Normele nr. 7/2005
privind măsurile de salvgardare care pot fi luate ca urmare a liberalizarii operațiunilor în conturi de depozit în moneda naționala (leu)
prezumat în vigoare
În baza
art. 10 din Legea nr. 312/2004
privind Statutul Băncii Naționale a României și a
art. 7 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 4/2005
privind regimul valutar,
în temeiul
art. 48 din Legea nr. 312/2004 ,
Banca Naționala a României emite prezenta norma.
Articolul 1
În condițiile în care, ca urmare a liberalizarii operațiunilor în conturi de depozit în moneda naționala (leu) deschise de nerezidenti la instituții de credit din România, fluxuri de capital pe termen scurt de o amploare deosebită exercita presiuni puternice asupra pieței valutare și provoacă perturbari grave în aplicarea politicii monetare și a cursului de schimb, având ca efect, în special, variatii semnificative ale lichidității interne, Banca Naționala a României poate lua una sau mai multe dintre următoarele măsuri de salvgardare:
a) reținerea în cont, la Banca Naționala a României, pe o durată determinata, a unei părți din: (i) suma în valută care provine din intrari de capital, utilizata de un rezident sau de un nerezident pentru conversia acesteia în lei, în scopul constituirii unui depozit la o instituție de credit din România; (îi) suma în valută care provine din conversia unui depozit în lei constituit de un rezident sau de un nerezident la o instituție de credit din România, în scopul transferului în străinătate. Reținerea se va face la momentul conversiei în lei a sumei în valută destinate constituirii depozitului în lei la instituții de credit din România sau la momentul conversiei în valută a sumei în lei având ca sursa depozitele în lei constituite la instituții de credit din România, după caz;
b) stabilirea unei rate mai mari a rezervelor minime obligatorii pentru depozitele în lei constituite de rezidenți și nerezidenti la instituții de credit din România, care provin din sume în valută reprezentând intrari de capital, convertite în lei;
c) aplicarea de către Banca Naționala a României a unui comision pentru tranzacțiile de pe piața valutară interbancara generate de intrari/iesiri de capital ale rezidenților și nerezidentilor, care au ca obiect vânzarea/cumpărarea de valuta în scopul depunerii/retragerii de sume în lei în/din depozite constituite la instituții de credit din România;
d) instituirea unor restrictii de scadenta pentru depozitele în lei constituite de rezidenți și nerezidenti la instituții de credit din România, care provin din intrari de capitaluri.
Articolul 2
Măsurile de salvgardare prevăzute la art. 1 vor fi aplicate pe baza nediscriminatorie, atât pentru nerezidenti, cat și pentru rezidenți. Măsurile de salvgardare vor respecta, de asemenea, principiul proportionalitatii în raport cu amploarea presiunilor exercitate asupra pieței valutare, precum și a perturbarilor generate în aplicarea politicii monetare și a cursului de schimb.
Articolul 3
Măsurile de salvgardare și condițiile de aplicare a acestora vor fi stabilite prin ordin al Băncii Naționale a României.
Articolul 4
Prezenta norma intră în vigoare la data de 11 aprilie 2005.
Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, Mugur Constantin Isarescu București, 1 aprilie 2005. Nr. 7.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.