Normele din 24 iunie 2005
pentru aparatul de control financiar al statului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 4
- Legea nr. 30/1991 22 martie 1991 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii financiare
- Legea nr. 82/1991 24 decembrie 1991 a contabilității
- Legea nr. 554/2004 2 decembrie 2004 (prevederi anume) contenciosului administrativ
- Ordinul nr. 889/2005 24 iunie 2005 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aparatul de control financiar al statului d…
I. Programarea și organizarea activității de control financiar al statului
1. Activitatea de control financiar al statului se exercită prin Direcția de control financiar și structurile subordonate aparținând direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, a municipiului București și Direcției generale de administrare a marilor contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Aceasta se desfășoară în baza unor programe anuale, trimestriale și lunare, aprobate de președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
2. Proiectul programului de activitate pentru întregul aparat de control financiar al statului din Agenția Națională de Administrare Fiscală se întocmește de Direcția de control financiar, până la data de 15 a penultimei luni din trimestru, pentru trimestrul următor, pe baza sarcinilor primite de la conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a propunerilor primite de la direcțiile din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Ministerului Finanțelor Publice și de la structurile de control teritoriale.
3. Structurile de control din cadrul Direcției generale de administrare a marilor contribuabili și direcțiilor generale ale finanțelor publice teritoriale, pe baza sarcinilor ce le revin din programul aprobat, vor întocmi propriile programe de activitate, pe care le vor transmite Direcției de control financiar din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, până la data de 20 a ultimei luni din trimestru pentru trimestrul următor.
Toate acțiunile de control care nu se regăsesc în programul aprobat de conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală se vor înscrie separat la "alte acțiuni", menționându-se natura acțiunii și cine a aprobat-o.
4. Selectarea agenților economici la care se va efectua controlul financiar și stabilirea duratei acestuia se vor face cu respectarea strictă a prevederilor art. 10 și 11 din Legea nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii financiare, cu modificările ulterioare, de către organul financiar competent.
În scopul întăririi disciplinei economico-financiare la agenții economici la care statul, direct sau printr-o instituție ori autoritate publică, are calitatea de acționar, în urma analizelor lunare efectuate pe baza raportărilor primite, Agenția Națională de Administrare Fiscală poate dispune, ori de câte ori este cazul, efectuarea unor acțiuni de control financiar.
5. Procedura de selectare a agenților economici va ține cont, în principal, de:
a) importanța agentului economic (strategică, națională, regională, locală);
b) situația economico-financiară a agenților economici (pierderi, arierate);
c) facilități acordate (ajutor de stat, credite interne și externe cu garanția statului, fonduri comunitare, fonduri de cofinanțare etc.);
d) programe de restructurare a activității economice.
6. La agenții economici la care statul, direct sau printr-o instituție ori autoritate publică, are calitatea de acționar, de regulă, controlul financiar precedă inspecția fiscală.
7. În scopul evitării controalelor paralele sau repetate, al depășirii duratei verificării și creșterii eficienței economice a activității de control, fiecare direcție va ține o evidență strictă a acțiunilor de control financiar pentru fiecare agent economic la care statul, direct sau printr-o instituție ori autoritate publică, are calitatea de acționar.
8. În condițiile în care în efectuarea controlului financiar nu se pot respecta termenele stabilite prin program, conducătorul direcției va analiza condițiile concrete și va putea dispune prelungirea duratei acțiunii fără a influența realizarea celorlalte acțiuni prevăzute în programul de activitate și fără depășirea duratei maxime prevăzute de lege.
9. Activitatea de pregătire profesională continuă a întregului aparat din centrală și teritoriu asupra reglementărilor bugetare, financiar-contabile, fiscale, precum și de pregătire a activității de control financiar pe baza tematicilor și obiectivelor de control se desfășoară la sediu, la începutul fiecărei luni, potrivit programului de activitate și în conformitate cu prevederile legii privind statutul funcționarilor publici.
10. Înaintea desfășurării controlului financiar, organul de control financiar are obligația să înștiințeze agentul economic în legătură cu acțiunea care urmează să se desfășoare prin transmiterea unui aviz de control.
Avizul de control va cuprinde temeiul juridic și data de începere a controlului financiar, potrivit anexei nr. 1.
Agentul economic are posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a controlului financiar, o singură dată, pentru motive justificate.
11. Avizul de control se comunică agentului economic, în scris, înainte de începerea controlului financiar, astfel:
a) cu 30 de zile, pentru agenții economici care fac parte din categoria marilor contribuabili;
b) cu 15 zile, pentru ceilalți agenți economici.
12. Comunicarea avizului de control nu este necesară:
a) pentru soluționarea unor cereri ale agentului economic;
b) în cazul unor acțiuni îndeplinite ca urmare a solicitării unor autorități publice, potrivit legii;
c) în cazul acceptării voluntare de către agentul economic.
