Decizia nr. 222/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Nicoleta Grigorescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstitu-ționalitate a dispozițiilor art. 83 din Codul penal, excepție ridicată de Mihail Venghiac în Dosarul nr. 1.072/P/2004 al Curții de Apel Constanța - Secția penală.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă, întrucât autorul acesteia nu a motivat-o, încălcând astfel dispozițiile
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 26 noiembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1.072/P/2004, Curtea de Apel Constanța Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 din Codul penal, excepție ridicată de Mihail Venghiac în cadrul judecării recursului penal declarat împotriva Deciziei nr. 526 din 21 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Constanța. Autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 208-209 din Codul penal.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 83 din Codul penal, potrivit cărora, dacă în cursul termenului de încercare condamnatul a săvârșit din nou o infracțiune, are loc revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, ceea ce încalcă "prevederile referitoare la egalitatea în drepturi și imparțialitatea justiției prevăzute de art. 16, art. 124 și art. 126 din Constituție".
Curtea de Apel Constanța - Secția penală arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece "dispozițiile art. 83 din Codul penal nu contravin vreunui drept fundamental sau vreunui principiu constituțional".
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepția este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate nu creează nici privilegii, nici discriminări, neîncălcând vreunul dintre criteriile egalității în drepturi, enumerate în art. 4 din Constituție. De asemenea, apreciază că dispozițiile constituționale ale art. 124 și art. 126 nu au incidență în cauză.
Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituțional. În acest sens, arată că revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni nu aduce atingere sub nici o formă prevederilor constituționale privind egalitatea în fața legii. Cât privește pretinsa neconstituționalitate a prevederilor legale criticate față de art. 124 și art. 126 din Constituție, consideră că dispozițiile invocate din Legea fundamentală, prin conținutul reglementării lor, nu au incidență în cauza de față.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2) și ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 83 din Codul penal, conform cărora: "Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracțiunea săvârșită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, se poate aplica suspendarea condiționată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.
La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții legale contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 124 privind înfăptuirea justiției, precum și celor ale art. 126 privind instanțele judecătorești.
Examinând excepția de neconstituționalitate, se constată că autorul acesteia, deși a solicitat instanței judecătorești - la termenul de judecată din data de 23 noiembrie 2004 - amânarea pronunțării "în vederea motivării în scris a excepției", nu formulează nici un argument prin care să susțină neconstituționalitatea textului de lege criticat, ci se limitează doar la indicarea textelor constituționale pretins încălcate.
Curtea reține că, potrivit
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizările adresate Curții Constituționale pot fi făcute în formă scrisă și motivate. Coroborând acest text de lege cu prevederile
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , rezultă că de esența controlului de constituționalitate este exercitarea acestuia numai în limitele sesizării. Prin urmare, Curtea Constituțională nu se poate substitui părții cu privire la invocarea unor motive de neconstituționalitate, raportând dispozițiile legale criticate la textele constituționale indicate de către autor. Acest fapt ar avea semnificația exercitării unui control de constituționalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile
În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale, de exemplu
Decizia nr. 212 din 7 noiembrie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 2001.
Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 din Codul penal, excepție ridicată de Mihail Venghiac în Dosarul nr. 1.072/P/2004 al Curții de Apel Constanța - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 aprilie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Florentina Geangu _____________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.