Reglementări · Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului

Reglementări din 15 februarie 2005

privind "Normativ pentru proiectarea, executarea, verificarea și exploatarea instalațiilor electrice în zone cu pericol de explozie" indicativ NP 099-04 (revizuire ID 17-1986)

prezumat în vigoare

Data actului: 15 februarie 2005
Emitent: Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului
Publicat în: Monitorul Oficial nr. 418 bis din 18 mai 2005
Citează: 4 acte
Structură: 0 articole · 113.287 caractere
Sursă: legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

Legea nr. 90/1996 12 iulie 1996 privind protecția muncii

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

____________

ANEXĂ*)

NORMATIV

PENTRU PROIECTAREA, EXECUTAREA, VERIFICAREA ȘI EXPLOATAREA INSTALAfiIILOR ELECTRICE ÎN ZONE CU PERICOL DE EXPLOZIE

INDICATIV NP 099-04

(revizuire ID 17-1986)

*) Anexa este reprodusă în facsimil.

Terminologie

În cadrul normativului se folosesc următorii termeni, cu definițiile corespunzătoare, În acord cu standardul de referință SR CEI 50 (426) sau cu standardele conexe normativului:

2.1.

Aparatură electrică pentru atmosfere explozive

Aparatură electrică protejată la explozie. Echipamente pentru locuri periculoase.

Aparatură electrică executată în așa fel încât să nu producă, în condițiile specificate, aprinderea atmosferei explozive înconjurătoare.

Seria de standarde de referință SR CEI 60079 standardizează această aparatură pentru atmosfere explozive gazoase.

2.2.

Aparatură simplă

Componentă electrică sau combinație de componente cu construcție simplă și cu parametri electrici bine definiți, care este compatibilă cu securitatea intrinsecă a circuitului în care este utilizată. Se consideră aparatură simplă următoarele aparaturi:

componente pasive, de exemplu conductoare, cutii de joncțiune, rezistoare și dispozitive semiconductoare simple;

componente de înmagazinare a energiei, cu parametri bine definiți, de exemplu

condensatoare sau bobine de inductantă, ale căror valori sunt luate în considerare atunci când se determină securitatea întregului sistem;

surse generatoare de energie, de exemplu termocuple și celule fotoelectrice, care nu generează mai mult de 1,5 V, 100 mA și 25 mW. Toate inductanțele sau capacitățile prezente în aceste componente generatoare de energie sunt luate în considerare conform punctului b).

2.3.

Aparatură electrică asociată

Aparatură electrică în care circuitele sau părți din circuite nu sunt obligatoriu cu securitate intrinsecă, dar care conțin circuite care pot afecta securitatea circuitelor cu securitate intrinsecă asociate.

2.4.

Tip de protecție {al unei aparaturi electrice pentru atmosfere explozive)

Măsuri specifice aplicate aparaturii electrice pentru a evita aprinderea unei atmosfere explozive înconjurătoare de către o astfel de aparatură.

2.20.

Zonă 1

Arie în care este probabilă apariția unei atmosfere explozive gazoase în timpul funcționării normale.

2.21.

Zonă 2

Arie în care nu este probabilă apariția unei atmosfere explozive gazoase la funcționarea normală și, dacă totuși apare, este probabil ca aceasta să se întâmple numai rareori și doar pentru o perioadă scurtă de timp.

Se pot obține indicații privind frecvența de apariție și durată din codurile proprii anumitor industrii sau aplicații.

2.22.

Zonă 20

Arie în care praful combustibil, sub formă de nor, este prezent în permanență sau în mod frecvent în cantitate suficientă pentru a produce o concentrație explozivă de praf combustibil în amestec cu aerul, și/sau în care stratul de praf se poate forma cu o grosime excesivă și necontrolată în timpul funcționării normale.

Aceasta se poate întâmpla în interiorul unui spațiu limitat pentru praf în care praful poate forma amestecuri explozive ,

în mod frecvent sau perioade lungi. Aceasta apare tipic în interiorul echipamentului.

2.23.

Zona 21

Arie neclasificată ca zonă 20, în care, în timpul funcționării normale, praf combustibil sub formă de nor este probabil să apară în cantitate suficientă pentru a fi capabil să producă o concentrație explozivă în amestec cu aerul.

Această zonă poate cuprinde, între altele ,

imediata vecinătate a punctelor de alimentare sau de evacuare a produselor pulverulente și arii în care se formează straturi de praf și este probabil ca în timpul funcționării normale să genereze o concentrație explozivă de praf combustibil în amestec cu aerul.

2.24.

Zona 22

Arie neclasificată ca zonă 21, în care nori de praf se pot produce rar și se mențin perioade scurte sau în care acumulările sau straturile de praf combustibil pot fi prezente în

condiții anormale și pot genera amestecuri explozive de praf în aer. Atunci când înlăturarea acumulărilor sau straturilor de praf nu poate fi asigurată, datorită condițiilor anormale, această arie se clasifică zonă 21 .

Această zonă poate cuprinde, între altele, arii din apropierea unui echipament care conține praf ce poate scăpa prin scurgeri și poate forma depozite

(săli de concasare, de exemplu, în care praful poate scăpa de la concasare și se poate depune).

2.25.

Sursă de degajare

Punct sau loc de la care este probabil să se degaje în atmosferă un gaz inflamabil, vapori inflamabili sau lichid inflamabil, astfel încât să se poată forma o atmosferă explozivă gazoasă.

2.26.

Sursă de degajare a prafului

Punct sau loc de la care praful combustibil poate fi eliberat sau se poate învolbura, astfel încât să se poată forma un amestec exploziv de praf/aer. În funcție de circumstanțe, nu toate sursele de degajare produc neapărat un amestec exploziv de praf/aer. Trebuie totuși să se țină seama de faptul că o sursă de degajare permanentă mică sau diluată poate să producă în timp un strat de praf potențial periculos.

2.27.

Limita inferioară explozivă LEL (abreviere)

Concentrație de gaz, vapori sau cețuri inflamabile, în aer până la care nu se formează o atmosferă explozivă gazoasă.

2.28.

Limita superioară explozivă UEL (abreviere)

Concentrație de gaz, vapori sau cețuri inflamabile în aer deasupra căreia nu se formează o atmosferă explozivă gazoasă.

2.29.

Durata tE (pentru aparaturi electrice cu securitate mărită)

Timpul considerat pentru înfășurări de curent alternativ, supuse la curentul de pornire IA, care se încălzesc de la temperatura atinsă în serviciu nominal, la temperatura ambiantă maximă, până la temperatura limită.

2.30.

Inel de etanșare

Inel folosit într-un dispozitiv de intrare al unui cablu sau unei conducte pentru a asigura etanșeitatea dintre dispozitivul de intrare și cablu sau conductă .

2.31.

Gaz protector

Gaz utilizat pentru menținerea presurizării sau pentru diluarea gazului sau vaporilor inflamabili la o concentrație mult sub limita cea mai scăzută de explozie (limita inferioară de explozie).

Gazul protector poate fi aer, azot sau orice alt gaz neinflamabil sau un amestec de asemenea gaze.

2.32.

Purjare

Operația de trecere a unei cantități de gaz protector printr-o cameră și conductele asociate pentru a reduce orice concentrație de gaze sau vapori inflamabili la un nivel de securitate.

2.33.

Tensiune alternativă sau continuă efectivă maximă

(Um)

Tensiune maximă care se poate aplica la echipamentele de racordare fără securitate intrinsecă ale aparaturii asociate fără a invalida securitatea intrinsecă.

2.34.

Tensiune de intrare maximă (Ui)

Tensiunea maximă (de vârf alternativă sau continuă) care se poate aplica la elementele de racordare pentru circuitele cu securitate intrinsecă ,

fără a invalida securitatea intrinsecă.

2.35.

Tensiune de ieșire maximă (U 0 )

Tensiunea de ieșire maximă (de vârf alternativă sau continuă) dintr-un circuit cu securitate intrinsecă ce poate să apară în condițiile de circuit deschis la elementele de conexiune ale aparaturii ,

indiferent de tensiunea aplicată ,

până la tensiunea maximă, inclusiv Um și Uj .

în cazul în care există mai multe tensiuni aplicate, tensiunea de ieșire maximă este determinată de cea mai defavorabilă combinație a tensiunilor aplicate .

' \

;

2.36.

Curent de intrare maxim (1,)

Curentul maxim (de vârf, alternativ sau continuu) care se poate aplica la elementele de racordare pentru circuite cu securitate intrinsecă, fără a invalida securitatea intrinsecă.

2.37.

Curent de ieșire maxim (1 0 )

Curentul maxim (de vârf, alternativ sau continuu) într-un circuit cu securitate intrinsecă, ce se poate obține la nivelul elementelor de racordare ale aparaturii.

PARTEA I

INSTALAȚII ELECTRICE ÎN ARII PERICULOASE CU VAPORI ȘI GAZE

INFLAMABILE

Clasificarea ariilor periculoase

3.1.

Clasificarea ariilor periculoase are ca obiect analizarea și clasificarea locurilor în care, prin natura procesului tehnologic, se produc, se prelucrează sau manipulează substanțe care, împreună cu aerul, pot forma amestecuri explozive, în scopul alegerii corecte a echipamentului electric ce urmează a fi instalat în aceste arii.

3.2.

Ariile periculoase se clasifică funcție de proprietățile vaporilor și gazelor inflamabil care pot fi prezente precum și de probabilitatea apariției unei atmosfere explozive.

3.3.

Evaluarea probabilității apariției unei atmosfere explozive necesită examinarea fiecărui utilaj tehnologic care conține materiale inflamabile ce ar putea constitui o sursă de degajare.

Nu trebuie luate în calcul la această evaluare avariile imprevizibile legate de operații

greșite, nerespectarea tehnologiei, materiale necorespunzătoare calitativ (de ex. spargerea unui rezervor, ruperea unei conducte, etc.)

Atunci când există dubii sau elemente greu de evaluat, trebuie să se ia în considerație

probabilitatea cea mai mare privind apariția unei atmosfere explozive.

3.4.

Planurile de clasificare a ariilor periculoase (planuri de zonare) trebuie reexaminate și reactualizate de fiecare dată când se produc modificări la utilaje, instalații sau la procedurile de exploatare a acestora.

3.5

Procedura de clasificare a ariilor periculoase cu vapori și gaze inflamabile trebuie să determine.

sursa de degajare și gradul acesteia

Fiecare utilaj sau element de instalație ( pompă, vană, flanșă, conductă, rezervor, etc.) trebuie considerat ca o sursă potențială de degajare a materialelor inflamabile, dacă există posibilitatea ca acestea să fie eliberate în atmosferă.

Conductele sudate, fără flanșe, vane sau alte fitinguri nu se consideră surse de degajare.

Gradul de degajare, (continuu, primar sau secundar), se determină luând în considerare frecvența și durata probabilă a degajării. Standardul de referință pentru definirea gradului de degajare este SR EN 60079-1 o.

tipul zonei - funcție de gradul de degajare și de ventilare

O degajare de grad continuu conduce, în mod normal la o zonă

o degajare de grad primar la o zonă 1 și o degajare de grad secundar la o zonă 2.

întinderea zonei depinde atât de proprietățile substanțelor inflamabile cât și de caracteristicile procesului de producție.

ln principal trebuie să se ia în considerare:

debitul de degajare a gazelor;

limita inferioară de explozie a acestora (LEL);

ventilarea;

densitatea relativă a gazelor sau vaporilor în raport cu aerul;

condițiile locale ( topografie, condiții climatice, etc.).

întinderea zonei poate fi limitată, funcție de amplasarea sursei de degajare, prin:

bariere materiale (pereți);

menținerea unei presiuni în încăperile adiacente;

purjarea în încăperile adiacente a unui debit de aer corespunzător pentru a asigura evacuarea gazelor și vaporilor inflamabili.

Standardul de referință pentru ordinul de mărime al zonelor este SR EN 60079-1O -

Anexa C.

Pentru utilizarea practică a exemplelor

date în acest standard trebuie luate în considerare particularitățile fiecărui caz în parte.

3.6.

Exemple de surse de degajare

surse de grad continuu:

suprafața unui lichid inflamabil dintr-un rezervor cu capac fix, cu ventilare permanentă spre atmosferă;

suprafața unui lichid inflamabil deschis permanent în atmosferă.

surse de grad primar:

garnituri de pompe, compresoare sau supape, dacă în timpul funcționării normale este probabilă o degajare de gaz sau lichid inflamabil;

puncte de prelevare a probelor de unde în timpul funcționării normale se poate degaja material inflamabil;

supape de descărcare, guri de ventilare etc. de la care se poate degaja material inflamabil în funcționare normală.

surse de grad secundar:

garnituri de pompe, compresoare sau supape, unde nu se poate degaja material inflamabil în funcționare normală;

flanșe, garnituri de etanșare și racorduri de țevi unde nu sunt de așteptat degajări în funcționare normală;

puncte de prelevare a probelor de unde, în timpul funcționării normale ,

nu sunt de așteptat degajări.

Deschiderile dintre arii trebuie considerate ,

de asemenea ,

surse de degajare al căror grad depinde de tipul zonei adiacente, de durata și frecvența deschiderilor, de eficiența etanșării, etc.

3.7.

Exemple de definire a zonelor

Zona O cuprinde, în esență, interiorul rezervoarelor sau aparatelor (evaporatoare, vase de reacție, etc.)

Drept zonă 1 se pot clasifica:

aria adiacentă zonei O;

împrejurul gurilor de alimentare;

locurile unde se transferă lichide volatile dintr-un rezervor în altul;

încăperi de pompe/compresoare ventilate inadecvat;

împrejurul punctelor de preluare a probelor;

împrejurul unor garnituri de pompe, compresoare sau supape insuficient etanșe;

vecinătatea operațiilor de vopsitor i e ,

unde se folosesc solvenți volatili inflamabili;

împrejurul supapelor de descărcare sau gurilor de ventilare.

