Procedura din 16 martie 2005
a Programului național multianual pe perioada 2002-2005 de susținere a investițiilor realizate de către întreprinderi nou-înființate și microîntreprinderi, precum și a investițiilor de modernizare/retehnologizare a întreprinderilor mici și mijlocii
prezumat în vigoare
1. Obiectivul Programului
Obiectivul Programului național multianual pe perioada 2002-2005 de susținere a investițiilor realizate de către întreprinderi nou-înființate și microîntreprinderi, precum și a investițiilor de modernizare/retehnologizare a întreprinderilor mici și mijlocii, denumit în continuare Program, îl constituie susținerea investițiilor realizate de întreprinderile nouînființate, precum și de întreprinderile mici și mijlocii (IMM) în sectoarele economice prioritare stabilite prin prezenta procedură, creșterea volumului de activitate și a competitivității IMM din aceste sectoare.
2. Bugetul Programului
Bugetul alocat Programului pentru anul bugetar 2005 este de 100 miliarde lei, defalcat astfel:
● 97,2 miliarde lei pentru acordarea de alocații financiare nerambursabile (AFN) beneficiarilor eligibili;
● 2,8 miliarde lei la dispoziția Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație (ANIMMC), constând în cheltuieli pentru implementarea, administrarea, monitorizarea și evaluarea Programului (cheltuieli materiale și servicii: cheltuieli pentru derularea procedurii de achiziție publică, cheltuieli de promovare a Programului etc.).
3. Implementarea Programului
3.1. ANIMMC este administratorul Programului, iar derularea acestuia se realizează prin intermediul unei bănci comerciale (bancă) ce urmează a fi selectată prin licitație publică deschisă, în conformitate cu prevederile
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 346/2004
privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
3.2. ANIMMC va încheia cu banca selectată conform subpct. 3.1 un contract de prestări de servicii în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de licitație publică deschisă.
3.3. Banca va demara implementarea Programului în termen de 20 de zile calendaristice de la data încheierii contractului de prestări de servicii.
3.4. În vederea administrării corespunzătoare a Programului, în cadrul ANIMMC se va constitui o unitate de implementare a Programului (UIP). Structura organizatorică, numărul de persoane, atribuțiile și responsabilitățile UIP vor fi stabilite prin ordin al președintelui ANIMMC.
4. Beneficiari eligibili
4.1. Pot beneficia de prevederile Programului întreprinderile nou-înființate, microîntreprinderile, precum și întreprinderile mici și mijlocii care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
a) sunt definite conform
art. 2 din Legea nr. 346/2004
privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii și își desfășoară activitatea în România;
b) au capital social integral privat;
c) și-au îndeplinit la termen obligațiile exigibile de plată a contribuțiilor, impozitelor și taxelor către bugetul de stat, bugetele speciale și bugetele locale, prevăzute de legislația în vigoare;
d) nu au credite restante;
e) nu sunt în stare de faliment ori de lichidare, nu au afacerile administrate de un judecător-sindic, nu au activitățile comerciale suspendate sau nu se află într-o situație similară cu cele menționate mai sus, reglementată de lege;
f) nu fac obiectul unei proceduri legale pentru declararea lor în una dintre situațiile prevăzute la lit. e);
g) respectă criteriul de independență așa cum este definit în
art. 3 alin. (2) din Legea nr. 346/2004 ;
h) îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute de normele specifice de creditare ale băncii, pentru a obține creditul asociat.
4.2. În sensul Programului, o societate comercială este considerată întreprindere nou-înființată dacă:
a) a fost înființată cu cel mult 2 ani înaintea datei de solicitare a AFN sau nu a înregistrat venituri din exploatare în ultimul an fiscal;
b) are un număr mediu scriptic anual de salariați de maximum 49 inclusiv, calculat conform art. 5 și
art. 6 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 ;
c) are o cifră de afaceri anuală echivalentă în lei cu până la 8 milioane euro sau un rezultat anual al bilanțului contabil care nu depășește echivalentul în lei a 5 milioane euro, conform
art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 .
4.3. În sensul Programului, o societate comercială este considerată microîntreprindere dacă:
a) a fost înființată cu cel puțin un an înaintea datei de solicitare a AFN și a înregistrat venituri din exploatare de cel puțin 3 luni;
b) are un număr mediu scriptic anual de salariați de maximum 9 inclusiv, calculat conform art. 5 și
art. 6 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 ;
c) are o cifră de afaceri anuală echivalentă în lei cu până la 8 milioane euro sau un rezultat anual al bilanțului contabil care nu depășește echivalentul în lei a 5 milioane euro, conform
art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 .
4.4. În sensul Programului, o societate comercială este considerată întreprindere mică sau mijlocie dacă:
a) a fost înființată cu cel puțin 2 ani înaintea datei de solicitare a AFN și a înregistrat venituri din exploatare în fiecare dintre ultimii 2 ani anteriori solicitării AFN;
b) are un număr mediu scriptic anual de salariați de maximum 249 inclusiv, calculat conform art. 5 și
art. 6 alin. (1) din Legea nr. 346/2004 ;
c) are o cifră de afaceri anuală echivalentă în lei cu până la 8 milioane euro sau un rezultat anual al bilanțului contabil care nu depășește echivalentul în lei a 5 milioane euro, conform
art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 .
