Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 578/2005

privind deschiderea punctului de control pentru trecerea frontierei de stat și înființarea biroului vamal pentru traficul internațional de călători și de mărfuri pe Aeroportul Oradea

prezumat în vigoare

Data actului
23 iunie 2005
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 592 din 8 iulie 2005
Citează
4 acte
Structură
6 articole, 2 anexe · 3.716 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al

art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001

privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 243/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și al

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 141/1997

privind Codul vamal al României, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă deschiderea punctului de control pentru trecerea frontierei de stat și înființarea biroului vamal pentru traficul internațional de călători și de mărfuri pe Aeroportul Oradea.

Articolul 2

(1)

Organele teritoriale aparținând Ministerului Administrației și Internelor, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Sănătății și Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor asigură personalul necesar pentru efectuarea controlului pentru trecerea frontierei, a controlului vamal, precum și a controlului sanitar-uman, sanitar-veterinar și fitosanitar.

(2)

Spațiile și utilitățile necesare pentru desfășurarea activităților de control pentru trecerea frontierei de stat și pentru activitatea vamală se asigură de Regia Autonomă "Aeroportul Oradea", conform anexelor nr. 1 și 2.

Articolul 3

Programul de funcționare a punctului de control pentru trecerea frontierei de stat și a biroului vamal este același cu cel al Aeroportului Oradea.

Articolul 4

În punctul de control pentru trecerea frontierei de stat și în biroul vamal, deschis și, respectiv, înființat în temeiul prezentei hotărâri, se asigură operațiunile specifice pentru toți pasagerii și mărfurile fiecărui zbor internațional.

Articolul 5

Cheltuielile privind personalul și dotarea corespunzătoare a punctului de control pentru trecerea frontierei de stat și înființarea biroului vamal, precum și asigurarea mijloacelor de transport necesare în vederea bunei desfășurări a activității se asigură din bugetul instituțiilor prevăzute la art. 2 alin. (1).

Articolul 6

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul administrației și internelor,
Vasile Blaga
Ministrul finanțelor publice,
Ionel Popescu
Ministrul sănătății,
Mircea Cinteză
București, 23 iunie 2005.
Nr. 578.

Anexa 1 Spațiile și utilitățile necesare pentru desfășurarea activităților de control pentru trecerea frontierei de stat la Aeroportul Oradea:

1. o încăpere pentru șeful punctului de control pentru trecerea frontierei de stat;

2. o încăpere pentru personal;

3. o încăpere și un ghișeu pentru sensul de intrare în țară;

4. un ghișeu cu două posturi pentru sensul de ieșire din țară;

5. un birou tehnic pentru investigație și cercetare;

6. o linie telefonică intel C;

7. o linie telefonică externă/internă;

8. dotări și utilități pentru încăperi.

Anexa 2 Spațiile și utilitățile necesare pentru desfășurarea activităților biroului vamal la Aeroportul Oradea:

1. o încăpere pentru șeful biroului vamal;

2. o încăpere pentru personal;

3. două încăperi pentru control vamal corporal;

4. o linie telefonică externă/internă;

5. dotări și utilități pentru încăperi.

----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.