Zona 2 cuprinde:

fluide inflamabile transportate în sisteme închise din care nu pot scăpa decât accidental sau în cazul unor operări greșite;

ariile în care, în mod normal, este evitată formarea unor concentrații explozive de vapori sau gaze prin ventilare mecanică; dar care pot deveni periculoase datorită întreruperii acesteia;

ariile adiacente zonei 1, în care gaze sau vapori inflamabili pot scăpa ocazional cu excepția cazului în care pătrunderea e oprită de o ventilare mecanică corespunzătoare, ce

9 sigură o suprapresiune de aer curat și sunt luate măsuri pentru a se evita oprirea acesteia.

Aparatură electrică pentru arii periculoase

4.1.

Pericole de aprindere a amestecurilor explozive provenind de la aparatura

electrică

4.1.1.

Scânteia electrică .

Riscul principal de aprindere a amestecurilor explozive se datorează scânteilor ce apar la deschiderea unui circuit inductiv (toate circuitele conținând bobine sau înfășurări - motoare electrice, întreruptoare, contactoare, relee, etc. ) .

Energia acestora este importantă chiar la tensiuni reduse și este, în general suficientă pentru a aprinde un amestec exploziv.

În cazul scurtcircuitelor, energia arcului electric are o intensitate și o durată mult mai mari decât energia scânteilor datorate comutației.

Este necesar să fie folosite fie echipamente care nu produc scântei electrice, fie echipamente ale căror scântei nu au efecte asupra atmosferei potențial explozive.

4.1.2.

Încălzirea suprafeței aparaturii

Pierderile de energie prin efect Joule conduc la încălzirea conductoarelor electrice active și, prin conducție termică, la încălzirea carcasei externe și a bornelor de conexiune.

Acest efect este amplificat în cazul suprasarcinilor și scurtcircuitelor.

Trebuie ca temperatura atinsă de carcasă să rămână în limite admisibile, ținând seama de substanțele inflamabile din zona în care este amplasată aparatura.

4.2.

Clasificarea aparaturii electrice în execuție antiexplozivă

4.2.1.

Aparatura în execuție antiexplozivă se clasifică în două grupe, în funcție de destinație:

Grupa I -Aparatură pentru mine grizutoase;

Grupa li

-Aparatură

pentru alte locuri decât minele grizutoase.

Standardul de referință este SR EN 50014 .

Aparatura din grupa li se împarte, funcție de caracteristicile atmosferei explozive pentru care este destinată, în trei subgrupe de explozie

IIA, 118, IIC.

Importanța riscului de explozie crește de la subgrupa IIA la IIC. Aceasta înseamnă că aparatura din subgrupa 118 poate

folosită în aplicații ce necesită aparatură IIA, respectiv aparatura din subgrupa IIC poate fi folosită în aplicații ce necesită aparatură din subgrupele 118 sau IIA.

în Anexa 4 se prezintă clasificarea în subgrupe de explozie a celor mai uzuale gaze inflamabile.

4.2.2.

Gazele și vaporii se împart în clase de temperatură după temperatura lor de aprindere. De aici rezultă o clasificare a aparaturii în șase clase de temperatură (T1... T6), după temperaturile maxime de suprafață atinse în funcționare.

Temperatura maximă de suprafață este temperatura cea mai ridicată atinsă în serviciu în condițiile cele mai defavorabile (dar în limitele toleranțelor recunoscute) pe oricare parte sau suprafață a unei aparaturi electrice susceptibile de a provoca o aprindere a atmosferei explozive înconjurătoare .

Temperatura maximă de suprafață a aparaturii trebuie să fie inferioară temperaturii minime de autoaprindere a amestecului exploziv considerat.

Această clasificare permite folosirea mai economică a aparaturii protejate antiex. Temperatura ambiantă de referință este cuprinsă între -20°C și +40°C.

Poate fi admisă o temperatură ambiantă diferită, dacă aceasta este specificată de constructor și marcată suplimentar.

Tabelul 4.1 Relația dintre clasa de temperatură și temperatura de aprindere

Temperatura de aprindere a gazelor

sau vaporilor

Clasa de temperatură a aparaturii electrice

(4508C)

(300°C)

(200°C)

(135°C)

(100°C)

(85°C)

>450°C

>300°C

>200°C

>135°C

>100°C

>85°C

Aparatură ce poate fi folosită

Aparatură ce nu poate fi folosită

Tabelul 4.2 Relația dintre grupa de explozie a gazelor și subgrupa de aparatură

Grupa de explozie a gazelor sau vaporilor

Grupa de aparatură ce poate fi folosită

Antideflagrantă

"d"

Securitate mărită

"e"

Securitate intrinsecă

"i"

IIA-11B-IIC

11B-IIC

IIC

Aparatura antiex trebuie marcată corespunzător pentru a se putea constata că este concepută pentru funcționare în zone Ex. Marcarea trebuie să conțină:

numele constructorului;

tipul;

simbolul Ex;

sigla modului de protecție (d, e, p, q, ia sau ib, o, m);

simbolul subgrupei aparaturii (IIA, ll8 sau IIC);

clasa de temperatură;

denumirea laboratorului de încercare și referința de certificat;

alte date suplimentare, dacă este cazul.

4.3.

Tipuri de protecție antiexplozivă

4.3.1.

Protecția antideflagrantă "d"

Capsularea antideflagrantă este un tip de protecție a aparaturii în care părțile care pot aprinde atmosfera explozivă

sunt situate într-o capsulare ce poate suporta presiunea dezvoltată pe durata exploziei interioare a unui amestec exploziv și care previne transmiterea exploziei la atmosfera explozivă ce înconjoară capsularea.

Capsulările antideflagrante se clasifică pe baza interstițiului experimental maxim de securitate (MESG), care este interstițiul maxim al unei îmbinări de 25 mm prin care se împiedică orice transmitere a exploziei din

1 O încercări succesive.

MESG este definit în funcție de fiecare tip de gaz.

Cele trei subgrupe de explozie corespund unor valori descrescătoare ale MESG.

Concepția antideflagrantă nu este prin ea însăși un criteriu de etanșeitate, de aceea este necesar a se verifica dacă gradul de protecție al capsulării este corespunzător, pentru a se evita intrarea lichidelor sau prafului.

în acest scop se folosesc garnituri de etanșare din material compresibil sau elastic care, însă, trebuie utilizate suplimentar și nu incluse în îmbinarea antideflagrantă.

Pentru

aceste

echipamente

trebuie

adăugat

la marcarea

generală

unele date suplimentare ca:

raportul lp/ln (raportul dintre curentul de pornire și curentul nominal) și timpul tE

pentru mașini electrice rotative și electromagneți;

curentul limită termic

1th

și curentul limită dinamic ld;n pentru transformatoare de măsură și aparate de măsură.

4.3.3.

Protecția tip capsulare presurizată "p"

Capsularea presurizată este un tip de protecție constând în menținerea în interiorul capsulării a unui gaz de protecție la o suprapresiune, în scopul prevenirii formării unei atmosfere explozive în interiorul capsulării.

Acest lucru se poate face fie prin circulația continuă a gazului de protecție, fie prin compensarea pierderilor.

Capsularea trebuie să aibă gradul de protecție minim IP 40 și să prevină ieșirea

scânteilor prin bariere de scântei.

Clasa de temperatură a capsulării presurizate, (standard de referință SR EN 50014), trebuie stabilită ca fiind cea mai mare temperatură dintre:

- temperatura maximă a suprafeței exterioare;

temperatura maximă a suprafeței părților protejate prin unul din tipurile de protecție (standard de referință SR EN 50014) și care rămân sub tensiune chiar și după întreruperea alimentării cu gaz de protecție (de exemplu, încălzitoare electrice).

înaintea punerii sub tensiune, capsularea presurizată trebuie purjată cu o cantitate de gaz de protecție cel puțin egală cu de cinci ori volumul intern al capsulării și conductelor.

Tipul de protecție "p" se folosește pentru echipamente statice, mașini electrice rotative (în general de puteri mari) sau pentru dulapuri electrice.

Marcarea aparaturii presurizate trebuie să conțină, în afara datelor specificate la 4.1:

volumul intern liber;

natura gazului de protecție;

cantitatea minimă de gaz necesar pentru purjare.

4.3.4.

Protecția tip securitate intrinsecă "i"

în circuitele cu securitate intrinsecă nici o scânteie sau efect termic, produse în condiții normale de funcționare sau în condiții de defect nu sunt capabile să producă aprinderea unei atmosfere explozive date.

În acest tip de protecție este introdusă noțiunea de aparatură asociată, care este aparatura ce conține în același timp circuite cu securitate intrinsecă și circuite fără securitate intrinsecă și este astfel construită încât circuitele fără securitate intrinsecă să nu afecteze circuitele cu securitate intrinsecă.

în practică se folosesc circuite cu curenți foarte mici pentru a transmite semnale analogice (măsurători de presiune, temperatură, etc.) sau digitale prin intermediul unor aparaturi care nu sunt cu securitate intrinsecă și sunt separate de circuitele cu securitate intrinsecă prin bariere de securitate intrinsecă. Acestea, situate în zone neclasificate, constituie interfața ce permite alimentarea fără pericol a aparaturii electrice situată în zona periculoasă.

Aparatura cu securitate intrinsecă se clasifică în subgrupele IIA, 11B, IIC pe baza curentului minim de aprindere (MIC), respectiv în clasele de temperatură T1... T6.

Curentul minim de aprindere este curentul minim capabil să aprindă un amestec exploziv în aparatura de încercare, în condiții specificate.

Din punctul de vedere al gradului de siguranță aparatura cu protecție "i" se împarte în:

categoria "ia", care nu trebuie să producă aprinderea nici în funcționare normală, nici în cazul unui singur defect și nici în cazul a două defecte care conduc la condițiile cele mai nefavorabile.

Coeficienții de siguranță ce trebuie aplicați tensiunii, curentului sau unei combinații a

acestora sunt 1,5 în funcționare normală și cu un singur defect și 1 la funcționare cu două defecte.

categoria "ib", care nu trebuie să producă aprinderea în funcționare normală nici

în cazul unui singur defect.

Coeficienții de siguranță sunt 1,5 la funcționare normală și cu un singur defect și 1 la funcționare cu două defecte.

Standardul de referință pentru marcarea aparaturii cu siguranță intrinsecă este SR EN

50014 (vezi 4.2). În plus, marcarea barierelor de siguranță trebuie să conțină:

tensiunea maximă ce se poate aplica la bornele fără siguranță intrinsecă (Um);

tensiunea maximă de ieșire (U 0 ).

4.3.5.

Protecția prin imersiune în ulei "o"

Protecția constă în imersarea în ulei a părților active ale aparaturii în așa fel

ca atmosfera explozivă ce se găsește deasupra nivelului uleiului sau în exteriorul capsulării să nu poată fi aprinsă.

Acest mod de protecție se aplică aparaturii de comutație - contactoare, întreruptoare, reostatelor, rezistențelor, transformatoarelor, siguranțelor fuzibile, etc.

Modul de protecție "o" este foarte rar folosit, atât în țară, cât și pe plan mondial.

4.3.6.

Protecția prin înglobare în nisip "q"

Și acest tip de protecție se folosește foarte rar și se aplică numai echipamentelor care nu au piese în mișcare.

Protecția constă în a umple toate spațiile libere din jurul unor componente electrice cu un material de o granulație foarte fină (cuarț foarte fin) astfel încât, în condiții de funcționare, nici un arc produs în interiorul capsulării nu poate aprinde atmosfera explozivă din exterior.

Aprinderea atmosferei exterioare nu poate fi cauzată nici de scântei și nici de temperatura excesivă a suprafeței capsulării.

4.3.7.

Protecția tip încapsulare "m"

Este un tip de protecție în care părțile care pot aprinde o atmosferă explozivă fie prin scântei, fie prin încălziri sunt incluse într-un compound - în general, o rășină suficient de rezistentă la influențele exterioare - astfel încât atmosfera explozivă nu poate fi aprinsă nici de scântei și nici de încălzirile care pot avea loc în interiorul capsulării.

Această protecție se aplică, în general, componentelor electronice ca:

rezistoare cu peliculă sau rezistoare bobinate într-un singur strat;

condensatoare cu hârtie și ceramice;

optocuploare pentru separarea diferitelor circuite

dar și transformatoarelor, bobinelor și înfășurărilor motoarelor cu tip de protecție "e" precum și transformatoarelor care corespund prescripțiilor de referință din standardul SR EN 50020 - securitate intrinsecă.

4.3.8.

Protecția specială tip "n"

Aparatura protejată prin tipul de protecție "n" nu poate aprinde o atmosferă explozivă înconjurătoare în condiții normale și nici în anumite condiții anormale de funcționare.

Pe lângă aceasta, se face distincția între aparatura care, în mod normal, nu produce arcuri sau scântei și/sau suprafețe fierbinți și aparatura care produce arcuri, scântei și/sau suprafețe fierbinți. Metoda de protecție rezultată de aici derivă, în parte din tipurile de protecție pentru zona 2 / categoria 3 de aparatură, de un nivel mai scăzut. (a se vedea și 4.4.1).

Aparatura cu tipul de protecție "n" se clasifică în:

aparatură care nu produce scântei "nA", la care riscul apariției de scântei, arcuri electrice sau suprafețe fierbinți în funcționare normală este redus prin măsuri constructive;

aparatură în care arcuri, scântei sau suprafețe fierbinți în funcționare normală, pentru care se aplică diverse măsuri de protecție precum:

aparate cu contacte protejate "nC", incluzând tablouri electrice, componente neincendiare închise ermetic, aparate capsulate;

aparate cu respirație limitată "nR"; în care posibilitatea penetrării unei atmosfere explozive gazoase este redusă la un nivel foarte scăzut;

aparatură cu presurizare simplificată "nP";

aparatură cu energie limitată "nL".

Marcarea aparaturii trebuie să cuprindă, pe lângă elementele de la 4.2, unul din simbolurile de mai sus

Exemplu:

Ex nC IIT3.

Dacă există condiții speciale de instalare, se adaugă simbolul

"X".

4.4.

Clasificarea și marcarea aparaturii Ex conform directivei 94/9CE

4.4.1.

