Decizia nr. 211/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic din

Legea nr. 82/2003

prin care a fost aprobată introducerea

art. 40^1 alin. (5) în conținutul Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Tehnoimportexport" - S.A. în Dosarul nr. 497/2003 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Răspunde partea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin consilier juridic Adina Iosifescu, cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent informează completul de judecată că, la dosarul cauzei, partea Spitalul Universitar de Urgență Elias a depus întâmpinare prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, arătând că ridicarea dreptului de administrare a bunurilor aflate în patrimoniul societății comerciale nu duce la încălcarea dreptului acesteia de proprietate, ci are drept efect doar indisponibilizarea respectivelor bunuri, constituind totodată o măsură excepțională care se ia în vederea protejării patrimoniului debitorului.

Reprezentantul Ministerului Public arată că textele de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind raportate la aceleași dispoziții ale Legii fundamentale, cu o motivare similară, așa încât se impune păstrarea jurisprudenței anterioare a Curții Constituționale și respingerea excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 31 mai 2004, pronunțată în Dosarul nr. 497/2003, Tribunalul București - Secția a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic din

Legea nr. 82/2003

privind aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 38/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, cu referire la art. 40^1 din lege, excepție ridicată de Societatea Comercială "Tehnoimportexport" - S.A. într-o cauză ce are ca obiect cererea de deschidere a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 44 alin. (1) și (2), art. 135 alin. (2) lit. a) și art. 136 alin. (5) din Constituție. În acest sens arată că orice creditor are posibilitatea să înfrângă voința proprietarului debitor de a dispune de patrimoniul său.

Interesul creditorilor de a introduce o cerere prin care să se ridice debitorului dreptul de administrare este evident, deoarece, în urma admiterii unei astfel de cereri, cel care va conduce activitatea debitorului este un administrator numit de către judecătorul-sindic sau de către creditori, care, în condițiile

art. 14 din Legea nr. 64/1995 , este practic subordonat creditorilor, fiind obligat să ducă la îndeplinire măsurile propuse de către aceștia.

Cu privire la încălcarea, prin textul de lege criticat, a prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție, autorul excepției arată că statul este cel care ar trebui să asigure libertatea comerțului și nu să o limiteze prin aceea că orice creditor are posibilitatea de a solicita ridicarea dreptului de administrare exercitat de debitor.

Tribunalul București - Secția a VII-a comercială apreciază că excepția de neconstituționalitate a textului de lege criticat este neîntemeiată, întrucât ridicarea dreptului debitorului de a-și conduce activitatea trebuie privită în contextul rațiunii întregii proceduri a reorganizării judiciare și a falimentului, care se aplică tocmai datorită managementului defectuos al debitorului ce a generat starea sa de insolvență. "Mai mult, nu este afectat în esență dreptul de proprietate al comerciantului, așa cum susține debitoarea, deoarece se realizează doar o indisponibilizare a bunurilor, iar inviolabilitatea proprietății trebuie înțeleasă în condițiile legii, astfel cum s-a pronunțat Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 224 din 3 iulie 2001 ".

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând totodată că aceasta are ca obiect dispozițiile

art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 , care a fost renumerotat în urma republicării actului normativ menționat, devenind art. 50.

Cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 50, în raport cu art. 44 și art. 136 alin. (5) din Constituție, arată că aceasta nu poate fi reținută, pentru următoarele motive: judecătorul poate dispune măsura ridicării dreptului debitorului de a-și administra patrimoniul într-o situație excepțională, generată de culpa debitorului, care se află în stare de insolvență; creditorii nu-și pot valorifica drepturile de creanță și, mai mult, pot asista la diminuarea activului patrimonial al debitorului datorată deficiențelor în conducerea activității acestuia; în aceste condiții s-a acordat creditorilor posibilitatea de a solicita ridicarea dreptului debitorului de administrare a patrimoniului său, cu scopul de a se mări șansele de redresare economică a activității acestuia și de a permite plata sumelor datorate creditorilor; textul de lege criticat dă expresie principiului constituțional al garantării dreptului de proprietate al creditorilor.

Textul de lege criticat nu contravine art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție, deoarece "libertatea comerțului nu poate fi înțeleasă decât în contextul exercitării activităților economice cu bună-credință. Aceasta presupune respectarea angajamentelor contractuale, astfel cum au fost convenite de părți, mai ales executarea obligațiilor de plată la termenele stabilite".

