Tratatul din 30 ianuarie 2002
între România și Ucraina privind asistența juridică și relațiile juridice în cauzele civile
prezumat în vigoare
România și Ucraina, denumite în continuare părți contractante,
acordând o importanță deosebită dezvoltării colaborării în domeniul asistenței juridice în cauzele civile,
au convenit asupra următoarelor:
Partea ÎNTÂI
Dispoziții generale
Articolul 1
Ocrotirea juridică
1. Cetățenii unei părți contractante se bucură pe teritoriul celeilalte părți contractante, în ceea ce privește drepturile lor personale și patrimoniale, de aceeași ocrotire juridică ca și cetățenii acelei părți contractante.
Această prevedere se referă, deopotrivă, la persoanele juridice înființate în conformitate cu legislația fiecăreia dintre părțile contractante.
2. Cetățenii unei părți contractante au dreptul să se adreseze liber și nestânjenit instanțelor judecătorești, Ministerului Public din România și Procuraturii din Ucraina, notarilor publici din România și notariatelor din Ucraina (denumite în cele ce urmează instituții judiciare), precum și altor instituții ale celeilalte părți contractante, în competența cărora intră rezolvarea cauzelor civile, pot să își susțină interesele în fața acestora, să facă reclamații și să introducă orice acțiuni în aceleași condiții ca și cetățenii acelei părți contractante.
3. Cauze civile în înțelesul prezentului tratat sunt considerate, de asemenea, cauzele familiale și cauzele comerciale.
Articolul 2
Asistența juridică
1. Instituțiile judiciare ale părților contractante își acordă reciproc asistență juridică în cauzele civile, în conformitate cu prevederile prezentului tratat.
2. Instituțiile judiciare acordă asistență juridică și altor instituții în competența cărora intră rezolvarea unor probleme legate de cauzele civile.
Articolul 3
Obiectul asistenței juridice
Asistența juridică cuprinde îndeplinirea unor activități procesuale prevăzute de legislația părții contractante solicitate, cum ar fi audierea părților, martorilor, experților, efectuarea expertizelor, cercetărilor locale, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în cauze civile, precum și în cauze penale referitor la latura civilă, înmânarea și expedierea documentelor judiciare și extrajudiciare.
Articolul 4
Modul de legătură
În realizarea asistenței juridice, instituțiile judiciare ale părților contractante comunică între ele prin intermediul Ministerului Justiției al României și Ministerului Justiției al Ucrainei, în măsura în care prezentul tratat nu prevede altfel.
Articolul 5
Limba
1. Cererea de acordare a asistenței juridice și anexele la aceasta se întocmesc în limba părții contractante solicitante, la care se atașează o copie legalizată a traducerii în limba celeilalte părți contractante.
2. Traducerea oficială se legalizează de către notar ori de către o persoană autorizată a instituției judiciare solicitante sau de misiunea diplomatică ori de oficiul consular al părții contractante solicitante.
3. Instituțiile judiciare pot folosi pentru cererile de asistență juridică formulare cu text bilingv, care vor fi stabilite de comun acord de către ministerele de justiție ale celor două părți contractante.
Articolul 6
Întocmirea documentelor
Actele transmise de instituțiile judiciare și de alte instituții în vederea acordării asistenței juridice trebuie să fie prevăzute cu semnătura persoanei competente și să poarte sigiliul instituției solicitante.
Articolul 7
Cererea de acordare a asistenței juridice
În cererea de acordare a asistenței juridice trebuie să fie prevăzute:
a) denumirea instituției judiciare solicitante;
b) denumirea instituției judiciare solicitate;
c) indicarea cauzei pentru care se solicită asistență juridică;
d) numele și prenumele părților, calitatea procesuală, cetățenia lor, domiciliul sau reședința, pe cât posibil ocupația, iar în legătură cu persoanele juridice, denumirea și sediul lor;
e) numele și adresa reprezentanților lor;
f) obiectul cererii, cu enunțarea fondului cauzei, și împrejurările supuse clarificării.
Articolul 8
Reguli privind acordarea asistenței juridice
1. În îndeplinirea cererii de acordare a asistenței juridice, instituția judiciară solicitată aplică legislația statului său. Totuși, la cererea instituției judiciare solicitante, instituția judiciară solicitată poate aplica normele procesuale ale părții contractante solicitante, în măsura în care ele nu contravin legislației statului său.
2. Dacă instituția judiciară solicitată nu este competentă să îndeplinească cererea, ea o trimite instituției judiciare competente și informează despre aceasta instituția judiciară solicitantă.
