HG nr. 1611/2004
privind cheltuielile necesare pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Camera Deputaților, Senat și Președintele României din anul 2004
prezumat în vigoare 2 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- HG nr. 2026/2004 24 noiembrie 2004 (prevederi anume) pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.611/2004 privind cheltuielile nece…
Completat prin 1
- HG nr. 500/2005 1 iunie 2005 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.611/2004 privind cheltuielile necesare pentr…
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 29 alin. (1) lit. ț), al art. 111 și
art. 112 alin. (2) din Legea nr. 373/2004
pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, precum și al
art. 28 din Legea nr. 370/2004
pentru alegerea Președintelui României,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Camera Deputaților, Senat și Președintele României din anul 2004 se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor, al Secretariatului General al Guvernului pentru Institutul Național de Statistică și Agenția pentru Strategii Guvernamentale și al Ministerului Afacerilor Externe.
Pentru acoperirea cheltuielilor necesare în vederea pregătirii și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru Camera Deputaților, Senat și Președintele României din anul 2004 se suplimentează bugetul Ministerului Administrației și Internelor, cel al Secretariatului General al Guvernului pentru Institutul Național de Statistică și Agenția pentru Strategii Guvernamentale, precum și cel al Ministerului Afacerilor Externe din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Ministerul Administrației și Internelor repartizează pe prefecturi sumele cu care se majorează alocațiile bugetare ale acestora, necesare pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Camera Deputaților, Senat și Președintele României din anul 2004.
Sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor cu organizarea, dotarea și funcționarea Biroului Electoral Central se suportă din bugetul Ministerului Administrației și Internelor.
Articolul 2
Ministerul Administrației și Internelor asigură achiziționarea, cu plata la 90 de zile din momentul ridicării de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat, a hârtiei pentru tipărirea buletinelor de vot necesare în vederea desfășurării alegerilor pentru Camera Deputaților, Senat și Președintele României din anul 2004, precum și a proceselor-verbale pentru constatarea rezultatelor alegerilor.
Ministerul Administrației și Internelor repartizează prefecților cantitățile de hârtie necesare tipăririi buletinelor de vot și a celorlalte formulare necesare procesului electoral.
Prefecții asigură imprimarea buletinelor de vot în condiții de securitate, precum și tipărirea machetei proceselor-verbale pentru constatarea rezultatelor alegerilor.
Cheltuielile privind tipărirea proceselor-verbale pentru constatarea rezultatelor alegerilor, precum și dotarea cu echipamente și tehnică de calcul, aplicații informatice și consumabile necesare efectuării operațiunilor tehnice privind stabilirea rezultatelor alegerilor, în stațiile de prelucrare organizate la nivelul circumscripțiilor și al oficiilor electorale, se suportă din bugetul Secretariatului General al Guvernului pentru Institutul Național de Statistică.
Articolul 3
În cadrul bugetelor aprobate, efectuarea cheltuielilor pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Camera Deputaților, Senat și Președintele României din anul 2004 se realizează de către ordonatorii de credite, cu informarea periodică a Comisiei pentru transparență.
Comisia prevăzută la alin. (1) se compune din câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare, din 2 reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și din 2 reprezentanți ai Clubului Român de Presă.
Componența nominală a comisiei prevăzute la alin. (1) se stabilește de către președintele Comisiei tehnice centrale, pe baza propunerilor formulate de partidele politice parlamentare, organizațiile neguvernamentale și Clubul Român de Presă.
Comisia prevăzută la alin. (1) își desemnează președintele dintre membrii nominalizați potrivit alin. (3).
Articolul 4
Pentru reducerea cheltuielilor necesare desfășurării procesului electoral, primarii vor utiliza bunurile materiale aflate în stare corespunzătoare, recuperate de la alegerile anterioare.
Articolul 5
Pe toată perioada exercitării atribuțiilor privind organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare și prezidențiale din anul 2004, instituțiile la care sunt angajați membrii birourilor electorale, statisticienii, informaticienii și personalul tehnic auxiliar le asigură acestora drepturile salariale cuvenite, potrivit legii.
Pentru membrii Biroului Electoral Central, începând cu data încheierii procesului-verbal de învestire, se acordă o indemnizație de 320.000 lei pe zi, pe întreaga perioadă de activitate, care se suportă din bugetul Ministerului Administrației și Internelor.
Statisticienii, informaticienii și personalul tehnic auxiliar care participă la executarea operațiunilor generate de activitatea de la Biroul Electoral Central vor primi o indemnizație de 220.000 lei pe zi, pe întreaga perioadă de activitate, care se suportă din bugetul Ministerului Administrației și Internelor.
