Decizia nr. 131/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 267^1 din Codul penal, precum și a dispozițiilor art. 160^a, 160^b și 189 din Codul de procedură penală, ridicată de Ion Efta în Dosarul nr. 7.601/2004 al Tribunalului Hunedoara - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată în ceea ce privește art. 267^1 din Codul penal și art. 189 din Codul de procedură penală, iar cu privire la dispozițiile art. 160^a și 160^b din Codul de procedură penală, pune concluzii de respingere a excepției ca inadmisibilă, arătând că acestea nu au legătură cu cauza dedusă judecății.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 14 octombrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 7.601/2004, Tribunalul Hunedoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 267^1 din Codul penal, precum și a dispozițiilor art. 160^a, 160^b și 189 din Codul de procedură penală, ridicată de Ion Efta în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că art. 267^1 din Codul penal încalcă art. 53 din Constituție, întrucât "limitele extrem de mari ale pedepselor prevăzute [...] vor impune o privare de libertate care nu este proporțională cu situația care a generat-o". În opinia autorului excepției, aceleași prevederi sunt în contradicție și cu art. 4 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât "cetățenii care fac infracțiuni cu un grad de pericol abstract mai ridicat ca și alții nu pot fi tratați în mod identic cu aceștia și limitele speciale ale infracțiunilor nu pot fi identice".

Referitor la dispozițiile art. 160^a și 160^b din Codul de procedură penală, se apreciază că acestea sunt contrare dreptului la un proces echitabil și dispozițiilor constituționale privind restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți "în măsura în care același judecător care judecă cauza pe fond va dispune și măsura arestării și va verifica legalitatea acesteia la un interval de 60 de zile". Se arată în acest sens că "același judecător va dispune menținerea măsurii și în cursul judecății și va da și o soluție influențată de luarea acestei măsuri care aproape sigur va fi de condamnare, lucru reliefat și în practică".

Cât privește art. 189 din Codul de procedură penală, se susține că încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât poate conduce la situația ca instanța să nu încuviințeze probele, atunci când părțile nu sunt de acord să suporte sumele de bani pentru administrarea acestora, astfel încât cei fără mijloace materiale nu pot avea un proces echitabil.

Tribunalul Hunedoara - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În susținerea opiniei exprimate cu privire la art. 267^1 din Codul penal, se arată că limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru infracțiunea de tortură nu pot face obiectul unei cenzuri din partea Curții Constituționale, iar în ceea ce privește dispozițiile art. 160^a și 160^b din Codul de procedură penală, că acestea "nu au legătură cu cauza, având în vedere că inculpatul a fost trimis în stare de libertate și este judecat în stare de libertate". În sfârșit, art. 189 din Codul de procedură penală este apreciat ca fiind constituțional, întrucât trebuie coroborat cu prevederile art. 2, 3 și 4 din Codul de procedură penală, "în sensul că instanța de judecată este obligată să aibă rol activ în desfășurarea procesului penal, iar actele necesare desfășurării procesului penal se îndeplinesc și din oficiu, deoarece instanța trebuie să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că art. 267^1 din Codul penal nu încalcă prevederile art. 53 din Constituție, sancționarea mai aspră a infracțiunii de tortură atunci când a avut ca urmare moartea victimei, față de forma simplă a infracțiunii, fiind doar o consecință a pericolului social ridicat al faptei care are ca rezultat moartea victimei. Aceleași dispoziții legale criticate sunt considerate a fi în concordanță cu art. 16 din Legea fundamentală, întrucât nu creează nici privilegii, nici discriminări în raport de criteriile egalității în drepturi, enumerate de art. 4 din Constituție.

Totodată, se apreciază că art. 160^a și 160^b din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor cuprinse în Legea fundamentală, iar cu privire la art. 189 din Codul de procedură penală se arată că opțiunea instanței, în sensul plății de către părți a cheltuielilor judiciare, nu este în contradicție cu prevederile constituționale ce consacră dreptul la un proces echitabil.

În concluzie, Guvernul consideră că excepția este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că sesizarea Curții Constituționale este nelegală, întrucât din încheierea de sesizare lipsește opinia instanței de judecată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 267^1 din Codul penal, precum și dispozițiile art. 160^a, 160^b și 189 din Codul de procedură penală.