3. Instituția judiciară solicitată informează instituția judiciară solicitantă despre data și locul îndeplinirii cererii.
4. După îndeplinirea cererii, instituția judiciară solicitată transmite documentele instituției judiciare solicitante; în cazul în care asistența juridică nu a putut fi acordată, instituția judiciară solicitată restituie cererea și comunică despre împrejurările care au împiedicat îndeplinirea ei.
Articolul 9
Reguli privind înmânarea documentelor
1. Instituția judiciară solicitată efectuează înmânarea documentelor în conformitate cu regulile în vigoare în statul său, dacă documentele ce urmează a fi înmânate sunt întocmite în limba acestui stat sau sunt însoțite de traduceri legalizate. În acele cazuri în care documentele nu sunt întocmite în limba părții contractante solicitate sau nu sunt însoțite de traduceri, ele se înmânează destinatarului, dacă acesta este de acord să le primească.
2. În cererea de înmânare trebuie să fie indicate adresa exactă a destinatarului și denumirea documentului înmânat. Dacă adresa arătată în cererea de înmânare este incompletă sau inexactă, instituția judiciară solicitată ia măsuri pentru stabilirea adresei exacte, în conformitate cu legislația sa.
3. În cazul imposibilității înmânării documentelor, despre aceasta se anunță imediat instituția judiciară a părții contractante solicitante, menționându-se totodată cauzele neîndeplinirii cererii; în acest caz se restituie documentele.
Articolul 10
Confirmarea înmânării documentelor
Instituția judiciară a părții contractante solicitate transmite confirmarea înmânării documentelor, efectuată în conformitate cu regulile în vigoare pe teritoriul său.
Dovada înmânării documentelor trebuie să conțină semnătura primitorului documentului, data, locul înmânării, precum și calitatea persoanei care a înmânat documentul.
Articolul 11
Înmânarea documentelor și audierea cetățenilor prin intermediul misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare
Părțile contractante au dreptul să înmâneze documentele și să ia mărturii propriilor cetățeni prin intermediul misiunilor lor diplomatice sau al oficiilor consulare. În acest caz nu poate fi aplicată nici o măsură de constrângere.
Articolul 12
Protecția martorilor și experților pe teritoriul celeilalte părți contractante
1. Dacă partea contractantă solicitantă apreciază că înfățișarea personală a unui martor sau expert în fața autorităților sale judiciare este în mod deosebit necesară, ea va face mențiune despre aceasta în cererea de înmânare a citației, iar partea contractantă solicitată va invita acest martor sau expert să se înfățișeze la autoritatea judiciară a părții contractante solicitante.
Partea contractantă solicitată va face cunoscut celeilalte părți contractante răspunsul martorului sau expertului.
2. În cazul prevăzut la paragraful 1, în cerere sau în citație se va menționa cuantumul aproximativ al indemnizațiilor plătibile, precum și al cheltuielilor de călătorie și de ședere rambursabile.
3. Dacă i se prezintă o cerere în acest sens, partea contractantă solicitată va putea subscrie un avans martorului sau expertului. Despre aceasta se va menționa în citație, iar avansul va fi rambursat de către partea contractantă solicitantă.
4. Indemnizațiile cuvenite și cheltuielile de transport și de ședere rambursabile martorului sau expertului de către partea contractantă solicitantă vor fi calculate după tarifele de la locul lor de domiciliu sau reședință și le vor fi acordate la nivel egal cu cel prevăzut de tarifele și regulamentele în vigoare pe teritoriul părții contractante unde audierea trebuie să aibă loc.
5. Martorul sau expertul care nu a răspuns citației de înfățișare nu va putea fi supus nici unei sancțiuni ori măsuri de constrângere, în afară de cazul în care el se va duce din proprie inițiativă pe teritoriul părții contractante solicitante și dacă va fi din nou citat aici în mod legal.
6. Nici un martor sau expert, oricare ar fi cetățenia sa, care, ca efect al unei citații, se va înfățișa la autoritățile judiciare ale părții contractante solicitante nu va putea fi nici urmărit, nici deținut, nici supus vreunei alte restricții a libertății sale individuale pe teritoriul acestei părți contractante, pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul părții contractante solicitate.
7. Imunitatea prevăzută la paragraful 6 va înceta dacă martorul sau expertul, având posibilitatea să părăsească teritoriul părții contractante solicitante timp de 15 zile consecutive, după ce prezența sa nu mai era cerută de autoritățile judiciare solicitante, va rămâne totuși pe acest teritoriu sau se reîntoarce aici după ce îl va fi părăsit.