13. Controlul financiar se efectuează la regii autonome, societăți naționale, companii naționale, societăți comerciale la care statul, direct sau printr-o instituție ori autoritate publică, are calitatea de acționar și la alți agenți economici în legătură cu îndeplinirea obligațiilor financiare și fiscale față de stat.
La începerea controlului financiar, organul de control financiar este obligat să prezinte agentului economic legitimația de control și ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de control. Începerea controlului financiar trebuie consemnată în registrul unic de control.
Controlul financiar se desfășoară, de regulă, în spațiile de lucru ale agentului economic, care trebuie să pună la dispoziție un spațiu adecvat, precum și logistica necesară desfășurării controlului.
Organul de control financiar are dreptul să inspecteze locurile în care se desfășoară activitatea, în prezența agentului economic sau a unei persoane desemnate de acesta.
14. În executarea atribuțiilor prevăzute în art. 5 din Legea nr. 30/1991 , cu modificările ulterioare, principalele obiective ale controlului financiar sunt:
a) modul de respectare a disciplinei economico-financiare și de realizare a prevederilor din bugetul de venituri și cheltuieli;
b) modul de administrare și gestionare a mijloacelor materiale și a fondurilor financiare de către regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale la care statul, direct sau printr-o instituție ori autoritate publică, are calitatea de acționar;
c) modul de utilizare a ajutorului de stat (subvenții, alocații, credite cu garanția statului, fonduri, facilități etc.), potrivit destinației prevăzute de lege;
d) exactitatea și realitatea înregistrărilor în evidențe, stabilirea corectă și îndeplinirea integrală a obligațiilor financiare și fiscale față de stat;
e) calitatea managementului.
15. La finalizarea controlului financiar, se va solicita reprezentantului agentului economic o declarație scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziție toate documentele și informațiile solicitate. În declarație se va menționa și dacă au fost restituite toate documentele solicitate și puse la dispoziție de agentul economic.
II. Întocmirea actelor de control
16. Organele de control financiar întocmesc, de regulă, următoarele acte de control:
a) proces-verbal de control financiar;
b) proces-verbal intermediar;
c) proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor;
d) notă de constatare;
e) notă unilaterală;
f) notă de prezentare;
g) raport de inspecție fiscală.
Proces-verbal de control financiar
17. Procesul-verbal de control financiar este un act bilateral care se semnează de către organul de control financiar și de reprezentantul legal al agentului economic. Conținutul orientativ al procesului-verbal de control financiar este prezentat în anexa nr. 2. Constatările ce se înscriu în procesul-verbal de control financiar trebuie să fie precise, bazate pe date și documente expuse clar, eliminându-se orice elemente și descrieri personale, inutile și neconcludente, care încarcă nejustificat conținutul procesului-verbal de control financiar. La procesul-verbal de control financiar se vor anexa situații, tabele, documente, acte, note explicative, necesare susținerii constatărilor.
Neregulile constatate se vor consemna în procesul-verbal de control financiar în mod obligatoriu, cu precizarea concretă a actelor normative încălcate (articol, alineat) și cu determinarea exactă a influențelor financiare, bugetare și gestionare nefavorabile.
Pentru fiecare abatere înscrisă în procesul-verbal de control financiar se vor nominaliza persoanele care nu au respectat prevederile legale și funcțiile acestora.
Pentru fiecare abatere constatată prin procesul-verbal de control financiar se vor înscrie măsurile luate operativ în timpul controlului financiar, cu mențiunea documentelor pe baza cărora s-au materializat, sau măsurile dispuse în sarcina agentului economic, cu indicarea termenului de raportare a îndeplinirii acestora.
18. Organele de control financiar pot solicita note explicative reprezentantului sau oricărui angajat al agentului economic, care să contribuie la stabilirea unor elemente relevante din activitatea agentului economic, ce pot influența procesul-verbal de control financiar.
19. Notele explicative se întocmesc potrivit modelului prezentat în anexa nr. 3 și se iau în orice etapă a controlului financiar pentru clarificarea și definitivarea constatărilor privind nerespectarea prevederilor actelor normative. Întrebările vor fi formulate în mod clar, concis și concret, pentru a da posibilitatea unor răspunsuri la obiect.
În cazul în care persoana în cauză refuză să răspundă la întrebări, organele de control financiar vor transmite întrebările printr-o adresă scrisă, înregistrată la agentul economic, stabilind un termen util de cel puțin 5 zile lucrătoare pentru formularea răspunsului.
Refuzul de a răspunde la întrebări va fi consemnat în procesul-verbal de control financiar și se vor aplica sancțiunile prevăzute de lege.
20. Pentru constatările privind săvârșirea unor fapte care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală, organul de control întocmește un proces-verbal de control financiar separat, care va fi înaintat organelor abilitate prin lege pentru efectuarea cercetărilor. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal de control financiar, organul de control financiar va consemna despre aceasta în procesul-verbal de control financiar.
21. Agentul economic va fi informat pe parcursul desfășurării controlului financiar asupra constatărilor rezultate din control.
