Decizia nr. 268/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Ion Matei în Dosarul nr. 2.308/2004 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

La apelul nominal sunt prezenți personal Ion Matei și Felicia Matei.

Autorul excepției, Ion Matei, solicită acordarea unui termen.

Partea Felicia Matei se opune acordării unui nou termen.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune acordării unui nou termen de judecată.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare. Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepției solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată.

Felicia Matei solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că dispozițiile de lege criticate nu instituie o situație discriminatorie, așa cum susține autorul excepției, ci se aplică tuturor cetățenilor aflați în ipoteza normei legale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 1 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.308/2004, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru. Excepția a fost ridicată de Ion Matei.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), întrucât creează o inegalitate de regim juridic între reclamant și pârât în cadrul procesului de partaj. Astfel, prin stabilirea taxei de timbru diferențiat, în funcție de calitatea părților, se încalcă principiul egalității în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. De asemenea, prin aplicarea unor reguli diferite de timbrare a cererilor formulate de pârât față de cele formulate de către reclamant în cadrul procesului de partaj se încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție. De asemenea, dispozițiile art. 3 lit. c) alin. 2 vin în contradicție și cu prevederile art. 56 alin. (2) și ale art. 126 alin. (1) din Constituție.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în urma solicitării Curții Constituționale, și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziția de lege criticată stabilește obligația de plată a unei taxe de timbru pentru acele părți care contestă prin cereri bunurile de împărțit, valoarea lor sau existența ori mărimea drepturilor coproprietarilor, iar nu și pentru părțile care formulează excepții și apărări în legătură cu cererea reclamantului, în sensul art. 115 din Codul de procedură civilă. Acțiunile și cererile introduse la instanță sunt supuse taxelor judiciare de timbru diferențiat, după obiectul lor, dacă acestea sunt sau nu evaluabile în bani, iar cuantumul taxelor judiciare de timbru este stabilit prin lege, excepțiile fiind expres prevăzute de actul normativ.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituționalitate, Curtea statuând, de exemplu prin

Decizia nr. 424 din 21 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 17 ianuarie 2005, prin

Decizia nr. 305 din 10 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 11 august 2003, și prin

Decizia nr. 245 din 17 septembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 17 octombrie 2002, că acesta este constituțional. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia textul de lege criticat contravine

art. 21 din Constituție, prin Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000

instanța de contencios constituțional a statuat că accesul liber la justiție nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. De asemenea, nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia

art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997

încalcă dispozițiile art. 56 din Constituție, deoarece instituirea taxei judiciare de timbru este o aplicare a dispozițiilor art. 56 din Constituție, ce privesc obligațiile constituționale ale cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, arată că textul de lege criticat nu încalcă aceste dispoziții constituționale, deoarece nu se creează vreo situație discriminatorie între drepturile reclamantului și cele ale pârâtului.

Avocatul Poporului arată că din examinarea încheierii de sesizare a Curții Constituționale se constată lipsa opiniei instanței de judecată cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997

față de art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 56 alin. (2) și art. 126 alin. (1) din Constituție. Or, potrivit

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere ce va cuprinde opinia instanței asupra excepției și punctele de vedere ale părților, însoțite de dovezile depuse de acestea. În consecință, consideră că instanța de contencios constituțional nu este legal sesizată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

În legătură cu sesizarea Curții Constituționale, în punctul de vedere trimis de Avocatul Poporului se arată că instanța de judecată nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate, acest fapt conducând la nelegalitatea sesizării Curții, potrivit dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 . Curtea constată că s-a pronunțat asupra acestui aspect, iar prin

Decizia nr. 47 din 5 martie 1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998, a statuat că lipsa opiniei instanței judecătorești din încheierile de sesizare nu poate opri Curtea să judece cauzele ce i-au fost deduse, deoarece încălcarea de către instanță a obligației de a-și exprima opinia nu poate paraliza exercitarea dreptului conferit de Constituție autorilor excepției de a o invoca și, în mod corelativ, de a primi soluția rezultată din controlul legii de către Curtea Constituțională. De principiu, exercițiul unui drept constituțional nu poate fi împiedicat de neîndeplinirea unei obligații în sarcina unei autorități publice, chiar dacă aceasta este o instanță judecătorească.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu următorul conținut:

- Art. 3 lit. c) alin. 2: "(...) Separat de această taxă, dacă părțile contestă bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată;"

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 56 alin. (2) și ale art. 126 alin. (1) din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 21 alin. (3): "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 56 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.";

- Art. 126 alin. (1): "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 183 din 16 noiembrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 14 februarie 2000,

Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 septembrie 2000,

Decizia nr. 91 din 27 martie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 22 iunie 2001,

Decizia nr. 245 din 17 septembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 17 octombrie 2002,

Decizia nr. 305 din 10 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 11 august 2003, și

Decizia nr. 424 din 21 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 17 ianuarie 2005, Curtea a statuat că acestea sunt constituționale.

Cu acele prilejuri Curtea a constatat că dispozițiile

art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997

stabilesc numai obligația de plată a unei taxe de timbru, calculată la valoare, pentru acele părți care contestă prin cereri bunurile de împărțit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor, în cadrul cererilor de mai sus, nu și pentru părțile care formulează excepții și apărări în sensul art. 115 din Codul de procedură civilă în legătură cu cererea reclamantului.

În ceea ce privește susținerea că textul legal criticat contravine art. 21 din Constituție, Curtea a reținut că accesul liber la justiție nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implică serviciul public al justiției.

De asemenea, Curtea a statuat că

art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 , care stabilește cuantumul taxei de timbru pentru cererile de raport al donațiilor, nu încalcă principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deoarece textul, instituind o taxă fixă de timbru pentru anumite categorii de cereri, nu face nici o diferențiere între contribuabili.

Nici critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 56 din Constituție nu este întemeiată, deoarece aceste prevederi privesc obligațiile constituționale ale cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice, astfel că dispozițiile

art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997

nu intră în conflict cu aceste dispoziții constituționale.

În ceea ce privește invocarea de către autorul excepției a prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că acest articol cuprinde o serie de precizări cu caracter general, referitoare la instanțele judecătorești, fără a avea relevanță în cauza dedusă controlului.

Soluția adoptată și considerentele deciziilor citate sunt valabile și în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Ion Matei în Dosarul nr. 2.308/2004 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 mai 2005.