Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1176/1996

privind aprobarea Normelor tehnice de exploatare, valorificare și comercializare a apelor minerale de consum alimentar

prezumat în vigoare

Data actului
13 noiembrie 1996
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 307 din 26 noiembrie 1996
Citat de
1 act
Structură
5 articole, 4 anexe · 20.670 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Se aprobă Normele tehnice de exploatare, valorificare și comercializare a apelor minerale de consum alimentar, denumite în continuare norme, cuprinse în anexele nr. 1-4, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Normele se aplică și apelor minerale îmbuteliate, provenite din import.

Articolul 3

Normele nu se aplică apelor minerale medicinale îmbuteliabile și apelor minerale curative.

Articolul 4

Nerespectarea prezentelor norme și a Standardului român 4.450/1996 se sancționează conform reglementărilor specifice în domeniile: sanitar, de exploatare a substanțelor minerale utile, apelor, mediului, concurentei neloiale, publicității și protecției consumatorilor, inclusiv cu retragerea licenței de către organele abilitate.

Articolul 5

Prezentele norme intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE VĂCĂROIU
Contrasemnează:
Ministrul industriilor,
Alexandru Stănescu
București, 13 noiembrie 1996.
Nr. 1.176.

Anexa 1 NORME TEHNICE

de exploatare, valorificare și comercializare a

apelor minerale de consum alimentar

Capitolul 1 Definiția apei minerale naturale

Prin apa minerală naturală se înțelege o apa exclusiv subterana, pură din punct de vedere microbiologic, extrasă prin foraje sau din surse naturale, care îndeplinește următoarele condiții:

a) conținut specific de săruri minerale dizolvate, proporții relative între aceste saruri, prezenta unor oligoelemente sau a altor constituenți;

b) natura exclusiv subterană;

c) captare care garantează puritatea microbiologica la sursă;

d) compoziție, temperatura și alte caracteristici constante, în limitele fluctuației naturale. Acestea nu trebuie să fie afectate de posibilele variații ale debitului sursei;

e) caracteristici de zăcământ care să poată asigura o buna protecție naturală împotriva poluarii;

f) în unele cazuri, efecte benefice pentru sănătate. În aceasta situație este obligatorie definirea apei minerale conform criteriilor cuprinse la pct. 3.4 din cap. 3.

Capitolul 2 Definiții complementare

2.1 Apa minerală naturală, natural-gazoasă

Apa minerală naturală, natural-gazoasă este apa minerală al carei conținut de dioxid de carbon provenind de la sursa este, după condiționare, același ca la emergentă, în limitele tehnice uzuale de toleranță.

2.2 Apa minerală naturală negazoasă (plată)

Apa minerala naturala negazoasa este apa minerala care, în stare naturală și după condiționare, conform anexei nr. 2 pct. 5., nu conține dioxid de carbon în proporție superioară cantității necesare pentru menținerea în stare dizolvată a sarurilor hidrogencarbonatate din compoziția sa, dar nu mai mult de 250 mg/l.

2.3. Apă minerală naturală degazeificată sau apă minerală naturală reimpregnată cu dioxid de carbon de la sursă

Apa minerala naturala degazeificata sau apa minerală naturală reimpregnată cu dioxid de carbon de la sursă este apa minerală al carei conținut în dioxid de carbon, după condiționare, conform pct. 5 din anexa nr. 2, nu este același ca la emergentă.

2.4. Apă minerală naturală gazeificată

Apă minerală naturală gazeificată este o apă minerală căreia i s-a adăugat dioxid de carbon de altă origine decât cel de la sursă, dar de uz exclusiv alimentar.