Directiva 94/9CE (ATEX 1OOa) pentru armonizarea prevederilor privind aparatele și sistemele protectoare folosite în arii periculoase, adoptată de Parlamentul European la 23.04.94, va înlocui, începând cu 1.07.03, toate reglementările existente la nivel european în domeniu.

Această directivă a fost preluată și în România prin Legea Protecției Muncii din 1996- Normele metodologice (Secțiunea B).

Conform directivei de mai sus, aparatura de grupa li, folosită în arii periculoase cu gaze și vapori inflamabili sau cu praf combustibil, se clasifică în trei categorii, după nivelul de siguranță al aparaturii , funcție de zona în care este folosită.

Aparatura folosită în zone periculoase cu gaze și vapori este codificată cu litera "G", iar aparatura folosită în zone periculoase cu praf combustibil este codificată cu "D".

Zona

Categoria aparaturii

Marcarea

O sau 20

II1Gsau II1D

1 sau 21

II2G sau II2D

2 sau 22

II3G sau 113D

4.4.2.

Noua directivă introduce simbolul

la marcarea specifică a protecției EEx corespunzător normei de referință EN 50014 (preluată și ca standard român).

În țara noastră, procedurile de asigurare a conformității prevăd conformitatea cu cerințele esențiale de securitate și cu standardele române și europene preluate ca standarde române, marcarea aparaturii făcându-se conform Legii nr 90/1996 și Normelor metodologice de aplicare.

Exemplu de marcare completă a unei aparaturi Ex pentru arii periculoase cu gaze inflamabile conform directivei 94/9CE(ATEX 1OOa)

Protecțiile trebuie astfel alese încât să se asigure selectivitatea. Nu este necesară protecția la suprasarcină în următoarele cazuri:

transformatorul este astfel construit

încât poate suporta continuu curentul secundar de scurtcircuit la tensiunea primară și frecvența nominală, fără o supraîncălzire inadmisibilă;

datorită specificului consumatorilor racordați, nu este posibilă apariția unor suprasarcini.

6.3.2.

Transformatoarei care au indicatoare de lichid trebuie astfel montate încât nivelul lichidului să fie vizibil.

6.3.3.

La întocmirea și calculul protecțiilor pentru transformatoarele de medie tensiune pe partea primară se vor respecta prevederile normativului PE 501.

6.4.

Protecția condensatoarelor

6.4.1.

Condensatoarele trebuie prevăzute

cu protecție la scurtcircuit

cu acțiune instantanee. Această protecție poate fi realizată pentru un grup de condensatoare, dacă se asigură în acest mod și protecția fiecărui condensator în parte.

6.4.2.

Bateriile de condensatoare trebuie prevăzute cu posibilitatea de deconectare manuală prin întreruptor sau contactor.

6.4.3.

Condensatoarele care rămân în legătură cu zona 1 chiar și după declanșarea circuitelor electrice trebuie să aibă ,

independent de locul amplasării-în interiorul zonei 1 sau în exteriorul zonei cu pericol de explozie-un dispozitiv de descărcare .

Acest dispozitiv trebuie să producă descărcarea într-un interval de 5 secunde la o energie remanentă de

0,2 mJ la instalațiile electrice din subgrupa de explozie IIA

0,06 mJ la instalațiile electrice din subgrupa IIB

0 , 02 mJ la instalațiile electrice din subgrupa IIC

Această condiție se consideră îndeplinită pentru condensatoarele construite într - un mod de protecție conform par .

5 . 3 .

6.4.4.

Pentru evitarea unei autoexcitări la motoare asincrone cu compensare separată ,

capacitatea de compensare nu trebuie să fie mai mare de 90%.

6.5.

Protecția echipamentelor și sistemelor de încălzire

6.5.1.

Pentru echipamentele și sistemele de încălzire prin rezistență trebuie luate măsuri suplimentare de protecție, în scopul limitării temperaturii maxime de suprafață.

Dispozitivul de protecție trebuie să conducă la deconectarea sistemului de încălzire și să fie de tipul cu reconectare manuală.

6.5.2.

Trebuie luate, de asemenea, măsuri de limitare a încălzirilor datorate curenților de scurgere la pământ anormali sau a defectelor de punere la pământ.

În acest scop, intr-un sistem tip TT sau TN trebuie instalate relee de protecție la curent rezidual (RCD) cu un curent rezidual de max 300 mA (se recomandă I 6

n :,;;

mA)

care să deconecteze la un timp de max. 5 sec. la IM și sub O,15 sec

la 5IM, IM fiind curentul diferențial rezidual nominal al releului.

În sistemele IT trebuie utilizat un dispozitiv de control al rezistenței de încălzire, care să semnalizeze scăderea rezistenței de izolație sub valoarea de 50 Q/volt.

În cazul în care sistemul de încălzire prin rezistență este protejat prin instalarea într-o aparatură electrică, nu este necesară protecția la curent rezidual sau la defectele de punere la pământ. (de exemplu, rezistențele anticondens din carcasa unui motor electric).

6.5.3.

Circuitele sistemelor de însoțire electrică a conductelor sau echipamentelor tehnologice cu cabluri de încălzire trebuie protejate :

contra scurtcircuitelor prin întreruptoare automate bipolare având protecție atât pe fază cât și pe conductorul neutru;

contra curenților de scurgere la pământ anormali prin relee de protecție la curent rezidual conform 6.5.2.

Cablurile de însoțire electrică trebuie să aibă un înveliș metalic legat la pământ.

Se recomandă utilizarea cablurilor de tip "autoregulator" (cu caracteristică inversă curent temperatură), în scopul evitării încălzirilor locale periculoase .

6.6.

Protecția circuitelor de iluminat

6.6.1.

Circuitele monofazate la care sunt racordate corpuri de iluminat amplasate în arii periculoase trebuie protejate prin siguranțe fuzibile sau întreruptoare automate, atât pe fază cât și pe conductorul neutru.

Lămpile corpurilor de iluminat trebuie alese ținând cont de tensiunea, puterea, frecvența și dimensiunile înscrise pe plăcuța acestora, astfel încât să se evite apariția unor temperaturi de suprafață inadmisibile sau alte riscuri.

Deconectarea În caz de urgență și separarea electrică

7.1.

Este necesar să se prevadă posibilitatea

ca instalațiile electrice dintr-o arie periculoasă

să

fie

deconectate

manual

în

caz de

urgență

(incendiu,

explozie,

avarie tehnologică, etc.). Standardele de referință sunt SR EN 418 și SR CEI 60364-4-46.

Punctul de deconectare trebuie amplasat în afara ariei periculoase.

Dispozitivul de deconectare trebuie să fie ușor de recunoscut, amplasat într-o zonă de

acces.

Întreruptorul comandat de butonul de avarie trebuie să întrerupă toate conductoarele

active, inclusiv conductorul neutru.

7.2.

Trebuie prevăzută posibilitatea ca fiecare circuit sau grup de circuite să fie separate de restul instalației electrice, pentru a se asigura securitatea personalului care intervine pentru întreținere sau reparații.

Un aparat folosit pentru funcția de separare trebuie să îndeplinească următoarele cerințe :

întreruperea să se facă pe toate conductoarele active, inclusiv conductorul neutru ;

să poată fi blocat sau zăvorât în poziția

" deschis", în scopul evitării unei închideri neintenț i onate .

Verificarea deschiderii contactelor poate fi:

vizuală ,

pentru aparatele cu separare vizibilă ;

mecanică, pentru aparatele cu separare aparentă ,

având un indicator ce indică poziția contactelor.

Canalizații electrice

8.1.

Prevederi generale

8.1.1.

Instalarea aparaturi i

electrice în arii periculoase se poate face prin:

sisteme de cabluri;

sisteme de conductoare protejate în conducte de protecție .

Aparatura electrică utilizată trebuie să fie special proiectată pentru unul din modurile de instalare de mai sus (a se vedea și 8.5.1O) .

8.1.2.

În zone cu pericol de explozie se pot folosi:

cabluri în execuție omologată pentru zona respectivă ;

conductoare izolate montate în conducte

protecție ;

bare capsulate cu un tip de protecție antiex .

Standardul de referință este SR ,EN

50014.

Este perm i să și folosirea cablurilor cu conductoare de aluminiu ,

dar cu secțiunea minimă de 16 mm 2

și cu conexiuni corespunzătoare pentru aluminiu, cu excepț i a utilizării lor în instalaț i i cu securitate intrinsecă .

8.1.3.

Secțiunea minimă a cablurilor trebuie să fie:

- 1 , 5 mm 2

pentru cabluri de energie

-1 mm 2

pentru cabluri de comandă - control - semnalizare

-1,5 mm 2

pentru cabluri folosite în c i rcuitele transformatoarelor de curent

- 0 , 5 mm diametru pentru cablur i

de telemecanică sau telecomunicații utilizate în încăperi închise și 0 , 8 mm diametru pentru aceleași tipuri de cabluri utilizate în instalații exterioare.

Secțiunea minimă a conductoarelor

aluminiu izolate, protejate în conducte de

protecție trebuie să fie 4 mm 2

8.1.4.

Dimensionarea circuitelor electrice se va face în conformitate cu prevederile normativelor NP 1-7 și PE-107 ,

completate cu prevederile de la acest capitol.

Pentru instalațiile cu securitate intrinsecă nu sunt valabile prevederile 8.1.2, 8.2.1, 8.2.2 ,

8 . 2.3 .

8.1.5.

Sistemele de cabluri trebuie astfel instalate încât să se evite expunerea lor la

deteriorări mecanice, la coroziune, căldură sau influențe chimice.

În acest scop trebuie alese cabluri cu o construcție corespunzătoare condițiilor

montare și funcționare (de exemplu, cabluri armate ,

ecranate ,

cu manta metalică sau

semirigidă, etc.) sau trebuie luate măsuri de protecție (de exemplu, montarea acestora în conducte de protecție pe porțiunile expuse).

8.1.6.

Modul de conectare a circuitelor în cabluri sau conductoare la aparatura electrică din arii periculoase trebuie să respecte prevederile tipului de protecție al aparaturii.

Este admisă conectarea a două sau mai multe conductoare la aceeași bornă, dacă tipul de bornă permite acest lucru.

Două conductoare cu secțiuni diferite pot fi conectate la aceeași bornă dacă sunt în prealabil fixate prin același manșon de comprimare .

Orificiile aparaturii electrice, destinate intrărilor de cabluri sau conducte și neutilizate ,

trebuie obturate cu dopuri adecvate pentru tipul de protecție corespunzător și care nu pot fi demontate decât cu dispozitive speciale.

8.1.7.

Trecerea gazelor, vaporilor sau lichidelor inflamabile dintr-o arie în alta precum și acumularea acestora în canale de cabluri trebuie prevenită prin măsuri corespunzătoare cum ar fi etanșarea conductelor ,

tuburilor sau cutiilor de joncțiune, umplerea canalelor de cabluri cu nisip, etc.

Deschiderile din pereți pentru trecerea cablurilor si conductelor dintr-o arie periculoasă într-una nepericuloasă trebuie etanșate in mod corespunzător ,

de exemplu prin etanșări cu mortar sau obturări cu nisip (a se vedea și 8.4).

8.1.8.

Distanța minimă dintre cabluri și conducte ce trebuie avută în vedere este de 50 mm la intersecții și 100 mm la apropieri. Fac excepție cablurile de însoțire electrică a conductelor.

8.1.9.

Se recomandă ca joncționarea cablurilor in arii periculoase să fie evitată pe cât posibil .

În cazul în care acest lucru nu poate fi evitat, joncțiunile trebuie să îndeplinească

următoarele condiții :

să fie făcute într-o capsulare cu un tip de protecție corespunzător zonei;

să fie corespunzătoare din punct de vedere electric și mecanic;

să fie umplute cu un compound, o rășină epoxidică sau acoperite cu un înveliș termocontractabil ,

conform instrucțiunilor date de producător.

În cazul în care, la instalarea unei capsulări, sunt necesare borne suplimentare și/sau conductoare de alte dimensiuni și curenți față de cele prevăzute de furnizor, este necesar să se verifice prin calcul, pe baza parametrilor specificați de producător, că puterea disipată în noile condiții nu depășește puterea nominală maximă disipată, astfel încât temperatura maximă de suprafață a capsulării să nu fie depășită.

Racordările conductoarelor din cabluri la aparaturi antideflagrante sau circuite cu securitate intrinsecă trebuie făcute numai prin conectoare de presare, cleme cu șurub asigurate contra slăbirii, sudare sau brazare.

8.1.1O.

Trecerea de la un cablu cu conductoare de aluminiu la un cablu cu conductoare de cupru, în vederea racordării motorului aferent unui utilaj ce prezintă vibrații excesive sau necesită demontări frecvente trebuie realizată într-o cutie de trecere .

Tipul de protecție al acesteia trebuie să corespundă normei de referință SR EN 50014.

Legătura de la cutia de trecere la motor poate fi legătură rigidă în țeavă sau legătură flexibilă în tub flexibil (a se vedea și 8.5).

Legătura electrică dintre cutia de trecere și cutia de borne a motorului se poate face fie în conductoare cu izolație termoplastică sau din cauciuc, fie în cablu flexibil.

8.2.

Alegerea cablurilor

8.2.1.

Pentru canalizații fixe se pot folosi cabluri:

cu manta metalică;

cu manta termoplastică;

cu manta elastomerică;

cu manta și izolație minerală.

8.2.2.

Cablurile pentru echipamente portabile cu curenți nominali până la 6 A și tensiune de maximum 250 V pot să aibă mantaua din:

cauciuc sau policloroprenă execuție mijlocie;

elastomer sintetic echivalent.

Aceste cabluri nu pot fi folosite pentru lămpi sau pompe portabile, comutatoare tip pedală sau alte aparate portabile, dacă sunt supuse solicitărilor mecanice.

Pentru aparatura portabilă de curenți și tensiuni mai mari decât cele de mai sus trebuie folosite cabluri cu manta din:

cauciuc sau policloroprenă execuție grea;

alt elastomer sintetic echivalent.

Cablurile pentru echipamente mobile trebuie să aibă conductorul de protecție înglobat în mantaua cablului.

8.2.3.

