Decizia nr. 210/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (1) și alin. (3) teza întâi din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă
prezumat în vigoare
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokâr Gâbor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Florentina Baltă - procuror
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstitu-ționalitate a dispozițiilor
art. II din Legea nr. 195/2004
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 2.267/C/2004 al Curții de Apel Galați - Secția civilă.
La apelul nominal răspunde, pentru partea C.N.F.R. "Navrom" - S.A. Galați, consilier juridic Elena Răileanu, cu delegație la dosar, lipsind autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent informează completul de judecată că la dosarul cauzei autorul excepției a depus a cerere prin care solicită asistență judiciară gratuită, printr-un avocat desemnat de Baroul București.
Președintele acordă cuvântul pe cererea formulată.
Consilierul juridic al părții C.N.F.R. "Navrom" - S.A. Galați solicită respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii, arătând totodată că, în fața instanței care a sesizat Curtea Constituțională, autorul excepției a formulat o cerere similară, iar aceasta a fost respinsă, întrucât nu erau întrunite condițiile pentru acordarea asistenței judiciare gratuite.
Curtea respinge cererea prin care se solicită asistență judiciară gratuită.
Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul C.N.F.R. "Navrom" - S.A. Galați solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca devenită inadmisibilă, întrucât Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra textelor de lege criticate, prin
Decizia nr. 436 din 26 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004, respingând excepția de neconstituționalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că textul de lege criticat a mai făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, ridicată de același autor, cu o motivare identică, într-un dosar al Tribunalului Galați - Secția civilă, iar prin
Decizia nr. 144 din 15 martie 2005
Curtea Constituțională a respins excepția, așa încât soluția și considerentele cuprinse în decizia menționată își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 22 noiembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2.267/C/2004, Curtea de Apel Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. II din Legea nr. 195/2004
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Frunză într-o cauză având ca obiect recursul civil împotriva deciziei prin care s-a soluționat un litigiu de muncă.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 1, art. 4, art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 124 și art. 126 din Constituție, ale art. 6, art. 13, art. 14 și art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1, art. 2, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10, art. 11 și art. 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, considerând, în esență, că: dispozițiile
art. II din Legea nr. 195/2004
"sunt discriminatorii, totalitare, dictatoriale, inchizitoriale", deoarece încalcă dreptul la un recurs efectiv la o instanță națională, "dreptul privind interzicerea discriminării, dreptul la un proces echitabil, principiul universalității, principiul statului de drept și dreptul la apărare". Justițiabilul este supus unei discriminări, deoarece acesta nu mai are posibilitatea de a se apăra în fața instanței de judecată "în mod nemijlocit sau prin intermediul unui avocat" și nu mai poate exercita o cale de atac "în situația în care recursul se scoate de pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și se trimite pe cale administrativă unei instanțe inferioare în grad sau în situația în care se trimite cu declinarea competenței, prin încheiere irevocabilă dată în sala de consiliu, fără citarea părților".
Curtea de Apel Galați - Secția civilă apreciază că textul de lege criticat contravine art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece ar fi trebuit să se aplice numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea sa în vigoare, iar nu și situațiilor anterioare. Instanța consideră că nu sunt încălcate celelalte drepturi și principii invocate de autorul excepției.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a textului de lege criticat este neîntemeiată, întrucât acesta nu aduce atingere art. 15 din Constituție, ci instituie regula aplicării imediate a noilor reguli de competență, prin derogare de la art. 725 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură civilă. În materia aplicării în timp a normelor de competență principiul este acela al ultraactivității legii vechi, însă prin
art. II din Legea nr. 195/2004
se adoptă o soluție diferită, constând în aplicarea imediată a legii noi.
"Pe de altă parte, modificarea competenței și stabilirea normelor tranzitorii nu reprezintă o încălcare a art. 21 din Constituție, ci o aplicare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 126 alin. (2), deoarece competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a soluționa recursuri nu este prevăzută de o normă constituțională".
