Decizia nr. 4/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, 6, art. 6^1 alin. (2) și

art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Societatea Comercială "Revaplus 2000" - S.R.L. din Constanța în Dosarul nr. 633/CA/2004 al Tribunalului Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, motivând că din notele scrise depuse la dosar de autorul excepției nu rezultă în ce constă încălcarea dispozițiilor constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 13 august 2004, pronunțată în Dosarul nr. 633/CA/2004, Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3, 6, art. 6^1 alin. (2) și

art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Revaplus 2000" - S.R.L. din Constanța într-o cauză având ca obiect recursul împotriva unei sentințe civile prin care s-a admis în parte plângerea formulată împotriva unui proces-verbal de contravenție.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că prevederile legale menționate încalcă, în ordinea invocării lor, dispozițiile art. 41 alin. (2) teza întâi și alin. (6), art. 54, art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și ale art. 41^1 din Constituție.

Autorul excepției consideră că textele de lege criticate nu ocrotesc în mod egal dreptul de proprietate asupra unui bun imobil prin natura sa și dreptul de proprietate asupra unui bun imobil prin destinație. Dreptul de folosință al autorului, proprietar al bunului imobil prin destinație, nu poate fi exercitat, întrucât textele atacate îl obligă la obținerea unei autorizații de demolare. Faptul că a fost considerat executant și, în această calitate, a fost sancționat contravențional în temeiul

art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991

este o nesocotire a calității sale de proprietar și o îngrădire a dreptului de folosință, privit ca un atribut al dreptului de proprietate.

Autorul excepției apreciază că art. 57 din Constituție se aplică și autorităților publice, ca subiecte de drept, care au obligația de a interpreta legea în raport de dispozițiile Constituției.

Textele de lege criticate "restrâng libertatea comerțului" și aduc atingere accesului liber al persoanei la activitatea economică, întrucât obligă o societate al cărei obiect de activitate nu cuprinde construcții sau demolări și care nu are un drept de proprietate asupra terenului, ci numai asupra bunului imobil prin destinație aflat pe teren, la obținerea unei autorizații de demolare.

Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece "necesitatea obținerii autorizației cerute de lege și sancționarea contravențională a lipsei acesteia stabilesc cadrul legal în care dreptul de proprietate se poate exercita fără încălcarea drepturilor celorlalți și nu reprezintă o încălcare ori o limitare adusă proprietății", fiind în acord cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Potrivit

Legii nr. 50/1991

"construcțiile civile, industriale [...], agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire" care "reprezintă actul de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor". "Textele de lege criticate sancționează contravențional executarea de lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora, fără autorizație de construire." Prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție statuează, privitor la dreptul de proprietate, că limitele și conținutul acestuia sunt stabilite de lege, astfel încât sancțiunea contravențională care se aplică în cazul desființării unei construcții, fără autorizația necesară, nu aduce atingere art. 44 alin. (1) teza întâi și alin. (7) din Constituție.

Legiuitorul are competența, conferită prin Legea fundamentală, de a reglementa cadrul în care titularul unui drept are posibilitatea valorificării acestuia, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți titulari, astfel încât nu se poate reține încălcarea art. 57 din Constituție.

Raportarea art. 3, art. 6, art. 6^1 alin (2) și

art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991

la art. 135 din Constituție nu poate fi reținută, întrucât acesta nu are incidență în cauză.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, art. 6, art. 6^1 alin. (2) și

art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 , față de art. 44 alin. (2) teza întâi și alin. (7) din Constituție, "nu poate fi reținută, întrucât obligația obținerii autorizației pentru executarea sau desființarea unor lucrări de construcții, precum și aplicarea de sancțiuni în cazul nerespectării acesteia nu au legătură cu garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate privată. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că, în măsura în care dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condițiilor legale, titularul dreptului de proprietate va suporta sancțiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituțional al ocrotirii proprietății".

