Poziție Comună · Consiliul Uniunii Europene

Poziție Comună nr. 31/2004

privind impunerea unui embargo de arme, muniții și echipament militar contra Sudanului

prezumat în vigoare

Data actului
9 ianuarie 2004
Emitent
Consiliul Uniunii Europene
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 258 din 29 martie 2005
Structură
9 articole · 6.269 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Consiliul Uniunii Europene,

Având în vedere Tratatul asupra Uniunii Europene și în special Articolul 15 al acestuia,

Întrucât:

(1) Prin Decizia 94/165/PESC *1) din 15 martie 1994, Consiliul a impus un embargo de arme, muniții și echipament militar, inclusiv de transfer de tehnologie militară, contra Sudanului.

--------

*1) OJ L 75, 17.3.1994, p.1

(2) Având în vedere continuarea războiului civil în țară, Consiliul consideră că este necesar să se mențină embargoul de arme al UE împotriva Sudanului. Obiectivul de Uniunii Europene este promovarea păcii durabile și reconcilierii în Sudan.

(3) Embargoul trebuie să permită exceptările umanitare de la actualul embargo de arme și să permită demararea operațiunilor de deminare în Sudan.

(4) Embargoul de arme trebuie consolidat pentru a acoperi, totodată, asistența și consultanța tehnică în domeniu și asistența financiară pentru furnizarea de arme și asistența tehnică conexă, dar ar trebui să permită ca anumite exceptări umanitare în ceea ce privește asemenea asistențe, inclusiv privind echipamentul și materialul pentru operațiunile de deminare, să fie autorizate de statele membre.

(5) Este adecvată consolidarea acestor măsuri într-un singur instrument și abrogarea Deciziei 94/165/PESC.

(6) Este necesară acțiunea Comunității pentru implementarea anumitor măsuri,

A ADOPTAT ACEASTĂ POZIȚIE COMUNĂ:

Articolul 1

1. Vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de arme și material conex de toate tipurile, inclusiv arme și muniții, vehicule militare și echipament, echipament paramilitar și părți componente ale celor sus-numite, către Sudan, de către naționalii statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre, sau folosirea navelor sau avioanelor acestora, va fi interzisă, dacă va proveni sau nu de pe teritoriile lor.

2. Vor fi de asemenea interzise:

(a) Acordarea, vânzarea, furnizarea sau transferul de asistență tehnică, serviciile de brokeraj și alte servicii legate de activitățile militare și de furnizarea, fabricarea, întreținerea și utilizarea de arme și materiale legate de acestea, de toate tipurile, inclusiv arme și muniții, vehicule și echipament militar, echipament paramilitar și părți componente pentru cele sus-menționate, direct sau indirect către orice persoană, entitate sau organizație, pentru Sudan sau pentru a fi utilizate în Sudan.

(b) Acordarea de asistență financiară sau finanțarea operațiunilor militare, inclusiv prin donații private, împrumuturi și exporturi de asigurări de credit, pentru orice vânzare, furnizare, transfer sau export de arme și materiale conexe, sau pentru orice acordare, vânzare, furnizare sau transfer de asistență tehnică pentru acestea, servicii de brokeraj și alte servicii, direct sau indirect oricărei persoane, entități sau organizații din Sudan sau pentru a fi folosite în Sudan.

Articolul 2

1. Articolul 1 nu se va aplica pentru:

(a) Vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de echipament militar neletal, destinat scopurilor umanitare sau de protecție, sau programelor ONU, UE și ale Comunității, de consolidare a capacității instituționale, sau materialelor destinate operațiunilor UE și ONU de gestionare a crizelor;

(b) Vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de echipament de deminare sau de materiale folosite în operațiunile de deminare;

(c) Acordarea de finanțare și asistență financiară legată de asemenea echipament;

(d) Acordarea de asistență tehnică pentru asemenea echipament;

cu condiția ca asemenea exporturi să fi fost aprobate anterior de către autoritatea competentă a statului membru respectiv.

2. Articolul 1 nu se va aplica în cazul echipamentului de protecție, inclusiv jachetelor și căștilor militare, exportate temporar către Sudan de către personalul ONU, al UE al Comunității sau al statelor sale membre, reprezentanți ai media și asistenți umanitari și de dezvoltare și alt personal asociat, doar pentru uzul lor personal.

3. Statele membre vor analiza livrările în baza acestui articol, caz după caz, luând în considerare, în totalitate, criteriile stabilite în cadrul Codului de conduită privind exportul de arme al UE, adoptat la 8 iunie 1998. Statele Membre vor trebui să adopte măsuri speciale de protecție împotriva utilizării abuzive a autorizărilor acordate în baza acestui articol, și, acolo unde este cazul, să ia măsurile necesare pentru repatrierea echipamentului.

Articolul 3

Pentru scopurile acestei Poziții Comune, termenul "asistență tehnică" se va referi la orice suport tehnic legat de reparații, dezvoltare, asamblare, fabricare, testare, menținere sau orice alte servicii tehnice, și poate lua forma instrucțiilor, consilierii, pregătirii, transmiterii de cunoștințe și aptitudini sau serviciilor de consultanță; asistența tehnică include formele verbale de asistență.

Articolul 4

Statele membre se vor informa reciproc imediat și vor informa Comisia asupra măsurilor luate în baza acestei Poziții Comune și își vor furniza informații relevante pe care le dețin în legătură cu această Poziție Comună.

Articolul 5

În scopul maximizării impactului măsurilor menționate anterior, Uniunea Europeană va încuraja statele ne-membre să adopte măsuri restrictive similare cu cele cuprinse în această Poziție Comună.

Articolul 6

Această Poziție Comună va fi revizuită la 12 luni de la adoptare și apoi la fiecare 12 luni]. Va fi abrogată în cazul în care Consiliul apreciază că obiectivele sale au fost atinse.

Articolul 7

Decizia 94/165/PESC este abrogată prin prezenta.

Articolul 8

Această Poziție Comună va intra în vigoare la data adoptării.

Articolul 9

Această Poziție Comună va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Întocmit la Bruxelles, 9 ianuarie 2004.

Pentru Consiliu

Președinte

B. Cowen

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.