Decizia nr. 95/1996
cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Ioan Deleanu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Raul Petrescu - procuror
Valer-Vasilie Bica - magistrat-asistent
Pe rol, soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991
privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, invocată de Buiculescu Maria, contestatoare în dosarele nr. 10.118/1995 și nr. 37/1996 ale Judecătoriei Slatina.
Președintele declara ședința deschisă.
La apelul nominal făcut de magistratul-asistent răspunde Buiculescu Maria, lipsa fiind Oficiul de forta de muncă și șomaj - D.M.P.S. Olt-Slatina, legal citat.
Având cuvintul, autoarea excepției de neconstituționalitate cere permisiunea să depună concluzii scrise, aceleași pentru ambele dosare, și prezintă oral conținutul acestora. În esenta, arata ca " art. 6 din Legea nr. 1/1991 , în actuala redactare, contravine dispozițiilor art. 33 și art. 43 din Constituția României", deoarece, prin încetarea plății ajutorului de șomaj și prin recuperarea sumelor încasate cu acest titlu de la persoanele care frecventează o formă de școlarizare (liceala, postliceala, universitară, la zi, seral sau fără frecventa), se încalcă "unul din drepturile fundamentale ale omului", dreptul la învățătura. Ca argument, se invoca Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, care "nu interzice dreptul la învățătura ... al persoanelor beneficiare de pensie de invaliditate, indiferent de gradul de invaliditate".
Reprezentantul Ministerului Public propune conexarea Dosarului nr. 62 C/1996 la Dosarul nr. 61 C/1996, arata ca este de acord cu conținutul raportului întocmit de judecătorul-raportor și pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, deoarece drepturile prevăzute de art. 32 alin. (1) și art. 43 alin. (2) din Constituție nu sunt incalcate de dispozițiile
art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991 , dreptul la învățătura și dreptul la ajutor de șomaj fiind drepturi subiective, vocatii acordate în condițiile stabilite de legi organice, în speta de
Președintele completului declara dezbaterile închise.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin încheierile din 22 februarie 1996 ale Judecătoriei Slatina, județul Olt, pronunțate în dosarele nr. 10.118/1995 și nr. 37/1996, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor
art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991
privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională.
În ambele cauze excepțiile de neconstituționalitate au fost invocate de contestatoarea Buiculescu Maria, în litigiul acesteia cu Oficiul de forta de muncă și șomaj - D.M.P.S. Olt-Slatina.
Prin ambele încheieri, instanța și-a exprimat opinia ca prevederile
art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991
sunt constituționale, prin aceste prevederi neîncălcându-se dispozițiile "art. 32 și ale art. 43 alin. (1) și (2) din Constituția României", asa cum afirma contestatoarea.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat punctele de vedere ale Camerelor Parlamentului și Guvernului.
Guvernul considera excepția de neconstituționalitate ca nefondata, întrucît însăși
Legea nr. 1/1991 , prin prevederile art. 1, precizează ce se înțelege prin șomeri, iar art. 2 din aceeași lege menționează cine poate beneficia de ajutorul de șomaj. De asemenea, art. 3 din lege arata care anume categorii de persoane pot fi asimilate șomerilor și beneficiază de ajutor de integrare profesională. Excepția prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. e) din lege nu încalcă prevederile art. 32 din Constituție, dreptul la învățătura fiind asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare. Potrivit aceluiași text constituțional, învățământul de stat este gratuit, în condițiile legii.
*) Definitivă prin nerecurare.
Costica Bulai - președinte
Articolul 6
alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991
nu încalcă nici dispozițiile art. 43 din Constituție, întrucît pentru elevii din învățământul preuniversitar, precum și pentru cei de la școlile postliceale de stat, învățământul este gratuit. În plus, elevii beneficiază și de alte facilități prevăzute de lege.
Camerele Parlamentului nu și-au comunicat punctele de vedere.
CURTEA,
examinînd încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile scrise, depuse de autoarea excepției, nota de concluzii trimisa de D.M.P.S. Olt-Slatina, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile
art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991
raportate la prevederile Constituției, retine următoarele:
Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate, care a fost invocată în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, întrucît, deși se contesta constituționalitatea unor dispoziții legale anterioare Constituției, pe baza acestora s-au stabilit raporturi juridice după intrarea în vigoare a acesteia.
Întrucît în ambele litigii obiectul excepțiilor de neconstituționalitate este același, ele au fost invocate în fața aceleiași instanțe și între aceleași părți, pe temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, s-a dispus întrunirea celor două pricini, prin conexarea Dosarului nr. 62 C/1996 la Dosarul nr. 61 C/1996.