8. Orice persoană deținută, a cărei înfățișare personală în calitate de martor este cerută de partea contractantă solicitantă, va fi transferată temporar pe teritoriul acesteia, sub condiția înapoierii sale în termenul indicat de partea contractantă și sub rezerva dispozițiilor art. 12 paragrafele 6 și 7, în măsura în care aceste dispoziții pot fi aplicate.
Transferarea va putea fi refuzată:
a) dacă persoana deținută nu consimte;
b) dacă prezența sa este necesară într-un proces în curs pe teritoriul părții contractante solicitate;
c) dacă transferarea sa este susceptibilă să îi prelungească detenția;
sau
d) dacă alte considerații imperioase se opun transferării sale pe teritoriul părții contractante solicitante.
Articolul 13
Valabilitatea documentelor
1. Documentele care au fost întocmite sau certificate de instituțiile judiciare ale uneia dintre părțile contractante, prevăzute cu sigiliul și semnătura persoanei competente, au valabilitate pe teritoriul celeilalte părți contractante fără nici o altă legalizare. Aceasta se referă, de asemenea, la copiile și traducerile care sunt legalizate de instituțiile competente.
2. Actele care pe teritoriul unei părți contractante se consideră ca fiind acte oficiale sunt socotite și pe teritoriul celeilalte părți contractante ca având forța probatorie a actelor oficiale.
Articolul 14
Cheltuieli legate de acordarea asistenței juridice
1. Fiecare parte contractantă suportă cheltuielile în legătură cu acordarea asistenței juridice pe teritoriul său.
2. În cazul unor mari cheltuieli, ministerele de justiție ale celor două părți contractante se vor consulta în vederea găsirii soluției comune.
3. Dispozițiile paragrafelor 1 și 2 nu se aplică în cazul drepturilor cuvenite martorilor și experților prevăzute la art. 12.
Articolul 15
Transmiterea de informații
Ministerul Justiției din România și Ministerul Justiției din Ucraina își vor comunică reciproc, la cerere, informații privind legislația în vigoare sau care a fost în vigoare în statele lor și practica judiciară.
Articolul 16
Transmiterea actelor de stare civilă și a altor documente
1. Autoritățile competente ale părților contractante își transmit reciproc, la cerere, acte privind starea civilă, precum și copii certificate de pe hotărârile judecătorești în materie de stare civilă privind cetățenii celeilalte părți contractante.
2. Autoritățile menționate la paragraful 1 comunică direct între ele.
3. Cererile cetățenilor uneia dintre părțile contractante privind transmiterea actelor de stare civilă pot fi adresate direct autorității de stare civilă competente a celeilalte părți contractante.
4. Documentele prevăzute la paragrafele 1 și 3 se transmit fără traducere și gratuit.
Articolul 17
Refuzul de a acorda asistență juridică
Asistența juridică nu se acordă dacă poate aduce prejudicii suveranității sau securității ori contravine principiilor de bază ale legislației părții contractante solicitate.
Articolul 18
Cautio judicatum solvi
1. De la cetățenii unei părți contractante nu se poate cere cauțiune (judicatum solvi) pe teritoriul celeilalte părți contractante numai pentru motivul că sunt străini ori nu au domiciliul sau reședința pe acest teritoriu.
2. Dispozițiile paragrafului 1 se aplică și persoanelor juridice.
Articolul 19
Scutirea de cheltuieli de judecată
1. Cetățenii uneia dintre părțile contractante beneficiază pe teritoriul celeilalte părți contractante de scutire sau de plată în avans a taxelor și a altor cheltuieli de procedură, precum și de asistență judiciară gratuită, în aceleași condiții și în aceeași măsură ca și cetățenii acelei părți contractante.
2. Scutirile despre care se face vorbire în paragraful 1 privesc toate activitățile procesuale din cauza respectivă, inclusiv activitatea de executare.
3. Pentru obținerea scutirii de cheltuieli sau a asistenței judiciare gratuite trebuie prezentată o declarație privind situația personală, familială și materială a solicitantului.
4. Autoritatea care se pronunță asupra acordării facilităților prevăzute în paragraful 1 își păstrează, în limitele competenței sale, dreptul de a controla declarațiile și explicațiile prezentate, precum și dreptul de a cere informații și acte suplimentare.