Capitolul 3 Cercetarea pentru punerea în evidenta a apelor minerale naturale. Criterii de calitate

1. Cercetarea geologică-hidrogeologică

Cercetarea geologică-hidrogeologică pentru punerea în evidență a apelor minerale se va materializa printr-un raport geologic detaliat asupra condițiilor hidrogeologice de dezvoltare a acviferului, care să cuprindă:

1.1. Stratigrafia și tectonica zonei;

1.2. Condițiile hidrogeologice generale ale acesteia;

1.3. Condițiile de geneza a apei minerale și relația dintre mineralizarea acesteia și litologia acviferului;

1.4. Descrierea surselor;

1.5. Parametrii hidrogeologici ai surselor;

1.6. Delimitarea, conform prevederilor legale, a zonelor de protecție (sanitară și hidrogeologica);

1.7. Evaluarea debitelor exploatabile de apă minerală și a condițiilor de extragere a acestora, precum și a rezervelor propuse spre omologare, conform legislației în vigoare;

1.8. Studiul izotopilor naturali (de mediu), acolo unde se considera necesar.

1.9. Raportul va fi însoțit de harți la scări corespunzătoare, cu indicarea amplasării surselor.

2. Parametrii fizico-chimici privind apa minerală naturală

2.1. Temperatura apei la sursa și temperatura mediului ambiant la momentul prelevării probei.

2.2. Reziduul sec la 180° C sau 240° C.

2.3. Conductivitatea electrica, cu specificarea temperaturii în momentul măsuratorii.

2.4. Concentrația ionilor de hidrogen - pH-ul.

2.5. Conținutul în cationi și anioni.

2.6. Conținutul în substanțe nedisociate.

2.7. Conținutul în urme de elemente cu potențial toxic.

2.8. Radioactivitatea apei la sursa.

2.9. Conținutul în substanțe indezirabile și cu potențial toxic, de proveniență naturală sau contaminate.

3. Parametrii microbiologici și biologici

3.1. Paraziti și microorganisme patogene.

3.2. Coliformi totali/100 ml, la 37° C.

3.3. Indicatori de contaminare fecală:

- coliformi fecali/100 ml, la 44° C;

- streptococi fecali/100 ml;

- clostridii sulfito-reducatoare/100 ml;

- pseudomonas aeruginoasa/100 ml.

3.4. Număr de unități formatoare de colonii:

- între 20° C - 22° C timp de 72 de ore pe agar-agar sau amestec agar-gelatina la 37° C, timp de 24 de ore pe agar-agar.

Indicatorii microbiologici și biologici mai sus menționați nu sunt limitativi, aceștia putând fi completați în conformitate cu legislația sanitară.

3.5. Criterii clinice și farmacodinamice

Cercetări care se vor efectua în concordanta cu metodologii recunoscute din punct de vedere științific și care se vor referi la caracteristicile particulare ale apelor minerale naturale cu efecte asupra organismului uman, cum ar fi cele diuretice, asupra funcțiilor gastrice și intestinale și la eventualele compensații ale deficitului de minerale în organism.

Observații clinice care pot înlocui, în anumite cazuri, cercetările menționate în paragraful anterior.

Certificarea efectelor apei minerale asupra organismului uman se va face de către organele sanitare competente, conform legii.

Anexa 2 EXPLOATAREA, VALORIFICAREA ȘI COMERCIALIZAREA

APEI MINERALE NATURALE

1. Exploatarea surselor de apa minerala naturala se va realiza numai cu avizul organelor competente, conform legislației în vigoare.

2. Exploatarea apei minerale naturale va fi executată în asa fel încât să se evite contaminarea ei, să fie conservată calitatea ei inițială asa cum a fost determinata și să nu fie afectați factorii de mediu.

Extracția apei minerale se va efectua conform prevederilor legale impuse de necesitatea asigurării unei exploatări rationale, a gestionării, protecției și conservării acesteia.

3. Extracția, transportul, condiționarea și îmbutelierea apei minerale naturale se vor face cu echipamente confecționate din materiale adecvate, avizate sanitar, iar apa va fi îmbuteliată și ambalată, astfel încât să nu se permită modificarea calității ei inițiale, iar ambalajele să poată fi refolosite sau eliminate ecologic.

4. Este interzis transportul apei minerale naturale în recipiente de mare capacitate (vrac), la sfârșitul condiționării, conform pct. 5 din prezenta anexa, sau înainte de condiționare.