Cablurile flexibile trebuie să fie de următoarele tipuri:

cu manta din cauciuc sau policloroprenă execuție mijlocie;

cu manta din cauciuc sau policloroprenă execuție grea;

cu izolație din material plastic echivalente cu ultimul tip.

8.3.

Intrări de cabluri

8.3.1.

Intrarea cablurilor într-o aparatură antideflagrantă se poate face astfel:

intrare directă, în care intrarea cablului se face direct în capsularea antideflagrantă a aparaturii;

intrare indirectă, în care intrarea cablului se face prin intermediul unui compartiment de borne cu tipul de protecție antideflagrantă "d" sau cu securitate mărită "e".

8.3.2.

Sistemele de intrări de cabluri trebuie să satisfacă toate prescripțiile la care se fac referiri în standardul corespunzător pentru aparatură, iar dispozitivele de intrare de cabluri să fie adecvate tipului de cablu folosit și să nu afecteze tipul de protecție al aparaturii.

8.3.3.

Intrările de cabluri în compartimentul de borne al unei aparaturi antideflagrante trebuie să satisfacă cerințele de la 8.3.4 pentru compartiment de borne Ex ăd" și cele de la 8.3.5 pentru compartiment de borne Ex ăe".

Acolo unde cablurile intră în aparatura antideflagrantă direct, sistemul de cabluri trebuie

::;ă satisfacă prescripțiile de la 8.3.4.

8.3.4.

Intrările de cabluri pentru aparatura antideflagrantă trebuie să asigure etanșarea dintre cablu și corpul intrării fie printr-un inel de etanșare din material elastomeric, metalic sau compozit, fie printr-un compound de umplere.

Este permis a se folosi dispozitive de intrări de cabluri cu inel de etanșare pentru:

capsulări subgrupele IIA, 11B amplasate în zona 2;

capsulări subgrupele IIA, 11B amplasate în zona 1 care au un volum mai mic de

2000 cm 3

Pe fiecare intrare de cablu trebuie marcate diametrul minim și maxim admisibil al cablului Inelele de etanșare compresibile trebuie să aibă înălțimea axială necomprimată de 20

mm pentru cabluri cu diametrul până la 20 mm și de minimum 25 mm pentru cabluri cu diametrul mai mare de 20 mm.

De asemenea, fiecare inel trebuie marcat cu diametrul minim și maxim admisibil al cablului. în toate celelalte situații care nu respectă condițiile de mai sus și anume:

capsulările ce conțin o sursă internă de aprindere, au un volum mai mare de 2000 cm 3

și sunt amplasate în zona 1;

capsulările din subgrupa IIC care conțin o sursă internă de aprindere trebuie folosit fie un dispozitiv de etanșare antideflagrant (cameră de etanșare sau cutie de stopare) care realizează etanșarea în jurul conductoarelor individuale printr-un compound sau alt material de etanșare, fie o intrare de cablu antideflagrantă cu compound de umplere.

Sursa internă de aprindere include scânteile care se produc în funcționare normală, care pot cauza aprinderi. De regulă, aparatura de comutație constituie o sursă internă de aprindere. Se consideră că o capsulare care conține numai borne sau o capsulare cu intrare indirectă nu

constituie o sursă internă de aprindere.

Prin volumul capsulării se înțelege volumul intern liber.

8.3.5.

Intrările de cabluri la aparatura cu tipul de protecție cu securitate mărită trebuie să respecte următoarele condiții:

să fie corespunzătoare tipului de cablu utilizat;

să nu afecteze tipul de protecție "e";

să realizeze gradul de protecție IP 54 printr-o etanșare corespunzătoare (de exemplu printr-un inel de etanșare sau o îmbinare cu filet).

Capsulările cu grosimea de minimum 6 mm nu necesită o etanșare suplimentară între dispozitivul de intrare a cablului și capsulare.

8.3.6.

În cazul în care dispozitivul de intrare a cablului într-o capsulare nu este prevăzut cu un element de fixare, este necesară fixarea corespunzătoare a cablului.

8.4.

Pozarea cablurilor

8.4.1.

De regulă, pozarea cablurilor trebuie făcută aparent pe suprafețele pereților clădirii sau pe construcțiile metalice.

Cablurile pozate aparent trebuie alese de tipul cu întârziere la propagarea flăcării (standardul de referință pentru încercări este SR CEI 60332-1).

8.4.2.

Pozarea cablurilor în pardoseală și în planșeele dintre etaje trebuie făcută în conducte de oțel îmbinate prin înfiletare sau în canale.

Ieșirea cablurilor din țevile de protecție la motoare sau aparatura locală trebuie etanșată.

8.4.3.

Traseele de cabluri trebuie astfel alese încât să permită intervenția pentru

·întreținere sau în caz de avarii și incendii.

8.4.4.

La trecerile cablurilor prin pereți și planșee se pot folosi țevi de trecere, presetupe sau cutii de nisip. Etanșările vor fi executate conform prevederilor normativului P 118 și Anexei la acesta, indicativ MP- 008.

8.4.5.

Trebuie evitată, pe cât posibil, străpungerea pereților rezistenți la explozie pentru trecerea canalizațiilor de cabluri sau conducte.

Aceasta este permisă numai în cazuri de strictă necesitate și cu respectarea prevederilor din P 118.

8.4.6

Pozarea cablurilor pe estacade trebuie făcută cu respectarea prevederilor normativului PE 107, ținând seama și de prevederile de la 8.1.18.

8.4.7.

admite

folosirea

estacadelor

tehnologice

pentru

pozarea

cablurilor, rezervându-se în acest scop spații speciale .

Se recomandă folosirea părții laterale opusă părții pe care sunt montate utilajele.

8.4.8.

Trebuie evitate traseele de cabluri care trec pe deasupra utilajelor ce conțin sau vehiculează substanțe inflamabile, cu excepția cablurilor aferente utilajului respectiv.

8.4.9.

În cazul montării cablurilor sub conducte, trebuie luate măsuri de protejare a cablurilor în zonele cu posibile scăpări de produse (ventile, flanșe, purje) precum și în zonele de joncționare a cablurilor .

8.4.1O.

Podurile metalice de cabluri trebuie legate la pământ, iar între elementele și profilele longitudinale ale acestora trebuie realizate legături de echipotențializare.

De asemenea, conductele de protecție ale cablurilor trebuie conectate între ele prin punți de echipotențializare și legate la pământ.

8.4.11.

În zonele cu vapori și gaze mai grele decât aerul, canalele de cabluri trebuie umplute cu nisip și acoperite cu dale de beton (rosturile dintre acestea se vor etanșa cu bitum sau alt material).

Se recomandă pozarea cablurilor pe un singur rând pe fundul canalului, la o distanță între cabluri de minimum 100 mm. Cablurile se pot poza și pe mai multe rânduri dacă sunt separate prin cărămidă și nisip, iar distanța dintre rânduri este de minimum 150 mm.

Ieșirea cablurilor din canale trebuie făcută prin țevi de oțel încastrate în pereții canalului și cu etanșarea corespunzătoare a cablurilor pe țeavă.

În zonele cu vapori și gaze mai ușoare decât aerul nu este necesară umplerea canalelor cu nisip.

Nu este permisă pozarea cablurilor în canale în zonele unde pot apărea scurgeri de lichide cu temperatură ridicată sau solvenți, care pot afecta mantaua cablurilor .

8.4.12.

La pozarea cablurilor în canale umplute cu nisip cu lungimi mai mari de 1O m trebuie luată în considerare reducerea sarcinii admisibile față de pozarea în pământ sau în aer, conform Anexei 5.

8.4.13.

Pozarea cablurilor în pământ trebuie să respecte prevederile normativului PE

107.

8.5.

Conductoare sau cabluri în conducte de protecție

8.5.1.

Conductele de protecție pentru conductoare sau cabluri racordate la capsulări antideflagrante trebuie să fie de tipul:

conductă de oțel de mare rezistență, trefilat solid sau cu sudură continuă, cu grosimea minimă a peretelui de 2 mm, protejate contra coroziunii prin zincare sau vopsire;

conductă flexibilă din metal sau un material compus - de exemplu, conductă metalică cu manta din cauciuc sau material plastic, având rezistența mecanică mare sau foarte mare.

După adoptarea standardelor CEI/EN specifice pentru conducte de protecție, se vor avea în cedere prevederile acestora privind condițiile tehnice ale conductelor de protecție instalate în arii periculoase.

8.5.2.

Îmbinările conductelor trebuie făcute prin înfiletare, asigurându-se înfiletarea a minimum cinci filete între conductă și capsulare sau între conductă și racord.

8.5.3.

Conductele trebuie prevăzute cu dispozitive de etanșare la intrarea într-o capsulare în care, în funcționare normală, se produc scântei, arcuri electrice sau temperatură ridicată, precum și la intrarea sau ieșirea dintr-o arie periculoasă.

Aceste dispozitive trebuie montate la o distanță de maximum 450 mm de capsulare.

Excepție fac capsulările cu racorduri la conducte cu diametrul mai mic de 50 mm, la care nu sunt necesare dispozitive de oprire a flăcărilor.

După instalarea conductoarelor, dispozitivele de etanșare trebuie umplute cu o masă de etanșare (compound), în scopul de a evita intrarea gazelor în conducte.

Compoundul trebuie să fie impermeabil, să nu se contracte la aplicare și să aibă punctul de înmuiere mai mare de 90° C.

Adâncimea masei de etanșare (compoundului) din dispozitivul de etanșare trebuie să fie cel puțin egală cu diametrul interior al conductei, dar nu mai mic de 16 mm .

8.5.4.

Toate îmbinările conductelor cu aparatura electrică trebuie să fie· de tipul demontabil (prin racorduri olandeze), pentru a permite demontarea aparaturii fără demontarea conductei.

8.5.5.

În cazul circuitelor de lungimi mari, unde este posibilă acumularea condensului în interiorul conductelor de protecție trebuie montate dispozitive speciale de drenare.

8.5.6.

Racordarea motoarelor electrice care au vibrații excesive în funcționare normală se recomandă a

făcută prin intermediul unei cutii de trecere și a unui racord flexibil (a se vedea și 8.1)

8.5.7.

În conducte se pot utiliza cabluri mono sau multifilare, nearmate sau fără manta, conductoare izolate din cupru sau aluminiu cu izolație termoplastică sau elastomerică.

Suma ariilor totale ale secțiunilor cablurilor instalate într-o conductă nu trebuie să depășească 40% din aria secțiunii conductei.

8.5.8.

Îmbinarea conductoarelor trebuie făcută, de regulă, prin conectoare sau cleme de legătură prin presare, cu șurub asigurat contra slăbirii sau prin sertizare .

Clemele trebuie să fie omologate pentru conductoare de cupru sau de aluminiu.

Conductoarele de cupru pot fi îmbinate și prin răsucire și matisare, pe o lungime de cel puțin 20 mm.

Îmbinarea conductoarelor de aluminiu prin răsucire este interzisă.

La îmbinarea conductoarelor trebuie respectate și prevederile corespunzătoare din normativul NP 17-02.

8.5.9.

Izolarea locurilor de îmbinare a conductoarelor trebuie făcută fie cu benzi adezive de PVC rezistent la intemperii, fie cu benzi termocontractabile sau alte materiale echivalente.

8.5.1O.

Se recomandă ca instalarea aparaturii să se facă exclusiv prin unul din modurile de la 8.1.1.

În cazul în care este necesară instalarea prin cabluri a unei aparaturi proiectate pentru

instalare în conductoare protejate în conducte sau invers, trebuie aplicate măsurile de adaptare de la 8.5.11 sau 8.5.12.

8.5.11.

O capsulare proiectată special pentru racordarea conductoarelor în conducte de

,>rotecție poate fi racordată prin cabluri conform uneia din cele trei metode de mai jos:

Conducta metalică rigidă filetată poate fi înfiletată în orificiul filetat al capsulării.

Pe conducta metalică, la max. 450 mm de capsulare se instalează un dispozitiv de etanșare; între acesta și cutia de borne se instalează o altă conductă metalică rigidă, în aceleași condiții ca mai sus.

Dacă lungimea acesteia este mai mare de 450 mm, se instalează un dispozitiv de etanșare suplimentar.

Cablul se va racorda la cutia de borne în conformitate cu modul de protecție al cutiei

Un adaptor cu același mod de protecție ca și capsularea, având treceri etanșe și cutie de borne, poate fi înfiletat în orificiul de intrare al conductei în capsulare direct sau prin intermediul unei conducte de maximum 150 mm lungime.

Metoda se aplică și în cazul capsulărilor proiectate special pentru racordarea în cabluri instalate în conducte, dar pentru care realizarea conexiunii necesită alte cabluri.

Cablul se va racorda la cutia de borne conform prevederilor corespunzătoare modului de protecție al cutiei.

Cablul poate fi racordat la capsulare cu ajutorul unei intrări de cablu și, dacă este necesar, cu ajutorul unei piese de tranziție, care are rolul de adaptare a diametrului intrării de cablu la cel al orificiului filetat al capsulării.

Atunci când cablul intră într-o capsulare antideflagrantă, între intrarea de cablu și capsulare se inserează un dispozitiv de etanșare, conform metodei 1.

8.5.12.

Racordarea în conductoare a unei capsulări proiectate special pentru racordarea în cablu se poate face prin înfiletarea unei țevi rigide în orificiul capsulării (a se vedea și 8.1).

Filetul conductei trebuie să fie compatibil cu filetul capsulării.

8.6.

Montarea conductelor de protecție

8.6.1.

Este interzisă așezarea conductelor pe suprafața pardoselii. Este admisă pozarea conductelor în pardoseli betonate, dacă acestea sunt acoperite cu un strat de minimum 20 mm de beton.

Nu este permisă pozarea în pardoseli a conductelor de protecție mai mici de 3/4".

8.6.2.

În încăperile foarte umede și cu mediu puternic coroziv, conductele nu trebuie așezate direct pe suprafețele portante. Distanțele minime între conducte și pereți sau tavane trebuie să fie:

pentru conducte cu diametrul până la 1"- de două ori diametrul conductei respective;

pentru conducte cu diametrul mai mare de 1"- diametrul conductei respective.