Membrii birourilor electorale de circumscripție beneficiază de o indemnizație de 270.000 lei pe zi, pe întreaga perioadă de activitate, începând cu data încheierii procesului-verbal de învestire. Statisticienii, informaticienii și personalul tehnic auxiliar care participă la efectuarea operațiunilor generate de desfășurarea alegerilor pentru Camera Deputaților, Senat și Președintele României din anul 2004, pe lângă birourile electorale de circumscripție, vor primi o indemnizație de 220.000 lei pe zi, pe întreaga perioadă de activitate.
Membrii oficiilor electorale beneficiază de o indemnizație de 270.000 lei pe zi, pe întreaga perioadă de activitate, începând cu data încheierii procesului-verbal de învestire. Statisticienii, informaticienii și personalul tehnic auxiliar care participă la efectuarea operațiunilor generate de desfășurarea alegerilor pentru Camera Deputaților, Senat și Președintele României din anul 2004, pe lângă oficiile electorale, vor primi o indemnizație de 220.000 lei pe zi, pe întreaga perioadă de activitate.
Membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare beneficiază de o indemnizație de 270.000 lei pe zi de activitate, începând cu data încheierii procesului-verbal de învestire.
Membrilor Biroului Electoral Central, statisticienilor, informaticienilor și personalului tehnic auxiliar al acestuia, care participă la realizarea operațiunilor legate de desfășurarea alegerilor pentru Camera Deputaților, Senat și Președintele României din anul 2004, precum și personalului Ministerului Administrației și Internelor sau al Ministerului Apărării Naționale, care este în misiune de pază la acest birou, li se asigură în fiecare zi de activitate băuturi răcoritoare, cafea și gustări, în limita sumei de 60.000 lei de persoană. Aceste cheltuieli se suportă din bugetul Ministerului Administrației și Internelor.
Membrilor birourilor electorale de circumscripție și ai oficiilor electorale, statisticienilor, informaticienilor și personalului tehnic auxiliar al acestora, care participă la realizarea operațiunilor legate de desfășurarea alegerilor pentru Camera Deputaților, Senat și Președintele României din anul 2004, precum și personalului Ministerului Administrației și Internelor sau al Ministerului Apărării Naționale, care este în misiune de pază a acestor birouri, respectiv oficii, li se asigură în fiecare zi de activitate băuturi răcoritoare, cafea și gustări, în limita sumei de 60.000 lei de persoană.
Membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare și personalului Ministerului Administrației și Internelor sau al Ministerului Apărării Naționale, care este în misiune de pază a acestor birouri, li se asigură în ziua votării băuturi răcoritoare, cafea și gustări, în limita sumei de 60.000 lei de persoană.
Plata indemnizațiilor prevăzute la alin. (4), (5) și (6) se face pe baza listelor de prezență avizate de președinții birourilor sau oficiilor electorale.
Veniturile din indemnizațiile prevăzute la alineatele (2)-(6) se impozitează conform prevederilor
art. 84 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Prin zi de activitate se înțelege munca desfășurată pe parcursul unei zile calendaristice, indiferent de numărul de ore prestate, dar nu mai puțin de 6 ore pe zi.
Pe lângă drepturile prevăzute la alin. (4) și (5) și (6), membrii birourilor sau oficiilor electorale care domiciliază în alte localități beneficiază de indemnizația de delegare, precum și de decontarea cheltuielilor de transport și cazare, potrivit reglementărilor în vigoare care stabilesc aceste drepturi pentru personalul din instituțiile publice.
Plata indemnizațiilor prevăzute la alin. (4), (5), (6) și (13) și a cheltuielilor de protocol prevăzute la alin. (8) și (9) se asigură din bugetele prefecturilor, din sumele repartizate conform art. 1 alin. (3).
Articolul 6
Cheltuielile pentru prelucrarea și distribuirea pe suport magnetic a datelor necesare actualizării listelor electorale permanente și cheltuielile pentru tipărirea copiilor de pe listele electorale permanente și pentru dosarele necesare se suportă din bugetul Ministerului Administrației și Internelor.
Articolul 7
Cheltuielile necesare în vederea transportului documentelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral se asigură din bugetele prefecturilor, din sumele repartizate conform art. 1 alin. (3).
Pentru organizarea și desfășurarea procesului electoral, consumul de carburanți și cheltuielile cu telefoanele, efectuate de autoritățile și instituțiile publice implicate, se suplimentează cu 50% față de normativele în vigoare, în perioada octombrie-decembrie 2004.
Articolul 8
Confecționarea timbrelor autocolante ce se aplică pe cărțile de identitate ale cetățenilor este asigurată de Ministerul Administrației și Internelor.
Ministerul Administrației și Internelor repartizează timbrele autocolante prefecților, care împreună cu primarii predau aceste materiale secțiilor de votare.