Articolul 20
Eliberarea documentelor privind situația personală, familială și patrimonială
1. Documentele privind situația personală, familială sau patrimonială, necesare pentru primirea aprobării pentru scutirea de plată cheltuielilor de judecată, se eliberează de organele competente ale părții contractante pe teritoriul căreia solicitantul are domiciliul sau reședința.
2. Dacă solicitantul nu are domiciliul sau reședința pe teritoriul părților contractante, este suficient documentul eliberat ori certificat de misiunea diplomatică sau oficiul consular al statului său.
3. Instanța de judecată care pronunță hotărârea cu privire la cererea de scutire de plată cheltuielilor de judecată poate să solicite organelor care au eliberat documentele explicații suplimentare.
Partea A DOUA
Dispoziții speciale
Secțiunea I Norme conflictuale
Articolul 21
Stabilirea competenței
1. Competența instanței cu privire la examinarea cauzelor civile este stabilită de dispozițiile corespunzătoare ale prezentului tratat.
2. Dacă se formulează cereri având același obiect și aceeași cauză între aceleași părți, în fața a două instanțe situate fiecare pe teritoriul altei părți contractante, sesizate potrivit regulilor stabilite de prezentul tratat, cea de-a doua instanță sesizată va suspenda judecata după primirea confirmării faptului că instanța mai întâi sesizată s-a declarat competentă.
Articolul 22
Statutul persoanei
1. Capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu ale persoanei fizice se stabilesc de legislația părții contractante al cărei cetățean este această persoană.
2. Statutul persoanei juridice se stabilește de legislația părții contractante pe teritoriul căreia aceasta își are sediul.
Articolul 23
Limitarea capacității de exercițiu și stabilirea incapacității
1. Cauzele și condițiile pentru limitarea capacității de exercițiu sau stabilirea incapacității persoanei fizice sunt supuse legislației părții contractante al cărei cetățean este persoana în cauză. Competența în aceste cauze aparține instituțiilor judiciare ale părții contractante al cărei cetățean este persoana.
2. Dacă instituția judiciară a uneia dintre părțile contractante constată că există temei pentru limitarea capacității de exercițiu sau stabilirea incapacității cetățeanului celeilalte părți contractante, al cărui domiciliu, reședință sau bunuri se află pe teritoriul acestei părți contractante, informează de îndată instituția judiciară competentă potrivit paragrafului 1. Dacă instituția judiciară competentă potrivit paragrafului 2 transmite competența sa în această materie instituției judiciare competente de la domiciliul sau reședința persoanei ori nu își exprimă poziția în termen de 3 luni, socotite de la data expedierii înștiințării, instituția judiciară de la domiciliul sau reședința acestei persoane poate să examineze cauza în conformitate cu legislația statului său, dacă temeiul pentru aceasta este prevăzut, de asemenea, în legislația părții contractante al cărei cetățean este persoana. Hotărârea pronunțată va fi transmisă instituției judiciare competente a celeilalte părți contractante.
3. Prevederile paragrafelor 1 și 2 se aplică, de asemenea, la ridicarea măsurilor de limitare a capacității de exercițiu sau de stabilire a interdicției.
4. În cazurile care nu suportă amânare, instituția judiciară de la domiciliul sau reședința persoanei în cauză, cetățean al celeilalte părți contractante, poate să ia măsuri provizorii, în conformitate cu legislația sa, pentru protejarea acestei persoane sau a bunurilor sale. Hotărârea luată în legătură cu aceste măsuri va fi transmisă de îndată instituției judiciare competente a părții contractante al cărei cetățean este persoana. Măsurile luate își păstrează valabilitatea până în momentul în care instituția judiciară competentă a luat o altă hotărâre.
Articolul 24
Declararea dispariției sau morții unei persoane și stabilirea faptului morții
1. În cauzele cu privire la declararea dispariției sau morții și stabilirea faptului morții sunt competente instituțiile judiciare ale părții contractante al cărei cetățean era persoana la data când, potrivit ultimelor informații, mai era în viață.
2. Instituțiile judiciare ale unei părți contractante pot să declare dispariția sau moartea și să stabilească faptul morții cetățeanului celeilalte părți contractante, la cererea persoanelor interesate, care domiciliază pe teritoriul acelei părți contractante, dacă asemenea drepturi și interese sunt prevăzute de legislația părții contractante solicitate.
3. Hotărârile pronunțate conform paragrafului 2 au consecințe juridice numai pe teritoriul părții contractante ale cărei instituții judiciare au pronunțat acele hotărâri.
4. În cazurile prevăzute la paragrafele 1 și 2, instituțiile judiciare ale părților contractante aplică legislația statului lor.