La încheierea controlului financiar, organul de control financiar va prezenta agentului economic constatările și consecințele, acordându-i acestuia posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere în scris, cu excepția cazului în care agentul economic renunță la acest drept.
După analizarea punctului de vedere prezentat de agentul economic, organul de control financiar va proceda la definitivarea actului de control.
22. Procesul-verbal de control financiar se va comunică agentului economic și, după semnarea de către reprezentantul său legal, se va înregistra la registratura acestuia. Data comunicării se va considera data înregistrării la agentul economic.
Procesul-verbal de control financiar va fi înregistrat la registratura organului de control financiar, în termen de 3 zile de la încheierea controlului financiar.
În cazul în care reprezentantul legal al agentului economic refuză sau tergiversează semnarea, procesul-verbal de control financiar va fi comunicat printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau/și prin alte mijloace, cum ar fi fax sau e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Data primirii de către agentul economic a scrisorii, a faxului sau a e-mailului se consideră ca fiind data comunicării procesului-verbal de control financiar.
23. După finalizarea controlului financiar se va întocmi formularul "Dispoziție obligatorie", potrivit modelului prezentat în anexa nr. 4. Dispoziția obligatorie se transmite la sediul agentului economic controlat și cuprinde măsurile stabilite în sarcina acestuia și termenele până la care acesta este obligat să comunice organului de control financiar modul de ducere la îndeplinire.
Dispoziția obligatorie se întocmește de către organul de control financiar, se avizează de șeful de serviciu și se aprobă de conducătorul activității de control financiar.
Agentul economic are obligația să îndeplinească măsurile dispuse prin procesul-verbal de control financiar, în termenele și condițiile stabilite de către organele de control financiar, în caz contrar aplicându-se sancțiunile prevăzute de lege.
24. Organul de control financiar poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul procesului-verbal de control financiar din oficiu sau la cererea agentului economic, astfel:
a) Dacă îndreptarea erorii materiale se face prin adăugări sau ștersături operate în cuprinsul procesului-verbal de control financiar, acestea vor fi semnate și ștampilate de organul de control, în caz contrar nefiind luate în considerare. Îndreptarea erorii materiale va fi operată pe toate exemplarele originale ale procesului-verbal de control financiar. După efectuarea îndreptării erorii materiale, organul de control financiar are obligația de a comunică agentului economic de îndată operațiunea efectuată.
b) În cazul în care îndreptarea erorii materiale nu se poate efectua direct pe actul de control, se emite un nou proces-verbal de control financiar, care, de asemenea, va fi comunicat agentului economic.
Procesul-verbal intermediar
25. Procesul-verbal intermediar este un act bilateral, care se semnează de către organul de control financiar și de reprezentantul legal al agentului economic. Acesta se întocmește la unitățile subordonate agentului economic, are structura procesului-verbal de control financiar și nu poate fi atacat pe cale administrativă sau judecătorească.
Procesul-verbal intermediar este anexa la procesul-verbal de control financiar care se întocmește la agentul economic.
Constatările din procesul-verbal intermediar se vor analiza și se vor prelua în procesul-verbal de control financiar, în funcție de prevederile legale, de realitatea constatărilor și de respectarea procedurilor specifice de control.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor
26. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se încheie pentru acele fapte ale căror constatare și sancționare sunt de competența organelor de control financiar, în condițiile legii și în conformitate cu procedura stabilită prin legislația în vigoare privind regimul juridic al contravențiilor.
Nota de constatare
27. Nota de constatare se întocmește atunci când în cursul controlului financiar se fac constatări a căror reconstituire ulterioară nu este întotdeauna posibilă sau care nu pot fi dovedite și în alte situații apreciate de organele de control financiar.
În nota de constatare se consemnează situațiile de fapt, precum și măsurile luate operativ pentru remedierea deficiențelor constatate. În situații mai deosebite este indicată folosirea martorilor la stabilirea realității faptelor constatate.
Nota de constatare se semnează de organul de control financiar, de către reprezentantul legal al agentului economic și de persoanele la care se referă constatarea, precum și de martori, după caz. Nota de constatare este anexă la procesul-verbal de control financiar.
Nota unilaterală
28. Nota unilaterală se întocmește în cazurile în care, în urma controlului financiar, nu s-au constatat abateri ori acestea, prin volumul și importanța lor, nu justifică întocmirea de procese-verbale de control financiar.
În nota unilaterală organele de control financiar vor arăta, concret, ce anume documente au controlat și constatările făcute.
Nota de prezentare
29. La actele de control încheiate se anexează notele de prezentare care vor cuprinde, în principal, următoarele:
a) organele sau persoanele, după caz, în afara agentului economic controlat, care au dat dispoziții ce au determinat abaterile respective;
b) problemele care necesită control financiar în continuare și/sau extinderea controlului la alți agenți economici, făcându-se propunerile corespunzătoare;
c) măsurile ce mai trebuie luate în continuare de agentul economic controlat și de organul care a dispus controlul financiar;
d) propuneri de aplicare a unor sancțiuni disciplinare, de imputare sau de transmitere organelor abilitate prin lege pentru efectuarea cercetărilor, după caz;
e) propuneri de modificare, completare, actualizare a cadrului normativ în domeniul supus controlului financiar.
