HG nr. 561/2005
pentru aprobarea amendamentului convenit prin schimbul de scrisori semnate la București la 28 februarie 2005 și la Paris la 1 martie 2005 între Guvernul României și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut dintre România și Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, semnat la Paris la 4 iunie 1998
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al
art. 20 din Legea nr. 590/2003
privind tratatele, precum și al
art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 64/1998
pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România și Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, semnat la Paris la 4 iunie 1998, aprobată prin
Legea nr. 223/1998 , cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă amendamentul convenit prin schimbul de scrisori semnate la București la 28 februarie 2005 și la Paris la 1 martie 2005 între Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut dintre România și Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, semnat la Paris la 4 iunie 1998, ratificat prin
Ordonanța Guvernului nr. 64/1998 , aprobată prin
Legea nr. 223/1998 , cu modificările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
---------------
Ministrul finanțelor publice
Ionel Popescu
Ministrul muncii,
solidarității sociale și familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul afacerilor externe,
Mihai-Răzvan Ungureanu
București, 15 iunie 2005.
Nr. 561.
ROMÂNIA
MINISTERUL FINANțeLOR PUBLICE
Biroul secretarului de stat
Către: Dl. Raphael Alomar, guvernatorul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei
Fax: 331.47.55.03.38
De la: Dl. Dragoș Neacșu, secretar de stat la Ministerul Finanțelor Publice
Fax: 401.312.67.92
Subiect: Împrumutul nr. 1.265/1997 - Proiectul de reformă pentru protecția copilului
Număr de pagini (inclusiv pagina de gardă): 1
Data: 28 februarie 2005
Stimate domn,
În urma solicitării Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție (ANPCA) și luând în considerație analiza comună realizată de reprezentantul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) și Ministerului Finanțelor Publice, vă rugăm să acceptați prelungirea termenului de finalizare a proiectului mai sus menționat de la 31 decembrie 2004 până la 31 octombrie 2005.
Toate cele 32 de subproiecte deja aprobate de BDCE au fost finalizate. Suma pentru finalizarea acestor 32 de subproiecte este de 8.100.000 euro, sumă mai mică decât suma estimată inițial de 9.300.000 euro.
Aceste economii ce au rezultat pe parcursul implementării Proiectului au fost alocate finanțării a 5 noi subproiecte, pentru care BDCE și-a exprimat deja lipsa de obiecții.
Luând în considerație procedurile necesare pentru redactarea condițiilor de implementare pentru aceste subproiecte, pentru organizarea procedurilor de achiziții și pentru încredințarea contractelor, nu a fost posibilă finalizarea tuturor lucrărilor civile până la sfârșitul anului 2004 (data efectivă de finalizare).
Pentru a asigura timpul de care este nevoie pentru finalizarea subproiectelor este necesară prelungirea Proiectului până în octombrie 2005.
Așteptăm un răspuns cât mai curând din partea dumneavoastră.
Dragoș Neacșu,
secretar de stat
BANCA DE DEZVOLTARE A CONSILIULUI EUROPEI
FAX
Către:
Dl. Dragoș Neacșu, secretar de stat
Compania:
Ministerul Finanțelor Publice
Fax:
00 4021 312 67 92
De la:
Dl. Theodore Ivanov, director
Departament:
Departament Proiect
Tel:
+33 (0) 1.47.55.37.22
Număr de pagini (inclusiv pagina de gardă): 1
Data: 1 martie 2005
Subiect:
Recunoașterea noii date de finalizare pentru F/P 1.265 (1997) - Proiectul de reformă pentru protecția copilului
Stimate domnule Neacși,
În urma solicitării dumneavoastră din data de 28 februarie 2005 și după consultarea cu departamentele implicate ale BDCE, îmi face plăcere să vă informez că BDCE nu are obiecții în a recunoaște că data de finalizare a a lucrărilor pentru proiectul F/P 1.265 (1997) "Proiectul de Reformă pentru Protecția Copilului" este data de 31 octombrie 2005, asigurând implementării proiectului o perioadă cu 10 luni mai lungă.
Vă rog să nu ezitați să mă contactați în orice moment, în cazul în care doriți clarificări ulterioare privind acest subiect sau în orice altă problemă.
Cu stimă,
Theodore Ivanov,
director
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.