Articolul 25
Încheierea căsătoriei
1. Condițiile de fond pentru încheierea căsătoriei se stabilesc, pentru fiecare persoană care se căsătorește, potrivit legislației părții contractante ai cărei cetățeni sunt. În afară de aceasta, trebuie să fie respectate și cerințele legislației părții contractante pe teritoriul căreia se încheie căsătoria, în legătură cu interdicțiile la încheierea căsătoriei.
2. Forma încheierii căsătoriei se stabilește de legislația părții contractante pe teritoriul căreia se încheie căsătoria.
Articolul 26
Raporturile juridice personale și patrimoniale ale soților
1. Raporturile juridice personale și patrimoniale ale soților care au cetățenia unei părți contractante și domiciliază pe teritoriul celeilalte părți contractante se stabilesc de legislația părții contractante ai cărei cetățeni sunt.
2. În cazul în care soții au aceeași cetățenie și unul domiciliază pe teritoriul unei părți contractante, iar celălalt pe teritoriul celeilalte părți contractante, raporturile lor juridice personale și patrimoniale se stabilesc de legislația părții contractante ai cărei cetățeni sunt.
3. Dacă unul dintre soți este cetățean al unei părți contractante, iar celălalt este cetățean al celeilalte părți contractante și unul dintre ei domiciliază pe teritoriul unei părți contractante, iar celălalt pe teritoriul celeilalte părți contractante, raporturile lor juridice personale și patrimoniale se stabilesc de legislația părții contractante pe teritoriul căreia au avut ultimul domiciliu comun.
4. În cazul în care soții au cetățenii diferite și ambii domiciliază pe teritoriul unei părți contractante, raporturile lor juridice personale și patrimoniale se stabilesc de legislația părții contractante pe teritoriul căreia au domiciliul comun.
5. Dacă soții nu au aceeași cetățenie și nici domiciliul comun pe teritoriile părților contractante, se aplică legislația părții contractante a cărei instituție judiciară examinează cauza.
6. Competența de a lua hotărâri referitoare la raporturile juridice personale și patrimoniale ale soților, prevăzute la paragrafele 1-4, aparține instituțiilor judiciare ale părții contractante a cărei legislație reglementează aceste raporturi.
În cazurile prevăzute la paragraful 5, sunt competente instituțiile judiciare ale ambelor părți contractante.
Articolul 27
Divorțul și nulitatea căsătoriei
1. În cauzele privind desfacerea căsătoriei prin divorț se aplică în mod corespunzător legislația și sunt competente instituțiile judiciare potrivit art. 26.
2. În cauzele privind nulitatea căsătoriei se aplică legislația părții contractante potrivit regulilor stabilite la art. 25. În privința competenței de jurisdicție se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 26 paragraful 6.
Articolul 28
Raporturile juridice dintre părinți și copii
1. Cauzele privind stabilirea și contestarea filiației se soluționează în conformitate cu legislația părții contractante al cărei cetățean este copilul la data nașterii sale.
2. Raporturile juridice dintre părinți și copii sunt guvernate de legea părții contractante al cărei cetățean este copilul. Dacă copilul domiciliază pe teritoriul celeilalte părți contractante, poate fi aplicată legea acelei părți contractante, dacă este mai favorabilă intereselor copilului.
3. În cazurile menționate la paragrafele 1 și 2 sunt competente instituțiile judiciare ale părții contractante a cărei legislație reglementează raportul juridic, cu respectarea intereselor copilului.
Articolul 29
Adopția
1. Condițiile de fond pentru încheierea adopției, desfacerea acesteia și anularea ei sunt stabilite de legislația părților contractante ai căror cetățeni sunt adoptatul și adoptatorul.
2. Forma adopției și nulitatea acesteia sunt supuse legislației părții contractante pe teritoriul căreia se încheie adopția.
3. În cauzele prevăzute la paragrafele 1 și 2 competența aparține instituției judiciare a părții contractante al cărei cetățean este cel adoptat la data formulării cererii.
Articolul 30
Tutela și curatela
1. În cauzele de tutelă și curatelă privind cetățenii părților contractante, în măsura în care prezentul tratat nu prevede altfel, este competentă instituția de tutelă și curatelă a părții contractante al cărei cetățean este persoana cu privire la care este necesară tutela sau curatela. În aceste cazuri se aplică legislația acestei părți contractante.