În cazul în care organul de control financiar nu are nimic de arătat sau de propus față de cele cuprinse în actul de control, nu se mai întocmește nota de prezentare.
Raportul de inspecție fiscală
30. Potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 30/1991 , cu modificările ulterioare, organele de control financiar au obligația să verifice exactitatea și realitatea înregistrărilor în evidențele prevăzute de lege, urmărind stabilirea corectă și achitarea integrală a obligațiilor financiare și fiscale față de stat.
Constatările de natură financiară, bugetară și gestionară se consemnează în procesul-verbal de control financiar.
Constatările fiscale se consemnează în raportul de inspecție fiscală și în alte acte administrative fiscale, după caz, cu respectarea prevederilor Codului de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
III. Soluționarea plângerilor
31. Împotriva procesului-verbal de control financiar se poate formula plângere prealabilă în condițiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .
32. Plângerea prealabilă formulată împotriva procesului-verbal de control financiar, în condițiile prezentelor norme metodologice, este calea administrativă de atac prin care se solicită autorității publice emitente reexaminarea procesului-verbal de control financiar, în sensul revocării acestuia.
33. Plângerea prealabilă se formulează în scris și va cuprinde:
a) datele de identificare a contestatorului;
b) obiectul plângerii;
c) motivele de fapt și de drept;
d) dovezile pe care se întemeiază;
e) semnătura și ștampila contestatorului.
Contestatorul poate depune în dovedirea plângerilor formulate acte care nu au fost avute în vedere de organul de control financiar.
Plângerea prealabilă nu poate avea ca obiect alte sume și măsuri decât cele stabilite prin actul atacat.
34. Plângerea prealabilă se depune la direcția din care face parte organul de control financiar al cărui act este atacat, în termenele prevăzute la art. 7 din Legea nr. 554/2004 .
În cazul în care plângerea prealabilă este depusă la un organ necompetent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, aceasta va fi înaintată, în termen de 5 zile de la data primirii, organului emitent al actului atacat.
Plângerea prealabilă formulată împotriva procesului-verbal de control financiar se soluționează de către direcția din care face parte organul de control financiar al cărui act este atacat, printr-un compartiment special constituit.
35. Plângerea prealabilă poate fi retrasă de contestator până la soluționarea acesteia. Organul de soluționare competent va comunică contestatorului decizia prin care se ia act de renunțarea la plângere.
Prin retragerea plângerii prealabile nu se pierde dreptul de a se înainta o nouă plângere în interiorul termenului general de depunere a acesteia.
36. În soluționarea plângerii prealabile, organul competent se pronunță prin decizie.
Decizia în soluționarea plângerii prealabile este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.
37. Decizia se emite în formă scrisă și va cuprinde: preambulul, considerentele și dispozitivul.
a) Preambulul cuprinde: denumirea organului de control învestit cu soluționarea, numele sau denumirea contestatorului, sediul social al acestuia, numărul de înregistrare a plângerii prealabile la organul de soluționare competent și obiectul cauzei.
b) Considerentele cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea organului de control competent în emiterea deciziei.
c) Dispozitivul cuprinde soluția pronunțată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată și instanța competentă.
Decizia se semnează de către conducătorul direcției din care face parte organul de control financiar al cărui act a fost atacat.
38. În soluționarea plângerii prealabile organul de control competent va verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii procesului-verbal de control financiar. Analiza plângerii prealabile se face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea plângerii prealabile se face în limitele sesizării.
Organul de soluționare competent pentru lămurirea cauzei poate solicita punctul de vedere al direcțiilor de specialitate din minister sau al altor instituții și autorități.
Prin soluționarea plângerii prealabile nu se poate crea o situație mai grea contestatorului în propria cale de atac.
39. Prin decizie plângerea prealabilă va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă.
În cazul admiterii plângerii se decide, după caz, anularea totală sau parțială a actului atacat.
40. Dacă organul de soluționare competent constată neîndeplinirea unei condiții procedurale, plângerea prealabilă va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei.
Plângerea prealabilă nu poate fi respinsă dacă poartă o denumire greșită.
41. Decizia se comunică contestatorului, precum și organului emitent al actului atacat.
Deciziile emise în soluționarea plângerilor prealabile pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă.
IV. Evidența, urmărirea și raportarea rezultatelor activității de control financiar
42. Compartimentele de lucru din direcția de control financiar și structurile subordonate din cadrul direcțiilor generale din teritoriu vor asigura, ori de câte ori este necesar, urmărirea la agenții economici controlați a aplicării măsurilor stabilite în timpul controlului sau a celor transmise prin documentele de valorificare.
43. Pentru fiecare proces-verbal de control financiar se va întocmi fișa rezultatelor controlului, conform modelului prezentat în anexa nr. 5. În fișă se vor înscrie constatările proprii ale echipei de control.