În sensul celor menționate mai sus, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 279 din 29 iunie 2004

și

Decizia nr. 318 din 14 septembrie 2004 .

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, precizând totodată că, ulterior sesizării Curții Constituționale,

Legea nr. 64/1995

a fost republicată, iar art. 40^1 a fost renumerotat, devenind art. 50.

Cu privire la critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 50 din Legea nr. 64/1995 , republicată, în raport de dispozițiile art. 135 alin. (2) din Constituție, apreciază că aceasta nu poate fi reținută, deoarece "măsura ridicării dreptului debitorului de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile și de a dispune de acestea, în cazul deschiderii procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, se înscrie în reglementările menite să asigure îndeplinirea obligației statului de a ocroti libertatea comerțului, concurența loială și a crea condițiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producție".

Nu poate fi primită nici "critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 50 din Legea nr. 64/1995 , republicată, față de dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2) și art. 136 alin. (5) din Constituție, întrucât prin ridicarea dreptului de administrare al debitorului operează numai o indisponibilizare a bunurilor acestuia, care nu-i afectează în esență dreptul de proprietate. În plus, textul de lege criticat este în acord cu art. 44 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în opinia autorului excepției, dispozițiile articolului unic din

Legea nr. 82/2003

prin care a fost aprobată introducerea

art. 40^1 alin. (5) în conținutul Legii nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului.

În realitate, obiectul excepției îl constituie dispozițiile

art. 40^1 alin. (5) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, care, în urma republicării acestui act normativ, a fost renumerotat, devenind art. 50 alin. (5), având următorul conținut:

- Art. 50 alin. (5): "Creditorii, comitetul creditorilor ori reprezentantul membrilor sau, după caz, al asociaților/ acționarilor pot oricând adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate."

Aceste dispoziții sunt considerate de autorul excepției ca fiind neconstituționale în raport cu prevederile art. 44 alin. (1) și (2), art. 135 alin. (2) lit. a) și art. 136 alin. (5) din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.";

- Art. 135 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:

a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.";

- Art. 136 alin. (5): "Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice."

Examinând excepția, Curtea Constituțională constată că asupra constituționalității dispozițiilor

art. 40^1 din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, care, în urma republicării acestui act normativ, a fost renumerotat, devenind

art. 50, s-a pronunțat prin Decizia nr. 279 din 29 iunie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 20 septembrie 2004, și prin

Decizia nr. 318 din 14 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992 din 28 octombrie 2004, respingând de fiecare dată excepția de neconstituționalitate.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele:

Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, reglementează o procedură specială privind reorganizarea judiciară și falimentul. Această procedură se declanșează în cazurile prevăzute de lege față de debitorii aflați în insolvență, adică în incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile, determinată de modul în care debitorul și-a condus afacerile. De aceea, textul criticat prevede măsura ridicării dreptului debitorului de a-și mai conduce activitatea, de a-și administra bunurile și de a dispune de acestea, tocmai pentru a se asigura posibilitatea realizării drepturilor de creanță ale creditorilor.

Curtea constată că măsura ridicării dreptului debitorului de a-și mai conduce activitatea, de a-și administra bunurile și de a dispune de acestea nu are semnificația unui transfer de proprietate, operându-se numai o indisponibilizare a bunurilor, care nu afectează în esență dreptul de proprietate al debitorului. Prin urmare, textele legale criticate nu contravin dispozițiilor art. 44 alin. (1) și (2) și art. 136 alin. (5) din Constituție, care, de altfel, prevăd inviolabilitatea proprietății private "în condițiile legii organice". De asemenea, este de reținut că, potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (1) teza a doua, conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Curtea reține că posibilitatea ridicării dreptului debitorului de a-și conduce activitatea se înscrie în reglementările menite să asigure îndeplinirea obligației statului de a ocroti libertatea comerțului, concurența loială și condițiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, neaducându-se astfel atingere textului constituțional al art. 135 alin. (2) lit. a).

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluțiile și considerentele cuprinse în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față, așa încât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 50 alin. (5) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului va fi respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 50 alin. (5) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Tehnoimportexport" - S.A. în Dosarul nr. 497/2003 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 aprilie 2005.