2. Raporturile juridice dintre tutore sau curator și persoana care se află sub tutelă ori curatelă se stabilesc potrivit legislației părții contractante a cărei instituție de tutelă și curatelă l-a numit pe tutore sau curator.
3. În cazul în care sunt necesare măsuri privind tutela sau curatela în interesul persoanei aflate sub tutelă ori al persoanei căreia i se instituie curatela, al cărei domiciliu, reședință sau bunuri se află pe teritoriul celeilalte părți contractante, instituția de tutelă și curatelă a acestei părți contractante trebuie să informeze de îndată instituția de tutelă și curatelă a părții contractante competentă conform paragrafului 1.
4. În cazuri de urgență, instituția de tutelă și curatelă a celeilalte părți contractante poate lua singură măsurile necesare, însă ea trebuie să informeze de îndată despre măsurile prealabile luate instituția competentă conform paragrafului 1. Măsurile luate rămân valabile până când această instituție ia o altă hotărâre.
5. Instituția competentă conform paragrafului 1 poate transmite tutela sau curatela instituției competente a celeilalte părți contractante, când persoana care se află sub tutelă ori curatelă are domiciliul, reședința sau bunurile pe teritoriul acestei părți contractante. Transmiterea este valabilă numai în cazul în care instituția solicitată este de acord să primească tutela sau curatela și informează despre aceasta instituția solicitantă.
6. Instituția care, în conformitate cu paragraful 5, a acceptat tutela sau curatela, îndeplinește aceste măsuri în conformitate cu legislația statului său. Totuși această instituție nu are dreptul să adopte hotărâri în probleme privind statutul personal al celui care se află sub tutelă sau curatelă.
Articolul 31
Bunuri imobile și mobile
1. Raporturile juridice privind bunurile imobile și mobile sunt stabilite de legislația părții contractante pe teritoriul căreia sunt situate bunurile imobile sau se află bunurile mobile.
2. Determinarea naturii imobiliare sau mobiliare a bunului se face potrivit legislației părții contractante pe teritoriul căreia este situat sau se află bunul.
3. Examinarea cauzelor privind raporturile juridice asupra bunurilor menționate la paragraful 1 este de competența instituției judiciare a părții contractante a cărei legislație se aplică.
Articolul 32
Forma actului juridic
1. Forma actului juridic este determinată de legislația părții contractante care se aplică fondului, dar este suficientă respectarea formei prevăzute de legislația părții contractante pe teritoriul căreia actul produce efecte.
2. Forma actului juridic privind bunurile imobile este reglementată de legislația părții contractante pe teritoriul căreia este situat bunul.
Articolul 33
Răspunderea delictuală
1. Despăgubirile pentru prejudiciile rezultate din raporturile juridice delictuale sunt reglementate de legislația părții contractante pe teritoriul căreia a avut loc fapta cauzatoare de prejudiciu.
2. Dacă atât persoana care a cauzat prejudiciul, cât și cea care a suferit paguba sunt cetățeni ai unei părți contractante, se aplică legislația acestei părți contractante.
3. În cazurile prevăzute la paragrafele 1 și 2 este competentă instituția judiciară a părții contractante pe teritoriul căreia a avut loc fapta sau orice altă împrejurare care servește ca bază pentru cererea de despăgubire. Este deopotrivă competentă instituția judiciară a părții contractante pe teritoriul căreia domiciliază pârâtul.
4. Dispozițiile paragrafelor 1-3 nu se aplică dacă prin convenții internaționale multilaterale, care reglementează aceeași materie și la care cele două părți contractante sunt membre, se prevăd alte reguli.
Articolul 34
Dreptul de moștenire
1. Dreptul de moștenire asupra bunurilor mobile este reglementat de legislația părții contractante al cărei cetățean a fost autorul succesiunii la data decesului.
2. Dreptul de moștenire asupra bunurilor imobile este reglementat de legislația părții contractante pe teritoriul căreia sunt situate bunurile.
3. Cetățenii unei părți contractante sunt egali în drepturi cu cetățenii celeilalte părți contractante care domiciliază pe teritoriul acesteia, în ceea ce privește capacitatea de a întocmi sau de a revoca testamentul privind bunurile care se află pe teritoriul celeilalte părți contractante sau drepturile care trebuie să fie realizate acolo, precum și în legătură cu capacitatea de a dobândi prin moștenire bunuri sau drepturi.
Articolul 35
Succesiunea vacantă
Dacă, potrivit legislației părților contractante în sensul art. 34, nu există moștenitori, bunurile mobile revin în proprietatea statului al cărui cetățean a fost autorul succesiunii la data decesului, iar bunurile imobile revin în proprietatea statului pe teritoriul căruia sunt situate.