8.6.3.

Trebuie prevăzute legături de fixare rigidă a conductelor de protecție, care să nu permită deplasarea acestora față de construcția de susținere.

Nu este permisă fixarea conductelor prin sudare directă de suport.

8.6.4.

Conductele de protecție montate aparent trebuie fixate astfel:

la maximum 800 mm față de motoare sau aparate locale;

la maximum 300 mm față de corpuri de iluminat, cutii de derivație sau fitinguri.

8.6.5.

La trecerea conductelor prin pereți sau planșee trebuie respectate prevederile normativului P 118 și MP- 008.

8.6.6.

La trecerea conductelor prin pereți, dispozitivele de etanșare trebuie montate, de regulă, în ariile periculoase, în imediata apropiere a locului de ieșire .

Între dispozitivul de etanșare și perete nu este permisă montarea de racorduri de legătură.

Prescripții de instalare și punere in funcțiune pentru aparatura presurizată "p"

9.1.

Condiții tehnice pentru conducte

9.1.1.

Materialele folosite pentru conducte și îmbinări nu trebuie să fie afectate de gazul de protecție și de vaporii sau gazele inflamabile în care sunt instalate.

9.1.2

Conductele trebuie să reziste la 1,5 ori suprapresiunea maximă specificată de furnizorul aparaturii presurizate sau la suprapresiunea maximă a sursei de presurizare.

9.1.3.

Intrarea gazului de protecție în conducta de alimentare trebuie să se facă în afara ariei periculoase .

Face excepție cazul în care gazul este furnizat în butelii.

9.1.4.

Se recomandă ca orificiile de ieșire a gazului de pe conductele de evacuare să fie într-o

arie

nepericuloasă .

Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie instalate bariere contra scânteilor și particulelor incendive.

9.1.5.

Barierele nu sunt necesare în zona 2, dacă aparatura nu produce, în funcționare normală, scântei sau particule incendive .

În toate celelalte situații instalarea barierelor este obligatorie.

9.1.6.

Se recomandă ca instalarea aparaturii de presurizare, ventilatoare, compresoare, dispozitivele de control/comandă aferente, etc., să se facă într-o arie nepericuloasă; în caz contrar, aparatura trebuie să fie protejată corespunzător zonei.

9.2.

Măsuri în cazul defectării presurizării

9.2.1.

Aparatura cu sursă internă de degajare trebuie instalată conform instrucțiunilor furnizorului.

în cazul defectării presurizării, este necesară alarmarea și luarea de măsuri pentru menținerea siguranței sistemului.

9.2.2.

Dacă aparatura este fără sursă internă de degajare, măsurile care trebuie luate în cazul defectării presurizării depind de clasificarea ariei periculoase și de tipul de protecție al aparaturii.

9.2.3.

În zona 1, dacă aparatura este corespunzătoare zonei 2 fără presurizare, este necesară alarmarea, în vederea luării de măsuri pentru repararea defecțiunii; dacă aparatura

12.

Protecția Împotriva scânteilor incendiare

12.1.

Protecția împotriva curenților de punere la pământ

12.1.1.

Într-o arie periculoasă, rețeaua TN, în care neutrul este legat direct la pământ, trebuie să fie de tipul TN-S (conductorul neutru

și conductorul de protecție PE trebuie să fie separate).

Este interzisă reconectarea conductoarelor

și PE după separare. În punctul de separare, situat în aria nepericuloasă, conductorul de protecție trebuie legat la sistemul de echipotențializare al zonei.

Este necesar controlul curenților reziduali între conductoarele

și PE.

Sensib i litatea dispozitivelor de protecție la curenți reziduali trebuie să fie mai mică de

500mA.

12.1.2.

Într-o rețea TT, în care neutrul este legat direct la pământ, iar priza de pământ a rețelei este diferită de priza de pământ pentru mase și elemente conductive este necesară protecția la curenți reziduali cu dispozitive tip RCD a receptoarelor electrice. Dispozitivul de protecție la curenți reziduali poate fi amplasat pe intrarea tabloului de distribuție și/sau pe fiecare plecare ,

pentru ameliorarea selectivității.

12.1.3.

ln rețeaua de tip IT de joasă tensiune, în care neutrul este izolat sau legat la pământ printr-o impedanță ,

iar priza de pământ pentru mase este conectată cu priza de pământ a rețelei, trebuie prevăzut un dispozitiv de control permanent al izolației, pentru a semnaliza primul defect de izolație; semnalizarea trebuie urmată imediat de măsuri de depistare și izolare a defectului. Durata maximă de funcționare cu o punere simplă la pământ se reglementează prin documentația tehnică de execuție ,

funcție de natura și importanța consumatorilor.

Dacă priza de pământ pentru mase este diferită de priza de pământ a rețelei este necesar, în plus, un dispozitiv de protecție la curenți reziduali, amplasat pe intrarea tabloului de distribuție.

În rețeaua de tip IT de medie tensiune, în care neutrul este izolat sau legat la pământ printr-o bobină de stingere ,

sunt necesare următoarele măsuri:

controlul permanent al rezistenței de izolație și semnalizarea optică și eventual și acustică a primei puneri la pământ;

deconectarea netemporizată a receptoarelor electrice situate în zona 1 și deconectarea temporizată a celor situate în zona 2, la prima punere la pământ.

Se admite deconectarea temporizată a receptoarelor de importanță vitală în procesul tehnologic sau chiar menținerea lor în funcțiune ,

chiar dacă sunt situate în zona 1, dacă

deconectarea lor ar introduce un risc mai mare decât cel de aprindere, cu condiția ca funcționarea sistemului de alarmare să fie urmată imediat de măsurile de depistare și izolare a defectului monofazat.

Dacă neutrul rețelei IT de medie tensiune este legat la pământ printr-o rezistență, primul defect de punere la pământ trebuie să conducă la deconectarea netemporizată a receptoarelor electrice.

12.1.4.

ln schemele TN-S, TT și IT cu neutrul distribuit este necesară deconectarea conductorului neutru. Acesta trebuie să fie deconectat după conductoarele de fază, iar conectarea lui să se facă simultan sau înaintea conectării conductoarelor de fază.

Trebuie, de asemenea, prevăzută protecția la suprasarcină a conductorului neutru, dacă secțiunea acestuia este mai mică decât cea a conductoarelor de fază .

Se admite să nu se prevadă protecția conductorului neutru, chiar dacă secțiunea lui este mai mică decât cea a conductoarelor de fază, dacă dispozitivul de protecție al fazelor asigură și protecția neutrului, iar curentul maxim probabil prin acesta în funcționare normală este mai mic decât curentul maxim admisibil în conductor.

12.2.

Electricitatea statică

12.2.1.

Electricitatea statică poate provoca incendiu sau explozie în cazul îndeplinirii simultane a următoarelor condiții:

existența materialului combustibil sau a atmosferei explozive;

deplasarea sarcinilor cu apariția descărcărilor disruptive;

energia eliberată prin descărcare să fie mai mare decât energia minimă pentru aprinderea materialului combustibil sau a atmosferei explozive.

Apariția sarcinilor electrice în procesele industriale se poate datora în principal fenomenelor de frecare a două corpuri, potențialelor de contact și unor fenomene de polarizare.

Pericolul de explozie poate să apară la manipularea substanțelor combustibile sau oxidabile, atunci când concentrația acestora în amestec cu aerul este cuprinsă între limitele inferioară și superioară de explozie.

12.2.2.

Sunt considerate periculoase, din punct de vedere al producerii electricității statice, substanțele care au o rezistivitate mai mare de 10 5

Qcm.

Substanțele cele mai răspândite cu rezistivitate mare sunt: cauciucul natural și sintetic, rășinile sintetice, masele plastice, fibrele artificiale, gazele lichefiate ,

hidrocarburile lichide și gazoase (eter dietilic, butirol de etil, etc.)

Pericolul de explozie sau de incendiu depinde de viteza și de modul de manipulare a lichidelor prin conducte sau instalații pe timpul desfășurării operațiilor de alimentare, golire, transport și distribuție (cele mai periculoase potențiale se formează la transportul lichidelor pe conducte cu viteze mai mari de 0,7 m/s).

Stratul de praf combustibil se comportă diferit la descărcările electrostatice, în funcție de natura produsului de aprindere.

12.2.3.

Principalele procese, operații, activități, fenomene etc., pe parcursul cărora pot să apară încărcări electrostatice sunt:

•

încărcarea și/sau descărcarea lichidelor combustibile aflate la presiune atmosferică în/din rezervoare (cisterne);

•

vehicularea lichidelor combustibile sau a solvenților, cu viteze relativ mari, prin elemente sau porțiuni de conducte;

•

pulverizarea unor produse combustibile (lichide, pulberi etc.) prin utilizarea principiului lui Bernoulli;

•

amestecarea, prin centrifugare cu viteze relativ mari, în vase, recipiente etc., a unor produse combustibile lichide;

•

procese de producere a pulberilor (prafurilor) combustibile;

•

transportul pneumatic prin conducte, a produselor pulverulente;

•

procese tehnologice pentru cauciucat țesături;

•

utilizarea indicatoarelor de nivel, de tip plutitor, pentru măsurarea nivelului produselor lichide combustibile și/sau inflamabile, dacă acestea nu sunt legate la pământ;

•

spălarea cu jet pulverizat de apă și/sau abur supraîncălzit a cazanelor, rezervoarelor, cisternelor sau a altor recipiente, care au conținut produse volatile și care mai pot conține vapori ai acestor produse

;

•

operații de omogenizare în rezervoare a produselor combustibile prin agitare cu aer, diverse alte gaze sau prin utilizarea de dispozitive mecanice;

•

pulverizarea electrostatică utilizând vopseluri, pulberi etc.;

•

procese de fabricație a firelor și fibrelor în industria textilă;

•

filtrarea aerului sau a altor gaze, impurificate cu pulberi metalice, pulberi (prafuri) agricole etc.;

•

procese locale și generale de ventilare, aerisire, desprăfuire etc.;

12.2.4.

Măsurile de protecție contra electricității statice trebuie să țină seama de caracteristicile proceselor tehnologice și de capacitatea de reacție a operatorilor. Soluțiile cele mai eficiente sunt:

îndepărtarea sarcinilor electrice prin legarea la pământ a utilajelor, conductelor și rezervoarelor la care pot să apară încărcări cu electricitate statică;

umidificarea atmosferei (se recomandă acolo unde procesul tehnologic permite acest lucru). Pentru a împiedica formarea formării sarcinilor electrostatice se recomandă ca umiditatea relativă a aerului să fie de peste 70%;

creșterea conductivității suprafeței materialelor;

purificarea gazelor de particulele lichide și solide suspensie;

purificarea lichidelor care conțin particule coloidale;

ionizarea aerului și a mediului, în special în interiorul utilajelor, rezervoarelor ,

mijloacelor închise de transport, etc. pentru creșterea conductivității acestuia;

folosirea de pardoseli cu conductivitate electrică mărită;

interzicerea încărcării unui produs cu temperatura de inflamabilitate ridicată, cum ar fi petrolul lampant, până când nu s-au scurs resturile de lichide din autocisternă.

12.2.5.

În toate cazurile în care legarea la pământ este un mijloc de protecție suficient contra electricității statice se recomandă folosirea acesteia, deoarece este mijlocul cel mai simplu și eficace .

Eficiența

combaterii

electricității statice prin legare la pământ

trebuie

verificată întotdeauna prin măsurători .

12.2.6.

Utilajele, mașinile și dispozitivele pentru substanțe și procese periculoase în ceea ce privește încărcarea electrostatică trebuie executate din materiale conductive.

12.2.7.

Pentru utilajele cu suprafețe emailat și pentru utilajele metalice la care pe pereții

· · 1feriori se formează sedimente de substanțe neconductive (gudroane, pelicule de masă plastică, etc.) legarea la pământ nu reprezintă un mijloc de protecție eficient În aceste cazuri trebuie să se ia și alte măsuri de protecție.

12.2.8.

Filtrele cu saci din pânză se recomandă să fie cusute cu sârmă metalică și apoi legate la pământ. Aceste sârme se vor verifica în mod sistematic pentru a se vedea dacă nu s

au produs ruperi, în care caz se vor repara imediat.

12.2.9.

Conductele care intră în limitele teritoriului unei instalații, acelea care fac legătura între utilajele din limitele unei instalații, precum și conductele aferente instalațiilor din afara platformei acestora trebuie să formeze pe toată lungimea lor un circuit electric neîntrerupt.

12.2.1 o.

Atunci când continuitatea tubulaturii metalice este întreruptă prin burdufuri de materiale textile sau plastice se prevăd sisteme de echipotențializare între tronsoanele bune conducătoare de electricitate.

Legături echipotențiale se prevăd la racordurile și flanșele cu garnituri izolatoare de pe traseele de conducte, tuburi și furtunuri pentru vehicularea fluidelor generatoare de electricitate statică și, după caz, la dispozitivele (capetele) de pulverizare, refulare sau debitare a acestora.

12.2.11.

Îmbinările cu flanșe metalice ale conductelor și utilajelor formează, de regulă, legături satisfăcătoare din punct de vedere al continuității electrice, nefiind necesare punți speciale de șuntare cu condiția ca cel puțin două șuruburi să fie bine curățate în locurile de contact (sub cap și piuliță).

Se recomandă așezarea unor șaibe cositorite sub capetele și piulițele șuruburilor, precum și curățirea locurilor de contact.

Rezistența de contact între flanșe nu trebuie să depășească 0,03

valoare care, de regulă, se obține când șuruburile flanșei se strâng normal, fără montarea dispozitivelor de șuntare. În caz contrar se va face o legătură sigură de șuntare.

12.2.12.

În instalațiile industriale și în stațiile de pompare, deoarece conductele au lungimi mici și există căi multiple de scurgere la pământ a electricității statice, nu sunt necesare șuntările suplimentare ale flanșelor. Acestea sunt necesare pe traseele exterioare (estacade, parcuri de rezervoare).

12.2.13.

