Decizia nr. 223/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 9.515/2004 al Tribunalului Hunedoara - Secția penală.

La apelul nominal răspunde partea Ioan Bușoi, constatându-se lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent informează Curtea că partea Adrian Marcel Stuparu a depus la dosar o cerere prin care solicită amânarea judecării cauzei pentru lipsă de apărare.

Având cuvântul asupra acestei chestiuni prealabile, partea prezentă solicită respingerea cererii de amânare.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune cererii de amânare.

Deliberând, Curtea respinge cererea de amânare.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul părții prezente, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierea din 6 decembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 9.515/2004, Tribunalul Hunedoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea apelului declarat împotriva Sentinței penale nr. 1.137/2004 pronunțate de Judecătoria Deva, prin care această instanță a admis plângerea formulată de partea vătămată Adrian Marcel Stuparu, a desființat soluția pronunțată în Dosarul nr. 1.761/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, iar, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, a reținut cauza spre judecare, dispunând condamnarea inculpatului Ioan Bușoi pentru infracțiunea de șantaj.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 123 alin. (2) și ale art. 130 alin. (1) [devenite art. 124 alin. (3) și, respectiv, art. 131 alin. (1) după republicarea Constituției], deoarece, prin încheierea de admitere pronunțată în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală judecătorul "se autosesizează" și tot el, la următorul termen, urmează să pronunțe cel mai probabil o soluție de condamnare. Se apreciază că, în condițiile arătate, "instanța pornește acțiunea penală și tot ea o judecă, ceea ce nu este permis conform principiilor constituționale". Totodată se arată că "parchetul este partea care trebuie să susțină acțiunea penală", instanța de judecată neputându-se substitui parchetului, titular al acțiunii penale, pentru că instanța trebuie să fie imparțială și să reprezinte un factor de echilibru necesar pentru respectarea drepturilor atât ale societății reprezentate prin procurori, cât și ale inculpatului.

Tribunalul Hunedoara - Secția penală consideră excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând în acest sens că dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală instituie o nouă "modalitate de limitare adusă principiului oficialității procesului penal, alături de procedura plângerii prealabile a părții vătămate". Astfel, "actul de sesizare al instanței îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1", iar "cel care pune în mișcare acțiunea penală în această ipoteză, constituindu-se în acuzator principal și trecând peste voința Ministerului Public, este persoana vătămată la a cărei plângere se pune în mișcare acțiunea penală".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția este neîntemeiată, deoarece prin dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală nu se aduce atingere dreptului constituțional al cetățenilor referitor la înfăptuirea justiției, întrucât legea dă posibilitatea judecătorului de a reține cauza spre judecare atunci când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, neputând constitui în sine o prezumție de imparțialitate a acestui judecător. Mai arată că încheierea prin care instanța admite plângerea împotriva rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată și reține cauza spre judecare poate fi atacată cu apel sau cu recurs o dată cu fondul ori cu sentința sau decizia recurată, în temeiul dispozițiilor art. 361 alin. 2 și ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, asigurându-se pe deplin respectarea atât a dispozițiilor art. 124, cât și a prevederilor art. 131 din Constituție.

Avocatul Poporului apreciază că, "în absența opiniei instanței de judecată cu privire la excepția invocată, sesizarea Curții Constituționale nu este legală".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Instanța pronunță una dintre următoarele soluții: [...] c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reține cauza spre judecare, dispozițiile privind judecarea în primă instanță și căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător."

Autorul excepției consideră că aceste prevederi legale sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 124 alin. (3) și ale art. 131 alin. (1), având următorul conținut:

- Art. 124 (înfăptuirea justiției) alin. (3): "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.";

- Art. 131 (Rolul Ministerului Public) alin. (1): "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, sub aspectul criticilor de neconstituționalitate formulate în prezenta cauză, s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 73 din 8 februarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 10 martie 2005. Cu acel prilej Curtea a reținut că instanța de judecată, pronunțându-se asupra plângerii formulate împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu judecă însăși cauza, ci doar temeinicia și legalitatea soluțiilor pronunțate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a eventualelor probe scrise înfățișate instanței de părțile în proces. În limitele obiectului acestei categorii de cauze, părțile care se plâng împotriva ordonanței sau rezoluției de netrimitere în judecată au posibilitatea să demonstreze atât caracterul incomplet al urmăririi penale, cât și aprecierea eronată a probelor pe care s-a întemeiat soluția emisă de procuror. Rezultă că prin încheierea pronunțată instanța nu dezleagă fondul pricinii, ci apreciază numai cu privire la legalitatea actului atacat. Soluționarea fondului cauzei constituie o etapă procesuală distinctă, guvernată de regulile procedurale aplicabile judecării în primă instanță și în căile de atac, reguli cu privire la care textele criticate stipulează în mod expres că se aplică "în mod corespunzător".

De asemenea, Curtea a reținut, prin aceeași decizie, că prin textul de lege criticat nu sunt încălcate prevederile constituționale care consacră imparțialitatea justiției. Astfel, după învestirea instanței în condițiile prevăzute de art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, acțiunea penală se exercită tot de către procuror, care, în funcție de probele administrate și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, poate să ceară condamnarea inculpatului, achitarea acestuia sau încetarea procesului penal, neputându-se susține, așadar, că prin admiterea plângerii, reglementată de art. 278^1 din Codul de procedură penală, se realizează o "substituire" a Ministerului Public de către instanța de judecată, în contradicție cu dispozițiile constituționale referitoare la imparțialitatea justiției [art. 124 alin. (3)] și la rolul Ministerului Public [art. 131 alin. (1)].

Totodată faptul că judecătorul pronunță o încheiere prin care admite plângerea și desființează rezoluția sau ordonanța atacată nu constituie în sine o prezumție a lipsei imparțialității acestuia la soluționarea fondului cauzei, atunci când o reține spre judecare, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală. Aceasta întrucât, așa cum s-a arătat, judecata finalizată prin pronunțarea încheierii de admitere a plângerii are alt obiect decât judecata fondului cauzei. De altfel, dispozițiile privind judecarea în primă instanță și în căile de atac aplicându-se în mod corespunzător și în ipoteza soluționării cauzei după admiterea plângerii și desființării actului atacat, judecătorul are posibilitatea să își manifeste rolul activ și să efectueze o cercetare judecătorească eficientă în vederea aflării adevărului, nefiind afectate în nici un fel garanțiile de independență și imparțialitate a justiției consacrate de art. 124 alin. (2) și (3) din Legea fundamentală. Altfel spus, nu este obligatoriu ca instanța de judecată, reținând cauza spre judecare, să pronunțe în toate cazurile o hotărâre de condamnare a inculpatului, ci, ținând seama de normele și principiile care guvernează funcționarea puterii judecătorești, inclusiv de principiile independenței și imparțialității judecătorilor, aceasta să pronunțe soluția care se impune conform legii.

Aceste argumente care au fundamentat soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudențe a Curții Constituționale.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 9.515/2004 al Tribunalului Hunedoara - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 aprilie 2005.