44. Datele din fișa rezultatelor controlului se vor organiza în evidențe informatizate. Aceste evidențe vor servi la aprecierea activității desfășurate de organele de control financiar, a calității activității aparatului de control și îmbunătățirii managementului controlului.
45. Structurile subordonate din cadrul direcțiilor generale din teritoriu vor raporta Direcției de control financiar controalele efectuate și rezultatele acestora, după cum urmează:
a) la termenele fixate, prin program sau tematică, ori în termen de 5 zile de la finalizarea controlului financiar;
b) în termen de 10 zile de la încheierea trimestrului, Raportul privind modul de realizare a programului de control pe trimestrul încheiat.
46. Direcția de control financiar va prezenta conducerii Agenției Naționale de Administrare Fiscală raportul anual asupra activității aparatului de control din centrală și din teritoriu.
Anexa 1 ────────
la normele metodologice ──────────────────────── MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Direcția de control financiar Nr. ...................................... AVIZ DE CONTROL FINANCIAR Denumirea agentului economic: ......................................... Codul de identificare fiscală: ........................................ Sediul social: ........................................................ Domnului/Doamnei președinte al consiliului de administrație/director general Vă facem cunoscut că, începând cu data de ............, veți face obiectul unui control financiar, având ca obiective: - execuția bugetului de venituri și cheltuieli; - administrarea și gestionarea resurselor materiale și financiare; - respectarea disciplinei financiar-contabile și fiscale în conformitate cu reglementările în domeniu; - verificarea modului de organizare și conducere a evidenței financiare și contabile; - calitatea activității manageriale. Vă rugăm să luați măsurile necesare pentru a pune la dispoziție organelor de control financiar toate documentele financiare, contabile și fiscale și alte elemente justificative relevante și pentru a asigura toate condițiile necesare bunei desfășurări a controlului financiar, potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii financiare, cu modificările ulterioare. În măsura în care contabilitatea dumneavoastră este informatizată, urmează să asigurați ansamblul informațiilor, datelor și documentelor arhivate în format electronic, precum și aplicațiile informatice cu ajutorul cărora s-au întocmit. Pe parcursul controlului financiar aveți dreptul de a beneficia de asistență de specialitate și/sau juridică. Controlul financiar se va desfășura cu respectarea prevederilor Legii nr. 30/1991 , cu modificările ulterioare, ale Codului fiscal, ale Codului de procedură fiscală și ale altor reglementări legale în materie. Menționăm că aveți posibilitatea de a solicita o singură dată amânarea datei de începere a controlului financiar pentru motive justificate. Prezentul aviz de control financiar a fost emis în baza Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 889/2005. Conducătorul activității de control financiar, ............................................... (funcția, numele, prenumele, semnătura, ștampila) Persoana de contact: ............ Telefon: .................
Anexa 2 ────────
la normele metodologice ──────────────────────── PROCES - VERBAL DE CONTROL FINANCIAR încheiat la data de ............... Procesul-verbal de control financiar se întocmește de echipa de control financiar pentru consemnarea aspectelor constatate ca urmare a verificării obiectivelor stabilite prin tematica de control și dispunerea de măsuri pentru remedierea deficiențelor semnalate.
Capitolul 1 Date privind controlul financiar
Prezentarea organelor de control financiar care efectuează verificarea și care întocmesc procesul-verbal de control financiar, precizându-se, pentru fiecare, numele și prenumele, funcția, numărul legitimației, direcția din care face parte și numărul/data ordinului de serviciu
De asemenea, se vor preciza:
- temeiul legal al efectuării controlului financiar;
- numărul și data transmiterii avizului de control. În cazul în care data începerii controlului financiar a fost amânată, se vor specifică numărul și data acordului, precum și noul termen aprobat;
- numărul de înregistrare și data începerii controlului financiar înscrisă în Registrul unic de control;
- perioada supusă verificării;
- perioada în care s-a desfășurat controlul financiar, precum și locul de desfășurare;
- definirea obiectivului controlului financiar în corelație cu tematica înscrisă în ordinul de serviciu.
Capitolul 2 Date privind agentul economic
2.1. Datele de identificare a agentului economic: denumirea, sediul social, numărul de înregistrare la oficiul registrului comerțului, codul de identificare fiscală, data de la care a devenit plătitor de T.V.A. - prin opțiune sau prin depășirea plafonului legal, codul CAEN (activitatea principală desfășurată), forma de proprietate
2.2. Mărimea capitalului social și modificările intervenite în structura acestuia, acționari (cu pondere semnificativă în capitalul social)
2.3. Date generale privind programele și strategiile specifice sectorului de activitate al agentului economic
2.4. Titluri de participare deținute la alte societăți, pe termen lung sau speculative
2.5. Obiectul de activitate
2.6. Prezentarea tuturor conturilor bancare în comparație cu cele cuprinse în declarațiile depuse la Administrația Finanțelor Publice
2.7. Verificarea evidenței documentelor cu regim special, cu prezentarea actelor cu care au fost achiziționate: plaja de numere pentru facturile achiziționate, facturile utilizate, alte documente cu regim special, documente cu regim special anulate, stocul celor rămase
2.8. Prezentarea subunităților contribuabilului cu precizări specifice, dacă este cazul, pentru cele care prezintă un interes deosebit (declararea punctelor de lucru, respectarea regimului autorizărilor, antrepozit fiscal, utilizator final)
