Decizia nr. 115/2005

Constantin Doldur - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 și art. 63 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Georgeta Ion în Dosarul nr. 3.250/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal este prezentă personal Georgeta Ion, lipsind partea Stelică Grecu, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent informează Curtea că autoarea excepției a depus la dosar concluzii scrise, precum și un set de acte.

Având cuvântul pe fond, Georgeta Ion învederează mai întâi că în cuprinsul concluziilor scrise, referindu-se la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a invocat în mod eronat cauza "Pandrea contra României", în realitate fiind vorba despre cauza "Pantea împotriva României". În susținerea excepției arată că textele de lege criticate ar trebui să facă referire și la termenul în care se administrează probele, fiind necesar ca sintagma "termen rezonabil" să fie inclusă în cuprinsul acestor prevederi legale.

Reprezentantul Ministerului Public, arătând că în cauză sunt criticate omisiuni legislative, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 9 noiembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 3.250/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 și art. 63 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Georgeta Ion în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele de lege criticate nu oferă protecție suficientă față de "abuzurile, toleranța sau pasivitatea oficială a reprezentanților implicați în cercetarea și supravegherea penală a faptelor", ceea ce încalcă dreptul la un proces echitabil. Se susține totodată că, "[...] fără să se efectueze o anchetă oficială din cauza opoziției poliției, prin interpretarea eronată a faptelor și împrejurărilor s-a realizat o denegare de dreptate contrar articolelor [...] menționate, întrucât elementul central al oricărei proceduri penale condiționează derularea sa echitabilă, prin calificarea juridică a faptului ilicit, un rol important avându-l administrarea probelor, principiul egalității armelor și termenul rezonabil de soluționare", precum și faptul că "nedezvăluirea unor probe, [...] folosirea de probe falsificate sau obținute ilegal [...] au condus la niște rezultate cu niște consecințe deosebit de grave".

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, exprimându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, apreciază că aceasta este neîntemeiată. Se arată că textele de lege criticate nu contravin normelor și principiilor constituționale invocate de autoarea excepției ci, dimpotrivă, "ele sunt concretizarea regulilor de bază ale procesului penal privind rolul activ al organelor de urmărire penală și al instanțelor de judecată, în desfășurarea procesului penal, precum și aceea a aflării adevărului în cadrul unui asemenea proces".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția este neîntemeiată, întrucât dispozițiile constituționale pretins încălcate "nu au legătură cu art. 62 și art. 63 alin. 1 din Codul de procedură penală [...]". Se arată că acestea "sunt texte de aplicabilitate generală, cuprinzând principii privind probele și nu texte privind o anumită procedură derulată într-o anumită fază de procedură penală". Se precizează totodată că, "referitor la situația concretă de fapt, aceasta este de competența exclusivă a instanței de judecată, fiind o problemă de aplicare a legii și nu de competența Curții Constituționale".

Avocatul Poporului consideră că normele criticate nu aduc atingere prevederilor art. 16 din Legea fundamentală, atât timp cât este asigurată egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea probelor, precum și faptul că acestea "nu contravin sub nici un aspect dreptului la un proces echitabil". Se arată totodată că nu poate fi reținută critica în raport cu prevederile constituționale ale art. 131 alin. (1), prerogativele încredințate procurorului de către legiuitor, privind aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, fiind o expresie a rolului Ministerului Public.

În concluzie, Avocatul Poporului apreciază că excepția este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 62 și art. 63 alin. 1 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 62: "În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.";

- Art. 63 alin. 1: "Constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei."

În motivarea excepției sunt invocate dispozițiile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor internaționale privind drepturile omului față de normele interne și ale art. 131 alin. (1) privind rolul Ministerului Public, cu raportare la art. 6 paragraful 1, art. 13 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care reglementează dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv și, respectiv, interzicerea discriminării. Se invocă, de asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, privind protecția proprietății.

Autoarea excepției susține, în esență, că în cauză nu s-ar fi realizat o "anchetă eficace", fapt determinat de interpretarea eronată a "faptelor și împrejurărilor", "nedezvăluirea unor probe" și "folosirea de probe falsificate sau obținute ilegal", ceea ce contravine principiilor unui proces echitabil. Se mai susține că art. 62 și art. 63 alin. 1 din Codul de procedură penală ar trebui să facă referire și la termenul în care se administrează probele.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că susținerile autoarei excepției vizează, în realitate, modul de aplicare a dispozițiilor legale criticate de către organele de urmărire penală. În fapt, autoarea excepției a formulat plângere împotriva Rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 768/P/2000 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București, care a fost respinsă prin Sentința nr. 46 din 17 mai 2004 a Curții de Apel București - Secția I penală. Împotriva acestei sentințe aceeași autoare a declarat recurs, prin care a fost criticată soluția de neîncepere a urmăririi penale atacată, sub aspectul modului de instrumentare a cauzei de către organele de urmărire penală și, în special, al probelor administrate. În consecință, s-a solicitat "respectarea art. 6 paragraf 1 - CEDO" și s-a invocat prezenta excepție de neconstituționalitate.

Curtea reține că aspectele relevate în motivarea excepției sunt de competența instanței de judecată, întrucât nu intră în atribuțiile Curții Constituționale cenzurarea aplicării legii de către organele de urmărire penală. Controlul judecătoresc sub acest aspect se realizează în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, care, de altfel, au și fost promovate în cauză. O asemenea ingerință a Curții în activitatea de judecată ar fi contrară art. 126 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".

Nu poate fi primită nici solicitarea autoarei excepției în sensul completării textelor de lege criticate, întrucât, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 62 și art. 63 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Georgeta Ion în Dosarul nr. 3.250/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 februarie 2005.