Normele din 2 februarie 2005
ce stabilește suportul logistic pentru sistemul computerizat veterinar Traces
prezumat în vigoare
Articolul 1
În contextul sistemului Traces, sistemul computerizat veterinar integrat prevăzut în Norma sanitară veterinara cu privire la dezvoltarea unui sistem computerizat veterinar integrat, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 22/2005, Autoritatea Naționala Sanitară Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor stabilește suportul logistic destinat sprijinirii utilizatorilor sistemului pentru o perioadă inițială de testare.
Articolul 2
Suportul logistic și bugetul necesar pentru implementarea prevederilor art. 1 vor fi stabilite în urma unei analize tehnice detaliate dispuse de Autoritatea Naționala Sanitară Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor.
Articolul 3
Autoritatea Naționala Sanitară Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor poate pune în aplicare acte normative, reglementări și prevederi administrative, necesare pentru conformarea cu prezenta norma sanitară veterinara, le va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Ministerului Integrării Europene și al Misiunii României pe lângă Uniunea Europeană, împreună cu tabelele de concordanta, în vederea evaluării conformitatii transpunerii legislative, și va stabili măsurile necesare pentru implementarea corecta și la timp a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.
Atunci când Autoritatea Naționala Sanitară Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor adopta cele menționate la alin. (1), aceasta trebuie să facă o referire expresă la prezenta norma sanitară veterinara. Procedura privind realizarea referirii menționate rămâne în responsabilitatea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Autoritatea Naționala Sanitară Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor va lua măsurile necesare și va sanctiona, potrivit legii, orice încălcare a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare. De asemenea, va facilita întocmirea documentelor necesare pentru sancționarea incalcarilor legislației veterinare și pentru siguranța alimentelor ce constituie infracțiuni.
Prezenta norma sanitară veterinara constituie transpunerea oficială a
Deciziei Comisiei Europene 2004/675/CE
.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.