HG nr. 1090/1996
privind înființarea distribuției de gaze naturale în orașul Moldova Noua, județul Caraș-Severin
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se aprobă înființarea distribuției de gaze naturale în orașul Moldova Noua, județul Caraș-Severin, la un debit instalat maxim de 2.552,56 mcN/h.
Consumul de gaze naturale este destinat preparării hranei la blocurile de locuințe, preparării hranei și încălzirii la gospodăriile populației, pentru obiectivele social-culturale și pentru îmbunătățirea confortului, precum și pentru înlocuirea combustibilului solid și a gazelor lichefiate la blocurile de locuințe.
Rețelele aferente noilor distributii de gaze naturale se vor realiza prin utilizarea conductelor din polietilena.
În cazul neinceperii lucrărilor de investiții prevăzute la alin. (1), în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, aceasta atrage anularea aprobării introducerii gazelor naturale în localitatea respectiva.
Articolul 2
Cheltuielile necesare realizării distribuției de gaze naturale, precum și cele de realizare a lucrărilor de racordare vor fi suportate de beneficiar, în baza studiului de fezabilitate, în condițiile legii.
PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: Ministrul industriilor, Alexandru Stanescu Secretar de stat, șeful Departamentului pentru Administrație Publică Locală, Octav Cozmanca Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.