Apa minerala poate fi transportată numai în recipientele destinate consumatorului.

5. Este interzis orice tratament al apei minerale naturale, cu excepția următoarelor operațiuni:

- separarea constituientilor instabili ca: fierul, manganul și hidrogenul sulfurat, prin operațiuni de decantare și filtrare, eventual precedate de oxigenare, cu condiția ca acest tratament să nu schimbe caracterul chimic general al apei minerale;

- eliminarea totală sau parțială a dioxidului de carbon prin mijloace exclusiv fizice;

- impregnarea sau reimpregnarea cu dioxid de carbon în condițiile prevăzute în cap. 2 din anexa nr. 1.

6. În particular, orice tratament de dezinfectare prin orice mijloace, adăugarea de elemente bacteriostatice etc. este interzis.

Aceste prevederi nu se aplică și la apa minerală utilizată pentru băuturi racoritoare.

7. În cazuri de poluare survenită în timpul exploatării sursei, îmbutelierea apei minerale se suspendă până la eradicarea cauzelor care au stat la baza fenomenului, până la revenirea apei la calitățile inițiale și până la încadrarea să în normele cuprinse în anexa nr. 3.

8. În scopul asigurării protecției și conservării cantitative și calitative a resurselor, persoanele juridice care exploatează apele minerale au obligația de a tine evidenta debitelor exploatate (periodic) și de a efectua analizele conform anexei nr. 4.

9. Prevederile anexelor nr. 3 și 4 sunt obligatorii pentru unitățile care exploatează, iar prevederile Standardului român 4.450/1996 sunt obligatorii pentru unitățile care valorifica și comercializează apa minerala.

10. Ambalajele care se utilizează pentru îmbutelierea apelor minerale naturale trebuie închise ermetic pentru a se evita posibilitățile de alterare sau contaminare a produsului.

Ambalajele pentru apa minerala naturala trebuie să corespundă legislației sanitare și de protecție a mediului în vigoare.

11. Pe eticheta produsului se vor inscripționa în mod obligatoriu următoarele:

- țara de proveniență (origine);

- denumirea produsului apă minerală naturală, în conformitate cu specificațiile cuprinse în cap. 2 din anexa nr. 1;

- denumirea sursei din care se îmbuteliază, cu precizarea numelui sau numărului acesteia (exemplu: izvor nr. 3 sau izvor "Ileana", ori "forja 5");

- marca de fabrica. Se va avea în vedere faptul ca numele localităților nu pot fi utilizate ca mărci de fabrica decât numai dacă sursa din care se îmbuteliază este plasata în aceasta localitate.

Dacă marca de fabrica a produsului are alta denumire decât denumirea sursei sau a locului de origine a apei minerale, numele sursei sau al locului de origine a apei minerale se va inscriptiona cu litere mai mari de cel puțin o dată și jumătate decât numele marcii de fabrica;

- conținutul net în unități de volum;

- numele firmei care îmbuteliază apa;

- data îmbutelierii și termenul de valabilitate;

- identificarea lotului de produs. Fiecare recipient trebuie să poarte pe eticheta să o inscripție gradata sau o marca, în clar sau în cod, care să permită identificarea producătorului și a lotului;

- tipul ambalajului și forma de refolosire sau de eliminare;

- specificații privind compoziția apei sub una dintre următoarele forme:

a) prezentarea principalilor constituienti chimici ai apei, cu menționarea laboratorului care a efectua analiza și data acesteia;

b) următoarea inscripție: "Compoziția chimica corespunde analizei efectuate la data de .... de laboratorul ....".

În acest caz, se recomanda folosirea uneia dintre următoarele mențiuni:

- "Poate avea efecte laxative";

- "Poate avea efecte diuretice";

- "Recomandată pentru dieta saraca în sodiu";

- "Indicată pentru alimentația nou-născuților și sugarilor";

- "Indicată la prepararea alimentelor pentru copii nou-născuți și sugari";

- eventuale contraindicatii;

- alte proprietăți care nu implica indicații profilactice sau terapeutice.