Scopul măsurilor stabilite prin

Legea nr. 50/1991

este asigurarea interesului general privind protecția mediului și dezvoltarea durabilă, precum și respectarea principiilor de urbanism și amenajarea teritoriului. În consecință activitatea de edificare sau desființare a construcțiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii.

Raportarea art. 3, 6, art. 6^1 alin. (2) și

art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991

la art. 57 și 135 din Constituție nu poate fi reținută, întrucât acestea nu au relevanță în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie dispozițiile art. 3, 6, art. 6^1 alin. (2) și

art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997, cu modificările și completările ulterioare.

Ulterior datei la care a fost sesizată Curtea Constituțională,

Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, dispozițiile acesteia au fost renumerotate, iar textele care formează obiectul excepției au fost cuprinse în art. 3, 7, art. 8 alin. (2) și art. 26 alin. (1) lit. a), dispoziții asupra cărora urmează să se pronunțe Curtea prin prezenta decizie.

Acestea au următorul conținut:

- Art. 3: "Autorizația de construire se eliberează pentru:

a) lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora, cu excepția celor prevăzute la art. 11;

b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum și orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcții reprezentând monumente istorice, inclusiv la cele din zonele lor de protecție, stabilite potrivit legii;

c) lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare și reabilitare privind căi de comunicație, inclusiv lucrări de artă, rețele și dotări tehnico-edilitare, lucrări hidrotehnice, amenajări de albii, lucrări de îmbunătățiri funciare, lucrări de instalații de infrastructură, noi capacități de producere, transport, distribuție a energiei electrice și/sau termice, precum și de reabilitare și retehnologizare a celor existente;

d) împrejmuiri și mobilier urban, amenajări de spații verzi, parcuri, piețe și alte lucrări de amenajare a spațiilor publice;

e) lucrări de foraje și excavări necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice, prospecțiunilor geologice, exploatărilor de cariere, balastiere, sonde de gaze și petrol, precum și alte exploatări de suprafață sau subterane;

f) lucrări, amenajări și construcții cu caracter provizoriu necesare în vederea organizării execuției lucrărilor de bază, dacă nu au fost autorizate o dată cu acestea;

g) organizarea de tabere de corturi, căsuțe sau de rulote;

h) lucrări de construcții cu caracter provizoriu: chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere situate pe căile și spațiile publice, corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame, precum și anexele gospodărești ale exploatațiilor agricole situate în extravilan;

i) cimitire - noi și extinderi."

- Art. 7: "(1) Autorizația de construire se emite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii, pe baza documentației depuse la autoritățile prevăzute la art. 4, care va cuprinde:

a) certificatul de urbanism;

b) dovada titlului asupra terenului și/sau construcțiilor;

c) proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții;

d) avizele și acordurile legale necesare, stabilite prin certificatul de urbanism;

e) dovada privind achitarea taxelor legale.

(2) Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții este extras din proiectul tehnic și se elaborează în conformitate cu conținutul-cadru prevăzut în anexa nr. 1, în concordanță cu cerințele certificatului de urbanism, cu conținutul avizelor și al acordurilor cerute prin acesta, și se întocmește, se semnează și se verifică, potrivit legii.

(3) În situația depunerii unei documentații tehnice incomplete, aceasta se restituie solicitantului în termen de 5 zile de la data înregistrării, cu menționarea în scris a elementelor necesare în vederea completării acesteia.

(4) Executarea lucrărilor de construcții se poate face numai pe baza proiectului tehnic și a detaliilor de execuție.

(5) Autoritatea emitentă a autorizației de construire stabilește o perioadă de valabilitate de cel mult 12 luni de la data emiterii, interval în care solicitantul este obligat să înceapă lucrările. În această situație, valabilitatea autorizației se extinde pe toată durata de execuție a lucrărilor prevăzute prin autorizație, în conformitate cu proiectul tehnic.

(6) Neînceperea lucrărilor ori nefinalizarea acestora în termenele stabilite conduce la pierderea valabilității autorizației, fiind necesară emiterea unei noi autorizații de construire. În situația în care caracteristicile nu se schimbă față de autorizația inițială, se va putea emite o nouă autorizație de construire, fără a fi necesar un nou certificat de urbanism.

