Decizia nr. 202/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 49 alin. (2) și (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de Gheorghe Vasile în Dosarul nr. 1.127/2004 al Tribunalului Constanța - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile art. 16 și 44 din Constituție, deoarece se aplică fără discriminare tuturor persoanelor care se încadrează în ipoteza normei legale, iar stabilirea prin lege a condițiilor în care se pierde dreptul de proprietate asupra terenurilor este în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale ale art. 44 alin. (1) teza a doua. Se mai arată că atribuția prefectului de a atesta prin ordin pierderea dreptului de proprietate, ca urmare a nerespectării condițiilor prevăzute de

art. 19, 21 și 43 din Legea nr. 18/1991 , nu contravine dispozițiilor art. 123 alin. (3) și (5) din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 521 din 24 septembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1.127/2004, Tribunalul Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 49 alin. (2) și (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de Gheorghe Vasile.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale criticate, potrivit cărora nerespectarea condițiilor prevăzute în

art. 19, 21 și 43 din Legea nr. 18/1991 , referitoare la stabilirea domiciliului în localitatea în care a fost atribuit în proprietate terenul, obligația de a lucra suprafața de teren atribuită în proprietate și obligația de întemeiere a unei gospodării, atrage pierderea dreptului de proprietate asupra terenului și a construcțiilor de orice fel realizate pe acesta, prin ordin al prefectului, contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2), ale art. 44 și ale art. 123 alin. (3) și (5) din Constituție. Astfel, încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (1), referitoare la garantarea dreptului de proprietate, și ale alin. (8), referitoare la prezumția de dobândire licită a averii, constă în aceea că "se pierde un drept de proprietate obținut în mod legal", prin f2 Șdecizia unui organ administrativ, respectiv prefectul". Or, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate, acest lucru echivalează cu "constatarea nulității relative a unui act, care nu poate fi decât de competența instanțelor judecătorești". Autorul excepției mai consideră că soluția legislativă consacrată prin textul de lege criticat trebuie să fie aceeași ca în cazul constatării nulității absolute a actului de înstrăinare a terenului, care, potrivit

art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997

pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , este de competența instanțelor de judecată.

Se mai susține că textul de lege criticat încalcă dispozițiile constituționale cuprinse în art. 123 alin. (3) și (5), deoarece, fără a avea caracterul unei legi organice, acordă prefectului atribuția de a anula, prin ordin, un act emis de autoritățile publice locale pe care îl consideră ilegal, fără a se adresa în acest sens instanțelor de judecată, prin atacarea actului în contencios administrativ.

În legătură cu pretinsa încălcare a art. 16 din Constituție, se arată că textul de lege criticat instituie "o inegalitate de tratament juridic între cetățeni", deoarece prevede pierderea dreptului de proprietate prin ordin al prefectului, spre deosebire de situația în care titlul de proprietate este lovit de nulitate absolută, caz în care legiuitorul a instituit competența instanțelor judecătorești pentru constatarea nulității, potrivit

art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997

pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991 .

Tribunalul Constanța - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor art. 44 din Constituție, deoarece "posibilitatea verificării și constatării respectării unor condiții legale pentru dobândirea valabilă a dreptului de proprietate în temeiul

Legii nr. 18/1991

nu aduce atingere protecției proprietății și nu înlătură caracterul licit al dobândirii acesteia", cu atât mai mult cu cât "tocmai în cuprinsul normei constituționale se arată că atât conținutul, cât și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege". Se mai arată că nu poate fi reținută nici încălcarea art. 123 alin. (3) și (5) din Constituție, dat fiind că prevederea legală criticată "nu creează pentru prefect atribuții contrare Constituției și nu înlătură posibilitatea, pentru persoana interesată, de a se adresa instanțelor de judecată". în ceea ce privește încălcarea art. 16 din Constituție, se apreciază, invocându-se în acest sens jurisprudența Curții Constituționale, că principiul egalității în drepturi a cetățenilor nu presupune uniformitate, astfel încât legiuitorul poate edicta reguli speciale într-o anumită materie.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că nu sunt încălcate dispozițiile art. 44 din Constituție, deoarece prevederile

art. 49 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 , stabilind o condiție rezolutorie, de neîndeplinirea căreia depinde pierderea dreptului de proprietate, care operează în temeiul legii, este în deplină concordanță cu dispoziția constituțională invocată, potrivit căreia conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. în ceea ce privește dispozițiile

art. 49 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 , se arată că acestea nu încalcă art. 123 alin. (3) și (5) din Constituție, deoarece, pe de o parte, actul normativ criticat este o lege organică, iar pe de altă parte, "nu-i privează pe cetățeni de garanțiile procesuale, prevăzute de lege, pentru apărarea drepturilor lor". Se apreciază că textul de lege criticat este în concordanță și cu dispozițiile art. 16 din Constituție, invocându-se jurisprudența Curții Constituționale, în sensul că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal față de situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Mai mult, se consideră că reglementarea legală în cauză se justifică prin "considerațiuni de politică economică și socială (...), de competența exclusivă a legiuitorului".