2.9. Persoanele care asigură conducerea activității agentului economic verificat
2.10. Modul de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin actele de control anterioare.
Capitolul 3 Execuția bugetului de venituri și cheltuieli
3.1. Rezultatele financiare obținute în perioada controlată:
- analiza execuției bugetelor de venituri și cheltuieli, în structură (gradul de realizare a veniturilor, de efectuare a cheltuielilor și obținerea rezultatelor, gradul de realizare a principalilor indicatori economico-financiari, cauzele nerealizărilor sau depășirilor, responsabilități, concluzii etc.).
3.2. Modul de fundamentare și realizare a veniturilor și cheltuielilor:
- analiza comparativă, în dinamică, a evoluției cheltuielilor, veniturilor, rezultatelor și principalilor indicatori economico-financiari, în prețuri curente și comparabile, determinarea trendului eficienței activității economice desfășurate;
- analiza critică a cheltuielilor efectuate, a încadrării acestora în prevederile legale, a necesității, realității, legalității și oportunității angajării lor, influențele deficiențelor constatate asupra execuției bugetului de venituri și cheltuieli, a indicatorilor economico-financiari, precum și asupra principiului fidelității situațiilor de sinteză și raportare;
- analiza modului de realizare a veniturilor și înregistrarea corectă și în totalitate a acestora în contabilitate, în perioada la care se referă, influențele deficiențelor constatate asupra execuției bugetului de venituri și cheltuieli, a indicatorilor economico-financiari, precum și asupra principiului fidelității situațiilor de sinteză și raportare;
- corelarea datelor înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli cu cele prevăzute în programele și strategiile specifice sectorului de activitate al agentului economic.
Capitolul 4 Administrarea și gestionarea resurselor materiale și financiare
4.1. Modul de gestionare a bunurilor din domeniul public și privat al statului, aflate în administrarea agentului economic. În acest sens se vor urmări:
- efectuarea inventarierii anuale a bunurilor din domeniul public al statului, aflate în administrarea agentului economic;
- verificarea listelor de inventariere pentru bunurile depreciate, inutilizabile, deteriorate sau greu vandabile, comenzi în curs, precum și creanțele și obligațiile incerte sau în litigiu;
- modul de evidențiere, legalitatea mișcărilor și transferurilor, înregistrarea în contabilitate a bunurilor aparținând domeniului public și privat al statului;
- conservarea și întreținerea bunurilor aparținând domeniului public și privat al statului.
4.2. Modul de gestionare a patrimoniului propriu al agenților economici:
- inventarierea anuală a elementelor de activ și pasiv, precum și a bunurilor deținute cu orice titlu aparținând altor persoane juridice și fizice conform reglementărilor legale;
- stabilirea rezultatelor inventarierii, modul de verificare și înregistrare a acestora în contabilitate.
4.3. Respectarea modului de utilizare a subvențiilor, alocațiilor și transferurilor acordate de la bugetul general consolidat al statului. În acest sens se vor urmări:
- verificarea notelor de fundamentare privind solicitarea alocațiilor și subvențiilor;
- verificarea și avizarea transferurilor și subvențiilor acordate de la bugetul general consolidat al statului în baza actelor normative date în aplicarea legii bugetare anuale și altor acte normative;
- verificarea modului de utilizare a sumelor reprezentând transferuri și subvenții acordate de la bugetul general consolidat al statului.
4.4. Respectarea prevederilor legale în domeniul achizițiilor publice:
- verificarea încadrării achizițiilor în programul anual de investiții;
- legat de respectarea procedurii de achiziții publice, se vor verifica: anunțul/invitația de participare la procedura de achiziții, documentarea pentru elaborarea și prezentarea ofertei, actul de numire a comisiei de evaluare a ofertelor prezentate și hotărârea comisiei privind oferta câștigătoare.
4.5. Modul de utilizare a creditelor interne sau externe cu garanția statului:
- existența scrisorilor de garanție emise de stat privind împrumuturile externe contractate de agenții economici, concordanța scrisorii de garanție cu acordul de împrumut extern;
- verificarea convențiilor de garanție încheiate între Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de garant, și beneficiarul scrisorii de garanție, respectiv rambursarea ratelor scadente, comisionul de risc și dobânzile aferente împrumuturilor garantate de stat;
- modul de constituire și rambursare a ratelor scadente, a comisionului de risc și a dobânzilor aferente împrumuturilor cu garanția statului;
- modul de respectare a utilizării creditelor obținute cu garanția statului, conform destinațiilor prevăzute în actele normative.
