Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 570/2005

pentru modificarea regimului juridic al unui teren aflat în proprietatea privată a statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
15 iunie 2005
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 540 din 24 iunie 2005
Modificări
1 act modificator, prima la 25 august 2005, ultima la 25 august 2005
Citat de
1 act
Citează
4 acte
Structură
3 articole · 2.085 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 1

  • HG nr. 990/2005 25 august 2005 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 190/2005 privind sch…

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001

privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

Se aprobă darea în folosință cu titlu oneros a terenului proprietate privată a statului, prevăzut la

art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 190/2005

privind schimbarea regimului juridic al unui teren, aflat în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, în vederea realizării programului de construire de locuințe pentru personalul acestei instituții, către proprietarii locuințelor, cadre militare în activitate, în rezervă sau în retragere și personal civil, pe durata existenței construcțiilor, pe bază de contracte încheiate în condițiile legii.

(2)

Exercitarea dreptului de folosință asupra terenului prevăzut la alin. (1) se face în condițiile îndeplinirii sarcinilor fiscale prevăzute de dispozițiile

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, cu modificările ulterioare.

Articolul 2

Cuantumul sumelor datorate de proprietarii locuințelor pentru folosirea terenurilor aferente acestora se stabilește anual prin ordin al ministrului apărării naționale.

Articolul 3

Predarea-preluarea terenului prevăzut la art. 1 se face pe bază de proces-verbal încheiat între Ministerul Apărării Naționale și beneficiarii dreptului de folosință.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
────────────────
p. Ministrul apărării naționale,
Ion Mircea Plângu,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Ionel Popescu
București, 15 iunie 2005.
Nr. 570.
____________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.