12. Se interzice:

- comercializarea apei minerale din una și aceeași sursa sub mai multe mărci de fabrica;

- menționarea pe eticheta produsului a indicațiilor terapeutice ale apei minerale;

- inscriptionarea pe eticheta a oricărei forme de reclama publicitara.

13. În sensul prezentelor norme, se definește ca apa de izvor apa îmbuteliată care:

a) își are originea într-un zăcământ subteran și provine din unul sau mai multe izvoare sau foraje;

b) îndeplinește, în mod natural, toate condițiile de potabilitate, conform normelor în vigoare;

c) poate fi supusă numai proceselor de condiționare specificate la pct. 5 din prezenta anexa și transportată numai în condițiile pct. 3 și 4 din aceeași anexa;

d) din punct de vedere al gradului de cunoaștere, complexitatea și detalierea cercetărilor asupra sursei nu acoperă în totalitate cerințele prevăzute la pct. 1 și 2 din cap. 3 al anexei nr. 1 sau, în urma realizării unui studiu de detaliu complet, apa nu întrunește una dintre condițiile prevăzute la lit. a), d), e) și f) din cap. 1 al anexei nr. 1.

14. Apa de izvor, ca și orice fel de apă potabilă îmbuteliată, nu va fi caracterizată și nu va conține referiri, semne sau figuri care să creeze confuzii de orice fel cu apa minerala naturala, să induca în eroare asupra localizarii geografice a apei, să atribuie apei efecte sau recomandări terapeutice sau să facă precizări asupra compoziției ei chimice.

15. În sensul prezentelor norme, se definește ca apa minerala medicinala apa minerala care, prin specificul compoziției sale, are efecte terapeutice asupra organismului uman. Aceste efecte terapeutice sunt stabilite pe baza cercetărilor de specialitate din domeniul medical.

Cercetarea geologica pentru punerea în evidenta și exploatarea surselor de ape minerale medicinale se face în condițiile prezentelor norme tehnice.

Îmbutelierea și desfacerea apelor minerale medicinale se vor face numai în conformitate cu legislația sanitară în vigoare.

Anexa 3 LISTA

indicatorilor apei minerale la sursă

A. Indicatori organoleptici

Nr. crt.

Indicatori

Exprimarea rezultatului

Concentrația maximă admisă (CMA)

Observații

1.

Culoare

mg/l scara Pt Co

-

La sursă, conform stării naturale a apei

2.

Turbiditate

mg/l SiO2

-

3.

Miros

-

4.

Gust

-

B. Indicatori fizico-chimici (ai apei minerale naturale)

Nr. crt.

Indicatori

Exprimarea rezultatului

Concentrația maximă admisă (CMA)

Observații

5.

Temperatura

°C

-

Conform stării naturale a apei

6.

Concentrația ionilor de hidrogen

unități pH

-

Conform stării naturale a apei

7.

Conductivitate

μs/cm la 20°C

-

Corespunzător mineralizației apei minerale

8.

Cloruri Cl-

mg/l

-

Conform cu caracteristicile specifice apei minerale analizate

9.

Sulfați SO42+

mg/l

-

Conform cu caracteristicile specifice apei minerale analizate

10.

Calciu Ca2+

mg/l

-

Conform cu caracteristicile specifice apei minerale analizate

11.

Magneziu Mg2+

mg/l

-

Conform cu caracteristicile specifice apei minerale analizate

12.

Sodiu Na+

mg/l

-

Conform cu caracteristicile specifice apei minerale analizate

13.

Potasiu K+

mg/l

-

Conform cu caracteristicile specifice apei minerale analizate

14.

Duritate totală

grade germane

-

Conform cu caracteristicile specifice apei minerale analizate

15.

Reziduu sec

mg/l după uscare la 180°C sau la 240°C

-

Conform cu caracteristicile specifice apei minerale analizate

16.

Oxigen dizolvat O2

mg/l

-

Conform cu caracteristicile specifice apei minerale analizate

17.