4.6. Modul de realizare și evidențiere a veniturilor totale. În acest sens se vor urmări:
- modul de derulare a contractelor economice încheiate cu partenerii interni și externi, de respectare a prevederilor contractuale;
- modul de fundamentare a prețurilor și tarifelor;
- modul de respectare a legalității și eficienței eventualelor asocieri cu terțe persoane, urmărindu-se dacă au fost cazuri de achiziționări prin intermediari (societăți comerciale cu capital privat), precum și dacă au fost efectuate plăți cu anticipație la aprovizionările cu mărfuri, executări de lucrări sau prestări de servicii;
- nivelul chiriilor percepute și încasate, stadiul de încasare a contractelor de închiriere către terți a mijloacelor fixe și a activelor din patrimoniul agentului economic (cauzele încasării cu întârziere față de scadențe, responsabilități etc.);
- verificarea contului de "venituri realizate în avans", în sensul realității conținutului său.
4.7. Modul de utilizare a resurselor financiare. În acest sens se va urmări modul de respectare a legalității, realității, oportunității și eficienței următoarelor categorii de cheltuieli:
- cheltuieli de deplasare în țară și în străinătate a angajaților agentului economic, inclusiv cu mijloacele de transport proprii;
- cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate, cheltuieli cu sponsorizarea și încadrarea acestora în limitele de deductibilitate fiscală prevăzute de lege;
- cheltuieli cu provizioanele și verificarea modului de constituire a acestora, urmărindu-se dacă sunt deductibile din punct de vedere fiscal;
- cheltuieli aferente ieșirilor din vânzare/casare/lipsa imobilizărilor, respectiv a celor privind consumul diferitelor elemente de stocuri, existența documentelor primare care atestă aceste operațiuni și urmărirea deductibilității acestora;
- cheltuieli cu redevențe, locații de gestiune și chirii;
- cheltuieli cu întreținerea și reparațiile;
- cheltuieli privind asigurările și protecția socială;
- cheltuieli cu serviciile bancare, dobânzile bancare;
- cheltuieli cu sconturile acordate;
- cheltuieli cu diferențele de curs valutar;
- cheltuieli cu achiziția autoturismelor de lux, case de vacanță.
Capitolul 5 Respectarea disciplinei financiar-contabile
5.1. Organizarea și exercitarea controlului financiar propriu al agentului economic:
- modul de organizare și exercitare a controlului financiar preventiv, atât în faza de contractare, cât și în faza de plată, în conformitate cu reglementările legale;
- modul de organizare și exercitare a controlului financiar de gestiune (structuri, planuri de verificare, respectarea planurilor de verificare, frecvență, obiective, mod de exercitare, rezultate, valorificare, măsuri, deficiențe, implicații financiare etc.);
- modul de organizare și exercitare a auditului intern.
5.2. Organizarea și conducerea contabilității financiare:
- modul de înregistrare cronologică și sistematică în contabilitate a tuturor documentelor justificative privind bunurile mobile și imobile, disponibilitățile bănești, titlurile de valoare, drepturile și obligațiile, precum și modificările intervenite în urma operațiunilor patrimoniale efectuate;
- conducerea la zi și în forma prevăzută de lege a registrelor de contabilitate obligatorii;
- verificarea corelațiilor dintre datele înscrise în registrele de contabilitate și datele înscrise în documentele centralizatoare și de sinteză;
- modul de utilizare a conturilor, în sensul respectării conținutului și funcționalității acestora, așa cum este prevăzut în normele de aplicare a planului contabil general (se va avea în vedere modul de înregistrare în ceea ce privește corespondența dintre natura operațiilor economice și conținutul conturilor contabile, cu implicații asupra reflectării în mod fidel în situațiile financiare și fiscale ale agentului economic);
- înregistrarea operațiunilor în contabilitate pe bază de documente, care au calitatea de documente justificative, conform Legii contabilității nr. 82/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- modul de gestionare și utilizare a formularelor cu regim special, conform prevederilor legale;
- modul de efectuare a operațiunilor de reevaluare a imobilizărilor corporale, în conformitate cu prevederile legale.
5.3. Organizarea și conducerea contabilității de gestiune:
- modul de fundamentare a cheltuielilor care reflectă consumuri (norme de consum, realitatea pierderilor, deprecieri, modificări de stocuri);
- înregistrarea operațiilor privind colectarea și repartizarea cheltuielilor pe destinații, respectiv pe activități, secții, faze de fabricație, centre de costuri, centre de profit, după caz, precum și calculul costului de achiziție, de producție, de prelucrare a bunurilor intrate, obținute, lucrărilor executate, serviciilor prestate, producției în curs de execuție, imobilizărilor în curs etc.
5.4. Întocmirea situațiilor financiare și contabile:
- modul de întocmire a situațiilor financiare și contabile în conformitate cu prevederile legale.