5. Termenii și condițiile Programului
5.1. În cadrul Programului se susțin prin AFN investițiile realizate de beneficiarii eligibili în sectoarele economice/ activitățile eligibile prevăzute în anexa la prezenta procedură.
5.2. AFN ce poate fi acordată unui beneficiar eligibil nu poate depăși echivalentul în lei a 50.000 euro, în cazul întreprinderilor mici și mijlocii, conform subpct. 4.4, respectiv 10.000 euro, pentru întreprinderi nou-înființate și microîntreprinderi, conform subpct. 4.2, respectiv 4.3, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, și în același timp nu poate acoperi mai mult de 40% din valoarea proiectului de investiții.
5.3. Banca selectată va acorda beneficiarului eligibil un credit de finanțare, pe termen mediu sau lung, care va acoperi minimum 45% din valoarea proiectului de investiții.
5.4. Contribuția proprie a beneficiarului eligibil trebuie să fie de minim 15% din valoarea proiectului de investiții, în natură sau în numerar.
5.5. AFN poate fi utilizată pentru achiziționarea de active corporale și necorporale de tipul: terenuri, clădiri, construcții, mașini, utilaje și echipamente, mijloace de transport de mărfuri, brevete de invenție, licențe, dar și pentru reconstrucția, extinderea sau modernizarea de active corporale direct legate de realizarea proiectului de investiții.
5.6. Se pot finanța numai achizițiile de mașini, utilaje, echipamente, mijloace de transport de mărfuri care sunt noi (nu second-hand).
5.7. Cheltuielile efectuate înaintea depunerii cererii de finanțare nu sunt eligibile.
5.8. Atât AFN, cât și creditul bancar în cadrul Programului nu pot fi utilizate pentru rambursarea împrumuturilor existente care au fost contractate din alte surse.
5.9. O întreprindere poate beneficia o singură dată de ajutor în cadrul Programului.
6. Modalitatea de derulare a Programului
6.1. Beneficiarul potențial va înainta, personal sau prin poștă, cererea de finanțare însoțită de documentele justificative către ANIMMC. Modelul cererii de finanțare și lista documentelor justificative vor fi stabilite în cadrul contractului dintre ANIMMC și bancă.
6.2. Evaluarea cererilor de finanțare și a documentelor justificative va fi făcută de comitetul de evaluare a programului, conform procedurilor cuprinse în contractul dintre ANIMMC și bancă.
6.3. Membrii, atribuțiile și responsabilitățile Comitetului de evaluare a Programului vor fi stabilite prin ordin al președintelui ANIMMC.
6.4. Decizia cu privire la acordarea AFN și a creditului bancar se va lua în cadrul Comitetului de evaluare a Programului.
6.5. Acordarea AFN și a creditului bancar se va face în baza unui contract încheiat între banca selectată și beneficiar.
7. Dispoziții finale
7.1. Banca selectată în urma licitației publice deschise, modelul cererii de finanțare și lista documentelor justificative vor fi publicate pe site-ul ANIMMC (www.animmc.ro), precum și pe site-ul băncii respective în termen de 3 zile de la data semnării contractului de intermediere financiară.
7.2. Data de la care se pot depune cererile de finanțare și documentele justificative la ANIMMC va fi anunțată anterior cu cel puțin 10 zile calendaristice pe pagina web a ANIMMC (www.animmc.ro).
7.3. Procedura de înregistrare și evaluare a cererilor de finanțare și a documentelor justificative va fi elaborată după selectarea băncii, va fi stipulată în contractul de prestări de servicii și va fi publicată pe site-ul ANIMMC (www.animmc.ro), precum și pe site-ul băncii implementatoare.