Articolul 36
Forma testamentului
Întocmirea, modificarea și revocarea testamentului sunt reglementate de legislația părții contractante al cărei cetățean a fost autorul succesiunii la data întocmirii sau revocării testamentului. Totuși, este suficient dacă a fost respectată legislația părții contractante pe teritoriul căreia a fost întocmit, modificat sau revocat testamentul.
Articolul 37
Competența în cauzele succesorale
1. Cauzele succesorale privind bunurile mobile intră în competența instituțiilor judiciare ale părții contractante al cărei cetățean a fost autorul succesiunii la data decesului.
2. Cauzele succesorale privind bunurile imobile intră în competența instituțiilor judiciare ale părții contractante pe teritoriul căreia este situat bunul imobil.
Articolul 38
Măsuri de conservare a succesiunii
1. Instituțiile judiciare competente ale unei părți contractante iau, de îndată, potrivit legislației lor, măsurile necesare pentru conservarea bunurilor succesorale rămase pe teritoriul său, ca urmare a decesului unui cetățean al celeilalte părți contractante, sau care ar reveni unui cetățean al acestei părți contractante.
2. În cazul prevăzut la paragraful 1, instituțiile judiciare competente sunt obligate să informeze de îndată misiunea diplomatică sau oficiul consular al celeilalte părți contractante despre măsurile care au fost luate pentru conservarea succesiunii, precum și despre decesul autorului succesiunii, despre persoanele care au declarat drepturile lor la succesiune, despre împrejurările cunoscute de ele privind persoanele care au dreptul la succesiune și despre domiciliul acestora, despre existența testamentului, despre cuantumul și valoarea succesiunii.
3. La cererea misiunii diplomatice sau a oficiului consular se predau acestora bunurile succesorale și documentele autorului succesiunii.
4. Misiunea diplomatică sau oficiul consular al unei părți contractante are dreptul să reprezinte interesele cetățenilor acestei părți contractante, în problemele succesiunii, în fața instituțiilor judiciare ale celeilalte părți contractante fără un mandat special.
5. Dacă cetățeanul unei părți contractante moare în timpul călătoriei pe teritoriul celeilalte părți contractante, unde el nu a avut domiciliul, obiectele aflate asupra să se predau pe bază de listă misiunii diplomatice sau oficiului consular al părții contractante al cărei cetățean a fost autorul succesiunii.
Articolul 39
Predarea succesiunii
1. Dacă, după terminarea procedurii succesorale, bunurile succesorale mobile sau suma de bani realizată din vânzarea bunurilor succesorale mobile ori imobile, aflate pe teritoriul uneia dintre părțile contractante, care se cuvin unor succesori cetățeni ai celeilalte părți contractante care își au domiciliul sau reședința pe teritoriul acestei din urmă părți contractante, vor fi predate acestora. În cazul neprezentării personale sau prin mandatar a succesorilor în vederea preluării bunurilor ori sumei de bani menționate, acestea vor fi predate misiunii diplomatice sau oficiului consular al părții contractante ai cărei cetățeni sunt.
2. Aceste bunuri pot fi transmise succesorilor dacă:
a) pretențiile creditorilor autorului succesiunii formulate înăuntrul termenului stabilit de legislația părții contractante pe teritoriul căreia se află bunurile succesorale au fost satisfăcute sau asigurate;
b) au fost achitate sau asigurate toate taxele în legătură cu succesiunea;
c) instituțiile competente și-au dat aprobarea pentru exportul bunurilor succesorale, în cazul în care aceasta este necesară.
3. Transmiterea sumelor de bani se efectuează în conformitate cu legislația în vigoare pe teritoriul părților contractante.
Secțiunea II Recunoașterea și executarea hotărârilor
Articolul 40
Obiectul recunoașterii și executării
1. Părțile contractante recunosc și execută reciproc, în condițiile prevăzute de prezentul tratat, hotărârile definitive ale instituțiilor judiciare pronunțate în cauzele civile, în cauzele penale cu privire la despăgubiri civile, inclusiv dispozițiile acestora referitoare la cheltuielile de judecată.
2. Pe teritoriul părților contractante se recunosc, de asemenea, fără o procedură specială, hotărârile instituțiilor de tutelă și curatelă, instituțiilor care înregistrează actele de stare civilă și altor instituții competente în cauzele civile, care prin caracterul lor nu trebuie executate.