Confecționarea ștampilelor cu mențiunea "Votat", precum și a celorlalte modele de ștampile necesare în vederea controlului și desfășurării procesului electoral se asigură de prefecți, din sumele repartizate conform art. 1 alin. (3).
Articolul 9
Achiziționarea bunurilor și serviciilor necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor pentru Camera Deputaților, Senat și Președintele României din anul 2004 se face în condițiile prevăzute de
art. 12 lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2001
privind achizițiile publice, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 212/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 10
Sumele puse la dispoziția Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Afacerilor Externe, respectiv Secretariatului General al Guvernului pentru Institutul Național de Statistică și pentru Agenția pentru Strategii Guvernamentale, neutilizate, se restituie, în vederea reîntregirii Fondului de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, în termen de 10 zile de la data publicării rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 11
Sumele alocate Ministerului Administrației și Internelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru desfășurarea procesului electoral se virează cu această destinație în bugetul fiecărei prefecturi, iar decontarea cheltuielilor respective se efectuează cu respectarea prevederilor legale.
Articolul 12
Ministerul Finanțelor Publice va introduce modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri în structura bugetului de stat pe anul 2004 și în volumul și structura bugetului Ministerului Administrației și Internelor, al Secretariatului General al Guvernului pentru Institutul Național de Statistică și pentru Agenția pentru Strategii Guvernamentale, precum și al Ministerului Afacerilor Externe.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: ──────────────── Ministru de stat, ministrul administrației și internelor, Marian Florian Săniuță Ministrul delegat pentru administrația publică, Gheorghe Emacu Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Eugen Bejinariu Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu București, 7 octombrie 2004. Nr. 1.611.
Anexa Mii lei
┌─────────────────────────┬─────┬──────────────────────────────────┬───────────┐ │ INSTITUȚIA │ │ Cheltuieli │ │ │ │Capi-├───────────┬───────────┬──────────┤ TOTAL │ │ │tol │ Personal │ Materiale │ Capital │ │ ├─────────────────────────┼─────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤ │1.Ministerul │ │ │ │ │ │ │ Administrației │ │ │ │ │ │ │ și Internelor │ │443.061.124│309.548.000│26.000.000│778.609.124│ ├─────────────────────────┼─────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤ │ 1) Prefecturi │51.01│389.454.300│233.000.000│ 5.250.000│627.704.300│ │ 2) Biroul Electoral │ │ │ │ │ │ │ Central │51.01│ 1.639.250│ 7.500.000│ 4.000.000│ 13.139.250│ ├─────────────────────────┼─────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤ │ TOTAL CAP 51.01 │51.01│391.093.550│240.500.000│ 9.250.000│640.843.550│ ├┬────────────────────────┼─────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤ ││1)Inspectoratul General │ │ │ │ │ │ ││ al Politiei │55.01│ 36.488.000│ 43.300.000│ │ 79.788.000│ │├────────────────────────┼─────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤ ││2)Comandamentul Național│ │ │ │ │ │ ││ al Jandarmeriei │55.01│ 7.200.000│ 12.800.000│ │ 20.000.000│ │├────────────────────────┼─────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤ ││3)Direcția Generală │ │ │ │ │ │ ││ Evidenta Informatizata│ │ │ │ │ │ ││ a Persoanei │55.01│ 8.200.000│ 620.000│16.750.000│ 25.570.000│ │├────────────────────────┼─────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤ ││4)Unitatea Speciala de │ │ │ │ │ │ ││ Aviație │55.01│ 79.574│ 12.328.000│ │ 12.407.574│ ├┴────────────────────────┼─────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤ ├─────────────────────────┼─────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤ │ TOTAL CAP 55.01 │55.01│ 51.967.574│ 69.048.000│16.750.000│137.765.574│ ├─────────────────────────┼─────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤ ├─────────────────────────┤ ├───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤ │2.Secretariatul General │ │ │ │ │ │ │ al Guvernului │ │ 500.000│ 39.694.000│ 4.800.000│ 44.994.000│ ├─────────────────────────┼─────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤ │ - Institutul Național│ │ │ │ │ │ │ de Statistica │51.01│ 500.000│ 24.700.000│ 4.800.000│ 30.000.000│ ├─────────────────────────┼─────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤ │ - Agenția pentru │ │ │ │ │ │ │ Strategii │ │ │ │ │ │ │ Guvernamentale │59.01│ │ 14.994.000│ │ 14.994.000│ ├─────────────────────────┼─────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤ │3.Ministerul Afacerilor │ │ │ │ │ │ │ Externe │51.o1│ 6.300.000│ 14.700.000│ │ 21.000.000│ ├─────────────────────────┼─────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤ ├─────────────────────────┼─────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤ │ TOTAL GENERAL │ │449.861.124│363.942.000│30.800.000│844.603.124│ └─────────────────────────┴─────┴───────────┴───────────┴──────────┴───────────┘ _______________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.