(7) Prin excepție de la prevederile alin. (6), în cazul justificat în care lucrările de construcții nu pot fi începute ori nu pot fi executate integral la termenul stabilit, investitorul poate solicita autorității emitente prelungirea valabilității autorizației cu cel puțin 15 zile înaintea expirării acesteia. Prelungirea valabilității autorizației se poate acorda o singură dată și pentru o perioadă nu mai mare de 12 luni.

(8) Investitorul are obligația să înștiințeze autoritatea emitentă a autorizației de construire, precum și inspectoratul teritorial în construcții asupra datei la care vor începe lucrările autorizate. În caz contrar, dacă constatarea faptei de începere a lucrărilor fără înștiințare s-a făcut în termenul de valabilitate a autorizației, data începerii lucrărilor se consideră ca fiind ziua următoare datei de emitere a autorizației.

(9) O dată cu depunerea cererii de emitere a autorizației de construire solicitantul are obligația să prezinte o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că imobilul - teren și/sau construcții - nu face obiectul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești. În caz contrar documentația se restituie solicitantului, care o va depune spre autorizare numai după soluționarea definitivă în instanță a litigiului.

(10) Prin excepție de la prevederile alin. (9), lucrările de consolidare la clădirile multietajate încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public se autorizează în regim de urgență, în condițiile prevăzute la alin. (16), chiar în situația existenței unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

(11) În condițiile prezentei legi nu se emit autorizații provizorii.

(12) Autorizațiile de construire/desființare se emit numai pe baza unei documentații complete, în conformitate cu conținutul-cadru prevăzut în anexa nr. 1, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (16).

(13) Autorizația de construire se semnează de președintele consiliului județean sau de primar, după caz, de secretar și de arhitectul-șef sau de persoana cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului din aparatul propriu al autorității administrației publice emitente, responsabilitatea emiterii autorizațiilor revenind semnatarilor, potrivit atribuțiilor stabilite conform legii.

(14) Valabilitatea autorizației se menține în cazul schimbării investitorului, înaintea finalizării lucrărilor, cu condiția respectării prevederilor acesteia și a transcrierii actelor care conferă dreptul de construire.

(15) În situația în care în timpul execuției lucrărilor, și numai în perioada de valabilitate a autorizației de construire, survin modificări de temă privind construcția autorizată, care conduc la necesitatea modificării acesteia, titularul are obligația de a solicita o nouă autorizație, potrivit legii. Pentru obținerea noii autorizații de construire solicitantul va depune o documentație, elaborată cu condiția încadrării noilor propuneri în prevederile documentațiilor de urbanism aprobate și numai în limitele avizelor și acordurilor obținute pentru autorizația inițială. Nu este necesară emiterea unui nou certificat de urbanism.

(16) Autorizația de construire pentru lucrările de intervenție de primă necesitate în cazuri de avarii, accidente tehnice, calamități ori alte evenimente cu caracter excepțional, inclusiv la construcțiile prevăzute la art. 3 lit. b), se emite imediat de către autoritatea administrației publice abilitată, conform legii, urmând ca documentația legală necesară să fie definitivată pe parcursul sau la încheierea executării lucrărilor, cu respectarea avizelor legale.

(17) Primăriile pot dezafecta construcțiile, proprietate a unității administrativ-teritoriale, aflate în stare avansată de degradare și care pun în pericol siguranța publică, cu excepția construcțiilor monument istoric, pe bază de autorizație de desființare emisă în condițiile alin. (16), cu obligația de a se întocmi documentații specifice în conformitate cu prevederile cuprinse în anexa nr. 1.

(18) Taxa pentru eliberarea autorizației de construire se calculează potrivit legii.

(19) Taxa pentru prelungirea valabilității autorizației de construire se calculează la 30% din valoarea inițială a taxei de autorizare.