Prevederile din Codul penal criticate ca neconstituționale au următorul conținut:

- Art. 267^1: "Fapta prin care se provoacă unei persoane, cu intenție, o durere sau suferințe puternice, fizice ori psihice, îndeosebi cu scopul de a obține de la această persoană sau de la o persoană terță informații sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terță persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terțe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferințe sunt aplicate de către un agent al autorității publice sau de orice altă persoană care acționează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimțământul expres sau tacit al unor asemenea persoane, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Dacă fapta prevăzută la alin. 1 a avut vreuna din urmările arătate în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

Tortura care a avut ca urmare moartea victimei se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani.

Tentativa se pedepsește.

Nici o împrejurare excepțională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de stare de război sau de amenințări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepție, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura; de asemenea, nu poate fi invocat nici ordinul superiorului sau al unei autorități publice.

Faptele prevăzute în alin. 1 nu constituie infracțiunea de tortură dacă durerea sau suferințele rezultă exclusiv din sancțiuni legale și sunt inerente acestor sancțiuni sau ocazionate de ele."

Textele din Codul de procedură penală criticate ca neconstituționale au următorul conținut:

- Art. 160^a: "Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în cursul judecății, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148.

Încheierea poate fi atacată separat cu recurs. Termenul de recurs este de 24 de ore și curge de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Dosarul va fi înaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judecă în 3 zile. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare.

Dispozițiile art. 151 se aplică și în cazul arestării inculpatului în cursul judecății.

Față de inculpatul care a mai fost anterior arestat în aceeași cauză, în cursul urmăririi penale sau al judecății, se poate dispune din nou această măsură, dacă au intervenit elemente noi care fac necesară privarea sa de libertate.";

- Art. 160^b: "În cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Încheierea poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160^a alin. 2 aplicându-se în mod corespunzător.";

- Art. 189: "Cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, retribuirea apărătorilor, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părți.

Cheltuielile judiciare prevăzute în alin. 1, avansate de stat, sunt cuprinse distinct, după caz, în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției, Ministerului Public și Ministerului de Interne."

În motivarea excepției de neconstituționalitate sunt invocate următoarele prevederi din Legea fundamentală:

- Art. 4 alin. (2): "România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 21 alin. (3): "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 53 alin. (1): "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

I. În opinia autorului excepției, art. 267^1 din Codul penal este în contradicție cu dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1), privind egalitatea cetățenilor în fața legii, precum și cu cele ale art. 53 alin. (1), referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Aceste critici nu pot fi reținute, întrucât stabilirea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea de tortură, care dă expresie voinței legiuitorului în aplicarea unor măsuri de politică penală, nu este de natură să încalce prevederile constituționale privitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți. Sancționarea mai aspră a acestei infracțiuni este justificată, fiind determinată de gradul său ridicat de pericol social. Câtă vreme textul de lege criticat se aplică în mod egal tuturor celor vinovați de săvârșirea infracțiunii de tortură, fără nici un privilegiu sau discriminare în raport de criteriile egalității în drepturi prevăzute de art. 4 alin. (2) din Constituție, nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare, prin dispozițiile art. 267^1 din Codul penal, a principiului egalității în fața legii.

II. În ceea ce privește art. 160^a și 160^b din Codul de procedură penală, care reglementează arestarea inculpatului în cursul judecății, respectiv verificările privind arestarea inculpatului în cursul judecății, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât autorul excepției, Ion Efta, a fost trimis în judecată în stare de libertate și este judecat în stare de libertate. Așa fiind, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^a și 160^b din Codul de procedură penală urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul

art. 29 alin. (1) și alin. (6) teza întâi din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. [...]

[...] (6) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale [...]".

III. Nu poate fi primită nici critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 189 din Codul de procedură penală, constând în încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3). Astfel, plata cheltuielilor judiciare în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece, de regulă, sumele necesare sunt avansate de stat, iar în cazurile în care se solicită ca plata să o facă părțile chiar în cursul procesului, de exemplu în cazul unor expertize solicitate de părțile civile ori de părțile responsabile civilmente, refuzul plății nu împiedică desfășurarea procesului și nu înlătură obligarea organului judiciar de a soluționa cauza în mod corect, echitabil, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale stabilite de lege.

De altfel, cu privire la dispozițiile art. 189 din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa, prin

Decizia nr. 295 din 8 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 8 august 2003, reținând că acestea sunt constituționale. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 267^1 din Codul penal, precum și a dispozițiilor art. 189 din Codul de procedură penală, ridicată de Ion Efta în Dosarul nr. 7.601/2004 al Tribunalului Hunedoara - Secția penală.

2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 160^a și 160^b din Codul de procedură penală, ridicată de același autor în aceeași cauză.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 martie 2005.