5.5. Constituirea garanțiilor gestionare:
- constituirea garanțiilor gestionare potrivit reglementărilor în vigoare și actualizarea periodică a acestora;
- constituirea și depunerea garanțiilor la numirea administratorilor și a cenzorilor conform prevederilor legale.
5.6. Respectarea disciplinei de casă:
- justificarea avansurilor în termenul legal, pentru cheltuielile de aprovizionare cu mărfuri și pentru alte plăți care se fac în localitatea în care agentul economic are sediul;
- justificarea avansurilor în termenul legal, pentru cheltuielile de protocol sau pentru organizarea de conferințe, simpozioane și alte asemenea acțiuni, în limitele aprobate de conducătorul agentului economic;
- justificarea avansurilor în termenul legal pentru cheltuielile de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, diurnei, indemnizației și cazării pe timpul deplasării.
Capitolul 6 Calitatea managementului
- Modul de îndeplinire a criteriilor de performanță;
- realizarea obiectivelor prevăzute în programele și strategiile multianuale.
Capitolul 7 Concluzii și măsuri finale
- Sinteza principalelor deficiențe în administrarea și gestionarea resurselor materiale și financiare;
- sinteza principalelor deficiențe în aplicarea reglementărilor financiare, contabile și fiscale.
La terminarea controlului financiar au fost restituite toate actele și documentele puse la dispoziție organelor de control, cu excepția celor reținute, pentru care s-a întocmit proces-verbal de ridicare de înscrisuri.
Asupra modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin prezentul proces-verbal de control financiar veți comunică la Direcția de control financiar sau la structura de control financiar din cadrul direcției generale a finanțelor publice teritoriale, după caz, până la data de ..... .
Prezentul proces-verbal de control financiar s-a întocmit în 3 (trei) exemplare, înregistrate în Registrul unic de control sub nr. ....., din care un exemplar a fost lăsat agentului economic, iar două exemplare au fost luate de organele de control financiar.
Împotriva procesului-verbal de control financiar se poate depune plângere prealabilă la organul emitent, în termenele prevăzute la art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .
Anexa 3 ────────
la normele metodologice ──────────────────────── NOTĂ EXPLICATIVĂ Subsemnatul/Subsemnata .........................., având calitatea de ...................... la ........................, de la data de ......../......./..........., domiciliat/domiciliată în ....., județul/sectorul .... bd./str. .... nr. ..., bl. ...., sc. ..., et. ..., ap. ......., telefon ...., legitimat cu B.I./C.I./Pașaport seria ..........., nr. ................, eliberat de ............... la data de ........./......./....., CNP ...................., la întrebările puse de ........................., având funcția de ................................. în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția (generală) ....................................... în baza art. 8 din Legea nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii financiare, cu modificările ulterioare, dau următoarele explicații: 1. Întrebare: .............................................................................. ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... 1. Răspuns: ................................................................................ ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... 2. Întrebare: .............................................................................. ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... 2. Răspuns: ................................................................................ ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... 3. Dacă mai aveți ceva de adăugat? ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... Data și semnătura ...................... Dată în fața noastră. Echipa de control ................................................ ................................................ ................................................ (numele, prenumele, nr. legitimației, semnătura)
Anexa 4 ────────
la normele metodologice ──────────────────────── MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ Direcția de control financiar Nr. de înregistrare ........./............ DISPOZIȚIE OBLIGATORIE Agentul economic verificat: .................................. - sediul social .............................................. - codul de identificare fiscală .............................. - nr. de înregistrare la registrul comerțului ................ În baza art. 7 din Legea nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii financiare, cu modificările ulterioare, DISPUN: I. (măsuri pentru înlăturarea și prevenirea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă); II. (măsuri privind suspendarea unor dispoziții care nu sunt în concordanță cu reglementările financiar-contabile în vigoare); III. (alte măsuri care se impun, în funcție de abaterile consemnate în procesele-verbale de control financiar). Aprobat, Avizat, Întocmit, Conducătorul activității de control financiar (funcția) Șef serviciu (birou) coordonator Organ de control financiar Numele și prenumele Numele și prenumele Numele și prenumele Semnătura și ștampila Semnătura Semnătura
Anexa 5 ────────
la normele metodologice ──────────────────────── FIȘA REZULTATELOR CONTROLULUI 1. Echipa de control ............................................... 2. Agentul economic verificat: ..................................... - sediul social ................................................. - codul de identificare fiscală ................................. - nr. de înregistrare la registrul comerțului ................... 3. Denumirea acțiunii: 4. Data: - începerii acțiunii; - terminării acțiunii. 5. Nr. zile/om utilizate: 6. Perioada cuprinsă în control: 7. Contravenții aplicate: - număr; - valoare. 8. Amenzi încasate: - număr; - valoare. 9. Valori confiscate: 10. Imputații: - număr; - valoare. 11. Acte înaintate organelor abilitate prin lege pentru efectuarea cercetărilor: - număr; - valoare. 12. Diferențe în gestiune: 13. Alte rezultate: ___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.