Conductele montate pe estacade trebuie să fie legate la instalația de legare la pământ la capetele estacadei și, de asemenea, la fiecare 200 - 300 m. Rezistența prizei de legare la pământ, când este folosită numai pentru descărcarea electricității statice, trebuie să fie de maxim 100

12.2.14.

Pentru estacade cu produse inflamabile, în afară de locurile de legare la pământ indicate la 12.2.13, trebuie să se țină seama de următoarele:

pentru legarea la pământ a estacadelor se vor prevedea prize speciale sau se vor folosi prizele de protecție ale instalațiilor electrice;

nu se admite utilizarea conductelor care conțin lichide și gaze inflamabile

ca prize de legare la pământ. Fac excepție coloanele sondelor, care pot fi folosite ca prize de pământ;

nu se admite legarea conductelor care trec pe poduri amplasate în apropierea căilor ferate electrificate de construcția metalică a podurilor pentru a se preîntâmpina astfel pătrunderea pe conducte a curenților vagabonzi.

12.2.15.

Pentru a crea circuite închise și pentru a se preîntâmpina producerea de scântei trebuie să se prevadă punți de conexiune pentru toate conductele montate în paralel amplasate în secții, pe estacade sau în canale, la distanță de până la 1O cm una de alta. Punțile de conexiune trebuie montate la intervale de 20 m.

Conductele care se intersectează și se apropie până la distanța de 1O cm, indiferent de apartenență sau destinație, trebuie de asemenea să fie legate între ele cu punți de conexiune în punctele de intersecție și de apropiere. Când conductele trec la o distanță de până la 1O cm de scări metalice, platforme și construcții, trebuie să fie legate și de acestea cu punți de conexiune.

Pentru conductele montate la sol, existența unui suport metalic comun este considerată suficientă, nemaifiind necesară montarea de punți de conexiune suplimentare .

12.2.16.

Mantalele rezervoarelor metalice trebuie legate la pământ conform normativului I 20. În afară de aceasta, rezervoarele trebuie legate pe drumul cel mai scurt între ele și cu părțile metalice de pe sol sau subterane, cu conductele metalice sau cu instalațiile de paratrăsnet ale construcțiilor vecine care se află în jurul rezervorului pe o distanță de 30 m.

12.2.17.

Rezervoarele cu capac fix susținut pe stâlpi trebuie să aibă stâlpii legați electric de capac și mantaua legată la pământ.

La rezervoarele cu manta și capac metalic, este necesară sudarea sau nituirea stâlpului la fundul rezervorului. Dacă mantaua rezervorului este din metal, dar capacul este din material slab conducător, de exemplu beton, legătura de la fundul rezervorului este suficientă. Dacă atât mantaua cât și capacul sunt din material slab conducător, se va efectua o legătură la fundul rezervorului între stâlpi și fund, și se va face o legătură prin peretele rezervorului la pământ, în exterior.

12.2.18.

La rezervoarele metalice care au capac metalic plutitor, capacul, dacă nu este în contact metalic cu mantaua (prin sistemul glisant de etanșare) trebuie să aibă legătură electrică specială cu mantaua prin conductoare flexibile.

12.2.19.

Capacul metalic plutitor al rezervoarelor care au mantaua construită din material slab conducător va fi legat la pământ prin exteriorul rezervorului.

12.2.20.

La umplerea rezervoarelor lichidele trebuie dirijate pe fundul acestora și, acolo unde este posibil, la un punct legat la pământ. Se va prevedea un deflector la conducta de umplere care să elimine stropirea și pulverizarea lichidului. Dacă se întrebuințează o pâlnie metalică, atunci ea va fi legată la pământ în același loc ca și rezervorul sau recipientul respectiv (umplute sau golite). În cazul în care pâlnia este confecționată din material izolant, atunci prin

ea trebuie introdusă, până la partea inferioară a rezervorului, o liță legată la pământ (acest procedeu trebuie aplicat înainte de a se începe operația de umplere).

12.2.21.

Nu se admit dispozitive și obiecte plutitoare pe suprafața lichidelor inflamabile din rezervoare dacă nu sunt luate măsuri eficace pentru descărcarea sarcinilor electrostatice. Se recomandă ca indicatoarele de nivel pentru astfel de lichide să fie alese, pe cât posibil, de tipul celor fără flotor.

În cazul când este necesară folosirea indicatoarelor de nivel cu flotor, flotorul va avea ghidaj metalic: tipul folosit trebuie să excludă posibilitatea desprinderii flotoarelor de pe ghidaj în timpul deplasării și al apropierii lor de peretele rezervorului (până la o distanță la care s-ar putea produce descărcarea prin scântei a electricității statice acumulate pe flotor).

Se vor exclude de pe suprafața flotorului sau a dispozitivelor similare colțurile ascuțite, muchiile și bavurile.

Ecranele plutitoare din masă plastică vor avea un sistem adecvat de scurgere a electricității statice la masa rezervorului.

12.2.22.

La debarcader, toate conductele de pe țărm pentru transportul lichidelor la, sau de la tancurile sau ambarcațiunile petroliere, vor fi legate împreună și conectate la un sistem eficace de legare la pământ. Se va executa o conexiune electrică între acest sistem de legare la pământ, sau aceste conducte, și conexiunile de încărcare de pe tanc sau ambarcațiune, înainte ca furtunul sau furtunurile să fie conectate: această legătură nu se va desface până ce furtunurile respective nu au fost deconectate.

Pe tanc sau ambarcațiune trebuie să existe o bornă specială de legare la pământ, iar sculele de manevre trebuie să fie din bronz.

12.2.23.

Dacă furtunurile au o armătură electrică continuă este necesar ca aceasta să fie legată la masa conductelor.

12.2.24.

La rampele de încărcare sau descărcare a cisternelor de cale ferată, la un punct din rampă lângă intrare și la punctul de descărcare, șinele de cale ferată trebuie legate electric între ele iar această legătură trebuie conectată la conductele de expediție a produselor și la sistemul de legare la pământ. Legarea șinelor de cale ferată în alte puncte, de-a lungul rampei nu este obligatorie.

12.2.25.

Furtunurile de cauciuc cu capăt metalic utilizate pentru umplerea cisternelor de cale ferată, cisternelor auto, butoaielor, etc., care nu au asigurată prin construcție o legătură electrică între cele două capete, trebuie să fie legate la pământ cu sârmă de cupru (înfășurată

pe furtun pe partea exterioară sau introdusă înăuntru), având un capăt lipit de piesele metalice ale conductei cu produs ,

iar celălalt capăt lipit la capătul furtunului.

12.2.26.

La rampele pentru cisternele auto trebuie să se prevadă la fiecare punct de umplere sau descărcare o legătură flexibilă conectată la sistemul de legare la pământ și care trebuie să aibă la capătul liber o clemă de tip clește. Cisterna auto va fi legată la pământ prin această clemă înainte de a se începe manevrarea furtunurilor de încărcare (descărcare) și va fi deconectată numai după îndepărtarea furtunurilor.

12.2.27.

Vasele metalice portabile, butoaiele, canistrele metalice etc . , care urmează a fi încărcate cu produse petroliere lichide, vor fi așezate în timpul încărcării lor pe o placă metalică legată la pământ și vor fi conectate, prin intermediul unei legături electrice, la recipientul sau racordul din care se face încărcarea și care trebuie să fie conectate la priza de pământ.

Se recomandă realizarea unui sistem de interblocare care să nu permită încărcarea înainte de realizarea legăturii la pământ, cuplat cu un sistem de semnalizare.

12.2.28.

În locurile cu pericol de explozie nu se admite folosirea transmisiilor cu curele plane. Benzile transportoare din materiale obișnuite cu conductibilitate electrică redusă sunt admise numai dacă sunt în execuție antistatică omologată.

12.2.29.

Se admite utilizarea curelelor trapezoidale în locurile cu pericol de explozie numai cu condiția ca acestea să fie în execuție antistatică omologată.

12.2.30.

Vasele tehnologice care conțin lichide, gaze inflamabile sau praf combustibil sau exploziv vor fi prevăzute cu una sau mai multe legături la pământ, funcție de dimensiunile acestora (a se vedea 12.3).

12.2.31.

Toate mașinile de acționare care nu sunt amplasate pe o placă comună cu unitățile lor de acționare trebuie legate la pământ.

12.2.32.

Toate instalațiile producătoare de abur și mașinile de acționare cu abur, cum sunt turbinele și mașinile cu abur, trebuie legate la pământ.

12.2.33.

Utilajele acționate electric montate pe o placă metalică comună cu motorul electric, care este legat la pământ ,

nu necesită o legătură separată la pământ.

12.2.34.

Pentru limitarea și controlul riscurilor de incendiu sau de explozie la încărcarea cu carburant a aeronavelor ,

trebuie adoptate următoarele măsuri:

dacă este specificată obligativitatea legării la pământ a aeronavei, se iau ,

succesiv, următoarele măsuri:

legarea la priza de pământ a autoal i mentatorului;

legarea la priza de pământ a aeronavei;

realizarea unei legături electrice între aeronavă și autoalimentator;

realizarea unei legături electrice între aeronavă și capătul furtunului flexibil pentru carburant, în cazul alimentării prin extradosul aripilor;

la terminarea operației de alimentare, toate legăturile electrice trebuie deconectate în ordinea inversă celei specificate mai sus;

dacă nu este specificată obligația legării la pământ a aeronavei, se vor lua următoarele măsuri pentru înlăturarea sarcinilor electrice care ar putea să apară pe durata alimentării cu carburant:

realizarea unei legături electrice între aeronavă și alimentator;

realizarea unei legături electrice între aeronavă și capătul furtunului flexibil pentru carburant, în cazul alimentării prin extradosul aripilor;

dacă alimentarea cu carburant se face de la o stație (sistem de pompare

fix), conectarea la priza de pământ nu trebuie să se facă în zona stației (pompei fixe), deoarece în momentul conectării pot să apară descărcări electrice datorate diferențelor de potențial; de asemenea, nu este recomandată conectarea sistemului de legare la pământ la cel al unui grup de pistă utilizat la alimentarea aeronavei, deoarece ar putea rezulta deteriorarea legăturii la pământ în cazul unui scurtcircuit în grupul respectiv;

toate aeronavele aflate pe pistă, precum și autoalimentatoarele existente pe platformele aferente pistelor de decolare/aterizare și clădirilor, vor fi legate la pământ pe toată durata de staționare.

12.3

Protecția împotriva trăsnetului

12.3.1.

Construcțiile

și

instalațiile

tehnologice

exterioare

în

care

utilizează, prelucrează sau depozitează substanțe care pot forma împreună cu aerul amestecuri explozive trebuie prevăzute cu o instalație de protecție împotriva trăsnetului (IPT) având nivelul de protecție întărit I. Proiectarea acesteia se face conform prevederilor normativului I 20. În Anexa 1 sunt prezentate standardele de referință ce trebuie avute în vedere.

12.3.2.

Se consideră autoprotejate împotriva loviturilor de trăsnet:

Construcțiile supraterane cu structură complet metalică dacă legăturile între diferitele elemente ale structurii sunt realizate prin mijloace care asigură continuitatea electrică în mod durabil.

Un strat superficial de vopsea protectoare sau de 0,5 mm bitum sau 1 mm PVC, care protejează acoperișul, nu este considerat ca izolant.

Rezervoarele

metalice

capac

metalic

fix,

izolate

neizolate, semiîngropate sau supraterane, care îndeplinesc simultan următoarele condiții:

sunt complet etanșe sau sunt prevăzute cu supape de respirație pentru presiuni și vid și cu dispozitive opritoare de flacără;

grosimea tablei corpului și a capacului rezervorului este de min. 5 mm OL (în cazul rezervoarelor pentru gaze petroliere lichefiate GPL aceasta trebuie să fie min. 6 mm OL);

continuitatea electrică între diferitele părți este realizată în mod durabil (de exemplu între capac și corpul rezervorului);

toate conductele racordate la rezervor sunt legate electric la acesta în punctul de intrare;

Rezervoarele metalice cu capac plutitor, prevăzute cu sistem de etanșare de tip mecanic cu elemente metalice (rezervoare cu sistem de etanșare cu spații de vapori), care îndeplinesc simultan următoarele condiții:

continuitatea electrică între diferitele părți este realizată în mod durabil (toate elementele bune conducătoare electric de pe capac și din interiorul rezervorului sunt legate la pământ prin corpul rezervorului, căile conducătoare electric întrerupte prin piesele izolatoare ale mecanismului pantograf sau ale articulației mecanismului sunt șuntate, sunt prevăzute între capacul plutitor și inelul de etanșare care glisează pe peretele rezervorului cu o șuntare sigură printr-un sistem de benzi metalice flexibile, fixate la intervale de max. 3 m pe circumferința rezervorului);

grosimea tablei corpului și a capacului rezervorului este de min. 5 mm.

Rezervoarele metalice cu capac plutitor metalic prevăzute cu sistem de etanșare de tip elastic cu elemente metalice (rezervoare cu sistem de etanșare fără spațiu de vapori inflamabili), care au grosimea tablei corpului și a capacului de min. 5 mm iar elementele conductive de pe capac și din interiorul rezervorului sunt legate la pământ prin corpul rezervorului;

Conductele metalice pentru transportul fluidelor combustibile care au grosimea pereților de min. 5 mm OL și sunt instalate la înălțimi mai mari de 4 m de la sol.

Ele se leagă la pământ la fiecare 25-30 m lungime de conductă prin prize de pământ proprii separate, de max. 20

Dacă nu pot fi realizate prize separate, toate prizele pentru conducte trebuie legate între ele.

În cazul în care astfel de conducte sunt instalate la înălțimi mai mici de 4 m față de sol, ele se leagă la prize de pământ de max. 30

la fiecare 200-300 m lungime conductă (pentru protecția împotriva efectelor secundare ale trăsnetului).

12.3.3.

Toate rezervoarele, cu excepția celor subterane care au asigurată o bună legătură la pământ prin ele însele sau prin conductele lor metalice, se leagă sigur la pământ. Numărul legăturilor la pământ se stabilește în funcție de diametrul rezervorului sau de lungimea acestuia și este dat în tabelul 12.1

Tabel 12.1

Diametrul rezervorului - d (m)

d<2

d < 10

d <20

d < 40

Numărul de legături la priza de pământ

2 la 180°*)

3 la 120°

4 la 90°

Unghiul format de două legături consecutive este o recomandare.