Potrivit
art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 8 ianuarie 1991 și republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 14 septembrie 1994, "absolvenții învățământului liceal care urmează forme superioare de pregătire profesională, indiferent de forma acesteia și de durata ei", nu beneficiază - cum se precizează la alin. (1) al art. 6 - "de ajutor de șomaj sau de ajutor de integrare profesională". Aceste prevederi au fost considerate neconstituționale în raport cu dispozițiile art. 32 și ale art. 43 alin. (1) și (2) din Constituție. Art. 32 din Constituție garantează dreptul la învățătura, iar art. 43 alin. (1) și (2) din Constituție are ca obiect de reglementare asigurarea unui nivel de trai decent, inclusiv prin ajutorul de șomaj și prin alte forme de asistența socială prevăzute de lege.
Excepția de neconstituționalitate nu este intemeiata.
Cît privește încălcarea dispozițiilor art. 32 din Constituție prin faptul ca celor care urmează forme superioare de pregătire profesională nu li se mai acorda ajutorul de șomaj, aceasta ipoteza de neconstituționalitate este neîntemeiată sub următoarele aspecte:
a) cu excepția învățământului general care, potrivit art. 32 alin. (1) din Constituție, este "obligatoriu", celelalte forme de învățământ sunt facultative, asa încât persoana care, dorind să urmeze forme superioare de pregătire profesională, nu solicita încadrarea sa în munca, nu poate fi indreptatita la ajutorul de șomaj;
b) potrivit art. 32 alin. (4) din Constituție, "învățământul de stat este gratuit", neputindu-se deci justifica revendicarea ajutorului de șomaj pentru a acoperi astfel eventualele cheltuieli făcute cu școlarizarea. De altfel, în considerarea funcției specifice a ajutorului de șomaj, schimbarea destinației acestuia nici n-ar fi posibila;
c) în sensul
art. 1 din Legea nr. 1/1991
sunt considerate șomeri și beneficiază de ajutorul de șomaj persoanele apte de muncă "ce nu pot fi încadrate din lipsa de locuri disponibile corespunzătoare pregătirii lor". Art. 32 din Constituție vizează însă o cu totul alta categorie socioprofesionala, anume aceea a elevilor și studenților.
În ceea ce privește referirea, în comparatie, la prevederile Legii nr. 3/1977, care "nu interzice dreptul la învățătura ...", este de observat ca nici
art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991
nu o face, acesta stabilind doar ca absolvenții învățământului liceal care urmează forme superioare de pregătire profesională, indiferent de forma acesteia și de durata ei, nu beneficiază de ajutor de șomaj, ceea ce, în logica celor expuse deja, nu contravine vreunei prevederi constituționale.
Apare, de asemenea, neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991
și prin raportarea acestora la dispozițiile art. 43 din Constituție. Alin. (1) al art. 43 se referă, generic, la obligațiile de mijloace și la cele de rezultat care revin statului, obligații de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent. Prevederile
art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 1/1991
nu au nici o incidența cu aceste dispoziții constituționale. Alin. (2) al art. 43 din Constituție, referindu-se la unele drepturi pe care le au cetățenii, în contextul măsurilor de protecție socială pentru asigurarea unui nivel de trai decent, precizează între acestea și "ajutorul de șomaj". Ajutorul de șomaj și alte forme de asistența socială sunt - cum precizează textul constituțional - "prevăzute de lege". Aceasta precizare nu implica doar menționarea ca atare prin lege a ajutorului de șomaj și a altor forme de asistența socială, ci și reglementarea condițiilor de acordare a acestora. Or,
are tocmai un asemenea obiect de reglementare, autoritatea legiuitoare stabilind inclusiv persoanele care nu beneficiază de ajutorul de șomaj. Exceptarea de la acordarea ajutorului de șomaj a "absolvenților învățământului liceal care urmează forme superioare de pregătire profesională" nu poate fi considerată o măsura de natura sa afecteze "un nivel de trai decent". Altfel spus și din perspectiva considerentelor deja arătate, calificarea ajutorului de șomaj ca fiind o măsura de natura să asigure un nivel de trai decent pentru elevi și studenți ar fi cu totul nejustificată, elevii și studenții neputind fi încadrați în categoria șomerilor.
Pentru considerentele expuse și vazind dispozițiile art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 24 alin. (2) și ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Conexarea Dosarului nr. 62 C/1996 la Dosarul nr. 61 C/1996.
2. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 1/1991
privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, invocată de Buiculescu Maria în dosarele nr. 10.118/1995 și nr. 37/1996 ale Judecătoriei Slatina.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 septembrie 1996.
PREȘEDINTE, prof. univ. dr. Costica Bulai Magistrat-asistent, Valer-Vasilie Bica
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.