Anexa ──────
la procedură ────────────── LISTA sectoarelor economice și a activităților eligibile în cadrul Programului național multianual pe perioada 2002-2005 de susținere a investițiilor realizate de către întreprinderi nou-înființate și microîntreprinderi, precum și a investițiilor de modernizare/retehnologizare a întreprinderilor mici și mijlocii ┌──┬─────────────────────────────┬─────┬───────────────────────────────────────┐ │Nr│ │Cod │ │ │c │ Denumirea sectoarelor │CAEN │ Denumirea activităților eligibile │ │r │ eligibile │ │ │ │t │ │ │ │ ├──┼─────────────────────────────┼─────┼───────────────────────────────────────┤ │1 │Industria textilă și a │171 │Pregătirea fibrelor și filarea în fire │ │ │produselor textile ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │172 │Producția de țesături │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │173 │Finisarea materialelor textile │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │174 │Fabricarea de articole confecționate │ │ │ │ │din textile, cu excepția îmbrăcămintei │ │ │ │ │și lenjeriei de corp │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │175 │Fabricarea altor articole textile │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │176 │Fabricarea de metraje obținute prin │ │ │ │ │tricotare sau croșetare │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │177 │Fabricarea de articole tricotate sau │ │ │ │ │croșetate │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │181 │Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte │ │ │ │ │din piele │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │182 │Fabricarea altor articole de îmbrăcă- │ │ │ │ │minte și accesorii │ ├──┼─────────────────────────────┼─────┼───────────────────────────────────────┤ │2 │Industria pielăriei și a │192 │Fabricarea articolelor de voiaj și │ │ │produselor din piele │ │marochinărie și a articolelor de │ │ │ │ │harnașament │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │193 │Fabricarea încălțămintei │ ├──┼─────────────────────────────┼─────┼───────────────────────────────────────┤ │3 │Fabricarea lemnului și a │202 │Fabricarea de produse stratificate │ │ │produselor din lemn │ │din lemn │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │203 │Fabricarea de elemente de dulgherie și │ │ │ │ │tâmplărie, pentru construcții │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │205 │Fabricarea altor produse din lemn; │ │ │ │ │Fabricarea articolelor din plută, │ │ │ │ │paie și împletituri. │ ├──┼─────────────────────────────┼─────┼───────────────────────────────────────┤ │4 │Fabricarea celulozei, │212 │Fabricarea articolelor din hârtie │ │ │hârtiei și a produselor din │ │și carton │ │ │hârtie │ │ │ ├──┼─────────────────────────────┼─────┼───────────────────────────────────────┤ │5 │Fabricarea substanțelor, │243 │Fabricarea vopselelor, lacurilor, │ │ │a produselor chimice și a │ │cernelii tipografice și masticurilor │ │ │fibrelor sintetice și │ │ │ │ │artificiale │ │ │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │244 │Fabricarea de medicamente, produse │ │ │ │ │farmaceutice și naturiste │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │2451 │Fabricarea săpunurilor, detergenților │ │ │ │ │și a produselor de întreținere │ ├──┼─────────────────────────────┼─────┼───────────────────────────────────────┤ │6 │Fabricarea produselor din │251 │Producția de articole din cauciuc │ │ │cauciuc și mase plastice ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │252 │Fabricarea articolelor din material │ │ │ │ │plastic │ ├──┼─────────────────────────────┼─────┼───────────────────────────────────────┤ │7 │Fabricarea altor produse din │261 │Fabricarea sticlei și a articolelor │ │ │materiale nemetalice │ │din sticlă │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │262 │Fabricarea produselor din ceramică │ │ │ │ │refractară și nerefractară (exclusiv │ │ │ │ │cele pentru construcții) │ ├──┼─────────────────────────────┼─────┼───────────────────────────────────────┤ │8 │Industria metalurgică și a │281 │Fabricarea de construcții metalice │ │ │produselor din metal ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │282 │Producția de rezervoare, cisterne și │ │ │ │ │containere metalice; │ │ │ │ │Producția de radiatoare și cazane │ │ │ │ │pentru încălzire centrală │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │285 │Tratarea și acoperirea metalelor, │ │ │ │ │operațiuni de mecanică generală │ ├──┼─────────────────────────────┼─────┼───────────────────────────────────────┤ │9 │Industria de mașini și │295 │Fabricarea altor mașini cu destinație │ │ │echipamente │ │specifică │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │297 │Fabricarea mașinilor și aparatelor │ │ │ │ │pentru uz casnic │ ├──┼─────────────────────────────┼─────┼───────────────────────────────────────┤ │10│Industria de mașini și │316 │Producția de alte aparate, echipamente │ │ │aparate electrice │ │și materiale electrice │ ├──┼─────────────────────────────┼─────┼───────────────────────────────────────┤ │11│Industria mijloacelor de │3430 │Producția de piese și accesorii pentru │ │ │transport │ │autovehicule și motoare de autovehicule│ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │351 │Construcții și reparații de nave │ ├──┼─────────────────────────────┼─────┼───────────────────────────────────────┤ │12│Alte activități industriale │361 │Producția de mobilier │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │366 │Fabricarea altor produse n.c.a. │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │371 │Recuperarea deșeurilor și resturilor │ │ │ │ │metalice reciclabile │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │372 │Recuperarea deșeurilor și resturilor │ │ │ │ │nemetalice reciclabile │ ├──┼─────────────────────────────┼─────┼───────────────────────────────────────┤ │13│Industria de echipamente │3002 │Fabricarea calculatoarelor și altor │ │ │electrice și optice │ │echipamente electronice │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │3110 │Producția de motoare, generatoare și │ │ │ │ │transformatoare electrice │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │3210 │Producția tuburilor electronice și a │ │ │ │ │altor componente electronice │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │3220 │Producția de emițătoare │ │ │ │ │radioteleviziune, echipamente și │ │ │ │ │aparate telefonice și telegrafice │ │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────┤ │ │ │3330 │Producția de echipamente de măsură, │ │ │ │ │reglare și control pentru procesele │ │ │ │ │industriale │ └──┴─────────────────────────────┴─────┴───────────────────────────────────────┘ ________________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.