Rezervoarele cu capac nemetalic sau parțial metalic precum și rezervoarele care nu îndeplinesc condițiile de care permit să fie considerate autoprotejate se prevăd cu o IPT.

12.3.4.

Gazometrele prevăzute cu țevi de aerisire se protejează împotriva trăsnetului prin IPT independente care, în afară de condițiile prevăzute în I 20, cap. 2, trebuie să îndeplinească suplimentar și următoarele condiții:

- suporturile dispozitivului de captare trebuie să fie amplasate la cel puțin 5 m distanță față de zonele încadrate în categoria de pericol de explozie O și 1 și la cel puțin 3,5 m față de mantaua gazometrului;

- vârfurile elementelor de captare trebuie să depășească cu min. 3 m capătul superior al țevii de aerisire (zona de încadrare 1 de pericol de explozie) .

12.3.5.

Elementele conductoare, cum sunt rezervoarele din oțel, conductele metalice, șinele montate pe sau în jurul unui acoperiș pot fi utilizate drept dispozitive de captare naturale dacă grosimea lor este de minimum 5 mm.

12.3.6.

Priza de pământ a instalației de paratrăsnet se proiectează conform prevederilor I 20. Valoarea rezistenței de dispersie a prizei de pământ artificiale care este folosită exclusiv pentru instalația de paratrăsnet trebuie să fie de maximum 5

pentru instalațiile montate pe construcție și de maximum 1O

pentru instalațiile de paratrăsnet independente.

În cazul prizelor de pământ naturale, valorile de mai sus trebuie să fie de două ori mai

mici.

12.4.

Sistemul de legare la pământ

12.4.1.

Sistemul de legare la pământ cuprinde :

pr i za de pământ (în contact cu solul);

rețeaua de echipotențializare (care nu e în contact cu solul) .

12.4.2.

Legarea la pământ este o măsură de protecție împotriva :

tensiunilor de atingere periculoase;

apariției de scântei, arc electric sau punct cu o temperatură foarte ridicată create de o defecțiune electrică sau de curenți vagabonzi ;

apariției de scântei provocate de descărcarea sarcinii electrostatice;

apariției de scântei sau arc din cauza loviturii directe de trăsnet sau al efectului secundar al trăsnetului;

apariției tensiunii electrice la construcțiile metalice exterioare (în raport cu masa generală a pământului) asociate cu un echipament electric .

12.4.3.

Protecția împotriva tensiunilor de atingere periculoase se realizează conform prevederilor de la 12.1 .

De asemenea trebuie respectat standardul de referință STAS 12604 .

12.4.4.

Din punct de vedere al protecției împotriva trăsnetului se recomandă realizarea unei prize de pământ unice comună pentru IPT, instalația electrică, instalația de telecomunicații și înglobarea ei în structura construcției. Rezistența prizei de legare la pământ dacă este folosită în comun poate fi cel mult egală cu 1

Standardul

referință

pentru

priza

pământ

trebuie

conectată

pentru echipotențializare este CEI 61024-1.

Legătura de echipotențializare trebuie realizată :

la subsol sau aproximativ la nivelul solului. Conductoarele de echipotențializare trebuie legate la o bară de echipotențializare construită și dispusă astfel încât să permită un acces facil pentru verificări. în cazul structurilor mari pot fi instalate mai multe bare de echipotențializare care trebuie interconectate între ele;

deasupra solului la intervale pe verticală care să nu depășească 20 m pentru structuri cu înălțimea mai mare de 20 m. Barele de echipotențializare trebuie legate la centura orizontală care racordează conductoarele de coborâre între ele ;

la amplasamentele unde condițiile de proximitate nu sunt realizate .

12.4.5.

Legătura de echipotențializare constituie o măsură foarte importantă de reducere a riscurilor de incendii și explozii precum și a riscurilor de electrocutare în interiorul spațiului de protejat.

Rolul principal al rețelei de echipotențializare este de a elimina posibilitatea apariției unor diferențe de potențial periculoase între echipamentele din interiorul unei structuri și de pe aceasta și cel de a reduce câmpul magnetic în interiorul structurii.

Echipotențializarea trebuie prevăzută și instalată între elementele conductoare interioare, elementele conductoare exterioare și instalațiile de alimentare cu energie electrică și de comunicații (de exemplu calculatoare și instalații de securitate), prin legături scurte și, dacă este necesar, prin dispozitive de protecție la supratensiuni și supracurenți (DPS).

Secțiunea minimă a unui conductor

sau a unei conexiuni de echipotențializare, exterioare structurii, și care pot fi folosite și drept dispozitive de captare, trebuie să fie de 35 mm 2

pentru conductoare de Cu sau de 100 mm 2

pentru conductoare din oțel.

Secțiunea minimă a unui conductor sau a unei conexiuni de echipotențializare, prin care se scurge o parte substanțială din curentul de trăsnet, care pot fi folosite și drept dispozitive de coborâre este de 16 mm 2

pentru conductoare de Cu sau de 50 mm 2

pentru conductoare din oțel.

Conductoarele de echipotențializare care conectează instalații metalice interioare structurii, și prin care se scurge o parte nesemnificativă a curentului de trăsnet, pot avea secțiunile de 6 mm 2

pentru cupru Cu sau 16 mm 2

pentru oțel.

12.4.6.

Cablurile care trec dintr-o structură în alta trebuie montate în tuburi de protecție metalice, pe suporturi sau armături de beton în formă de grilă, care trebuie să aibă continuitate electrică și să fie legate la barele de echipotențializare ale structurilor separate. Ecranele

•

cablurilor trebuie legate la aceste bare. În cazul în care ecranele cablurilor suportă curenții de trăsnet preconizat se poate renunța la montarea cablurilor în tuburi metalice de protecție.

12.5

Protecția catodică

12.5.1.

Utilizarea protecției catodice pentru protecția anticorozivă a rezervoarelor, conductelor, tancurilor de transport, debarcaderelor, etc., situate în zone cu pericol de explozie, prezintă anumite riscuri datorită scânteilor electrice care pot apărea:

- la deconectarea și conectarea voită sau accidentală a circuitelor electrice ale instalațiilor de protecție catodică;

Program de inspecții pentru instalații și aparatură

Tabelul 13.1

Nr. crt

Se verifică dacă

Exl

Ex d

Ex e

Ex n

Exp

Gradul de inspectie

Aparatură

Documentația pentru circuit și/sau aparatură este corespunzătoare cu clasificarea zonei

Aparatura corespunde cu clasificarea ariei

Aparatura instalată este cea specificată în documentație (Numai pentru aparatura fixată)

Grupa aparaturii este corectă

Cateaoria circuitului si/sau aparaturii sunt corecte.

Clasa de temperatură a aparaturii este corectă

lnstalatia este etichetată în mod clar

Identificarea circuitelor aparaturii este corectă

Identificarea circuitelor este disponibilă

Capsularea, geamurile vizoarelor și garniturile și/sau materialele de etanșare a geamurilor pe metal sunt corespunzătoare

Nu există modificări neautorizate

Nu există modificări vizibile neautorizate .

Șuruburile, intrările de cablu (directe și indirecte) ș1 elementele de obturare sunt de tipuri corecte și sunt complete și strânse

verificare fizică;

verificare vizuală.

Suprafețele flanșelor (de îmbinare) sunt curate și nedegradate ș1 garniturile, dacă există, sunt satisfăcătoare.

Dimensiunile interstitiului antideflagrant dintre flanșe sunt în limitele admise.

Caracteristicile nominale, tipul și pozitia lămpilor sunt corecte.

Conexiunile electrice sunt strânse.

Starea aarniturilor carcasei este satisfăcătoare.

Dispozitivele de rupere capsulate și cele etanșate ermetic nu sunt deteriorate .

Capsularea cu răsuflare restrictionată este satisfăcătoare .

Ventilatoarele motoarelor sunt suficient de distanțate față de carcase și/sau apărători .

Unitățile de bariere de siguranță, releele ș1 alte dispozitive de limitare a energie i

sunt de tipul aprobat ,

instalate în conformitate cu prescripțiile de certificare ș1 legate la

pământ în mod sigur dacă este cerut.

Plăcile de circuite imprimate sunt curate ș1 nedeteriorate.

14.

Repararea și Întreținerea instalațiilor electrice din arii periculoase

14.1.

Repararea sau revizia aparaturii electrice instalate în arii în care pot exista în atmosferă gaze inflamabile, vapori sau cețuri în concentrații și cantități periculoase trebuie făcută

reparator

competent

și

dotat.

trebuie

făcută

conform

prescripțiilor producătorului și conform legislației relevante în vigoare .

Reparația și revizia aparaturii utilizată în atmosfere explozive poate fi făcută de către fabricant, utilizator sau o terță parte (agenție de reparații).

14.2.

În cazul în care reparația este făcută de către utilizator, acesta trebuie să cunoască în întregime legislația relevantă. în acest caz, el își asumă responsabilitatea pentru securitatea personalului și a instalațiilor și sănătatea personalului în ceea ce pr i vește repararea și sau reinstalarea aparaturii.

14.3.

Utilizatorul trebuie să țină evidența tuturor reparațiilor ,

reviziilor sau modificărilor anterioare și trebuie să le pună la dispoziția reparatorului în cazul în care nu efectuează el însuși reparația. În același timp utilizatorul trebuie să pună la dispoziția reparatorului toate informațiile privind cerințele reglementare pentru conformarea cu certificatul.

În cazul în care reparația este făcută de către reparator ,

acesta trebuie să aibă posibilități adecvate de reparație și revizie, precum și echipamentul corespunzător necesar efectuării verificărilor și încercărilor cerute pentru tipul specific de protecție. El trebuie să cunoască în întregime legislația relevantă privind securitatea și sănătatea în special dacă este implicat în reinstalarea aparaturii .

De asemenea el trebuie să aibă la dispoziție și să facă referire la standardul relevant de protecție la explozie și la cel privind reparația și revizia aparaturii utilizată în atmosfere explozive .

14.5.

Reparatorul

este obligat

să pună la dispoziție utilizatorului detalii privind defecțiunile detectate, detalii complete ale lucrărilor de reparații și revizii, lista părților înlocuite și rezultatele tuturor verificărilor și încercărilor efectuate conform legislației relevante.

Este de preferat ca reparatorul să obțină piese de schimb corespunzătoare noi de la producător .

14.6.

Părțile care trebuie sigilate trebuie înlocuite numai prin piese de schimb speciale prevăzute în lista pieselor de schimb.

14.7.

Aparatura reparată trebuie marcată, recomandabil pe o etichetă separată, pentru a se identifica reparația sau revizia și identitatea reparatorului. Marcarea trebuie să includă

PARTEA

INSTALAȚII ELECTRICE IN ARII PERICULOASE CU PRAF COMBUSTIBIL

16.

Clasificarea ariilor periculoase cu praf combustibil

16.1.

O clasificare comună a ariilor periculoase pentru gaze și prafuri nu este posibilă întrucât, în cazul prafurilor nu pot fi distinse situații corespunzând condițiilor normale sau anormale de lucru.

Astfel, ventilarea nu are ca efect eliminarea prafului, ci, din contră, poate crea condiții mai periculoase, prin formarea norilor.

Având în vedere sedimentarea prafului și eventuala formare a unei atmosfere explozive prin dispersia straturilor de praf, s-au definit serii diferite de zone pentru praf față de cele pentru gaze și vapori.

în acest sens sunt necesare alte măsuri pentru evitarea surselor efective de aprindere pentru prafurile combustibile în comparație cu gazele sau vaporii inflamabili.

16.2.

Dacă o atmosferă explozivă conține atât prafuri combustibile cât și gaze sau vapori inflamabili, clasificarea ariilor periculoase trebuie făcută luând în considerație cel mai mare pericol posibil.

16.3.

Procedura de clasificare a ariilor periculoase cu praf combustibil trebuie să determine:

caracteristicile prafului (mărimea particulei,

umiditatea,

temperatura

de aprindere în nor și strat, rezistivitatea, etc.);

sursa de degajare a prafului și gradul acesteia (continuu, primar sau secundar);

probabilitatea formării de amestecuri explozive de praf-aer;

probabilitatea formării straturilor de praf potențial periculoase;

întinderea zonei.

16.4.

Exemple de surse de degajare a), grad continuu:

formarea continuă a unui nor de praf ;

interiorul echipamentelor tehnologice (silozuri, malaxoare, concasoare).

b) grad primar:

17.

Aparatură electrică pentru arii periculoase cu praf combustibil

17.1.

Condiții tehnice pentru aparatură

17.1.1.

Apariția

unei zone 20 (amestec exploziv de praf !aer

prezent

continuu

în

exteriorul

spațiului limitat pentru praf) este, din punct de vedere practic de neacceptat și trebuie prevenită printr-o întreținere corespunzătoare a curățeniei.

17.1.2.

Pentru a evita riscurile de aprindere a prafului combustibil este necesar ca:

temperatura suprafeței aparaturii pe care se depune praf sau care poate fi în contact cu norul de praf să fie sub limitele specificate la 17.2;

toate părțile electrice care produc scântei sau au o temperatură mai mare decât cea de aprindere a prafului să fie închise într-o capsulare care împiedică pătrunderea prafului sau

să aibă circuite cu energie limitată pentru a evita aprinderea prafului combustibil.

17.1.3.

Pentru capsulări s-au adoptat două niveluri de eficiență a etanșeității la prafuri:

capsulări protejate împotriva prafurilor;

capsulări total protejate împotriva prafurilor.

Condițiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească aceste capsulări se definesc în conformitate cu două practici denumite A și B. Standardele de referință care descriu practicile sunt SR CEI 61241-1-1 și SR CEI 61241-1-2. Cele două practici conduc la un nivel de protecție echivalent.

17.2.

Temperatura maximă de suprafață a capsulării

17.2.1.