Avocatul Poporului arată că prevederea legală criticată nu încalcă art. 16 din Constituție, dat fiind că aceasta se aplică, fără nici o discriminare, tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, respectiv persoanelor cărora li s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole. Se mai arată că prin textul de lege criticat se instituie condițiile de dobândire și pierdere a dreptului de proprietate asupra unor terenuri, ceea ce este în deplină concordanță cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție. în ceea ce privește încălcarea art. 123 alin. (3) și (5) din Constituție, se apreciază că textul de lege criticat, prin conținutul său referitor la atribuția prefectului de a atesta prin ordin anumite situații prevăzute în ipoteza normei legale, nu este în contradicție cu această dispoziție constituțională.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 49 alin. (2) și (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998.

Prevederile legale criticate au următorul conținut:

- Art. 49 alin. (2) și (3): "(2) Nerespectarea acestor condiții atrage pierderea dreptului de proprietate asupra terenului și a construcțiilor de orice fel realizate pe acesta. Pentru teren nu se vor acorda despăgubiri, iar pentru construcții, proprietarul va primi o despăgubire egală cu valoarea reală a acestora.

(3) Organul împuternicit să constate situațiile prevăzute la alin. (2) este prefectul, care, prin ordin, atestă pierderea dreptului de proprietate și trecerea acestuia, după caz, în proprietatea privată a comunei, a orașului sau a municipiului în a cărui rază teritorială este situat terenul."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2), ale art. 44 și ale art. 123 alin. (3) și (5) din Constituție, al căror conținut este următorul:

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.";

- Art. 123 alin. (3) și (5): "(3) Atribuțiile prefectului se stabilesc prin lege organică. (...)

(5) Prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, un act al consiliului județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

Potrivit textului de lege criticat, nerespectarea condițiilor prevăzute în

art. 19, 21 și 43 din Legea nr. 18/1991 , dispoziții referitoare la stabilirea domiciliului în localitatea în care a fost atribuit în proprietate terenul, obligația de a lucra suprafața de teren atribuită în proprietate, respectiv obligația de întemeiere a unei gospodării, atrage pierderea dreptului de proprietate a terenului și a construcțiilor de orice fel realizate pe acesta, prin ordin al prefectului.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, deoarece instituie pierderea unui drept de proprietate prin ordin al prefectului, spre deosebire de soluția legislativă diferită consacrată de

art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997

pentru modificarea și completarea

Legii fondului funciar nr. 18/1991 , potrivit căreia nulitatea absolută a titlului de proprietate este constatată de către instanța judecătorească.

Curtea constată că această susținere a autorului excepției referitoare la o pretinsă inegalitate de tratament juridic ce ar rezultă din compararea unor soluții legislative diferite nu poate fi reținută. în conformitate cu dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării", legiuitorul este în drept să prevadă care sunt autoritățile competente să constate îndeplinirea condițiilor legale, cu respectarea tuturor principiilor și dispozițiilor constituționale.

Pe de altă parte, Curtea a reținut în mod constant în jurisprudența sa, de exemplu în

Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, că încălcarea principiului egalității și discriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă.

Mai mult, s-a statuat în jurisprudența Curții că "inegalitatea reală, care rezultă din diferența de situații, poate justifica reguli distincte, în funcție de scopul legii".

În ceea ce privește susținerile autorului excepției referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituție, Curtea constată că acestea nu sunt întemeiate.

Prevederile

art. 49 alin. (2) din Legea nr. 18/1991

stabilesc sancțiunea pierderii dreptului de proprietate constituit în temeiul legii asupra unor terenuri agricole, ca urmare a nerespectării condițiilor prevăzute în art. 19, 21 și 43 din lege. Așadar, pierderea dreptului de proprietate asupra terenului intervine în temeiul legii, consecință a neîndeplinirii unei condiții rezolutorii, iar soluția legiuitorului este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cărora "conținutul și limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege".

Nu este întemeiată nici susținerea autorului excepției cu privire la neconstituționalitatea textului de lege criticat, prin raportare la dispozițiile art. 123 alin. (3) și (5) din Constituție, referitoare la stabilirea atribuțiilor prefectului prin lege organică și posibilitatea acestuia de a ataca, în fața instanței de contencios administrativ, actele consiliului județean, al celui local sau ale primarului.

Prevederile art. 49 alin. (3), instituind atribuția prefectului de a constata, prin ordin, pierderea dreptului de proprietate asupra terenului și de a dispune trecerea terenului în proprietatea privată a comunei, orașului sau a municipiului în a cărui rază teritorială este situat, sunt în deplină conformitate cu dispozițiile art. 123 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora "(3) Atribuțiile prefectului se stabilesc prin lege organică".

De asemenea, Curtea constată că legiuitorul a instituit anumite condiții de respectarea cărora depinde valabila constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, sub sancțiunea pierderii acestuia, în temeiul art. 49 alin. (2) din lege, fapt ce nu vine în contradicție cu dispozițiile art. 123 alin. (5) din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 49 alin. (2) și (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , excepție ridicată de Gheorghe Vasile în Dosarul nr. 1.127/2004 al Tribunalului Constanța - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 aprilie 2005.