(20) Instituțiile abilitate prin lege să emită avize și acorduri în vederea autorizării lucrărilor de construcții, altele decât cele prevăzute la art. 5 alin. (1), au obligația emiterii acestora în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării cererii/documentației, după caz, direct structurilor organizate de consiliile județene și locale sau, după caz, solicitantului."

- Art. 8 alin. (2): "Autorizația de desființare se emite în aceleași condiții ca și autorizația de construire, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora, potrivit legii, cu excepțiile prevăzute la art. 11."

- Art. 26 alin. (1) lit. a): "Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni:

a) executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor de la lit. b), de către investitor și executant;".

Autorul excepției consideră că aceste texte de lege aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 41 alin. (2) teza întâi și alin. (6) [devenit art. 44 alin. (2) teza întâi] privitor la garantarea și ocrotirea proprietății private în mod egal de lege, indiferent de titular [și alin. (7)] referitor la obligațiile impuse de dreptul de proprietate, art. 54 [devenit art. 57] privitor la exercitarea drepturilor și a libertăților, art. 134 alin. (1) și alin. (2) litera a) [devenit art. 135 alin. (1)] privitor la economia României [și alin. (2) lit. a)] referitor la asigurarea de către stat a libertății comerțului, protejarea concurenței loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție și art. 41^1 [devenit art. 45] privitor la libertatea economică.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit

Legii nr. 50/1991 , construcțiile civile, industriale, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, ce reprezintă actul de autoritate al administrației locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor.

Cu privire la susținerea autorului excepției potrivit căreia "textele de lege criticate nu ocrotesc în mod egal dreptul de proprietate asupra unui bun imobil prin natura sa și dreptul de proprietate asupra unui bun imobil prin destinație", Curtea observă că aceasta este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu prevăd un regim juridic diferențiat în funcție de natura bunului.

Critica potrivit căreia dreptul de folosință al autorului, proprietar al bunului imobil prin destinație, nu poate fi exercitat, întrucât textele de lege criticate îl obligă la obținerea unei autorizații de demolare, nu poate fi reținută, deoarece s-ar nega "legiuitorului competența conferită prin Constituție de a reglementa cadrul în care titularul unui drept are posibilitatea să și-l valorifice, luând în considerare drepturile și interesele legitime ale celorlalți titulari, pe care este ținut să le respecte." Acesta este sensul în care s-a pronunțat Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 144 din 25 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 11 mai 2004.

Curtea observă că art. 57 din Constituție nu este incident în cauză, deoarece persoanele cărora le incumbă obligația pe care acest text o instituie sunt enumerate exhaustiv: "cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii".

Cu privire la încălcarea

art. 45 și 136 din Constituție, Curtea reține că prin Decizia nr. 15 din 22 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 10 februarie 2004, s-au statuat următoarele: "în considerarea specificului economiei de piață, statul nu mai este deținătorul exclusiv al tuturor pârghiilor economice, rolul său fiind limitat la crearea cadrului general, economic, social și politic, necesar pentru derularea activității agenților economici, ceea ce implică adoptarea unor reglementări restrictive, dar în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor."

Din această perspectivă critica apare ca neîntemeiată, deoarece reglementarea restrictivă prin

Legea nr. 50/1991

a autorizării executării lucrărilor de construcții este justificată de interesul public în domeniu. Amplasarea, proiectarea, executarea și funcționarea construcțiilor sunt operațiuni care trebuie să respecte planurile de urbanism și amenajarea teritoriului, precum și anumite standarde de calitate și siguranță.

În acest sens,

art. 29 din Legea nr. 50/1991

instituie "controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și autorizarea executării lucrărilor de construcții", care se realizează prin Inspectoratul de Stat în Construcții și inspectoratele teritoriale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3, 7, art. 8 alin. (2) și

art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991

privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, excepție ridicată de Societatea Comercială "Revaplus 2000" - S.R.L. din Constanța în Dosarul nr. 633/CA/2004 al Tribunalului Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ II.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 ianuarie 2005.