Hotărârea nr. 22/2005
privind demisia unui deputat
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din Constituția României, republicată, și ale art. 199 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.030 din 8 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare,
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Camera Deputaților ia act de cererea de demisie, începând cu data de 29 iunie 2005, prezentată de doamna Dorina Teodora Mihăilescu, aleasă deputat în Circumscripția electorală nr. 31 Prahova, aparținând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și declară vacant locul de deputat deținut de aceasta.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din data de 29 iunie 2005, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, DAN RADU RUȘANU București, 29 iunie 2005. Nr. 22.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.