Dioxid de carbon CO2

mg/l

-

Conform cu caracteristicile specifice apei minerale analizate

C. Indicatori considerați substanțe indezirabile*)

Nr. crt.

Indicatori

Exprimarea rezultatului

Concentrația maximă admisă (CMA)

Observații

18.

Nitrați NO-3

mg/l

50

19.

Nitriți NO-2

mg/l

0,1

20.

Amoniu NH+4

mg/l

0,5

21.

Oxidabilitate (O2)

mg/l

3

Măsurată la cald, în mediu acid

22.

Hidrogen sulfurat H2S

μg/l

Nedetectabil organoleptic

23.

Fenoli (indice de fenol)

μg/l

0,5

24.

Substanțe tensioactive (care reacționează cu albastru de metilen)

lauril sulfat μg/l

200

25.

Fier Fe2+,3+

μg/l

-

Conform stării naturale a apei

26.

Mangan Mn2+

μg/l

-

27.

Cupru Cu2+

μg/l

100

28.

Zinc Zn2+

μg/l

100

29.

Fosfați PO43-

mg/l

0,5

30.

Fluor F-

μg/l

1.200

31.

Borați H3Bo3

mg/l

30

*) Unele dintre aceste substanțe pot deveni toxice, dacă sunt prezente în cantități mari.

D. Indicatori considerați substanțe toxice

Nr. crt.

Indicatori

Exprimarea rezultatului

Concentrația maximă admisă (CMA)

Observații

32.

Arsen As

μg/1

50

33.

Cadmiu Cd

μg/l

5

34.

Cianuri CN-

μg/1

10

35.

Crom Cr

μg/l

50

36.

Mercur Hg

μg/l

1

37.

Nichel Ni

μg/l

100

38.

Plumb Pb

μg/l

50

39.

Seleniu Se

μg/l

10

40.

Pesticide și produse asemănătoare

- pe fiecare component în parte

μg/l

0,1

- suma tuturor componentelor din fiecare clasă

μg/l

0,5

E. Indicatori microbiologici și biologici

Nr. crt.

Indicatori

Volumul probei - ml -

Limite admise

41.

Coliformi totali

100

absent

42.

Coliformi fecali

100

absent

43.

Streptococi fecali

100

absent

44.

Clostridii sulfito-reducătoare

100

absent

45.

Pseudomonas aeruginosa

100

absent

46.

Număr total de bacterii la sursă 37°C

1

5

22°C

1

20

F. Indicatori radioactivi

Concentrațiile maxime admise pentru indicatorii radioactivi sunt cele prevăzute în normele de potabilitate.

Anexa 4 TIPURI DE CONTROL LA SURSĂ

al indicatorilor caracteristici apelor minerale destinate

consumului și frecvența efectuării analizelor

Analize tip/ Indicatori

Control minim (C1)

Control normal (C2)

Control periodic (C3)

Control ocazional în situații particulare sau accidentale (C4)

A.

Indicatori organoleptici

- Miros1)

Identic C1

Identic C1

În funcție de situație, ținând seama de factorii care pot avea efecte negative asupra calității apelor minerale

- Gust1)

B.

Indicatori fizico-chimici

- Temperatură

Identic C1

Lit. B din anexa nr. 3

- Conductivitate/TDS

- pH

- CO2

- ion HCO3-

- oxigen dizolvat (pentru ape necarbogazoase)

C.

Indicatori, ca substanțe indezirabile

Nitrați2) Nitriți Amoniu

Nitrați Nitriți Amoniu Fier

Lit. C din anexa nr. 3

D.

Indicatori toxici

-

-

Lit. D din anexa nr. 3

E.

Indicatori microbiologici

-

- Număr total de bacterii la 37°C și la 22°C

Lit. E din anexa nr. 3

- Coliformi totali

- Coliformi fecali

F.

Frecvența

Zilnic

Trimestrial

Semestrial

1) Evaluare calitativă.

2) Urmărire lunară.

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.