Decizia nr. 147/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^14 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Adrian Marcel Stuparu în Dosarul nr. 3.054/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10 martie 2005 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 15 martie 2005.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 noiembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 3.054/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 385^14 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Adrian Marcel Stuparu în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei cauze penale aflate în recurs.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că, potrivit textului legal criticat, instanța de judecată verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor, a materialului din dosar și a oricăror înscrisuri noi prezentate. Prin urmare, singura probă care poate fi administrată în calea de atac a recursului este proba cu înscrisuri, fiind imposibilă administrarea altora, cum ar fi proba cu martori. În consecință, se consideră că prin această reglementare este îngrădit dreptul la un proces echitabil.

Autorul excepției mai susține că art. 385^14 din Codul de procedură penală aduce atingere și dreptului la apărare, întrucât în faza recursului constatările de fapt reținute pe baza unor probe deja administrate nu pot fi înlăturate prin probe testimoniale. Cum textul legal criticat interzice administrarea unor astfel de probe, este evident că partea nemulțumită de hotărârile anterioare nu își poate exercita pe deplin dreptul la apărare.

În esență, autorul excepției critică de fapt redactarea eliptică a textului care, în opinia sa, ar trebui completat, mai cu seamă pentru cauzele care se judecă doar în două grade de jurisdicție.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală opinează că soluționarea cauzei depinde de modul de interpretare a dispozițiilor legale criticate în raport de prevederile constituționale ale art. 21 și 24. De asemenea, consideră că art. 385^14 din Codul de procedură penală nu contravine, ci este în concordanță cu dispozițiile constituționale invocate ca fiind încălcate.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul României apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece asupra dispozițiilor legale criticate Curtea s-a mai pronunțat prin deciziile nr. 240 din 12 septembrie 2002 și nr. 135 din 23 martie 2004, ocazie cu care s-a statuat că textul legal criticat oferă recurentului toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

Cu ocazia judecării apelului, inculpatul a avut posibilitatea de a cere administrarea probelor necesare pentru apărare și, în plus, potrivit art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, în cazul în care instanța constată că sunt necesare probe noi, poate să admită recursul și poate să dispună rejudecarea cauzei de către instanța de recurs.

Regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești sunt, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, de competența exclusivă a Parlamentului și, prin urmare, legiuitorul are deplina libertate de a stabili competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate nu afectează dreptul părților interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime și nici dreptul acestora la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. Această soluție rezultă din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", și ale art. 129 din Constituție, conform cărora, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia prevederile art. 385^14 din Codul de procedură penală aduc atingere dreptului la apărare, deoarece faptul că instanța de recurs nu poate administra probe testimoniale noi nu constituie o încălcare a art. 24 din Legea fundamentală. Inculpatul are posibilitatea de a cere administrarea probelor considerate necesare cu ocazia judecării apelului, iar, potrivit art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 385^9 din același cod.

Totodată, potrivit art. 385^15 alin. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, în cazul în care constată că sunt necesare probe noi, instanța de judecată poate să admită recursul și să dispună rejudecarea cauzei de către instanța de recurs.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 385^14 din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: "Instanța, judecând recursul, verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs.

Instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de recurs invocate de procuror și de părți."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție și ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că art. 385^14 din Codul de procedură penală se constituie în dispoziții de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, intră în competența exclusivă de reglementare a legiuitorului, cu condiția să nu aducă atingere altor principii constituționale.

Totodată se constată că nici o dispoziție din Constituție nu prevede obligativitatea existenței mai multor grade de jurisdicție și a mai multor căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești. Potrivit art. 129 din Legea fundamentală, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Prin urmare, legiuitorul constituant a lăsat legiuitorului ordinar libertatea de a stabili prin lege căile de atac.

În situația în care autoritatea legislativă, în acord cu Constituția și cu celelalte prevederi convenționale internaționale, a înțeles să instituie doar o singură cale de atac materializată în recurs, aceasta din urmă instanță joacă și rolul instanței de apel, fiind obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept. Pe cale de consecință, inculpatul are posibilitatea de a cere administrarea probelor considerate necesare, cu ocazia judecării apelului, iar, potrivit art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 385^9 din același cod. Pe de altă parte, potrivit art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, în cazul în care constată că sunt necesare probe noi, instanța poate să admită recursul și să dispună rejudecarea cauzei de către instanța de recurs.

Or, de vreme ce, în cadrul unui proces judiciar penal aflat în singura cale de atac a recursului, partea interesată poate să își formuleze apărarea, așa cum crede de cuviință, nu se poate susține că prevederile legale criticate aduc atingere dispozițiilor constituționale referitoare la liberul acces la justiție și la dreptul la apărare.

Aceasta, deoarece instanța de judecată este obligată să analizeze apărarea formulată de partea interesată, potrivit cerinței de a se pronunța asupra tuturor aspectelor de fapt și de drept, ceea ce implică și o eventuală administrare a unei noi probe cu martori, în măsura în care, evident, aceasta slujește principiului aflării adevărului.

Curtea mai constată că asupra dispozițiilor art. 385^14 din Codul de procedură penală s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 240 din 12 septembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 11 octombrie 2002, prilej cu care a statuat că acestea sunt constituționale. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele deciziei mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^14 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Adrian Marcel Stuparu în Dosarul nr. 3.054/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 martie 2005.