Decizia nr. 29/1997

Ioan Muraru - președinte

Mihai Constantinescu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Georgeta Panoviciu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Aliman Maria-Eugenia împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 131 din 29 octombrie 1996 .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11 februarie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților, legal citate, fiind consemnate în încheierile din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea la 18 februarie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție, prin Încheierea din 17 aprilie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 3.292/1995, a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, invocată de Aliman Maria-Eugenia.

Prin Decizia nr. 131 din 29 octombrie 1996 s-a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate invocată. Pentru a pronunța aceasta soluție s-a reținut ca prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, definitivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, Curtea a constatat ca dispozițiile art. 330^1 sunt neconstituționale în măsura în care se aplică hotărîrilor pronunțate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993.

Împotriva acestei decizii a fost declarat recurs în termenul legal.

În motivarea acestuia, recurenta susține ca dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă "sunt neconstituționale sub dublu aspect, și anume ca dreptul de a exercita recursul în anulare a fost rezervat în exclusivitate procurorului general și ca legea nu prevede un termen în care să poată fi exercitat recursul în anulare". În aceste condiții, se considera de către recurenta ca "dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă contravin dispozițiilor art. 128 din Constituție, ale art. 11 alin. (2), coroborat cu art. 20 din Constituție și cu art. 6 pct. i) din Convenția europeană a drepturilor omului, ale art. 10 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, ale art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice". Se susține, de asemenea ca, întrucît la judecarea în fond a excepției au fost solicitate puncte de vedere ale Guvernului, Senatului și Camerei Deputaților, urmează ca în recurs acestea să fie solicitate "noilor organe democratice abilitate legal să se pronunțe asupra excepției, cu atât mai mult cu cît în cauza este vorba de apărarea unui drept fundamental - dreptul de proprietate".

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul judecătorului-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Asupra motivelor de casare invocate în recurs Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, definitivă și obligatorie, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție, asa cum, de altfel, se motiveaza și în decizia recurată, în care se arata ca:

- prevederile art. 128 din Constituție nu sunt incalcate, ele precizînd ca împotriva hotărîrilor judecătorești căile de atac se pot exercita în condițiile stabilite de lege, fapt care a fost realizat prin dispozițiile actuale ale Codului de procedura civilă, care prevăd calea de atac - recursul în anulare - și condițiile exercitării lui;

- practica Comisiei și a Curții Europene, rezultată din aplicarea art. 6 pct. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, este constanta în a aprecia ca invocată cerința a termenului rezonabil nu se analizează în abstract, ci se raportează de la caz la caz, în concret, tinindu-se seama de o serie de elemente specifice fiecărei pricini (durata procedurii, natura pretențiilor, complexitatea procesului etc.); textul invocat nu are în vedere interzicerea unei cai de atac a carei exercitare ar putea doar ipotetic sa conducă la depășirea unui termen rezonabil; simpla posibilitate de a se exercită oricând recursul în anulare nu contravine cerinței de a se soluționa cauza într-un termen rezonabil, examinarea respectării ei facindu-se la o speta determinata.

În legătură cu cererea recurentei de a solicita din nou punctele de vedere ale fiecărei Camere a Parlamentului și al Guvernului, este de observat ca dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 instituie aceasta obligație numai la judecarea în fond a excepției de neconstituționalitate, nu și pentru judecarea recursului împotriva deciziei pronunțate la fond. Din examinarea dosarului se constată că, la fond, judecătorul-raportor a comunicat încheierea prin care a fost sesizată Curtea Constituțională, Camerelor Parlamentului și Guvernului, indicindu-li-se să depună punctele lor de vedere. Guvernul a depus punctul sau de vedere, care a fost avut în vedere la pronunțarea deciziei ce face obiectul recursului. O dată îndeplinită aceasta obligație, legea nu mai dispune ca procedura prevăzută la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 să se repete și în recurs.

Fața de cele arătate, rezultă ca recursul este nefondat, urmînd a fi respins.

În temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 și ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul formulat de Aliman Maria-Eugenia împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 131 din 29 octombrie 1996 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința din 18 februarie 1997.