Cu privire la încălcarea, prin textul de lege criticat, a dispozițiilor art. 21 și art. 24 din Constituție și, corelativ, a prevederilor art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a dispozițiilor art. 8 și art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, reține următoarele: faptul că părțile nu sunt citate în situația reglementată de textul de lege criticat nu reprezintă o încălcare a textelor menționate mai sus, deoarece procedura specială la care se referă textul criticat nu se aplică fondului cauzelor, ci "numai aspectelor de ordin pur legal, a căror examinare nu face necesară o dezbatere cu citarea părților".
Nu poate fi reținută nici încălcarea art. 126 din Constituție, prin textul de lege supus controlului, întrucât "Înalta Curte de Casație și Justiție își va exercita atribuția de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii, în condițiile și limitele prevăzute de reglementările în vigoare, inclusiv prin cele cuprinse în textele criticate din
Articolul 14
și art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1, art. 2, art. 7, art. 11 și art. 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului "nu au legătură cu textele de lege criticate" și, "în mod corelativ, nu poate fi susținută nici încălcarea art. 11 și art. 20 din Constituție".
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile
art. II din Legea nr. 195/2004
sunt constituționale, fiind adoptate în concordanță cu prevederile art. 126 alin. (2) și art. 115 alin. (8) din Constituție, fără a aduce atingere art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece se aplică de la intrarea lor în vigoare. Invocă în acest sens o parte din argumentele cuprinse în considerentele
Deciziei Curții Constituționale nr. 291 din 1 iulie 2004 .
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului C.N.F.R. "Navrom" - S.A. Galați, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), art. 2, art. 3, art. 10 și
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în realitate, dispozițiile
art. II alin. (1) și alin. (3) teza întâi din Legea nr. 195/2004
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, care au următorul conținut:
- Art. II: "(1) Recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunțării lor și aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se trimit spre judecată instanțelor imediat superioare celor care au pronunțat hotărârea în primă instanță.
...................................................................................
(3) Recursurile prevăzute la alin. (1) și (2), a căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol și se trimit, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece [...]."
Autorul excepției consideră că dispozițiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituționale: art. 1 privind statul român, art. 4 privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 124 privind înfăptuirea justiției și art. 126 privind instanțele judecătorești.
În opinia autorului sunt încălcate, de asemenea, și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării și art. 17 privind interzicerea abuzului de drept, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederile art. 1 privind libertatea și egalitatea în demnitate și în drepturi, art. 2 privind egalitatea în drepturi și interzicerea discriminării, art. 6 privind recunoașterea calității de subiect de drept, art. 7 privind egalitatea în fața legii și protecția împotriva oricărei discriminări, art. 8 privind accesul efectiv la instanțele judiciare, art. 10 privind procesul echitabil, art. 11 privind prezumția de nevinovăție și art. 30 privind interpretarea Declarației, din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepția, Curtea Constituțională constată că aceasta este neîntemeiată, în considerarea celor ce urmează:
Modificarea reglementării în această materie a fost realizată de legiuitor în cadrul competenței sale constituționale, fiind impusă de o serie de rațiuni majore, afectate de reglementarea anterioară care instituia competența exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie de soluționare a recursurilor. S-au urmărit, astfel, o mai bună administrare a justiției, o deplină realizare a accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil.
Noua soluție legislativă nu instituie nici o discriminare și, ca atare, nu contravine principiului egalității de tratament.
Consacrarea posibilității de a exercita o cale de atac împotriva soluției de trimitere a dosarului, pe cale administrativă sau prin încheiere de declinare de competență, la instanța devenită competentă potrivit noii reglementări ar fi fost nu doar neproductivă, ducând la tergiversarea soluționării cauzei, ci, totodată, inutilă față de caracterul imperativ al normelor în materie de competență.
Așa fiind, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor cuprinse în actele internaționale invocate de autorul excepției și nici a textelor constituționale de referință, mai ales că pretinsa atingere adusă majorității acestora ar putea fi reținută numai mediat, ca o consecință a încălcării principiilor constituționale menționate anterior.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. II alin. (1) și alin. (3) teza întâi din Legea nr. 195/2004
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 2.267/C/2004 al Curții de Apel Galați - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 aprilie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.