Temperatura maximă de suprafață admisă pentru aparatura amplasată în arii periculoase cu praf combustibil se determină prin reducerea cu o marjă de securitate a temperaturii maxime de aprindere a norilor și straturilor de praf respectiv care nu depășesc 5 mm sau 12,5 mm

Standardul de referință pentru metode de încercare este SR CEI 61241-1-1.

Temperatura maximă de suprafață a aparaturii de folosit va fi cea mai mică dintre valorile de la 17.2.2 și 17.2 . 3 pentru practica A și 17 . 2.2 și 17.2.4 pentru practica B.

17.2.2.

În prezența norilor de praf, temperatura maximă de suprafață a aparaturii nu trebuie să depășească două treimi din temperatura de aprindere a norului de praf:

Tmax=2/3.Tnor praf

17.2.3.

Aparatura conform practicii A, pentru straturi de praf care nu depășesc 5 mm grosime, trebuie să aibă o temperatură maximă de suprafață inferioară cu 758K temperaturii minime de aprindere a stratului de praf respectiv:

max=Î 5mm-75°K

17.2.4.

Aparatura conform practicii B, pentru straturi de praf care nu depășesc 12,5 mm grosime, trebuie să aibă o temperatură maximă de suprafață inferioară cu 25° K temperaturii minime de aprindere a stratului de praf respectiv:

T max=Î12 5mm-25°K

17.2.5.

Marcarea aparaturii ce poate fi folosită în arii periculoase cu praf combustibil trebuie să cuprindă următoarele elemente:

numele constructorului;

tipul;

seria;

accesorii, conexiuni;

marcarea normală, prevăzută prin normele de construcție ale aparaturii electrice;

marcarea suplimentară, conform practicilor A și B după care a fost încercată aparatura.

Simbolurile folosite sunt:

DIP pentru protecția împotriva aprinderii prafurilor;

A sau B pentru practica A sau B;

-21 sau 22 pentru indicarea zonei

în

care poate fi utilizată aparatura;

TA pentru temperatura maximă de suprafață.

Exemplu de marcare completă pentru practica A (pentru practica B marcarea este similară).

Motor electric pentru zona 21

Firma ABC-S.A

Tip M2BA 315 S

Seria Nr. 45678 DIP

DIP A21

IP 65

O.N. 75/5461*)

ÎA200°C (SaU ÎA,Î3)

380D

Hz Kw

132

rot/min A

1487 163

coscp lp/ln

0,86

6,9

O.N.

reprezintă laboratorul de încercări autorizat (organism notificat) care a emis certificatul de conformitate

Firma ABC-S.A

Seria Nr. 12345 DIP A22

IP 54

Tip M2BB 315 S

Motor electric pentru zona 22

rot/min

coscp

lp/ln

3800

132

1487

163

0 , 86

6,9

17.3.

Alegerea aparaturii

17.3.1.

În zona O este permis a se instala numai aparatură cu modul de protecție "i" securitate intrinsecă, de categoria ăia", grupa li, având contactele electrice din zona cu praf protejate în capsulări cu gradul de protecție IP 65. Standardul de referință este SR EN 50020 .

17.3.2.

În zona 21 este permis a se instala aparatură cu următoarele tipuri de protecție .

aparatură protejată împotriva aprinderii prafurilor tip DIP A 21 (IP6X) sau

DIP B 21;

echipamente și circuite cu modul de protecție "i"-securitate intrinsecă, în

conformitate cu conditiile de la 17.3.1;

aparatură presurizată "p". Standardul de referință este SR EN 50016;

alt tip de aparatură omologată special pentru utilizare în zona 21.

17.3.3.

În zona 22 este permis a se instala:

aparatură pentru zona 21;

aparatură protejată împotriva aprinderii prafurilor tip DIP A 22 (IP5X) sau DIP B 22 (numai pentru zona 22 cu praf neconductiv);

Temperatura de suprafață a capsulărilor instalate atât în zona 21 cât și în zona 22 trebuie să aibă valoarea cea mai mică rezultată conform 17 . 2 .

17.3.4.

Aparatura electrică pentru arii periculoase cu gaze și vapori inflamabili nu este ,

în mod necesar corespunzătoare pentru utilizarea în arii periculoase cu praf combustibil.

Aceasta trebuie să prezinte un grad de protecție mecanică IP5X sau IP6X, după caz, pentru a împiedica pătrunderea prafului și să fie conforme cu standardul corespunzător de aparatură .

ANEXA Nr. 1

PREVEDERI CONEXE NORMATIVULUI

STANDARDE DE REFERINȚĂ:

SA CEI 60050 (426):1997

SA EN 418:1996

SA EN 50014:1995

EN 50015:1998

SA EN 50016:2000

SA EN 50017:1998

SA EN 50018:2003

SA EN 50019:2003

SA EN 50020:2003

SR EN 50284:2000

SA EN 50028:1995

SA EN 60079-10:2002

Vocabular electrotehnic internațional. Capitolul 426 : Aparatură electrică pentru atmosfere explozive

Securitatea mașinilor. Echipament pentru oprirea de urgență, aspecte funcționale. Principii de proiectare

Aparatură

electrică

pentru atmosfere

potențial explozive .

Prescripții generale

Aparatură

electrică pentru atmosfere

potențial explozive. Aparatură protejată prin imersiune în ulei "o".

Aparatură

electrică pentru atmosfere

potențial explozive. Aparatură presurizată

" p".

Aparatură

electrică

pentru

atmosfere

potențial

explozive .

Aparatură protejată prin înglobare în nisip "q " .

Aparatură

electrică

pentru

atmosfere

potențial

explozive .

Capsulare antideflagrantă "d".

Aparatură

electrică pentru atmosfere

potențial

explozive. Securitate mărită

" e" .

Aparatură

electrică

pentru

atmosfere

potențial

explozive .

Securitate intrinsecă "i " .

Aparatură electrică pentru atmosfere potențial explozive. Reguli speciale pentru construcția, testarea și marcarea electrică a aparaturii din grupa li ,

categoria 1G .

Aparatură

electrică

pentru atmosfere

potențial explozive. Încapsulare "m "

Aparatură

electrică pentru atmosfere explozive gazoase. Partea 1O: Clasificarea ariilor periculoase

SR EN 60079-14:2002

SR EN 60947-1:2001

SR EN 60947-4-1:2001

SR EN 61241-2-2:1999

SR CEI 60079-17:1997

SR CEI 60079-13:2000

SR CEI 60079-19:2000

SR CEI 60332-1:1997

SR CEI 61024-1-1:1999

SR CEI 61241-1-1:1998

SR CEI 61241-1-2:1998

SR CEI 61241-3:2000

Aparatură

electrică pentru atmosfere explozive gazoase. Partea 14: Instalații electrice în arii periculoase (altele decât minele).

Aparataj de joasă tensiune. Partea 1: Reguli generale

Aparataj

joasă

tensiune.

Partea

4-1:

Contactoare

și demaroare

motoare.

Contactoare

și

demaroare electromecanice.

Aparatură electrică destinată utilizării în prezența prafurilor combustibile. Partea 2: Metode de încercare. Secțiunea 2: Metodă de determinare a rezistivității electrice a straturilor de praf.

Aparatură

electrică

pentru

atmosfere

explozive

gazoase. Partea 17a: Recomandări pentru inspecție și întreținere pentru instalații electrice din arii periculoase (altele decât minele) Echipamente electrice pentru atmosfere explozive. Partea 13: Construcția și folosirea camerelor sau clădirilor protejate prin presurizare.

Aparatura

electrică

pentru

atmosfere

explozive

gazoase .

Partea 19: Repararea și revizia aparaturii electrice utilizată în atmosfere explozive.

încercările cablurilor electrice supuse la foc. Partea 1: Încercare efectuată pe un conductor sau pe un cablu vertical izolat.

Protecția structurilor împotriva trăsnetului. Partea 1 :

Principii generale.

Aparatură electrică

destinată

utilizării în prezența

prafului combustibil.

Partea

Aparatură

electrică

protejată

prin carcase. Secțiunea 1

Specificații pentru aparatură.

Aparatură

electrică

destinată

utilizării în prezența

prafului combustibil.

Partea

Aparatură

electrică

protejată

prin carcase. Secțiunea 2

Alegerea, instalarea și întreținerea aparaturii.

Aparatură electrică

destinată utilizării în prezența prafului combustibil. Partea 3: Clasificarea ariilor în care este sau poate fi prezent praf combustibil.

SA CEI 60034-5:1993

SA CEI 60364-4-41:1996

SA CEI 60364-4-46:2000

CEI 60079-15

Mașini electrice rotative. Partea 5: Clasificarea gradelor de protecție asigurate de carcasele mașinilor electrice rotative Instalații electrice ale clădirilor. Partea 4: Măsuri de protecție pentru asigurarea securității. Capitolul 41: Protecția împotriva șocurilor electrice .

Instalații electrice ale clădirilor. Partea 4: Măsuri de protecție pentru

asigurarea

securității.

Capitolul

46:

Separare

și întrerupere.

Aparatură electrică pentru atmosfere potențial explozive. Protecție specială "n".

CEI 60614-2-1:1982+A1 :1993

Specificații de conducte de protecție pentru instalații electrice.

Partea 2: Specificații de conducte de protecție. Secțiunea1- Conducte metalice.

CEI 60014-2-5:1992

STAS 7335/1:1986

STAS 7335/11:2001

SA 7335-12:1998

STAS 12604:1987 STAS 12604/4:1989

STAS 12604/5:1990

Specificații de conducte de protecție pentru instalații electrice. Partea 2: Specificații de conducte de protecție. Secțiunea 5- Conducte flexibile.

Protecția

anticorozivă.

Construcții

metalice

îngropate. Terminologie.

Protecția

anticorozivă.

Construcții

metalice

îngropate. Prescripții pentru execuția și montajul stațiilor de protecție cu redresor.

Protecția anticorozivă. Construcții metalice îngropate. Protecția

catodică

a conductelor de oțel.

Protecția împotriva electrocutării. Prescripții generale.

Protecția

împotriva

electrocutării.

Instalații

electrice

fixe. Prescripții.

Protecția

împotriva electrocutării.

Instalații electrice fixe. Prescripții de proiectare, execuție și verificare.

li. LEGI SI NORMATIVE

NP 17-02

120-2000

Normativ privind proiectarea și executarea

instalațiilor

electrice la consumatori cu tensiuni până la 1OOO V c.a. și 1500 V c.c.

Normativ privind protecția construcțiilor împotriva trăsnetului.

1-5-1998

17/2-01

PE 116-94

PE 107-95

PE 501-85

PE 504-96

P118-99

MP 008.2000

DGPSl-004/2001

ORDIN Ml 775/1998 LEGEA 10/1995 LEGEA 90/1996 NGPM/2002

Normativ pentru proiectarea și executarea instalațiilor de ventilație

Normativ pentru exploatarea instalațiilor electrice cu tensiuni până la 1OOO V c.a .

și 1500 V c.c.

Normativ de încercări și măsurători la echipamente și instalații electrice.

Normat i v pentru proiectarea și executarea rețelelor de cabluri electrice.

Normativ pentru proiectarea instalațiilor de protecție prin relee și automatizare.

Normativ pentru proiectarea sistemelor de circuite secundare ale stațiilor electrice. Sisteme de protecție și automatizare. Volumul III.

Siguranța la foc a construcțiilor

Manual pentru exemplificări, detalieri șI soluții de aplicare a prevederilor normativului P118-99.

Dispoziții generale privind reducerea riscurilor de incendiu generate de încărcări electrostatice .

Îndreptar departamental de zonare a mediilor cu pericol de explozii și măsuri de prevenire a acestora. MIP-1987

Norme generale de prevenire și stingere a incendiilor. Lege privind calitatea în construcții.

Protecția muncii și Normele metodologice de aplicare Norme generale de protecție a muncii

ANEXA Nr. 3

ANEXA Nr. 4

Tabel comparativ

Împărtirea în grupe de explozie a celor mai uzuale gaze inflamabile

EN 50014

CEI 60079-1

NEC (SUA) - CEC

(CANADA)

Denumirea gazului

-o

o..Q

::, o.

(1)

Denumirea gazului

- Q o )

o..Q

::, o.

Denumirea

(/)

u ro

·;;

. : . , _

gazului

Metan

Acetonă

Metan industrial Acetat de etil Metanol

Butan Propan Hexan Amoniac

Monoxid de carbon Pentan

Heptan Iso-octan Decan Benzen Xilen

Ciclohexan Etil Metilcetonă

Acetat de metil Acetat de n propil Acetat de propil Acetat de n butii Acetat de amil Clorură de metilen Butanol

Nitrat de etil

IIA

Acetonă

Metan industrial Acetat de etil Metanol

Butan Propan Hexan Amoniac

Monoxid de carbon Pentan

Heptan Iso-octan Decan Benzen Xilen

Ciclohexan Etil Metilcetonă

Acetat de metil Acetat de n propil Acetat de propil Acetat de n butii Acetat de amil Clorură de metilen Butanol

Nitrat de etil

IIA

Acetonă Butilalcool Etilalcool Acetat de etil Metanol Butan Propan Hexan Amoniac Benzen

Acetat de butii Acetat de izobutil Etan

Clorură de etilenă Petrol

Heptan Izopren Hexan Octan Pentan Propilenă Toluen Xilen

1-2

Etilenă Butadienă Eter etilic

Oxid de etilenă Gaz de cocserie

IIB

Etilenă Butadienă Eter etilic

Oxid de etilenă Gaz de cocserie

IIB

Etilenă Acetaldehidă Ciclopropan Dietil eter Hidrazină

Dimetil asimetric

1-2

Hidrogen

- -

>-<

Hidrogen

IIC

Hidrogen Butadienă Oxid de etilenă

Oxid de propilenă

1-2

Disulfură de carbon

(/)

Nitrat de etil Disulfură de carbon

Acetilenă

- o

......

u N

Acetilenă

IIC

Acetilenă

1-2

Nitrat de etilen

o N

o "'

u N

*) Aprobata de

Ordinul nr. 176 din 15 februarie 2005 , publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 18 mai 2005.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.