Articolul 41
Examinarea cererilor de încuviințare a executării hotărârilor
1. Examinarea cererilor de încuviințare a executării hotărârilor intră în competența instanțelor judecătorești ale părții contractante pe teritoriul căreia trebuie să fie îndeplinită executarea.
2. Cererea de încuviințare a executării se depune la instanța de judecată care a pronunțat hotărârea în primă instanță, care o transmite instanței de judecată competente să pronunțe hotărârea privind cererea.
3. Conținutul cererii se stabilește de legislația părții contractante pe teritoriul căreia trebuie să fie îndeplinită executarea.
4. La cererea de încuviințare a executării este necesar să se anexeze:
a) o copie legalizată a hotărârii instanței de judecată, documentul oficial care atestă că hotărârea este definitivă și executorie, dacă aceasta nu rezultă din însuși textul hotărârii, precum și o adeverință privind executarea ei, dacă hotărârea a fost executată mai întâi pe teritoriul părții contractante unde a fost pronunțată;
b) un document din care să rezulte că pârâtului care nu a participat la proces i s-a înmânat la timp, cel puțin o dată și în formă cuvenită, înștiințarea de chemare în instanță;
c) traducerile certificate ale documentelor prevăzute la lit. a) și b).
5. Dacă la acordarea încuviințării de executare silită instanța are îndoieli, ea poate să ceară persoanei care a înaintat cererea de executare a hotărârii să dea explicații, precum și să îl interogheze pe debitor asupra conținutului cererii.
Articolul 42
Procedura executării
1. Procedura executării este reglementată de legislația părții contractante pe teritoriul căreia trebuie să fie îndeplinită executarea.
2. În ceea ce privește cheltuielile de judecată legate de executare, se aplică legislația părții contractante pe teritoriul căreia hotărârea trebuie pusă în executare.
Articolul 43
Refuzul recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești
Recunoașterea hotărârilor judecătorești sau încuviințarea executării acestora poate fi refuzată dacă:
a) persoana obligată prin hotărâre nu a luat parte la proces ca urmare a faptului că acesteia sau reprezentantului său nu i-a fost înmânată la timp și în forma cuvenită citația la proces;
b) în același litigiu între aceleași părți a fost pronunțată mai înainte o hotărâre definitivă pe teritoriul părții contractante unde trebuie să fie recunoscută și executată hotărârea sau dacă la instituțiile judiciare ale acestei părți contractante a fost pornită mai înainte o procedură în aceeași cauză;
c) în conformitate cu legislația părții contractante pe teritoriul căreia hotărârea trebuie să fie recunoscută și executată, cauza este de competența exclusivă a instituțiilor judiciare ale acesteia, dacă din prezentul tratat nu rezultă altfel.
Articolul 44
Tranzacțiile judiciare
Prevederile art. 40-43 privind hotărârile judecătorești se aplică și tranzacțiilor confirmate de instanța de judecată.
Articolul 45
Transferul obiectelor și sumelor de bani
Transferul obiectelor și sumelor de bani obținute ca rezultat al executării se îndeplinește potrivit legislației părții contractante pe teritoriul căreia se execută hotărârea.
Partea A TREIA
Dispoziții finale
Articolul 46
Intrarea în vigoare a tratatului
Prezentul tratat este supus ratificării și intră în vigoare în 30 de zile de la data efectuării schimbului instrumentelor de ratificare.
Articolul 47
Soluționarea diferendelor
Orice diferend cu privire la aplicarea și interpretarea dispozițiilor prezentului tratat va fi soluționat prin consultări și negocieri bilaterale.
Articolul 48
Modificarea și completarea tratatului
Prezentul tratat poate fi modificat și completat prin aceeași procedură urmată la încheierea sa.
Articolul 49
Raporturile cu alte tratate internaționale
Dispozițiile prezentului tratat nu aduc atingere dispozițiilor altor tratate internaționale multilaterale încheiate de părțile contractante.
Articolul 50
Valabilitatea tratatului
Prezentul tratat se încheie pe o perioadă nelimitată. Fiecare dintre cele două părți contractante poate oricând să îl denunțe printr-o notificare scrisă. Tratatul își încetează valabilitatea după trecerea unui termen de 6 luni de la data primirii notificării scrise de către cealaltă parte contractantă.
Încheiat la București la 30 ianuarie 2002, în două exemplare, fiecare în limbile română și ucraineană, ambele texte având aceeași valabilitate.
Pentru România, Pentru Ucraina,
Adrian Năstase Kinah Anatolyi
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.