rimaefaciens Koning (Aplanobacterium populi Ride)
18. Chondroplea populea (Sacc.) Kleb.
l9. Cytospora chrysosperma (Pers.) Fr.
20. Glomerella miyabeana (Fuck.) v. Arx
21. Rhabdocline pseudotsugae Sydow
22. Lophodermium pinastri (Schrad.) Chevall.
Daunatori
1. Heterodera rostochensis Woll.
2. Ditylenchus destructor Thorne
3. Phthorimaea operculella Zell.
4. Phthorimaea ocellatella Boyd.
5. Ditylenchus dipsaci (Kuhn.) Filipjev
6. Popillia japonica Newm.
7. Hyphantria cunea Drury
8. Quadraspidiotus perniciosus Comst.
9. Laspeyresia molesta Busk
10. Anarsia lineatella Zell.
11. Rhagoletis pomonella Walsh.
12. Ceratitis capitata Wied.
13. Viteus vitifolii (Fitch) Shim.
14. Aphelenchoides fragariae (Ritzema Bos) Christie
15. Diarthronomya chrysanthemi Ahlb.
16. Prodenia litura F.
17. Sitophilus granarius L.
18. Sitophilus oryzae L.
19. Calandra zea-mays Morsch.
20. Rhizopertha dominica F.
21. Trogoderma granarium Ev.
22. Tribolium sp. div.
23. Oryzaephilus sp. div.
24. Sitotroga cerealella Oliv.
25. Tinea granella L.
26. Ephestia sp. div.
27. Acanthoscelides obsoletus Say
28. Callosobruchus quadrimaculatus F.
29. Balaninus glandium Msch.
30. Platypus cylindrus Fabr.
31. Bostrychus capucinus L.
32. Xylosandrus germanus Blandf.
33. Lyctus sp.
34. Laspeyresia strobilella L.
35. Gilletteella cooleyi Gill.
36. Megastigmus sp.
37. Paratetranychus ununguis Jacobi
Buruieni
1. Cuscuta sp.div.
2. Orobanche sp. div.
Anexa 2 CERTIFICAT FITOSANITAR nr. _________________
Se certifica prin prezentul ca plantele, părțile de plante sau produse vegetale descrise mai jos au fost examinate atent, în totalitate sau pe baza unei probe reprezentative, în ziua de ______ 19__ de _______ delegatul special al Inspectoratului de Stat pentru Protecția Plantelor din Republica Socialistă România și sînt socotite, potrivit cunoștințelor sale, practic indemne de boli și daunatori periculosi pentru culturi; și ca acest transport este considerat corespunzător regulamentelor fitosanitare acum în vigoare în țara importatoare, asa cum s-a precizat în declarația suplimentară anexată sau altfel
__________________________________________________
Data fumigarii sau dezinfectiei _____ Tratamentul _____ Durata _____ Produse chimice și concentrația __________________________
Declarație suplimentară _________________________________________
DESCRIEREA TRANSPORTULUI
Numele și adresa expeditorului: _______________________________________
Numele și adresa destinatarului: ______________________________________
Numărul și felul pachetelor: __________________________________________
Marca pachetelor: _____________________________________________
Originea: _____________________________________________
Mijlocul de transport: ______ Punctul de intrare: ____________________
Cantitatea și felul produselor: _______________________________________
_______________________________________________________________________
Denumirea botanica: _____________________________________________
Localitatea _________ Data ____________ 19_______
Inspector de carantina fitosanitara,
-----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.