HG nr. 421/2005
pentru continuarea finanțării proiectului "Institutul Japoniei pentru Investiții Străine - oportunități de afaceri pentru România" din fondurile pentru promovarea imaginii externe a României pe anul 2005
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Având în vedere prevederile
art. III alin. (11) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 163/2001
privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 364/2002 , precum și ale Hotărârii nr. 5/2005 a Consiliului interministerial pentru imagine externă,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă finanțarea în continuare în anul 2005 a proiectului "Institutul Japoniei pentru Investiții Străine-oportunități de afaceri pentru România", reprezentând plata cotizației în calitate de membru special al Ambasadei României la Institutul Japoniei pentru Investiții Străine, pentru perioada 1 aprilie 2005 - 31 martie 2006.
Articolul 2
Finanțarea în anul 2005 a proiectului prevăzut la art. 1 se asigură prin suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe cu suma de 100 milioane lei și diminuarea corespunzătoare a bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2005 de la capitolul 72.01 "Alte acțiuni", subcapitolul 13 "Programe de informare și prezentare a imaginii României", titlul "Transferuri".
Articolul 3
Cu sumele rămase neutilizate se diminuează bugetul pe anul 2005 al Ministerului Afacerilor Externe și se suplimentează bugetul pe anul 2005 al Secretariatului General al Guvernului la capitolul 72.01 "Alte acțiuni", subcapitolul 13 "Programe de informare și prezentare a imaginii României", titlul "Transferuri", până la data de 30 septembrie 2005.
Articolul 4
Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările ce rezultă din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri în bugetele Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Afacerilor Externe, pe anul 2005.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul afacerilor externe, Mihai Răzvan Ungureanu Ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Mihai Alexandru Voicu Ministrul finanțelor publice, Ionel Popescu București, 12 mai 2005. Nr. 421.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.